Ortodoxia si tendintele ecumenismului postmodernist

Într-o societate laicizata si secularizata în toate structurile ei este extrem de dificil ca persoana umana sa pastreze sau sa adopte integral o optiune religioasa serioasa dupa care sa-si organizeze modul de viata. Omul dezradacinat din credinta stramosilor este pus în fata unei realitati în care mai multe religii si confesiuni îi propun forme de cunoastere a adevarului existential. Ecumenismul, miscare initiata în sec. XIX în mediile protestante pentru apropierea si unificarea diverselor traditii crestine, încearca tot mai mult acum sa cuprinda si celelalte religii pagâne, inducând ideea paguboasa ca toate sunt egale ca valoare spirituala si este posibila o unificare generala într-o religie universala a omenirii.

Pentru ca moda ecumenismului are la baza ideea pacifista de toleranta si compromis si câstiga teren în peisajul multicultural al omenirii, exista voci autorizate care atrag atentia asupra unor schimbari esentiale ce s-ar produce în mentalitatea religioasa prin adoptarea iresponsabila a unei astfel de gândiri. O abordare ortodoxa a curentului ecumenist o întâlnim în cartea parintelui Andrei Kuraev, Provocarile ecumenismului, aparuta în limba rusa la Moscova în 1998 si în traducere româneasca la Editura "Sophia" (Bucuresti, 2006).

Parintele diacon Andrei Kuraev, cel mai important si mai autorizat reprezentant al Ortodoxiei din Rusia contemporana, este profesor al Institutului Teologic Ortodox "Sfântul Tihon", seful catedrei de Teologie Fundamentala si Apologetica si colaborator stiintific principal al Facultatii de Filosofie a Universitatii de Stat din Moscova. Parintele Andrei este, de asemenea, membru al consiliului de experti-consultanti pe probleme de libertatea constiintei din cadrul Comitetului Dumei de Stat a Federatiei Ruse pentru problemele organizatiilor obstesti si gruparilor religioase.

În 1984 a absolvit Facultatea de Filosofie a Universitatii din Moscova în cadrul sectiei de Istoria si Teoria Ateismului Stiintific, devenind aspirant al Institutului de Filosofie al Academiei de stiinte a U.R.S.S. Un an mai târziu, convertindu-se la Ortodoxie, s-a transferat la Academia Duhovniceasca din Moscova, stârnind uimirea si dezamagirea celor care îi prevesteau o stralucita cariera pe tarâmul ateismului. În anul 1988 a absolvit Seminarul Duhovnicesc din Moscova, dupa care a studiat la Institutul Teologic din Bucuresti. Dupa întoarcerea din România a lucrat, între 1990 – 1993, ca referent al patriarhului Alexie al Rusiei, timp în care a absolvit Academia Duhovniceasca în 1992. În urmatorii patru ani este decan al Facultatii Filosofico-Teologice din cadrul Universitatii Ortodoxe Ruse "Sfântul Ioan Teologul", remarcându-se cu multa autoritate în peisajul apologeticii ortodoxe. În 1994 a devenit doctor în stiinte filosofice al Institutului de Filosofie din cadrul Academiei de Stiinte a Rusiei, iar în anul urmator devine doctor în teologie al Academiei Duhovnicesti. În 1996 patriarhul Alexie i-a conferit în mod oficial titlul de profesor de teologie.

Andrei Kuraev este autorul a numeroase carti, studii, articole, conferinte în care vorbeste despre specificul si valoarea inconfundabila a crestinismului ortodox. Pe lânga Provocarile ecumenismului, au mai aparut în limba româna de acelasi prestigios autor Daruri si anateme: ce a adus crestinismul lumii, Editura "Sophia", Bucuresti, 2004, Pecetea lui Antihrist, codurile de bare si semnele vremurilor, Editura "Sophia", Bucuresti, 2005, Filmul: restartare prin teologie, Editura "Reîntregirea", Alba-Iulia, 2006.

Un punct de vedere ortodox

Ecumenismul este o forma de relatie interconfesionala sau interreligioasa extrem de delicata din punct de vedere ortodox, fapt pentru care o abordare obiectiva se impune de la sine. Parintele Kuraev începe prin a enumera zece "viziuni" asupra ideii de ecumenism privita în aspectele ei esentiale, motivând în acelasi timp si punctul de vedere ortodox în ceea ce priveste întelegerea lor. De asemenea, remarca si faptul ca în numele unei "tolerante" nesabuite si a unei "paci" mondiale cu orice pret - trâmbitate de politicile actuale - se ajunge adeseori la o interpretare si o întelegere tendentioasa si absolut paguboasa a ecumenismului.

Într-o lume crestina pluriconfesionala este absolut necesar sa adopti o atitudine ecumenica, pentru ca într-un fel sau altul trebuie sa te raportezi si la celalalt. Avantajele ecumenismului pentru crestinul ortodox ar cuprinde, în viziunea autorului, opt concepte, cum ar fi: colaborarea între confesiunile crestine în propovaduirea Evangheliei si în combaterea pagânismului, o mai buna cunoastere reciproca, o oportunitate a celorlalte confesiuni de a cunoaste Ortodoxia, ocazie pentru lumea ortodoxa de a împrumuta de la ceilalti o anumita experienta pozitiva pe plan stiintific, social, misionar, estetic. De asemenea, viziunea ecumenica ne ajuta sa întelegem mai bine esentialul învataturii evanghelice, alungând spiritul concurential, ne îndeamna la colaborarea cu ceilalti în vederea rezolvarii unor probleme grave ale umanitatii, precum saracia, boala, poluarea, razboaiele. Dialogul ecumenic ne arata ca lumea crestina nu se limiteaza la confesiunea de care apartinem si ca sunt si atii care cred diferit, iar Dumnezeu lucreaza, într-un fel sau altul, si în mijlocul lor. "Oricât de mult ne-am deosebi prin conceptii unii fata de altii, oricât de inacceptabila mi s-ar parea credinta unor oameni cu care ma întâlnesc, fata de persoana acestora nu trebuie sa am nici un fel de repulsie sau aversiune"(p. 30).

Pentru aceste motive, spune autorul, crestinul ortodox este, pur si simplu, obligat sa fie ecumenist, cel putin ca exercitare a dragostei evanghelice fata de ceilalti, pentru ca, în cele din urma, "Evanghelia este mai importanta decât Tipicul sau Pidalionul" (p. 29). În acelasi timp, parintele Kuraev mentioneaza si doua viziuni negative asupra a ceea ce numim ecumenism, raspândite si accentuate tot mai mult în zilele noastre, pe care le trateaza mai pe larg în carte si cu care nici un ortodox nu poate fi de acord. Aceste doua conceptii ecumenice radicale pornesc din necunoasterea specificului crestinismului în general si a confesiunilor crestine, în particular, determinata de o nepasare si o desconsiderare fatisa a credintei si învataturii lui Hristos.

O eroare: toate religiile sunt egale

Prima dintre ele sustine ca toate confesiunile crestine, si prin extensie toate religiile, sunt egale ca valoare spirituala, oricât de mult s-ar diferentia între ele, harul divin lucrând în fiecare la aceeasi intensitate, dar sub o alta forma. "Deosebirile existente între Ortodoxie, sa zicem si protestantism, nu ar prezenta importanta nici pentru mântuire si nici pentru viata duhovniceasca. În consecinta, trebuie sa recunoastem ca toate comunitatile crestine, aparent divizate, nu sunt decât componente ale aceleiasi Biserici nevazute, al carei purtator de cuvânt, care îsi ia din ce în ce mai mult rolul în serios, este Consiliul Mondial al Bisericilor" (p. 44-45).

Aceasta teza ecumenista peremptorie, în ciuda indiscutabilei sale atractivitati propagandistice, este cât se poate de falsa si amagitoare. Hristos a întemeiat o singura Biserica cu o singura învatatura si un singur mod de viata crestina, privita în esenta sa dincolo de diversele traditii locale. Privind cursul istoriei bisericesti, observam ca datorita patimaselor si marginitelor judecati omenesti Biserica cea una s-a rupt si crestinismul s-a diversificat, unele forme îndepartându-se mult de trairea si de traditia originara. Mai întâi catolicismul s-a separat, aducând o serie de inovatii în învatatura si viata crestina în spiritul lumesc al vremii, apoi nerezistând în aceasta modalitate de a trai credinta, protestantii, si mai târziu neoprotestantii si diversele denominatiuni, au renuntat la învataturi si principii fundamentale ale credintei crestine, producând un crestinism steril si limitat. Singura confesiune care a pastrat si pastreaza neschimbate învatatura si canoanele Bisericii celei una în spiritul si forma trairii Sfintilor Parinti ai primelor opt veacuri este Ortodoxia rasariteana, care poarta în sine constiinta unicitatii, sfinteniei, sobornicitatii si apostolicitatii crestinismului primar.

Toate aceste aspecte au contribuit substantial la vietuirea crestina în diversele confesiuni, remarcându-se diferente esentiale în acest sens. Andrei Kuraev prezinta magistral deosebirile între rasariteni si apuseni sub aspectul trairii adevarului crestin în capitolul "Ortodoxie si Catolicism în practica rugaciunii", aratând si de ce ortodocsii nu sunt de acord cu aceasta egalizare confesionala fortata. "Opozitia fata de fuziunea ecumenista nu poate fi explicata prin egoism national, sete de putere sau ignoranta. Exista o diferenta reala în ceea ce priveste experienta duhovniceasca a diverselor confesiuni si religii, pe care gândirea teologica nu poate decât sa o observe, sa o reflecte, sa-i discearna semnificatia. Nu-i poti porunci ratiunii sa nu ia în seama ceea ce este de domeniul evidentei(…) si sa nu reflecte asupra unei realitati care prezinta o importanta vitala pentru orice om. De aceea, chemarea de a vorbi despre ceea ce ne uneste, nu despre ceea ce ne desparte, nu poate da roade. Trebuie sa vorbesti despre ceea ce gândesti, iar de gândit sa gândesti despre ceea ce exista în realitate, nu despre ceea ce ai vrea sa existe" (p. 51-52).

Alta eroare: toleranta extrema

Al doilea mod negativ si inacceptabil de a percepe ecumenismul este acea stare de spirit care nu-ti da dreptul de a critica o forma sau alta de evlavie sau practica religioasa, chiar cu indicatia de a renunta la unele specificitati care diferentiaza, în numele unei tolerante moderne exagerate. Andrei Kuraev dezvolta aceasta tema în capitolul intitulat sugestiv "Intoleranta ca drept de a gândi", unde îsi dovedeste si calitatile sale incontestabile de apologet al Ortodoxiei. Contraargumentul central pe care-l aduce autorul este ca pentru a fi un bun ecumenist sub toate aspectele trebuie sa fii tu însuti cu tot ce ai specific. "Experienta careia i-am fost si îi suntem partasi ne impune datoria de a-i fi fideli si de a marturisi despre ea, de a-i percepe si a-i apara unicitatea. În consecinta, crestinul poate fi uneori si «intolerant»" (p. 9).

Nu toate confesiunile sunt egale, si cu atât mai putin toate religiile, fapt pentru care nu este posibila o unificare a lor în forma actuala într-o religie sincretista universala. A fi religios la modul general "înseamna a nu crede în nimic; accepti doar ca ceva, ceva este, restul nu te intereseaza" (p. 53). "A fi crestin înseamna a marturisi nu numai niste valori general-umane, ci mai cu seama acele principii care diferentiaza Evanghelia de alte forme ale gândirii si practicii religioase. A observa diferenta, a-i recunoaste existenta si caracterul neîntâmplator este punctul de plecare catre un mod de gândire care te va ajuta sa întelegi mai bine atât propria ta credinta, cât si credinta altuia" (p. 59-60).

În capitolul "Ecumenism sau razboi" parintele Kuraev dovedeste ca nu ecumenismul acesta agresiv este garantia pacii mondiale. Cei care promoveaza, în general, aceasta idee sunt doar "bagatori de seama" fara implicare în trairea religioasa si nu se sfiesc a-i numi pe cei care nu sunt de acord cu ei intoleranti, fundamentalisti, fanatici vinovati de toate neîntelegerile dintre oameni. "Învinuindu-i pe crestini de intoleranta, spiritele marginite si meschine din zilele noastre nu fac decât sa-si apere dreptul de a nu face un efort de gândire (…) Temându-se sa fie el însusi ca entitate umana si prin aceasta sa-si asume riscul de a se diferentia de lumea celor de alta credinta, omul zilelor noastre îsi doreste o singura libertate si un singur drept: acela de a nu fi nimic" (p. 220-221).

Unii dintre acesti gânditori "progresisti" si "deschisi la minte", mai ales din mediile culturale rasaritene, se autonumesc ecumenisti, manifestând un dispret nedisimulat fata de Ortodoxie. Dupa ei ecumenismul se impune ca o necesitate pentru ca Ortodoxia noastra este mult ramasa în urma, ignoranta si desueta, ducând lipsa de o infuzie de crestinism modern occidental. Lor le raspunde Andrei Kuraev în capitolul "Strania iubire a filocatolicilor", dovedind ignoranta totala a acestora în ceea ce priveste specificul celor doua spiritualitati crestine, cu toate diferentele fundamentale, care pentru ei nu conteaza, întrucât nu si-o asuma nici pe una, nici pe cealalta. "Filocatolicii rusi apreciaza la catolici ceea ce multi catolici ar vrea sa lase deoparte, cautându-si salvare în traditia ortodoxa. Ciudata dragoste, nu?" (p. 188).

Marturiseste Ortodoxia!

Concluzia lucrarii o exprima autorul în ultimul capitol, "Dati-mi voie sa fiu credincios", trasând o pozitie ortodoxa ferma fata de aceste interpretari eronate a ecumenismului actual. "Dati-mi voie sa ramân fidel propriei mele traditii! Nu ma condamnati pentru ca vreau sa ramân eu însumi! Nu ma dispretuiti pentru ca nu vreau sa-mi schimb alegerea pe care am facut-o cândva si careia sunt dator sa-i ramân fidel" (p.189). Crestinii ortodocsi nu pot accepta primatul papal si purgatoriul doar de dragul unirii cu catolicii si nu pot renunta la cruce si la icoane doar de dragul împacarii cu protestantii. Învatatura lor este traditia crestinismului apostolic de la care nu se pot abate chiar daca s-ar declansa razboaie mondiale din pricina aceasta. Manifesta respectul cuvenit fata de credintele altora, fiindca orice om e liber sa creada ce vrea, dar nimeni nu-i poate obliga sa le considere si adevarate, pentru ca Hristos Mântuitorul a adus în lume o singura credinta si învatatura. "Pentru mine, ca om, apararea Ortodoxiei este un drept inalienabil, pe care înteleg sa mi-l exercit chiar cu riscul de a mi se spune ca sunt fascist sau ca seman vrajba între religii. În calitate de crestin, pentru mine este mai mult decât un drept: este o datorie", spune parintele Kuraev (p. 9).

Adrian Cherhat

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!