Transnistria si interesele marilor puteri

Chestiunea transnistreana revine în actualitate. Aceasta se datoreaza faptului ca Republica Moldova a devenit actor cheie într-un nou joc geopolitic. Extinderea frontierei geopolitice a UE si NATO spre est i-a determinat pe rusi sa adopte o noua strategie care sa le asigure satisfacerea intereselor în spatiul ex-sovietic, strategie constînd în principal în presiuni de ordin economic, militar si politic asupra mai multor state independendente, printre care se numara R. Moldova.

Cronogeometria politica ne permite sa distingem doua tipuri de putere: distantionala si institutionala. Primul înfaptuieste controlul spatiului, este extensiv si bazat pe actiune pe termen lung. Pe când, al doilea efectueaza controlul timpului, este intensiv, bazat pe actiune pe termen scurt. De obicei, în spatiul post-sovietic, tipul institutional a predominat în viata politica. Abia acum, prin anumite actiuni ce tin de "fenomenul" transnistrean, de politica externa si de integrarea europeana, s-a accentuat tipul de putere distantional. Dar revine fulminant în viata noastra social-politica si tipul institutional. Ultima mostra a acestuia o constituie noul plan de reglementare a diferendului transnistrean, considerat a fi creatia lui Voronin si a comunistilor moldoveni. Daca ne masoara vulnerabilitatile si slabiciunile "tarul" Putin, sau este o intoxicare ruseasca servita populatiei prin intermediul puterii politice de la Chisinau, o vom afla în timp.

Condamnarea adversarilor politici la inactivitate sau lipsa de proiect de catre presedintele Voronin este motivata prin declinul politic pe care îl înregistreaza partidul comunist si continua descrestere a credibiltatii aceastei formatiuni.

Iurie Rosca, liderul popularilor din R. Moldova, a calificat planul lui Voronin si încercarile lui de a rezolva criza transnistreana, în special cu ajutorul Rusiei, ca pe o revenire a Chisinaului pe orbita politica a Moscovei.

În actualitate, puterea politica nu îsi mai poate exercita rolul pe verticala si este lipsita de o reteta fermecata care i-ar scoate din criza politica. Asa au aparut rusii, generalul Iuri Zubacov si tematica reglementarii diferendului transnistrean. Faptul ca actuala formatiune politica a lansat un proiect politic pe cazul transnistrean nu înseamna ca acesta tebuie sa fie luat deja ca model.

Proiecte pentru rezolvarea crizei transnistreane au existat cu duiumul în spatiul public, dar fara efect. Numai planul Kozak a presupus desfiintarea statului R. Moldova. Liderul comunist acuza opozitia ca nu are o solutie pentru diferendul transnistrean si crede ca prin noul plan de reglementare transnistreana, elaborat de "apostolii" partidului sau si expertii straini, a dat o lovitura politica. Absolut fals!

Un proiect politic este asumat daca are viitor si însumeaza niste obiective precise de satisfacere a necesitatilor populatiei. Decât proiect gândit prost, mai bine deloc. Au trecut alegerile si un mesaj adresat opiniei publice ca te îngrijesti de destinele statului, ca produci reîntregirea nu mai are efectul scontat. Astazi nu mai merge "planificarea" din timpul regimului sovietic. Pe de alta parte, de ce este nevoie de proiecte, planuri, scenarii noi daca nu exista conditii ca sa fie implementate.

Doar sa ne dam în stamba si sa imitam un anume rol?

Terenul minat al ordinii internationale

Revigorarea unor atitudini ostile între Est si Vest face jocul politic mai incitant si mai interesant în privinta reasezarii viitoarei ordini internationale. Putem vorbi despre reinventarea "razboiului rece" în alt mod. Conferinta de la München a însemnat o noua cotitura în relatiile dintre Est si Vest. La München, Putin a criticat în termeni extrem de duri Statele Unite, pe care le-a considerat "un factor de instabilitate în lume". "Tarul" de la Kremlin a afirmat ca Washingtonul "a încalcat toate limitele posibile" si ca foloseste forta aproape necontrolat, în întreaga lume.

Tensiunea pe continentul european este în crestere si dupa ce Rusia a anuntat suspendarea Tratatului CFE, care limiteaza armamentul conventional pe continent. Moscova propune elaborarea unui nou tratat privind nivelul înarmarii în Europa, sau modernizarea actualului Tratat al Fortelor Conventionale în Europa (CFE). Moscova are o pozitie contradictorie privind dialogul cu NATO pe aceasta tema. Unii experti deja prevad un scenariu de razboi rus prin izbucnirea unui conflict între Statele Unite si Rusia în urmatorii 10-15 ani. Limbajul razboiului rece reînvie, iar expertii militari rusi încep sa teasa scenarii terifiante despre un eventual conflict cu americanii. În acest moment, razboiul diplomatic între Londra si Moscova se extinde si asupra Uniunii Europene. Înca n-a fost exprimata o pozitie europeana unita. Scandalul politic si diplomatic dintre Marea Britanie si Rusia pare sa se deruleze pe mai multe planuri. Exista unul al acuzelor reciproce, altul al minimalizarii efectelor acestei stari de tensiune fara precedent în istoria recenta a dialogului dintre Londra si Moscova. În plus, potrivit fostului secretar american al Apararii, William Perry, sistemul militar al Rusiei de detectare a lansarii de rachete nucleare s-a deteriorat, antrenând riscul unui "razboi nuclear neprevazut".

Occidentul, Rusia, Kosovo si agenda ONU

Diplomatia rusa face apel la occidentali "sa traga concluziile bune" din esecul înregistrat în dosarul Kosovo si "sa nu limiteze în timp" noile negocieri care vor fi angajate în cadrul Grupului de contact. Totodata, diplomatia rusa a tinut sa precizeze ca suspendarea discutiilor în Consiliul de Securitate al ONU asupra Kosovo nu înseamna retragerea acestui dosar din competenta ONU. Diplomatia rusa sustine ca decizia finala asupra statutului provinciei trebuie luata de Consiliul de Securitate pe baza unui acord între sârbi si etnicii albanezi din Kosovo, adaugând ca numai un verdict al Consiliului poate fi legitim. SUA si aliatii lor europeni au esuat în garantarea independentei Kosovo în cadrul ONU, ca urmare a amenintarilor Rusiei cu blocarea prin veto a proiectului de rezolutie. SUA si Uniunea Europeana au batut în retragere cu privire la viitorul statut al Kosovo si vor sa initieze noi negocieri între Belgrad si Pristina. Serbia si aliatul sau rus au respins în mai multe rânduri proiectul de rezolutie discutat la ONU, pe motiv ca acesta promoveaza ideea independentei pentru provincia sârba cu majoritate albaneza, o perspectiva respinsa ferm de Belgrad. Exemplul Kosovo nu reprezinta o analogie adecvata pentru Transnistria. Rusia actioneaza diferit, dar foloseste explicit cazul Kosovo ca presiune asupra comunitatii internationale.

Nodul... transnistrean

Între Chisinau si Tiraspol, de la 1988 întotdeauna au existat disensiuni, iar diferendul nistrean n-a fost solutionat, nici o data cu venirea comunistilor, care s-au aratat din start exponenti ai Moscovei în politica interna si externa. Consilierii presedintelui Putin la instaurarea comunistilor în R. Moldova au fost printre primii care si-au manifestat scepticismul privitor la ascensiunea filo-rusilor în acest teritoriu. Fiind considerata ca duce o politica duplicitara în raport cu Rusia, R. Moldova a fost dezavantajata în raport cu Transnistria, care era considerata, drept aliatul geostrategic traditional si continuu fidel -centrului sau politic, Moscova. Chisinaul nu oferea credibilitate în balanta cu Tiraspolul, iar propria creatie, deocamdata trebuie sa ramâna intacta. Moscova a reusit cu succes sa creeze conflicte în spatiul ex-sovietic, pe care le-a înghetat, dar pe oricînd le poate dezgheta. Din acest considerent, presedintele rus Vladimir Putin a respins, la 22 iunie a.c., proiectul de acord cu privire la reglementarea conflictului transnitrean, prezentat de Voronin. Chiar daca din septembrie anul trecut, când Chisinaul a început discutiile secrete cu Moscova, în afara formatului oficial de negocieri (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, OSCE, Ucraina, Uniunea Europeana si Statele Unite), consilierul presedintelui Voronin pe probleme interne, Mark Tkaciuk, si ministrul moldovean al Reintegrarii, Vasile Sova, au facut sapte vizite la Moscova. Tot atâtea vizite a avut si generalul Iuri Zubakov, în Chisinau. Prin refuzul lui Putin de a sprijini acest proiect politic se subîntelege ca Moscova vrea sa testeze capacitatea si volumul de cedare din partea Chisinaului. Cât si pâna unde?! Strategia Rusiei dintotdeauna a fost totul sau nimic. Când va avea garantii certe ca ne supunem cu ochii larg deschisi, ea va actiona!

Însasi faptul ca Moscova a adoptat o politica de dublu standard în raport cu celelalte republici post-sovietice, confera rolul ei de putere regionala cu tendinte de superputere. Pe de alta parte, Vladimir Putin afirma ca Rusia nu este dispusa sa ocupe un loc în spate când este vorba despre teritorii sensibile din vecinatatea sa.

Statul românesc dintre Prut si Nistru mai este supus unui razboi holotropic din partea Rusiei, adica informational, economic, cultural, religios, politic etc. Înca de la proclamarea independentei.

Daca Moscova va accepta planul "comunist", ne putem trezi ca se vor produce cedari succesive din partea Chisinaului si va avea loc o reorientare vizibila spre polul estic, care va arata daca R. Moldova are sanse sa fie un partener serios si o voce independenta pe arena internationala sau daca este vizata de Rusia pentru a deveni "zona de debuseu" si de avanpost a politicii "neoimperiale" rusesti.

În perioada când s-a destramat URSS-ul, guvernul sovietic de la Moscova a elaborat un plan strategic bine determinat pentru republica noastra – crearea a înca doua formatiuni cu orientare statala –Transnistria si Gagauzia. Daca pentru cea de-a doua formatiune Chisinaul a reusit sa gaseasca o formula de coexistenta, nu acelasi lucru s-a întâmplat si cu fantoma statala, care are nucleul actional la Tiraspol. Datorita acestui plan Comratul deja pretinde tratament echitabil.

În trecut, ca urmare a consecintelor conflictului transnistrean, Chisinaul a fost nevoit sa abdice de la traseul prooccidental, care i se oferea, prin ex-secretarul de stat american G.Becker, si sa-si îndrepte fata spre Moscova, în urma vizitei lui Rutkoi & K. Mai apoi din formatul de negocieri s-a desprins România, asa ca efectuarea acestuia trebuia sa-l îndeplineasca: Rusia, Ukraina, R. Moldova, Tiraspolul si OSCE. S-a ajuns la formula 5+2 prin includerea SUA si UE.

Securitatea nationala si calitatea statului

În politica de stat se pune un accent major pe termenul de securitate nationala. Securitatatea poate fi definita ca un "raport dinamic între amenintari si capacitati", dar în care potentialul militar nu mai ocupa un loc central. Securitatea nationala este bine definita pentru a controla conditiile interne si externe, pentru ca opinia publica a unei anumite comunitati sa fie favorabila pentru autonomia tarii, pentru bunastarea ei.

Azi aspectul economic este prioritar celui militar, atunci când identificam securitatea nationala. Amenintarile si vulnerabilitatile unui stat cuantifica capacitatea statului. Exista amenintari explicite sau de teritorii (în spatiul post-sovietic ar fi Transnistria, Osetia, Abhazia). Uneori, amenintarile pot afecta regimurile unor state sau pot aparea dintr-o directionare ideologica.

De aceea, fiecare guvern este obligat sa elimine vulnerabilitatile si amenintarile care planeaza asupra sa prin instrumentul politic, economic sau militar. Dar un guvern, prin politica sa interna, poate deveni el însusi un pericol pentru securitatea nationala. Întrucât forta militara nu mai poate face fata noilor tipuri de amenintari (debilitatea economica a diverselor societati, fundamentalismul religios, migratiile masive, atacurile teroriste, interesele de grup, crima organizata etc.), securitatea trebuie sa se bazeze pe reducerea amenintarilor. Un element cheie ce tine de securitatea nationala constituie natura politicii externe a statului, prin cele trei stari: aliniere, nealiniere sau neutralitate. Daca alinierea ca formula poate fi formala (tratat politic, militar, economic) sau efectiva (dependenta fata de un anumit actor politic sau consortiu de actori politici), nealinierea reprezinta starea de politica conjuncturala.

Interesul fata de securitatea nationala este legat de politica realista, denumit simplu interes national. Exista tre interese fundamentale ale statelor nationale: protejarea populatiei; mentinerea si largirea relatiilor cu alte state; conservarea patrimoniului national.

În afara de aceste componente, un alt obiectiv îl constituie prestigiul, ceea ce presupune modul de coordonare si aplicare a interesului national la nivel international. Interesul national are o influenta majora asupra functionarii politicii externe a statelor.

Lupta sau competitia între actorii scenei internationale este inevitabila, iar evitarea ocuparii exclusive a acesteia de catre un stat (ori o coalitie) determina alinierile (aliantele) care se produc. Nu exista, astazi, un "guvern" care sa ordoneze relatiile dintre actorii arenei internasionale, adica statele definite teritorial. În absenta acestuia, statele se afla într-o continua lupta, utilizând nu rareori violenta, pentru a-si amplifica propria putere. Abilitatea de a-i face pe altii sa întreprinda ceea ce nu vor este asociata, în paradigma puterii, cu posedarea de resurse. Asa se explica faptul ca planificatorii puterii statelor iau în considerare populatia, resursele naturale, volumul economiei, fortele militare, stabilitatea politica, coeziunea nationala etc. Însumarea acestor resurse nu da automat cantitatea de putere a unui actor din sfera internationala. Exista legaturi subtile între aceste resurse si capacitatea statelor de a asigura conversia lor în putere concreta, adica masurata în potentialul de schimbare a comportamentului altor actori (fie prin utilizarea fortei, fie prin amenintarea cu aceasta). Aceasta capacitate de conversie este neaparat necesar sa fie sesizata si cuantificata în operatia de predictie pe arena internationala, precum si-n stabilirea corecta a raporturilor de forte dintre doua sau mai multe state (coalitii).

Actorul scenei internationale aplica puterea în relatiile cu ceilalti în doua feluri: primul este utilizarea puterii în mod direct, pentru a impune schimbarea comportamentului competitorului. Ceea ce înseamna utilizarea fortei militare, în principal, pentru a impune vointa proprie asupra inamicului/ competitorului, fapt care, în pofida glisajului catre aspectul economic al puterii (de la cel predominant militar), continua sa fie utilizat si astazi si, probabil, multa vreme în viitor.

Cea de-a doua modalitate de aplicare a puterii este cea indirecta sau coptiva (a doua fata a puterii), care utilizeaza atractia culturala si institutionala a unui actor asupra celorlalti, în scopul schimbarii comportamentului acestora din urma.

Nevoia de strategie pentru politica externa

R. Moldova se identifica drept un stat european. Aceasta este datorita istoriei sale, pozitiei sale geografice, apartenentei la traditia culturala a civilizatiei românesti si europene, a componentei demografice, posibilitatilor economice legate de tarile Europei. Dificultatile exprimarii sale geopolitice intervin ca urmare a faptului ca nu a iesit din zona de influenta a proiectelor euroasiatice si nu si-a gasit nici loc în arealul spatiului european.

În continuare, politica externa a R. Moldova este conditionata de balansarea între interesele Rusiei si cele ale Occidentului, care o pune de nenumarate ori în situatii delicate.

Prioritatile geopolitice ale Chisinaului deriva din urmatarele aspecte:

a) Renasterea identitatii europene. Integrarea în structurile europene si euroatlantice, cresterea potentialului economic si politic în scopul accelerarii integrarii în aceste organisme, participarea în structurile de securitate europeana si reevaluarea relatiei cu NATO si tendinta de asigurare a securitatii si protectiei patrimoniului national prin accederea în institutiile Aliantei Nord Atlantice. Conform actualei strategii, R. Moldova participa numai în cadrul programului NATO "Parteneriatul pentru pace" si are un Plan Individual de Actiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO. Integrarea în structurile europene trebuie sa fie urmata de transcenderea în spatiul cultural european, unde investitiile economice din Apus ar fi succedate de investitii culturale si informationale românesti si europene;

b) Politica de neutralitate. Ca sa fie realizate cu mai multa eficacitate, interesele nationale, R. Moldova trebuia sa puna în practica o strategia de "neutralitate activa", promovând un statut asemanator Suediei în relatiile acesteia cu structurile de securitate europeana.

Mesajul lui Voronin - potrivit caruia "în Moldova nu trebuie sa ramâna oameni în uniforma militara. Niciodata nu vom renunta la neutralitatea constitutionala a statului nostru" si ca relatia cu NATO trebuie sa se rezume la o colaborare sub aspect civil - este în totalitate fals.

Lipsa de proiect accentuat în G.U.A.M, absenta vocii sale în cadrul patrulaterului statelor care formeaza opozitia în cadrul Comunitatii Statelor Independente si în fata Rusiei releva certe tendinte de modificare a cursului politic actual al R.Moldova. Este sesizabila o apropiere mai accentuata de Moscova.

R. Moldova trebuie sa-si asume anumite valori politice, nu poate ramâne cu un picior în est si celalalt în vest. Ori îmbratiseaza Vestul, ori cade în bratele Estului.

Vestul presupune mai întâi de toate dezvoltarea unui parteneriat strategic cu SUA si UE, vor sustine financiar si politic R. Moldova doar când se vor încredinta de sinceritatea si loialitatea acesteia. Investitiile masive dinspre apus trebuie sa se bazeze pe o logica. Parteneriatul strategic cu SUA trebuie sa devina prioritar în politica externa a Chisinaului.

Daca alege Estul, independenta politica a Chisinaului devine istorie, schimbîndu-se în dependenta economico-politica fata de Moscova via Tiraspol.

Spatiul ex-sovietic îsi reaseaza si reevalueaza interesele prioritare si principiale referitor la noile realitati geopolitice aparute. Continua balansarea actorilor politici precum Ucraina si R.Moldova, care initial se prezentau ca cei mai fideli promotori al spiritului occidental în regiune (si li s-au oferit "usi largi deschise" de catre vestici) iar astazi se plaseaza tot mai pregnant la polul eurasismului, care marseaza spre vectorul de influenta rus.

Ma întreb daca R. Moldova are nevoie de o strategie de politica externa si pe conflictul transnistrean pentru urmatorii zece ani.

O politica ofensiva, de initiativa, este tot mai greu de condus dupa planuri prealabile, într-o lume ca aceea de astazi când absolut totul este miscare. Cum va fi lumea peste doi ani cu noi lideri la Washington, la Moscova si o noua Comisie la Bruxelles? Dar la Chisinau?

Ce putem proiecta când cei trei vectori care ne orienteaza politica externa pot avea o evolutie greu de prevazut? Eu cred ca se poate proiecta ecuatia Integrarii în UE si NATO. Chiar daca politica externa se manifesta tot mai mult ca reactie rapida si contra masura, e tot mai conjuncturala, iar marele proiect european e tot mai greu de asumat în lumea noastra postmoderna europeana. Prin canalizarea energiilor creatoare ale cetatenilor nostri putem chema Europa spre noi. Este nevoie de vointa, luciditate si continuarea parcursului asumat politic.

Polul american si idealul proiectului

O strategie a politicii externe se constituie si pe baza predictionala. Planificatorii de politica externa studiaza de pe acum pe unii candidati la funtia de sef al celui mai puternic stat de pe mapamond, cum este SUA. Spre exemplu, Barack Obama si Mitt Romney, candidati cu sanse reale la obtinerea nominalizarii democrate, respectiv republicane în cursa prezidentiala, si-au prezentat obiectivele de politica externa.

Obama îsi prezinta proiectele de politica externa sub titlul "Reînnoirea statutului de lider al Americii", insistând asupra faptului ca epoca de hegemonie americana nu s-a încheiat înca. Dupa Irak, americanii ar putea fi tentati sa se concentreze pe ceea ce se întâmpla în interiorul tarii si sa doreasca o mai mica implicare a SUA la nivel international: aceasta ar constitui o greseala, sustine Obama.

Acesta crede, asemeni majoritatii predecesorilor sai, în rolul mesianic al Statelor Unite în lume, în destinul "celui mai democratic stat" de a conduce lumea. "Trebuie sa conducem lumea prin fapta si prin exemplu", scrie democratul. De asemenea, candidatul este sustinatorul ideii de securitate colectiva la nivel mondial: "Securitatea si bunastarea fiecarui american depind de securitatea si bunastarea celor care traiesc dincolo de granitele noastre". În politica externa, Obama se inspira din gîndirea fostilor presedinti democrati Franklin D. Roosevelt, Harry Truman si John F. Kennedy.

Mitt Romney, candidatul republican, care se afla pe locul doi în optiunile republicanilor pentru presedintie, în urma fostului primar newyorkez Rudolf Giuliani, se axeaza în politica externa pe principiul "Sa ne ridicam la nivelul unei noi generatii de provocari globale".

Romney considera ca niciodata în istoria americana nu a existat o divizare mai mare a clasei politice în ce priveste politica externa, divizare ce trebuie depasita. Politicienii americani ar trebui sa învete de la "generatia de aur" din timpul si de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Mitt Romney îl evoca drept model pe Ronald Reagan.

În loc de concluzii

Solutionarea conflictului transnistrean tine în exclusivitate de competenta si interesele de termen lung a R. Moldova. În joc este pusa independenta R. Moldova si vectorul geopolitic.

Independenta reala a unui stat se bazeaza pe trei aspecte primordiale: 1. Capacitatea de a face fata amenintarilor externe si de a rezolva problemele politice interne; 2. Elaborarea si aplicarea politicii externe conform intereselor nationale; 3. A face parte benevol din aliante strategice cu alte state pentru asigurarea securitatii nationale.

Sansele de reîntregire a Republicii Moldova devin de la o zi la alta tot mai mici. "Singura solutie verosimila de rezolvare a conflictului transnistrean este decuplarea provizorie a Transnistriei de restul statului pentru a putea fi administrata de o organizatie internationala", sunt de parere de comentatori si experti politici, care aduc o serie de argumente, apreciind ca preluarea controlului efectiv asupra Transnistriei ar fi posibila doar în cazul unei interventii în forta a Washingtonului. Lucru putin probabil, deoarece Occidentul nu vrea o ciocnire directa cu Moscova. Scenarii care au la baza modelul cipriot, kosovar, belgian, Tirolul de sud etc. sunt pâna în prezent dezbatute de corpul de experti. Între timp a aparut planul Voronin, care se pare ca tinteste doar asigurarea intereselor economice ale unor grupuri de interese, nu perspectiva de reîntregire a statului moldav. Acest plan nu raspunde chemarii de-a explica cum vor fi asigurate drepturile si libertatile cetatenesti în regiunea unde domina un regim criminal. Dar aceasta este o alta întrebare...

Planurile vin si pleaca... Nevoia de transformare sistemica a R.Moldova într-un stat cu vocatie si perceptie euroatlantica trebuie sa constituie idealul suprem si de coeziune a cetatenilor.

Octavian Sergentu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!