numarul 5, iulie 2003

Impostura si refacerea Panteonului dacic

Dupa caderea comunismului, istoria nationala a devenit frecvent obiectul unor reconsiderari dramatice. Desigur, cele mai puternice confruntari de idei se refera la "adevarurile" secolului XX, dar, cum era si firesc, nu scapa de ochii critici nici epocile vechi. Dacologia revine in forta, stimulata, mai ales, de cercetarile unor istorici contemporani straini. La fel ca in perioada interbelica, multi specialisti romani refuza noile idei care combat "curentul latinist" al Scolii Ardelene si-i califica pe ceilalti drept "protocronisti", termen care trebuie sa fie "de rusine". Excesele "latinistilor" devin uneori hilare: cine mai aminteste astazi de civilizatia dacica se opune integrarii noastre in Uniunea Europeana si in NATO! (In anii '50, cine amintea de istoria veche, de interesele nationale devenea subit "dusman al poporului" sau "legionar". Tot "legionari" erau si cei care, imediat dupa 1989, aveau "alta parere").

Unul dintre cei mai huliti "dacisti" este Napoleon Savescu, un medic roman, stabilit la New York. 

De peste zece ani, Napoleon Savescu se straduieste sa aduca argumente care sa dea consistenta si credibilitate teoriei potrivit careia spatiul Carpato-Danubiano-Pontic a fost izvor al civilizatiei europene. In paralel, el aduce numeroase ajutoare (medicamente si aparatura) pentru spitale mari din Romania. Pe banii lui, a ridicat monumente pentru Burebista la Orastie si pentru Nicolae Densusianu la Densus, a tradus si a tiparit carti rare, ce se refera la spiritualitatea dacilor. In acest an, a dezvelit un monument la Tartaria pentru celebrele tablite din ceramica, despre care expertii straini afirma ca ar contine un scris mai vechi decat alfabetul sumerian. Lui i se contesta insa dreptul de a rascoli colbul de pe trecutul dacic, desi a obtinut titlul de doctor in istorie la Londra.

Taine ce trebuie revelate

Am vazut in ultimul timp, inclusiv in "Romania literara", atacuri vehemente contra unor cercetari care nu urmaresc decat sa ridice valul de pe istoria noastra veche. Arheologi contemporani consacrati - cum este prof. dr. Vasile Boroneant - afirma ca doar 2-3% din siturile dacice au fost studiate. De ce nu ar trebui continuate sapaturile? Care sa fie motivul acestei opozitii? Cine trebuie sa vina si sa ne spuna care popor a trecut pe-aici, "a disparut" si ne-a lasat o mitologie originala si sute de cuvinte pe care Dictionarul Explicativ le inregistreaza ca "etimologii necunoscute" sau le trimite la... sanscrita sau la bulgara? Cine ar trebui sa ne evalueze textele creatorilor anonimi, sa ne dezvaluie valoarea lor exceptionala? Taina acestei culturi trebuie revelata. Avem o traditie coerenta, insuficient cunoscuta, ale carei elemente nu "zac imprastiate ca oasele lui Lipan, in rapa, cu neputinta de reconstruit intr-un corp viu".

Nu cred in comploturi contra noastra, dar totusi cine are interesul sa ne prezinte astfel traditia, incat sa para o cultura minora sau de imprumut? Impostura exista peste tot, dar nu este un motiv sa abandonam cercetarile. Avem datoria sa adunam ceea ce doar pare sa fie risipit. Cartile lui Romulus Vulcanescu pot fi un nou reper pentru dacologie.

"Specialistii care rad prin colturi"

Nu m-am specializat in paleografie, nu stiu daca talmacirea Vioricai Enachiuc pentru Codex Rohonczy este cea mai potrivita, dar a facut o traducere a unui document important pentru cultura romanilor. Alfabetul nu este nici grecesc, nici latin, nici ebraic (desi are unele elemente), nici slav. Nu merita macar sa ne intrebam? Este meritul lui Napoleon Savescu, un roman plecat de multi ani in Statele Unite, ca a pus in circulatie acest codex necunoscut publicului, desi se afla de multi ani in arhiva Academiei. Nimeni nu a reusit sa faca nimic.

O personalitate de exceptie ca profesorul Nicolae Manolescu ar putea  incerca sa-i convinga pe lingvisti sa se ocupe de acest document. In revista pe care o conduce Nicolae Manolescu, un necunoscut il ataca pe Ariton Vraciu, un filolog autentic, asa cum nu mai avem azi. Acei specialisti "care rad prin colturi", ca babele la cumetrie, sa vina si sa ne lumineze. Este loc pentru toti: avem spatii vaste, neexplorate, in istoria civilizatiei noastre. Ii poftim sa ne alunge ignoranta, sa ne prezinte contraargumente serioase.

Datoria de a face lumina le revine, intai de toate, literatilor, lingvistilor de inalta tinuta. Indiferent de ce meleaguri ne simtim atrasi, dintr-un motiv sau altul, probitatea morala ne obliga sa deslusim calitatea de necontestat a culturii locului in care ne-am nascut si in care ne ducem existenta. Altfel, iti trebuie un anumit grad de suficienta ca sa combati cu probe goale de continut realitati majore.

Platosa de ignoranta

Derizoriul vietii impuse de societatea consumista ii determina pe majoritatea sa traiasca doar clipa: nu le trebuie nici istorie, nici Traditie, nici radacini. Un "job"!, o calatorie pe alte meridiane, o afacere si totul e "O.K." ! Ce ne mai lipseste? Sa fim anacronici, protocronisti? Un strop de politica precara, un serviciu adus subculturii si promisiunea unui loc mai caldut...

Daca tot ceea ce se sustine la congresele de dacologie este complet eronat, de ce se deranjeaza unii "consacrati" sa ia atitudine? S-au spus destule impotriva lui Eminescu, Eliade, Blaga sau Brancusi. Cu cat e mai mare inversunarea, cu atat mai mult devine suspecta. Sunt intentii care se inscriu in acelasi program de anihilare, de negare a culturii unui vechi Centru Spiritual.

Lumea se schimba in jurul nostru si strainii ne evalueaza mai corect, decat o fac ai nostri. O idee lansata de cronicarii moldoveni, politizata justificat de Scoala Ardeleana, se perpetueaza pana azi in manualele noastre. Este foarte greu sa intoarcem aceasta platosa de ignoranta, dar trebuie sa ne revendicam originea pe care o avem. Inutil sa mai amintesc de lectia pe care i-a dat-o Voltaire lui Dimitrie Cantemir, care se credea descendent de-al lui Timur Lenk.

Sa vorbeasca strainii!

Robert D. Kaplan, un american foarte pretuit la Casa Alba si mult prea curtat la Palatul Victoria, spune ca romanii au "cea mai mare cultura populara din Europa". Iata o perceptie veche si foarte actuala.

"Romanii se considera un popor latin, care vorbeste o limba latina, aruncat intr-un ocean zbuciumat de slavi si uitat de restul lumii latine.

Pentru romani, istoria incepe in anul 101 d.Ch., cand legiunile romane, conduse de imparatul Traian, au cucerit un teritoriu din sud-estul Europei, numit Dacia. Timp de 150 de ani, soldatii romani au trait cu femeile dace, producand, conform teoreticienilor istorici romani, o rasa latina, care a ramas pura din punct de vedere rasial pana in zilele noastre. In realitate, romanii au fost doar primul din numeroasele valuri de invadatori care au trecut prin zona si s-au amestecat cu locuitorii acesteia. Printr-un rationament oarecum rautacios, desi impresionant, istoricul american de origine maghiara John Lukacs a observat: <<Propaganda oficiala romaneasca si istoriografia romaneasca oficiala pretind ca romanii sunt urmasii directi ai legiunilor lui Traian, ceea ce ar fi ca si cum Ronald Reagan ar pretinde ca este urmasul direct al lui Pocahontas. Si totusi, multi romani au o ironie de tip latin; seamana curios de mult cu ironia de tip european a argentinienilor.>>

(...) Adrian Poruciuc de la Universitatea Cuza din Iasi, un expert in istoria si etnologia romana, a observat ca <<o suta cincizeci de ani nu reprezinta decat o farama de timp. Legiunile romane au stat in Bretania mai mult timp, decat au stat in Romania. Si totusi, ce urme rasiale si lingvistice au lasat in Anglia? Aproape nici una. Dar uita-te la noi. De aceea cred ca in rasa noastra exista un element latin, in afara de cel adus de romani, un element pe care nu-l cunoastem inca>>".

Daca japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia din Orastie, ar transforma-o in loc de pelerinaj. Strainii isi pun multe intrebari referitoare la originea indepartata a romanilor, la cultura lor veche, pre-latina, fara egal in Europa, cauta probe materiale. De ce nu am face-o si noi?

Viorel Patrichi