numarul 5, iulie 2003

Ingeri cu fete murdare

Era o vreme cand mi se parea inoportuna dorinta gangsterului ca, inainte de a-l ucide pe eroul principal, sa ii explice planurile sale. Intotdeauna, pentru ca pierde timpul cu explicatiile in loc sa apese mai iute pe tragaci, raufacatorul pierde partida. Castiga “nevinovatul”.

Si totusi gangsterul e coerent. El are nevoie ca adversarul sa inteleaga de ce moare. Sa nu piara inocent. Sa-i instituie demnitatea unui “rost”. Si se jertfeste pentru asta.

Inocentii: cei care nu pricep de ce mor pentru ca nu au stiut niciodata de ce traiesc, care iti compromit poza triumfului pentru ca sunt prea imbecili ca sa inteleaga ca au pierdut, care – incapabili sa joace vreun rol – vaduvesc istoria de orice dialectica.

Ce-i cu toti acesti “inocenti” care au invadat genericele Istoriei pretinzand ca “nu au stiut”, ca au fost manipulati: ba de Stanga, ba de Dreapta. Surzi care joaca telefonul fara fir. Niste prostanaci! Ba, mai rau, poate niste cinici. Pentru ca varul inocentei e cinismul. Si el o abdicare de la datoria de a fi lucid, de a nu patina la suprafata – amagitoare sau descurajanta – lucrurilor, o comoda abstractizare a lumii, o “capitis diminutio” a vietii pana la statutul de iluzie si papuserii.

Inocenta nu e o scuza pentru nimic. E o tradare a constiintei. Un refuz al sensului. Inocenta se naste din idealism si da nastere acestuia, butaforizand realitatea si fraudand “poruncile” mantuirii, care iti cer sa fii treaz.

Fiindca nimeni, niciodata, nu e nevinovat, lipsit de pacat. Trebuie doar sa-l descoperi. Si sa il stii purta.

Pacatele cele mari nu se descopera si nu pot fi duse decat de catre constiintele volnice. Sihastrii se leapada mai intai de caderile carnii, apoi de ratacirile cugetului nu pentru a fi “puri”, ci ca o propedeutica la revelatia Raului. Ei azvarl desagii pentru a putea lua in spinare o cruce.

Isi limpezesc constiinta pentru a putea zari albia apelor ei. Pentru ca “durerea Lumii” e mai veche decat constiinta noastra. E dincolo de ea. Pacatul originar, ereditar fiind, nu salasluieste in constiinta, ci in fiinta.

Dar constiinta curata, straluminata de Duhul Sfant, poate sa infrunte Leviathanul, cameleonul pacatului care se face, odata cu noi, desert sau oaza.

De aceea nici eroul si nici sfantul nu sunt inocenti. Sunt forme apoteotice ale luciditatii: expansive, in primul caz, microcosmice in cel de-al doilea.

Mircea Platon