Părintele Calciu despre sistemul represiv comunist (V)

în dialog cu Nicolae Stroescu-Stînişoară

În octombrie 1994, dl Nicolae Stroescu-Stînişoară a purtat un lung dialog cu Părintele Gheorghe Calciu despre "reeducarea" de la Piteşti dar şi despre alte mijloace de represiune folosite de regimul comunist împotriva opozanţilor săi. Considerăm că această mărturie a Părintelui Calciu are valoare de document pentru un, sperăm cît mai apropiat, proces al comunismului.

Nicolae Stroescu-Stînişoară: Intrăm într-o altă fază a vieţii dumitale, în care, aşa cum mărturiseai, te aşteptai ca o să înceapă represiunea directă şi închisoarea, pe care o cunoşti aşa de bine.

Ştiu că în perioada respectivă s-a înfiinţat un Comitet internaţional de apărare a libertăţii religioase şi de conştiinţă, în care ai fost cooptat şi dumneata. Mai ştiu ca s-a înfiinţat în 1979 SLOMR-ul, Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România. Aş vrea să avem de la dumneata ceva despre acest sindicat, făcând precizarea că, din perspectiva noastră, de aici din Occident şi de la Europa Liberă, şi a mea care mă ocupam de programul Lumea creştină, se ridicase demult problema, nu numai pe plan intelectual, dar şi în conştiinţa noastră, a necesităţii unei doctrine sociale a Bisericii. Şi aceasta nu dintr-un spirit de imitaţie, pentru că se ştie că Biserica Romano-Catolică are o doctrină socială oficială, care, în mare, se poate spune că a fost critică şi faţă de colectivism şi socialism, dar şi faţă de un capitalism nestrunit. Noi ne gândeam că Bisericii noastre i s-au retezat posibilităţile în aceşti zeci de ani de tacere de a-şi elabora o proprie doctrină cu privire la atitudinea pe care urmează să o ia Biserica faţă de problemele sociale, muncitoreşti etc. şi a apărut acest sindicat. Aş vrea să ştiu care a fost întâlnirea dintre dumneata şi acest sindicat.

Părintele Gheorghe Calciu: În perioada de persecuţie, Europa Liberă m-a susţinut foarte mult. Făcea cunoscut cazul meu în ţară. Şi am început să fiu contactat de tot felul de persoane, sute de persoane, care îmi dădeau telefon sau îmi scriau. Probabil că au fost mult mai mulţi cei care ar fi vrut dar nu puteau să ajungă la mine. Unele scrisori veneau chiar oficial. Sigur că erau controlate de Securitate. Erau diverse moduri: oameni care veneau pe la vecini, despre care ştiau că erau oameni buni şi le dădeau scrisorile; mă contactau la telefon – până la urmă telefonul mi-a fost tăiat.

Şi în jurul meu s-a creat atunci această şansă ca oamenii să se poată cunoaşte sau să poată să aibă sentimentul unei solidarităţi, prin faptul că se adresau aceleiaşi persoane. În perioada aceasta am fost contactat de dr. Ionel Cană şi de domnul Gheorghe Braşoveanu. S-a născut în noi ideea constituirii unui sindicat, a unei asociaţii, care să apere drepturile omului, dar în special ale celor mai mărunţi: intelectuali bineînţeles, dar în primul rând muncitori.

Dr. Cană lucrase la o întreprindere şi cunoştea toate abuzurile care se făceau cu muncitorii. Şi am început să discutăm. Ei veneau la mine. Erau urmăriţi, dar nu se temeau. Sigur, în acelaşi timp, noi eram supravegheaţi prin telefon şi prin diverse aparate care erau montate undeva în casă, nu ştiu unde. Şi Securitatea era la curent cu tot ce discutam noi, până când am hotăr#t să înfiinţăm acest sindicat. Dr. Cană a primit misiunea să redacteze corpul articolelor de constituire a Sindicatului Liber.

Nicolae Stroescu-Stînişoară: Deci un statut.

Părintele Gheorghe Calciu: Un statut, da, pe care trebuia să-l lansăm brusc prin Radio Europa Liberă, înainte ca Securitatea să aibă cunoştinţă de el. Această redactare a articolelor a făcut-o doctorul Cană, sfătuit de mine şi de domnul Braşoveanu. Însă acest lucru îl făceam în scris, fiindcă Securitatea n-a avut cunoştinţă de constituirea acestui statut. Statutul mi l-a dat mie dr. Cană şi eu m-am întâlnit cu John Crossley, într-o împrejurare, şi John Crossley ne-a scos statutul din ţară şi l-a dus la Europa Liberă. Lansarea declaraţiei de constituire şi a statutului a fost într-adevăr un fel de trăsnet. Asta se întâmpla înaintea infiinţării Sindicatului Liber din Polonia!

Nicolae Stroescu-Stînişoară: Tocmai. Vreau să precizez că, în acest itinerar al represiunii dumitale, d-l Crossley a apărut ca o figură foarte luminoasă. Nu numai în împrejurarea aceasta. El făcea parte dintr-o organizaţie din Statele Unite care se ocupa cu supravegherea respectării sau nerespectării libertăţii religioase în răsăritul Europei şi despre el va mai veni vorba în naraţia noastră. Iar, în ceea ce priveşte sindicatul şi cronologia acestor mişcări, într-adevăr trebuie să reţinem că iniţiativa unui sindicat liber a fost mai întâi în România şi pe urmă în Polonia.

Părintele Gheorghe Calciu: Sigur că da. Numai că la noi în ţară vestea a fost uluitoare. În clipa în care s-a transmis la Europa Liberă această declaraţie de constituire a sindicatului, au început să curgă telefoanele şi scrisorile şi veneau cetăţeni care se înscriau în sindicatul nostru. Sute şi sute de oameni! Nu mai ţin minte, s-au transmis la Europa Liberă. Prin mine se transmiteau toate aceste lucruri. Şi după ce am fost noi arestaţi, s-a declanşat şi valul mare de arestări a celor care se înscriseseră sau anunţaseră că se inscriu sau trimiseseră adeziunea lor prin poştă. Se invoca pretextul parazitismului. Şi am cunoscut în închisoare, am văzut atunci, mi-a ajuns la ureche: o serie întreagă de oameni, sute de inşi, care fuseseră arestaţi şi condamnaţi fără nici un fel de judecată. Erau chemaţi în faţa instanţei şi li se spunea: "Popescu, un an şi jumătate!", fără nici un fel de instrucţie făcută de către acuzare. Simplu, erau chemaţi în faţa instanţei, şi li se dădea sentinţa de condamnare.

Şi astfel a fost nimicit acest sindicat, prin arestarea noastră şi arestarea altor sute de oameni.

Nicolae Stroescu-Stînişoară: S-ar putea spune că era un sindicalism cu etică de esenţă creştină. A fost un sindicat creştin.

Părintele Gheorghe Calciu: Absolut.

Nicolae Stroescu-Stînişoară: Ce a urmat?

Părintele Gheorghe Calciu: Arestarea.

Nicolae Stroescu-Stînişoară: Cum s-a procedat?

Părintele Gheorghe Calciu: Într-o dimineaţă a venit Securitatea – aşa cum se făcea şi înainte, nu era nici o deosebire –, au blocat intrările, n-au mai dat voie la nimeni să iasă sau să intre din şi în blocuri şi apartamente. M-au luat pe mine şi au rămas după aceea şi au tras jaluzelele, ca să nu se vadă de afară, pentru a face o percheziţie amănunţită, în care mi-au luat tot ceea ce se putea lua. Lucruri care nu erau grave, de fapt, pentru că nu ţineam în casă nimic grav. Şi, cu ocazia aceasta, au luat-o pe soţia mea, au ţinut-o ore întregi la Securitate, sub ancheta, sub ameninţări, încercând să smulgă de la dânsa declaraţii împotriva mea. Au luat vecini, au luat oameni despre care ştiau că au venit pe la mine. Încât încercau atunci să construiască un fel de complot în jurul meu, scopul fiind ca oamenii aceia să facă declaraţii denigratoare sau să mă acuze de orice. Era permis orice, să se inventeze orice. De altfel, unii dintre cei care mă vizitaseră şi care au fost aduşi martori la noi la proces m-au acuzat de tot felul de lucruri, minciuni, pur şi simplu, din care se vedea că oamenii erau îngroziţi. O singură persoană a fost de un curaj nemaipomenit, o doamna, Elena Ştefănescu, care fusese pe la mine şi care a intrat acolo în instanţă fără să se teamă, cu un curaj nemaipomenit. Ea şi fetele ei fuseseră terorizate, ca să smulgă de la dânsa acuzaţii nedrepte împotriva mea, pe care acum le contesta şi spunea că adevărul este cu totul altul, acuzând mai departe în faţa instanţei regimul de teroare al lui Ceauşescu ş.a.m.d. Bineînţelesc ca declaraţia nu i-a fost luată în seamă şi procesul şi-a urmat cursul lui.

Nicolae Stroescu-Stînişoară: Cât a durat procesul?

Părintele Gheorghe Calciu: A fost o singura şedinţă de câteva ore. Nu era propriu zis un proces, era numai o înscenare. Prima instanţa mă încadrase la pedeapsa cu moartea, fiind considerat instigator şi agent al unei puteri străine. Nu precizau care era puterea străină. Ei se refereau la America, bineînţeles. Ca spion. Nu trebuia să aducă nici un fel de dovadă pentru acuzaţia asta: ei te încadrau pur şi simplu. Trebuia condamnare! Dar, datorită faptului că mai multe organizaţii din străinătate au început să lupte pentru mine, mi-au schimbat încadrarea şi mi-au dat o pedeapsă mai mică, la 15 ani.

Nicolae Stroescu-Stînişoară: Acuzaţia finală fiind care?

Părintele Gheorghe Calciu: "Acţiune duşmănoasă împotriva ordinii de stat în serviciul unei puteri străine".

Nicolae Stroescu-Stînişoară: Ţi s-a asigurat un avocat din oficiu?

Părintele Gheorghe Calciu: Da, mi s-a acordat un avocat din oficiu, care, îmi pare rău s-o spun, a fost mai acuzator decât procurorul. Om fără caracter (şi după aceea am auzit că a murit). Îmi pare rău că în instanţă am fost dur cu el, dar... atunci era o tensiune prea mare, ca să poţi să te stăpâneşti. (Va urma)

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!