În cadrul ceremonilor prilejuite de prăznuirea a 500 de ani de la strămutarea la veşnicele locaşuri a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt, Mănăstirea Putna a iniţiat, organizat şi găzduit, cu binecuvîntarea ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în perioada 18-25 aprilie a.c., simpozionul ”Ştefan cel Mare şi Sfînt, atlet al credinţei creştine”. Gîndită iniţial ca un seminar de lucru, reuniunea s-a transformat într-un adevărat simpozion internaţional. Istorici din Franţa, Grecia, Ucraina, Rusia şi România au venit la Putna cu descoperiri de ultimă oră legate de personalitatea şi epoca domnului moldav.

Simpozionul s-a deschis duminică, 18 aprilie cu un Te Deum oficiat de ÎPS Arhiepiscop Pimen şi de PS Gherasim, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. După rostirea cuvintelor inaugurale, au fost proiectate, în premieră, imagini ale unor pagini de manuscris din vremea lui Ştefan cel Mare. Cele două scrieri – Tetraevanghelul dăruit de doamna Maria bisericii de la Pătrăuţi, pe 30 septembrie 1493 (dispărut fără urmă la începutul veacului XX) şi o Psaltire care a aparţinut cîndva Mănăstirii Putna – au fost descoperite de profesorul Virgil Cândea, în 1984, la Biblioteca Pierpont Morgan din New York.

A doua zi au fost citite comunicări referitoare la istoria Mănăstirii Putna şi la tezaurul său de odoare. Voica Maria Puşcaşu (Bucureşti) a vorbit despre Mormintele Putnei, valorificînd informaţii obţinute în urma săpăturilor arheologice efectuate, în urmă cu peste trei decenii, împreună cu regretatul Nicolae N. Puşcaşu, în interiorul bisericii ctitorite de Ştefan cel Mare. Fotografiile şi planurile au dezvăluit o imagine cu totul nouă şi neaşteptată a necropolei de la Putna, cu multitudinea sa de morminte – adăpostind rămăşiţele unor membri ai familiei domneşti, poate ale unor sfetnici apropiaţi domnitorilor, dar şi ale unor monahi, probabil egumeni ai mănăstirii şi ierarhi –, descoperite în fosta cameră a mormintelor, în pronaos şi în pridvor.

Comunicarea Mariei Magdalena Székely (Iaşi), Mănăstirea Putna – un loc de memorie, a încercat să reconstituie, prin comparaţii şi deducţii logice, imaginea interioară a bisericii-necropolă, aşa cum va fi fost ea în vremea ctitorului său. Aspectul şi semnificaţia sarcofagelor domneşti – cu lespezile tombale adăpostite sub somptuoase acoperăminte şi cu socluri pictate –, ale arcosoliilor împodobite cu portrete funerare, ale baldachinelor din marmură sau piatră, pictate şi ele, chipul în care Ştefan cel Mare şi-a pregătit mormîntul, grija cu care a adunat, între zidurile acestei biserici, felurite manifeste de putere, toate acestea au dus la concluzia că Mănăstirea Putna poate fi socotită un adevărat loc de memorie.

Dumitru Năstase (Atena) a prezentat, în comunicarea Vulturii bicefali de la Putna, cîteva exemplare ale acestui însemn imperial, reprezentat în diverse chipuri (brodat, ştanţat pe copertele din piele ale unor manuscrise, sculptat în piatră), pe care l-a analizat prin comparaţie cu alte însemne similare legate de numele altor domni ai Moldovei. Prezenţa acestui simbol al puterii suverane la Putna, pe parcursul a trei secole, de la Ştefan cel Mare la Mitropolitul Iacov Putneanul, nu poate fi întîmplătoare.

În referatul lui Ştefan Gorovei şi al Mariei Magdalena Székely (Iaşi), Însemnele imperiale ale doamnei Maria Asanina Paleologhina, au fost explicate, pentru prima oară în istoriografia română, simbolurile care apar pe acoperămîntul de mormînt al celei de-a doua soţii a lui Ştefan cel Mare. Comparînd aceste însemne (monograma Paleologilor, vulturul bicefal, zvastica, modelul grilajului şi modelul celor doi C) cu altele identice din lumea bizantină, cunoscute de bune decenii în literatura străină de specialitate, cercetătorii au conchis că ele aparţin dinastiei Paleologilor. Broderia funerară de la Putna este singurul obiect pe care au fost reprezentate, laolaltă, toate însemnele paleologe. Pe de altă parte, unele dintre aceste simboluri apar şi pe alte două broderii – o nebederniţă şi un epitrahil –, ceea ce face ca Mănăstirea Putna să fie singurul loc din lume care adăposteşte, în acest moment, cele mai multe piese conţinînd respectivele simboluri de putere imperială bizantină.

Soţiile domnitorului

A treia zi a fost închinată primelor două soţii ale domnului Moldovei. În comunicare sa, Neamul doamnei Evdokia de Kievb în legătură cu descoperirea pietrei sale de mormînt la Suceava, Constantin Rezachevici (Bucureşti) a înfăţişat sintetic originea şi înrudirile celei dintîi doamne a lui Ştefan Vodă. Autorul a insistat pe însemnătatea şi urmările acestei căsătorii care l-a introdus pe domn într-o structură de înrudire de mari dimensiuni, deosebit de importantă în planul alianţelor politice.

Tatiana Yashaeva (Sevastopol), în a sa lucrare }inutul Cherson de la sfîrşitul sec. XIV pînă în sec. XVI, însoţită de imagini, a avut arătat cum era acest ţinut crimean din vecinătatea principatului de Theodoro – locul de unde Ştefan cel Mare şi-a adus ce-a de-a doua doamnă. Chersonul, cunoscut din izvoare drept ”oraşul lui Clement”, este locul în care s-a aflat mormîntul Sfîntului Clement, ce-l de-al treilea papă al Romei (mutat între timp în Basilica Sfîntul Clement de la Roma). Datorită lui, Chersonul a devenit loc de pelerinaj şi de nevoire pentru monahi – dovada constituind-o cele 40 de biserici şi mănăstiri descoperite de arheologi în zonă.

O altă comunicare, Moldova şi principatul Theodoro la 1475, a lui Alexander Gertsen şi a cercetătoarei Nadezhda Gertsen (Simferopol), arată relaţia pe care a avut-o domnul Moldovei cu acest principat. El a trimis oşteni moldoveni în apărarea cetăţii Mangopul – asediată şi în cele din urmă cucerită de otomani. În ruinele citadelei a fost găsită şi o monedă emisă de Ştefan cel Mare.

Părintele Ioan Moldoveanu (Bucureşti) a trecut în revistă cele mai însemnate danii şi ctitorii ale lui Ştefan cel mare. În lucrarea Anvergura ecumenică a voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt. Protectoratul Locurilor Sfinte, părintele Moldoveanu pune accentul, cum era firesc, pe legăturile cu Muntele Athos, domnul Moldovei fiind socotit protector al aşezămintelor de la Sfîntul Munte.

În cea de-a doua comunicare circumcisă aceleiaşi tematici, Ştefan cel Mare şi mănăstirea Zografu de la Sfîntul Munte, Florin Matinescu (Atena) şi Nikolas Mertzemekis (Salonic) au adus noi dovezi ale legăturilor de durată dintre domnii Moldovei şi această mănăstire atonită. Autorii s-au oprit mai cu seamă asupra pisaniei puse de Ştefan cel Mare la trapeza de la Zografu, construcţie edificată în 1495. Urmînd aceeaşi linie, fiul lui Ştefan, Bogdan al III-lea, avea să înalţe, la 1517, turnul arsanelei, a cărui pisanie a fost, de asemenea, prezentată.

Relaţiile cu tătarii

Ziua de 21 aprilie a fost dedicată unor noi izvoare şi interpretării din perspective noi a unor evenimente politice din domnia lui Ştefan cel Mare. Ovidiu Cristea (Bucureşti) a prezentat, sub titlul Războiul antiotoman al lui Ştefan cel mare în context internaţional. Studiu de caz: noi mărturii veneţiene cu privire la anul 1484, rapoarte găsite în arhivele Republici Veneţiene cu referire la marea campanie din 1484, încheiată cu cucerirea de către sultanul Baiazid al II-lea a cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă. Aceste documente confirmă faptul, doar intuit pînă acum de istorici, că otomanii au mizat pe marele impact psihologic pe care uriaşa lor flotă avea să-l producă asupra apărătorilor moldoveni şi că, într-adevăr, domnul Moldovei i-a aşteptat pe turci în interiorul ţării. A fost dovedită, de asemnea, încercarea eşuată a lui Ştefan de a recuceri Cetatea Albă.

Nagy Pienaru (Bucureşti) a demonstrat, la rîndu-i, în Ştefan cel Mare şi tătarii, că domnul Moldovei a avut relaţii cu nouă hani şi cu patru hanate tătăreşti, că în cursul domniei sale au fost trei năvăliri tătare, între care prima (controversată în privinţa datării) a avut loc nu în 1469 sau 1470, cum s-a crezut pînă acum, ci în primăvara lui 1471. Redatarea acestei invazii este importantă pentru că ea repune în discuţie anul sfinţirii Mănăstirii Putna, dat fiind faptul că acest eveniment este relatat în letopiseţe ca urmînd la scurtă vreme după victoria asupra tătarilor din Crimeea.

Campaniile anuale de săpături arheologice în nordul Dobrogei i-au îngăduit Ralucăi Iosipescu (Bucureşti) să înfăţişeze, în Ştefan cel Mare şi Dobrogea de nord în vremea marelui război cu Imperiul Otoman, o viziune nouă asupra relaţiilor dintre Moldova şi această regiune aflată în componenţa Imperiului Otoman. Cercetările de la Enisala au scos la lumină, într-un strat de cenuşă (semn sigur al unui mare incendiu), monede emise de sultanul Mehmed al II-lea, toate anterioare anului 1481. Descoperirea confirmă informaţia din cronici conform căreia, după marea campanie din 1476, încheiată cu înfrîngerea de la Valea Albă (Războieni), Ştefan cel Mare ar fi atacat, ca răspuns, teritoriile turceşti.

În O cronică neştiută a Moldovei sub Ştefan cel Mare, Sergiu Iosipescu (Bucureşti) a prezentat şi analizat o cronică spaniolă în care capitole întregi se referă la evenimente din timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Cronica se aseamănă pe alocuri cu Historia Turchesca, dar conţine şi destule pasaje care nu se regăsesc în opera lui Donado da Lezze. Cercetarea lor viitoare va putea stabili legătura dintre cele două scrieri şi poate filiaţia lor dintr-un izvor comun.

Modelul constantinian

În şedinţa din 22 aprilie, a fost citită comunicarea De la înscăunarea mitropolitului Teoctist I la încoronarea lui Ştefan cel Mare a lui Dan Ioan Mureşan (Paris), care nu a putut fi prezent la simpozion. După părerea sa ar exista suficiente date care întăresc tradiţia consemnată de Dimitrie Cantemir privind originea bulgară a mitropolitului Teoctist, precum şi faptul că el ar fi fost un diacon al cunoscutului Marcu Eugenikos. Totodată, autorul consideră că dispune de argumente pentru a plasa în anul 1454 scoaterea din scaun a mitropolitului unionist Ioachim al Moldovei şi instalarea efectivă a lui Teoctist.

Ştefan Andreescu (Bucureşti) a propus, în Pătrăuţii şi Arezzo: o comparaţie şi consecinţele ei, o analiză detaliată a scenei cunoscute sub numele de “Cavalcada Împăratului Constantin” din biserica lui Ştefan cel Mare, precum şi a frescelor din ciclul “Legenda Crucii” realizate de Piero della Francesca în biserica San Francesco din Arezzo. Subscriind mai vechii interpretări a lui Sorin Ulea, autorul a accentuat caracterul militant al scenelor, insistînd asupra mesajului pe care acestea îl transmit: îndemnul la luptă, sub semnul crucii, împotriva necredincioşilor.

Liviu Pilat (Iaşi) a prezentat comunicarea Modelul constantinian şi imaginarul epocii lui Ştefan cel Mare, rezultat al unei autentice cercetări de istorie comparată. Pornind de la Panegericul Împăratului Constantin, text elaborat de patriarhul Eftimie al Târnovei şi copiat în Mănăstirea Putna, de ieromonahul Iacov, la 1473-1474, autorul a făcut o minuţioasă comparaţie înte conţinutul operei şi anumite gesturi şi acţiuni ale lui Ştefan cel Mare, aducînd în discuţie elemente de ceremonial sau reprezentări artistice cunoscute dar insuficient explicate. Pe temeiul tuturor acestora s-a conchis că unul dintre modelele de suveran pe care domnul Moldovei l-a urmat a fost acela oferit de împăratul bizantin Constantin cel Mare.

Benît Joudiou (Toulouse) a reunit, sub titlul Ştefan cel Mare, moştenitor şi succesor, o seamă de observaţii privitoare la moştenirea domniei şi la succesiunea la tron în Moldova secolului XV. Dintre ideile enunţate am reţinut: importanţa alianţelor matrimoniale pentru studierea succesiunii, existenţa unei succesiuni reale şi a uneia spirituale, fidelitatea faţă de foştii domni – materializată în preluarea numelor lor la copiii lui Ştefan cel Mare –, atitudinile imperiale, apartenenţa la ”neamul cel bun” (familia suveranilor ortodocşi, credincioşi alianţei cu Dumnezeu) şi modelul lui David ca suveran ideal urmat de domnul Moldovei.

Comunicarea Gesta dei per Stephanum voievodam ţinută de Ştefan S. Gorovei (Iaşi) a urmărit felul în care faptele lui Ştefan cel Mare au fost înfăţişate în izvoarele vremii ca fiind lucrarea lui Dumnezeu şi rolul pe care întîmplarea de la Şcheia (6 martie 1486) l-a avut în schimbarea gîndirii marelui domn – strădaniile sale materializîndu-se predominant după acest eveniment pe tărîmul construirii de lăcaşuri de închinare.

Au urmat alte comunicări interesante, Comerţ, alianţe şi război în politica lui Ştefan cel Mare, 1457-1462 a lui Şerban Papacostea (Bucureşti), Din nou despre pictura exterioară a bisericilor lui Ştefan cel Mare şi Sfînt de Petre Ş. Năsturel (Paris), Filigranele manuscriselor ştefaniene – conservare muzeală de Mihaela Puiu (Iaşi), Aspecte inedite în conservarea coperţilor din piele ale manuscriselor aflate în colecţia Mănăstirii Putna de Doina Creangă, ”Patimile Mîntuitorului” în iconostasul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Mănăstirea Putna de Iuliana Nechita (Suceava). Asupra tuturor acestora nu mai zăbovim. Dar trebuie să menţionăm cîteva informaţii conţinute în lucrarea Mormintele de la Kremlin ale urmaşilor lui Ştefan cel Mare a Tatianei Panova (Moscova). Autoarea a urmărit destinul tragic al fiicei lui Ştefan cel Mare, domniţa Olena: căsătoria acesteia cu Ivan cel Tînăr, fiul marelui cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, naşterea fiului lor, Dimitrie, moartea lui Ivan, văduvia, încoronarea lui Dimitrie ca mare cneaz, apoi căderea amîndurora în dizgraţie şi moartea. Mormîntul lui Dimitrie (V14 februarie 1509) se află şi astăzi în catedrala Arhanghelului Mihail din Kremlin – necropola marilor cneji ruşi. Domniţa Olena (V18 ianuarie 1505) a fost înhumată tot la Kremlin, în catedrala Înălţării, dar această biserică a fost distrusă în 1929, pentru a face loc unei şcoli militare. Între mormintele care au fost salvate şi mutate în subsolul catedralei Arhanghelui Mihail s-a aflat şi sarcofagul fără inscripţie al fiicei lui Ştefan cel Mare.

Comunicăriule simpozionului de la Putna vor apărea curînd într-un volum intitulat chiar Ştefan cel Mare şi Sfînt, atlet al credinţei creştine.

Radu BĂLAŞA

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!