O tulburătoare întrebare:

A fost călugărit Ştefan cel Mare înainte de moarte?

Mormântul Sfântului Voievod a fost deschis până acum de două ori. Istoricii nu s-au pronunţat sau, mai degrabă, au evitat să se pronunţe cu privire la o problemă fundamentală: a fost sau nu Ştefan cel Mare călugărit înainte de moarte? Tulburătoarea întrebare este generată de senzaţionala descoperire a faptului că marele domnitor a fost îngropat modest, fără sicriu, cu trupul aşezat pe 13 bare de fier şi cu capul pe un căpătâi de cărămizi, ritual ce ţine mai degrabă de cel al cinului călugăresc, decât de cel al credincioşilor de rând, oricât de smeriţi ar fi aceştia.

Despre înmormântarea lui Ştefan cel Mare nu s-a păstrat, în mod misterios, nici o relatare. Grigore Ureche nu spune nimic despre aceasta. Nici Dimitrie Cantemir, nici Gheorghe Şincai, mai târziu, nici istoricul A.D Xenopol sau Nicolae Iorga. Nici cronicarii străini nu spun nimic despre momentul înhumării marelui domnitor.

Când a murit Matei Basarab, arhidiaconul de Antiohia, Macarie, care vizitase ţările române pe la 1654, vorbea despre voievodul mort că “fusese aşezat într-un sicriu împodobit ca al unui rege”. Ori, după cum apreciază şi Silviu Dragomir, în volumul Mistere, “înmormântarea lui Ştefan cel Mare trebuia să se desfăşoare nu doar cu o pompă mai mare, dar îmbrăcămintea şi sicriul era normal să fi fost măcar pe măsura rangului şi al preţuirii avute în viaţă”. În realitate, Ştefan cel Mare a fost înmormântat, fără sicriu, înveşmântat doar într-o mantie domnească.

Prima deschidere a mormântului lui Ştefan cel Mare a fost făcută în februarie 1758, de către Mitropolitul Iacov al Sucevei, în faţa preoţilor şi monahilor. În zapisul faptei sale, Iacov reţine că mortul fusese găsit foarte “misterios”, eliminând alte elemente care ne-ar putea duce cu gândul că mormântul mai fusese deschis.

În noiembrie 1856, la stăruinţa egumenului de Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială a autorităţilor austriece din Bucovina ocupată trece la deschiderea mai multor morminte “aflătoare în biserica mănăstirii Putna... aparţinând domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare şi membrilor familiei sale”. Însărcinatul oficial al acestei misiuni a fost concepistul “guvernial” Anton Schonbach, asistat, în calitate de comisar spiritual, de către Teoctist Blaezewicz, asesor imperial consistorial. Conducerea tehnică a operaţiunilor a fost asigurată de inginerul Anton Rol, iar asistenţa sanitară de către dr. Vincenţiu Szymonowicz.

La sfârşitul operaţiunii a fost încheiat un amplu proces-verbal, care a fost publicat de F.A. Wiekenhauser, în scurta sa Istorie a mănăstirilor Voroneţ şi Putna, în 1886. Din acest document reiese că, la cea de a doua deshumare, osemintele domnitorului nu au fost atinse, dar, din aşezarea lor “se putea stabili însă, cu toată siguranţa, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej, rămăşiţele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziţie decât fusese aşezate la început”.

Înmormântat pe 13 bare de fier

Preţiosul proces-verbal arată că în mormântul lui Ştefan cel Mare, “cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărămiturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fier...ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului.... Din partea de sus a corpului nu se mai vede nimic şi pe un căpătâi de zid, gros de 12 ţoli, ce se găseşte în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreţinută, lipsit de orice acoperământ. Aceste rămăşiţe ale craniului sunt aşezate la o distanţă de cinci ţoli departe de celelalte resturi ale cadavrului... îndepărtate de osul frontal, cât şi de amândouă oasele laterale ale craniului, care, între timp s-au rotunjit prin putrezire...Această împrejurare, ca şi celelalte înainte citate..., lasă se se presupună cu siguranţă că capul acestui cadavru ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziţia sa naturală încă cu mult timp în urmă....Forma îmbrăcămintei cadavrului, ca şi stofa grea şi bogată a acestuia, întărea, la fel cu crucea de aur ce se afla în dreptul pieptului care nu se prăbuşise, în chip neîndoios, şi, prin comparaţia cu rămăşiţele cercetate de comisie în mormântul lui Bogdan şi al lui Ştefan (“cel Crud” – nepotul lui Ştefan cel Mare, n.red), că era vorba de o îmbrăcăminte deosebită, de o mantie domnească şi de un mormânt domnesc cioplit din piatră.”

Călugărirea, practică printre domnii Moldovei

În legătură cu mormântul în care a fost descoperit principele Ştefan (“cel Crud”), nepotul lui Ştefan cel Mare, procesul verbal face o precizare foarte importantă: “printre resturile de îmbrăcăminte... apar câteva asemănări cu îmbrăcămintea călugărească, sau preoţească... întrucât în istoria Moldovei sunt cazuri în care principii, înainte de moarte, au păşit în monahism, lucru care se putea trece cu puţină vreme înainte de moarte sau chiar pe patul morţii, astfel încât este cu putinţă ca Ştefan, care purta porecla de “cel Crud”, şi care, după arătările istoriei, a fost otrăvit de către soţia sa, a trecut, la fel, scurtă vreme înainte de moartea sa, la monahism, pentru ispăşirea păcatelor sale. Astfel se pot explica crucile în formă de schimă, care se găsesc pe resturile îmbrăcămintei din mormântul său, şi se poate explica de ce printre aceste rămăşiţe nu s-au găsit în mormânt inele, deoarece, pentru călugăr, portul acestora nu este îngăduit”.

Ciudat este faptul că şi principele Alexandru a fost descoperit înmormântat la fel ca şi Ştefan cel Mare, adică fără sicriu, cu trupul aşezat pe un grilaj asemănător, de fier, şi cu capul sprijinit pe un zid de cărămizi. Cercetătorii mormântului admit faptul că “aşezarea şi poziţia rămăşiţelor de îmbrăcăminte (în aceste două cazuri – n.n) au fost găsite cu totul în orânduială, pe când dacă s-ar fi scos sicriele sau s-ar fi mutat cadavrele... îmbrăcămintea s-ar fi deranjat” şi, totodată, că “sprijinirea capului pe un căpătâi de zidărie de 12 ţoli”, în cazul “ îngropări cu sicrie, nu ar fi putut avea nici un rost… Trebuie acceptată părerea că trupurile lui Ştefan cel Mare şi Alexandru au fost înmormântate fără sicrie, îmbrăcate numai în bogatele lor veşminte domneşti”.

Documentul autorităţilor austriece de ocupaţie mai subliniază şi faptul că obiectele de preţ pe care le-a conţinut mormântul lui Ştefan cel Mare ar fi fost scoase cu prilejul primei deshumări şi folosite pentru confecţionarea a două coroane, pentru icoanele făcătoare de minuni ale “Maicei Precista şi Domnului Hristos”, după cum reiese dintr-o scrisoare adresată de Iacov, Mitropolitul Sucevei, către egumenul Mănăstirii Putna, Kir Venedict. Probabil, cu acel prilej, craniul Voievodului a fost aşezat în poziţia în care a fost găsit cu prilejul celei de a doua deshumări.

A dus viaţă isihastă în Sfântul Munte

În legătură cu modul în care a fost înmormântat Domnitorul Moldovei, Silviu Dragomir este convins că cele 13 bare de fier reprezintă pe cei 12 apostoli, împreună cu Maica Domnului, şi nu are îndoieli că acesta a fost călugărit înainte de moarte. Indirect, în acest sens, un argument foarte interesant aduce şi scriitorul Vasile Andru. În volumul Misticii din Carpaţi, scriitorul povesteşte un lucru care tulbură profund: în Sfântul Munte Athos circulă printre bătrânii pustnici o informaţie conform căreia în perioada copilăriei Ştefan cel Mare ar fi dus viaţă isihastă aici. Călugării bătrâni spun că au primit informaţia prin viu grai de la înaintaşii lor, din generaţie în generaţie.

Ştefan ar fi ajuns în Athos la vârsta copilăriei şi ar fi fost dat în grija unui pustnic. Acesta l-ar fi învăţat rugăciunea inimii. În lucrarea sa Ştefan cel Mare şi Sfânt. Tradiţii şi cântece populare (1903), Gheorghe Teodorescu Kirileanu reţine o povestire populară despre perioada copilăriei Voievodului care, într-o pădure, a avut revelaţia “unei lumini care ardea nemişcată sub ploaie şi vânt”. Copilul Ştefan atingea lumina, nimerind apoi într-o colibă, ca o chilie, asemănătoare cu cele ale călugărilor isihaşti athoniţi, unde adoarme, iar lângă el doi bătrâni se roagă prevestind că Ştefan va fi apărătorul credinţei. Comentând acest episod, Vasile Andru spune că acesta putea să “preceadă intenţia lui de a se iniţia în puterile isihaste”.

Faptele sale ulterioare pot să ateste o legătură specială cu Athosul, unde a construit biserici, pe care le-a dăruit cu icoane, cărţi rare cu ferecături în aur şi podoabe de metal preţios. Într-o vreme în care Grecia era înrobită de turci, neputând să sprijine Athosul, Voievodul Ştefan era un fel de “protector politic şi financiar al Sfântului Munte”, consideră Vasile Andru.

Coroborarea faptelor duce la ideea că Sfântul Ştefan cel Mare a fost călugărit înainte de moarte. Acest lucru trebuie însă demonstrat de istorici, nouă rămânându-ne doar a da curs îndemnului lui Neculce care, în a sa Predoslavie spune: “Cine va citi şi le va crede, bine va fi, iar cine nu le va crede, iar va fi bine, căci precum îi va fi voia, aşa va face”.

Dumitru MANOLACHE

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!