În istoria neamului românesc, amalgamul schimbărilor politice, sociale, economice şi culturale ale secolului al XIX-lea stă sub auspiciile "studenţimii universitare". "Toate idealurile sociale, toate năzuinţele mari ale neamurilor au fost îmbrăţişate de studenţimea care le-a adus la biruinţă odată cu maturizarea ei" (Mircea Vulcănescu). Aceste idealuri au câştigat un plus de concreteţe, credem, în marile sărbători panromâneşti de la Putna din anii 1871 şi 1904, cele mai însemnate momente de biruinţă ale "studenţimii universitare" de la începuturile istorice ale României.

Idealurile tânărului Ştefan, care a urcat pe tronul unei Moldove rănite, erau şi ale tinerilor studenţi români care moşteneau pământuri pângărite şi o conştiinţă adormită. Destinul pe care l-a avut Moldova sub domnia Marelui Voievod îl doreau şi pentru România.

"Viitorii fii ai neamului românesc" suntem şi noi, studenţimea anului mântuirii 2004, când se împlinesc 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Marelui Ştefan. În ce măsură noi, românii, am împlinit misiunea neamului nostru în ultimii o sută de ani este greu, dacă nu imposibil, de apreciat. Mai ales când aspiraţiile înaintaşilor noştri, Eminescu, Slavici, Hurmuzachi, au fost trădate şi pervertite timp de 50 de ani de întuneric infernal comunist. Abia mântuiţi prin jertfă de sumbrul regim străin de fiinţa, de neamul şi de credinţa noastră, suntem chemaţi astăzi să punem un nou început: în primul rând, unul de conştiinţă. Misiunea noastră nu pare a fi uşoară.

Suntem siliţi să spunem împreună cu Mircea Vulcănescu, unul din liderii Asociaţiei Studenţilor Creştini Români din epoca interbelică, astfel: "Niciodată o generaţie nu-şi impune singură misiunea ei. Ci această misiune se naşte din chemarea vremurilor şi din nevoile societăţii, în care se ridică generaţia, desemnând ca un contur limitele de eficacitate ale acţiunii ei". Înţelegând chemarea vremurilor şi nevoile societăţii, credem că, cel puţin spiritual, nu suntem într-o lumină mai fericită decât studenţii de acum o sută de ani. Urmându-le exemplul, gândim că, sărbătorindu-l pe Sfântul Ştefan la Putna, am putea pune un bun început.

Pelerinaj Suceava – Putna

Cum îl vom sărbători?

Înainte de toate, având conştiinţa că sărbătoarea reprezintă prin ea însăşi o înnoire, o prefacere, o regenerare, deci un început. Apoi, fiind încredinţaţi de sfinţenia lui Ştefan cel Mare, căci, altfel, din sărbătoarea aceasta nu va rămâne decât festivismul, cuvântările, aplauzele şi recepţiile: lucruri trecătoare. Numai aşa icoana sa ne va umple de nădejde şi de curaj, iar mormântul său ne va fi izvor de binecuvântare.

Dincolo de trăirea duhovnicească, sărbătoarea presupune şi ritual. Vom aduce prinosul nostru de veneraţie voievodului printr-un pelerinaj de la Suceava la Putna, fiind îmbrăcaţi în costume tradiţionale de sărbătoare, cântând şi purtând prapuri, steaguri, icoana sfântului erou şi o urnă votivă. Vom merge în pelerinaj în amintirea drumului pe care l-a făcut trupul adormit al Sfântului Ştefan din capitala Moldovei spre locul unde era hotărât mormântul său. Prapurii vor avea pictate icoane ale sfinţilor români, ca expresie a comuniunii sfinţilor pururea rugători pentru mântuirea neamului nostru, la care ne facem şi noi părtaşi prin sărbătorire. Prin steaguri ne afirmăm identitatea noastră ca români şi ca fii moştenitori ai Voievodului. Icoana mărturiseşte despre înveşnicirea prezenţei Sfântului în mijlocul nostru. Urna votivă, în care vom colecta pământ din toate provinciile României întregite, reprezintă simbolul unităţii sufleteşti şi statale a românilor; ea va fi depusă – ca o mulţumire şi ca o rugăciune aduse lui Dumnezeu – pe mormântul Marelui Ştefan, "altarul conştiinţei noastre naţionale". Cântând "Deşteaptă-te, române,/ Din somnul cel de moarte", nădăjduim să putem spune odată cu Eminescu :

"Dacă o generaţie poate avea un merit, e acela de a fi un credincios sol al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care-l ocupă în lănţuirea timpilor (...). Cum la zidirea piramidelor, acelor piedici contra păsurilor vremii, fundamentele cele largi şi întinse purtau deja în ele intenţiunea unei zidiri monumentale care e menită de-a ajunge la o culme, astfel în viaţa unui popor munca generaţiilor trecute, care pun fundamentul, conţine deja în ea ideea întregului. Este ascuns în fiecare secol din viaţa unui popor complexul de cugetări care formează idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg (...). De aceea, dacă serbarea întru memoria lui Ştefan va avea însemnătate, aceea va fi o dovadă mai mult cum că ea a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc şi s-a realizat pentru c-a trebuit să se realizeze...".