Chiar dacă dezbaterile privind bugetul Uniunii Europene au loc într-un moment în care România nu este, încă, membră, deznodămîntul acestora ne preocupă, căci de el depinde, în mare măsură, situaţia finanţărilor acordate ţării noastre pe viitor.

Căci, să nu uităm, dezbaterile de acum au în vedere nu doar bugetul UE pentru anul viitor, dar şi politica fiscală pentru perioada 2007-2013.

Două sînt temele prioritare în această dezbatere, şi care separă principalii combatanţi, Marea Britanie şi Olanda pe de o parte, Franţa şi Germania, pe de alta. Cea dintîi temă este cea a structurii cheltuielilor bugetare, iar cea de-a doua contribuţia fiecărui stat la bugetul Uniunii.

În timp, contribuţia statelor la bugetul UE s-a modificat. La începuturile sale, Piaţa comună europeană se alimenta în principal dintr-un sistem centralizat de impozite prelevat asupra unor venituri rezultate din politicile comune, cum ar fi de pildă politica vamală. Cu trecerea timpului, contribuţia directă a statelor a devenit precumpănitoare asupra veniturilor din prelevările fiscale. Se discută tot mai insistent despre elaborarea unui acquis comunitar pe fiscalitate, despre unificarea cotelor de impozitare şi aplicarea unor impozite naţionale asupra acestor cote, dar care să fie virate în bugetul Uniunii.

În clipa de faţă, bugetul Uniunii Europene reprezintă puţin peste 1% din produsul intern brut al statelor membre. Pentru 2006, de pildă, bugetul este estimat cam la 116 miliarde de euro, ceea ce înseamnă cam dublul PIB-ului României pe anul care a trecut.

Cel mai "generos" contributor este Germania, cu o contribuţie de circa 25 de miliarde de euro. Deosebit de interesant este să vedem care este contribuţia netă, adică diferenţa dintre ceea ce plăteşte şi ceea ce primeşte fiecare stat. În acest fel am putea înţelege, într-o anumită măsură, poziţia Marii Britanii şi Olandei. Iată cum arată configuraţia cîştigătorilor şi perdanţilor în anul 2003, măsurată în miliarde de euro (situaţia în 2004 e practic neschimbată): Germania - 8,56; Marea Britanie - 3,75; Olanda - 2,92; Franţa - 1,72; Italia - 1,08; Suedia - 1,05; Austria - 0,35; Danemarca - 0,28; Finlanda + 0,01, Belgia + 0,74, Luxemburg + 0,86, Irlanda + 1,56; Grecia + 3,3; Portugalia + 3,5; Spania + 8,45. De unde se vede că era mult mai bine să intri în Uniunea Europeană acum două decenii decît astăzi.

Criză constituţională şi politică bugetară

A doua temă de dispută este cea privind structura cheltuielilor. În prezent, cea mai mare parte a bugetului este alocat politicii agricole şi fondurilor de coeziune (cîte 40%). Marea Britanie, cu un sistem agricol construit pe propriile picioare, fără prea multe subvenţii şi cu o contribuţie agricolă importantă din partea fostelor colonii, socoteşte că alocarea unor sume atît de mari pentru agricultură duce la menţinerea unei structuri economice anacronice, militînd pentru reconvertirea unei părţi a resurselor către aplicarea strategiei de la Lisabona, aşadar către cercetare şi dezvoltare tehnologică. Ceea ce stîrneşte opoziţia Franţei, ţară cu un sector agricol extins şi cu o politică tradiţională de subvenţionare.

În ce măsura poate această dispută să afecteze România? Indiferent cum se va termina, dezbaterea va afecta poziţia bugetară a noilor membre, a României şi Bulgariei. De altfel, în dorinţa de a împăca pe cei 15, Polonia a cerut, în numele celor 10 ţări ale ultimei extinderi, ca bugetul european alocat acestora să fie redus. Solicitare care l-a făcut pe Jean-Claude Juncker, preşedintele în exerciţiu al Uniunii Europene, să spună, cu sinceritate: "Mi-e ruşine".

Un lucru este cert. Indiferent de momentul aderării, România priveşte cu incertitudine spre contribuţiile UE. Din două motive. Întîi pentru că este posibil ca fondurile angajate iniţial să se reducă. Şi în al doilea rînd pentru că s-ar putea ca structura lor, axată în principal pe politica agrară şi pe dezvoltarea regională, să sufere unele modificări, ceea ce pentru economia românească s-ar putea să nu fie o soluţie adecvată.

La începutul lunii iulie, preşedinţia UE va fi preluată de Marea Britanie. Discursul inaugural al premierului Tony Blair va aduce elemente noi, care ne vor permite să aducem clarificări în această spinoasă problemă a politicii bugetare, care se suprapune, nu întîmplător, peste criza constituţională a UE.

Varujan Vosganian

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!