Operaţiunea "team-moft" şi întoarcerea fiicei risipitoare

M-am întâlnit la ieşirea din Metrou de la Obor cu Pederel, cel mai mare poet al aurolacilor. Ca de obicei, curgeau petecele de pe el. "Dă-mi o ţigară şi-ţi dau un catren!" "Nu ştii că nu fumez?!" "Dă-mi de-o bere şi-ţi dau un catren!" Nici n-am apucat să-i spun că-i ofeream oricum o bere, că a şi început să scrie în aer pe o revistă imaginară, revista lui, la care visează de peste zece ani de tranziţie: "O, vino, Guru, tu, la noi, la Cotroceni, / Far luminos şi clar, condei de aur,/ Să ne privim în ochi ca doi ghiolbeni, / Să uit că România mea este un plaur..."

Nu degeaba a ajuns el personaj de film după 1990...

Informaţia "scăpată"

Mare eveniment naţional: s-au întors ziariştii! "Răpiţi paharele cu palma!". Pentru prima oară după brambureala de la 22 decembrie 1989, România a ajuns pe prima pagină a presei internaţionale: au fost eliberaţi de la Bagdad ziariştii Marie-Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian şi Sorin Mişcoci. Însă "The New York Times", "Le Monde", "The Independent", CNN, BBC nu cunosc proverbul românesc "Unde dai şi unde crapă"...

Cum scenariile au fost numeroase, vom prezenta faptele care s-au făcut publice, fără să le interpretăm.

Trei gazetari primesc bani de cheltuială de la Omar Hayssam ca să meargă în Irak. Că haine de primeneală nu-ţi trebuie cine ştie ce. Îţi dau ei la urmă, dacă le uzi pe-ale tale. Poţi merge cu buricelu gol prin Bagdad să intervievezi terorişti, să iei o declaraţie de la Abu Musab Al-Zarkawi, să-i ceri părerea lui Ossama Bin-Laden. Pe 28 martie, cei trei ziarişti şi ghidul Muhammad Munaf, un sirian cu cetăţenie americană, au dispărut în ceaţă prin Bagdad. Traian Băsescu tocmai fusese la Bagdad, ciocnise ouă roţii cu soldaţii de Paştele catolicilor. Acolo, la un gălbenuş, afirmase că trupele României vor rămâne în Irak sine die. Preşedintele află în avionul cu care zbura spre Bucureşti că au dispărut cei trei ziarişti. Totul era construit ca la carte.

Marie-Jeanne comunică prin telefonul mobil detalii privind răpirea şi direcţia în care au fost transportaţi. Are grijă şi timp să respecte semnele de punctuaţie cele mai pretenţioase, atunci când transmite mesaje, ceea ce denotă o bună pregătire jurnalistică.

Aflat la psihiatrie pentru a-şi trata suferinţe imaginare, Omar Hayssam, om de afaceri, membru PSD şi prieten cu senatorul Vasile Ion, prefect de Buzău pe-atunci, tatăl jurnalistei, anunţă că a primit un telefon de la răpitorii care au cerut patru milioane de dolari pentru eliberarea tinerilor. Pe 30 martie are loc o convorbire telefonică între Omar Hayssam şi Yussuf Munaf, fratele lui Muhammad Munaf, "ghidul" ziariştilor. Omar promitea că îi trimite patru milioane de dolari lui Yussuf Munaf, fratele lui Muhammad. În aceeaşi zi, televiziunea Al-Jazeera prezintă primele imagini cu dispăruţii. Marie-Jeanne neagă "spontan" că răpitorii ar fi cerut bani.

Pe cinci aprilie, s-a zvonit că au fost eliberaţi. A fost doar un zvon sau o informaţie care "a scăpat"? Încă nu ştim.

Pe 21 aprilie, ziariştii apar la Al-Jazeera şi cer retragerea trupelor române din Irak. Mircea Geoană cere acelaşi lucru, chiar dacă era entuziasmat de invadarea Babilonului. Bucureştiul le cere teroriştilor să o elibereze pe Marie-Jeanne fiindcă românii au cultul Fecioarei Maria. Oficialii ştiau că răpitorii nu erau creştini.

Norocul şi puterea

Teroriştii urmăresc foarte atent reacţiile presei din Bucureşti, emisiunile televizate şi îşi regizează scenele. Apar tricourile portocalii, ca în lagărul de la Guantanamo şi ca la puşcăria Abu Ghraib. Gazetăresele de pe la Televiziuni se tânguie melodios.

Imediat după anunţarea răpirii, Traian Băsescu s-a instalat în fruntea "celulei de criză" de la Cotroceni fiindcă serviciile secrete se subordonează legal preşedintelui. Declaraţiile lui au fost în general laconice, dar semnificative:

- Dedicaţie de Paşti: "Mi-am tăiat şuviţa ca să le port noroc";

- "Au toate condiţiile normale, atât cât pot fi de normale condiţiile în care stau cu ţeava kalaşnikovului la tâmplă";

- "Lucrurile s-au complicat extrem de puternic";

- "Nu mai suntem în relaţie cu răpitorii";

- "Orice este posbil";

- "Nu este exclus să vedem şi execuţii";

- "Cei trei cetăţeni români şi cetăţeanul american de origine irakiană Muhammad Munaf se află, de astăzi, 22 mai, începând cu ora 13.44, sub controlul autorităţilor române";

- "Recuperarea jurnaliştilor răpiţi a fost o operaţiune sută la sută românească".

Preşedintele a precizat că nu s-au dat bani şi nu s-a acceptat retragerea trupelor din Irak.

- "Statul român nu şi-a negociat politica externă, prezentă şi viitoare".

Traian Băsescu a mulţumit de trei ori serviciilor secrete româneşti.

Hezbollahi şi ulemale

Pe 23 mai, ziariştii au revenit în ţară cu un avion Hercules. Un cauciuc explodează la aterizare. Exuberanţă pe aeroporul "Henri Coandă" de la Otopeni, dar fără covor roşu. Marie-Jeanne face semnul victoriei şi îl trage pe Traian Băsescu de mână să participe la scena recunoştinţei.

Ziariştii au fost duşi la o vilă discretă a serviciilor secrete pentru ... "debrifare", sum se zice acum. Mai pe şleau, ei au dat acolo cu subsemnatul până pe 26 mai.

Muhammad Munaf a fost reţinut în Irak de către FBI pentru participarea la răpire, deşi el trebuia anchetat la Bucureşti, fiindcă delictul se referea la viaţa unor cetăţeni români. Se repetă cumva situaţia cu asasinul lui Teo Peter.

Numeroase organizaţii musulmane, ligi, uniuni, consilii de înţelepţi, hezbollahi, imami şi ulemale din Arabia Saudită, Liban, Siria, Irak s-au implicat în căutarea ziariştilor români. Cea mai semnificativă este însă declaraţia doctorului Isam Rifai, preşedintele Uniunii Arabilor din România: "Cei trei ziarişti şi ghidul lor n-au fost niciodată în pericol". Abia de aici poate să înceapă investigaţia.

Anchetă în Partidul lui Mucles

Mircea Geoană afirma că "au fost pretenţii financiare masive din partea răpitorilor", declaraţie retractată imediat.

La începutul scandalului, Adrian Năstase şi Ion Iliescu au negat că l-ar cunoaşte pe Omar Hayssam. Ulterior, numele escrocului a fost descoperit pe listele delegaţiilor oficiale şi Hayssam a fost dat afară din PSD. Mircea Geoană, preşedintele PSD, a ordonat o anchetă internă de partid contra celor care l-au adus pe Hayssam lângă Adrian Năstase. Conducător al anchetei a fost desemnat Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei. Toţi liderii PSD notorii, care l-au cunoscut pe Hayssam, s-au dat bolnavi. Partidul lui Mucles nu mai ştie nimic despre afacerile lui Hayssam sau Munaf prin România. Aflat într-o delegaţie pe Valea Trotuşului, Ion Iliescu a condamnat în 2004 "lăcomia şi mârşăvia" celor care au defrişat pădurile de-au curs apoi şuvoaiele peste bieţii ţărani. Venerabilul hidrotehnist nu ştia că partenerii de partid îi vor arunca tot lui în cap afacerile cu buşteni ale lui Hayssam şi Munaf.

Indiferent care este adevărul despre dispariţia celor patru, cel care a venit singur pe strapontină, călare pe cal alb, este preşedintele Traian Băsescu. Pentru el a fost o excelentă lovitură de imagine şi acum poate dispune anchetarea corupţilor şi chiar alegeri anticipate. George Bush, Silvio Berlusconi, Tony Blair, Joseph Borrel l-au felicitat pe Traian Băsescu pentru reuşită. Jacques Chirac şi-a manifestat speranţa că serviciile secrete franceze vor fi la fel de eficiente ca serviciile României pentru a o elibera astfel pe ziarista Florence Aubenas.

Savonarola şi "sindromul regicidului"

Întoarcerea ziariştilor a provocat mari controverse în presa română. Unii se bucurau excesiv, alţii coborau totul în derizoriu. Mari gazetari de fotoliu au minimalizat suferinţele prin care ar fi trecut cei trei. Lupii cei tineri au sărit la jugulara lui Savonarola. "Poate sunt eu nebun! Nu mai pricep nimic. Peste tot văd numai craci, ţâţe, buci!", spunea Savonarola altădată, de parcă descindea dintr-un bestiariu flamand. El nu meditează ca Gânditorul de la Hamangia. Nu! În realitate, se ia cu mâinile de far când se uită la noi, cei netrebnici şi prăpădiţi, prea nedemni pentru înţelegerea sa. Pe când îl seconda pe Dumitru Tinu în opera de purificare morală a Patriei, spunea cam aşa: "Adevărul este ca un crucişător printre barcazuri mucegăite". Nimeni n-a avut curajul să-l întrebe deschis de relaţia cu Taher. A uitat ce-a scris atunci şi a abandonat fără luptă "Crucişătorul Patiomkin". Un alt secret ce va fi developat peste 50 de ani.

Este nedrept să credem însă că Savonarola duce trena cuiva... prea multă vreme. ştie să lovească la vârf şi are un talent mosntruos sau vede enorm... I-a numărat ouăle Împăratului de Mătase, după care l-a întrebat în direct la TVR1, în plină campanie electorală, dacă e pederast. Pentru omul de rând, răspunsul era conţinut în întrebare şi efectul a fost dezastruos. Chiar dacă Împăratul de Mătase era nevinovat. Domne, să ştii că ăsta chiar e... Atacă virulent, carnasier, letal, ca într-un soi de antropofagie ritualică, numai la vârf: sindromul regicidului, cum spunea ţuguiat gânditorul Emil Hurezeanu. În numele onestităţii gazetăreşti, poate uita totul şi dă pe goarnă. Aşa s-a întâmplat cu "guzganul rozaliu care sare la..." păcatele lui Savonarola.

Aprecierea lui Savonarola a fost corectă imediat după dispariţia ziariştilor. Dramă sau cacealma, din această întâmplare ar trebui ca lupii cei tineri să înveţe câte ceva. Când pleci într-o zonă de conflict, cu bani oferiţi de un dubios, este aberant să te mai lamentezi şi să ceri ajutorul statului român. Asumă-ţi riscul! Trebuie să respecţi adevărul pe care-l vezi, atât cât pricepi. Situaţii bizare au mai fost. Un gazetar sportiv a simulat că irakienii i-au aruncat maşina în aer. Altul, trimis pe front, nu a fost lăsat de armata americană să intre în Irak. Tânărul a trimis atunci reportaje din Qatar şi din Kuweit, pe care colegii le refăceau în redacţie să pară din linia întâi... (Se zvonise că Savonarola şi ai lui pregăteau premii pentru ziariştii de front...). Într-un reportaj, le a condamnat cu mânie lăcomia irakienilor care au furat sarcofajele babiloniene şi au dat mâncare la porci. Nu avea de unde să ştie că irakienii nu cresc porci...

Un scenariu secret pentru jumătate de veac

Chiar dacă "mândria ţării" nu-l mai agreează pe Ion Cristoiu, el a intuit perfect făcătura acestui eveniment care ne face de râs în toată lumea, la fel ca brambureala cu teroriştii din decembrie 1989. Şi atunci, şi acum, teroriştii au dispărut fără urme.

Să vedem însă ce consideră Traian Băsescu "un secret pentru 50 de ani". Este evident că nu putem pretinde să aflăm numele ofiţerilor, ale diplomaţilor implicaţi în toată investigaţia. Dar nu acesta este marele secret.

Oferim un scenariu pentru care ar trebui să băgăm mâna în foc.

Omar Hayssam şi Muhammad Munaf aveau afaceri grele prin România. Aveau susţinere în Partidul lui Mucles, dar serviciile le făcuseră deja dosar beton. Oamenii Împăratului de Mătase au pus batista pe ţambal, dar din urnă a ieşit... iepuraşul. Şefii instituţiilor responsabile cu lupta contra corupţilor primiseră un termen de şase luni să devină eficienţi sau să răspundă cu funcţiile. Aşa au scos ei dosarul lui Hayssam din sertar. Aflând de la prietenul Ion că e groasă, s-a internat în ianuarie la Spitalul 9. Este bolnav de schizofrenie, se crede erou naţional. O ajută pe Marie-Jeanne să-şi cumpere un BMW din leafă, aşa cum i-a ajutat şi pe alţii. I-a oferit o delegaţie în Irak. Fata a absolvit cursurile Colegiului Naţional de Apărare, pentru că ţintea sus. Nu oricine ajunge acolo. A acceptat să meargă şi Ovidiu Ohanesian de la "România Liberă". El se remarcase prin mai multe materiale despre cumetriile dintre diverşi generali din serviciile secrete. Ca să obţii asemenea informaţii, trebuia să ai surse acolo. La festivitatea de premiere pentru informaţiile publicate, a participat şi Traian Băsescu, proaspăt ales preşedinte. Ovidiu Ohanesian i-a bătut atunci umărul lui Traian Băsescu, semn universal pentru o anume apartenenţă. Pe cine mai deranjează însă aşa ceva? Nici pe Priboi.

Când a revenit din Irak, Ohanesian a spus că a fost bătut "şi mai mult decât atât". El a sugerat că Marie-Jeanne regiza filmările cu... teroriştii, se stropşea la ei.

Revenim. Are loc plecarea, cei patru dispar undeva la rudele lui Munaf. Imediat, Bucureştiul informează Washingtonul şi Bagdadul. Toate datele au fost transmise la Bagdad fiindcă acolo nimeni nu face o mişcare fără ştirea americanilor. A încercat italianul Nicola Calipari să o salveze pe cont propriu pe ziarista Giuliana Sgrena şi "prietenii" l-au ciuruit.

Intervin americanii şi-i saltă pe cei patru. Indiciu: răpitorii le confiscă filmele şi îi întreabă ce au spionat. Nişte tâlhari sau nişte fanatici religioşi nu puteau fi preocupaţi de asemenea lucruri. Încep negocierile cu americanii care îl reţin pe Munaf, martor şi făptuitor cheie. Asta nu poate să spună Traian Băsescu...

Lukas: "Darth Vader este... Bush"

George Lukas şi-a relansat saga intergalactică. El a participat în afara concursului la cea de-a 58-a ediţie a Festivalului cinematografic de la Cannes. Acest episod este mai sumbru, mai violent, decât episoadele realizate în 1977 şi în 1983. Tânărul Anakin Skywalker abandonează Ordinul cavalerilor Jedi pentru a intra în armura terifiantă a lui Darth Vader, mâna dreaptă a Împăratului şi încarnarea perfectă a Răului. George Lucas pune întrebări simple, dar grave: Cum se transformă o democraţie într-o dictatură? Cum se schimbă un om bun într-o bestie? Corolarul poveştii este un duel cu săbii de laseri în infern, sub un fluviu de lavă incandescentă. O nebunie pentru posedaţii efectelor speciale.

Istoria "Războiului Stelelor" este inspirată de tragedia din Vietnam, a spus George Lucas la o conferinţă organizată la Cannes. S-a ghidat după istoria căderii lui Cesar, a lui Napoleon şi a lui Hitler. "Dar paralela între ceea ce am făcut noi în Vietnam şi ceea ce facem în Irak este incredibilă", a spus cineastul. Regizorul a făcut o precizare şocantă. Darth Vader este Bush! Anakin Skywalker trece de partea răului şi vrea să creeze un imperiu care să garanteze justiţia şi securitatea în lume. Şi rosteşte celebra replică: "Cine nu este cu mine este contra mea!" Viitorul Darth Vader vorbeşte exact ca preşedintele George Bush-junior înainte de invadarea Irakului. Lucas consideră că democraţia din Statele Unite se află în pericol. "Democraţia este în primejdie peste tot, a avertizat Lucas. Dacă oamenii nu se preocupă unii de alţii, dacă populaţia este egosită, reprezentanţii ei vor fi la fel şi, atunci, democraţia se poate transforma în dictatură. Este suficient ca liderii să se folosească de frica indusă şi să aştepte o ocazie... Iar ocaziile nu lipsesc..." Este o lecţie de civism autentic, pe care marele artist ne-o oferă, mai ales că a traversat o epocă dramatică. "Am crescut în anii '60, pe timpul războiului din Vietnam, purtat de Nixon, povesteşte Lucas. Este dezolant să văd că şi astăzi se repetă aceleaşi erori. O generaţie stupidă, care nu pricepe nimic. Sincer spus, eu nu văd nici o diferenţă între războiul din Vietnam şi războiul din Irak. Dacă viitorul preşedinte va fi republican, eu plec în Australia. Mă pasionează istoria şi mă intrigă de ce oamenii abandonează atât de uşor democraţia, libertăţile lor. De ce Napoleon a devenit împărat după revoluţia franceză? De ce germanii şi-au uitat libertăţile în faţa lui Hitler? Astăzi, americanii nu realizează că au devenit din ce în ce mai puţin liberi". George Lucas este un om care gândeşte liber. Ascultându-i aceste gânduri, putem pricepe mai uşor parabola "Războiului Stelelor". O galaxie complexă şi prosperă, populată de creaturi umane sau droide, de wookies, de jawas sau ewoks, cu planetele lor Taooine, Naboo, Coruscant, între care zboară navete spaţiale misterioase, cu fiinţe morale şi amorale. Doi ani a muncit Lucas numai la scenariu. Este un veritabil inventator de efecte speciale. Pentru întreaga sa operă cinematografică, Lucas a primit duminica trecută trofeul Festivalului de la Cannes. "Demult, demult, într-o galaxie îndepărtată..." Aşa începea filmul "Războiul Stelelor" cu 28 de ani în urmă. Pe 15 mai, a fost lansat la Cannes al treilea episod şi ultimul din "Războiul Stelelor" - "Răzbunarea lui Sith". Sute de admiratori şi ziarişti au venit să-l vadă la Grand Theatre Lumiere de la Cannes, dar şi la lansarea de la Londra. Toţi vor să vadă cum se transformă Anakin Skywalker în Darth Vader. Filmul este extrem de violent pentru copii, ceea ce ar putea fi un obstacol în calea unui succes zdrobitor.

"Războiul Stelelor" a obţinut peste 12 miliarde de dolari din vânzarea biletelor.

"Guvernul de seculici şi de blonde norvegiene"

Preşedintele Mării Negre s-a dezlănţuit asupra ziariştilor care nu acceptă varianta oficială. "Sunt unii care se bat cu disperare să continue să pară nişte guru ai naţiunii. Dar acest lucru nu este posibil decât în condiţiile în care preşedintele ar spune: vino să mă sfătuiesc cu tine, condeier de aur al naţiunii române, far luminos", a parodiat Traian Băsescu. Este un război pe care îl va pierde fiindcă nimeni nu a biruit gura lumii. Dacă l-a sfătuit Elena Udrea, rău cap a avut. Nu presa este adversarul lui Traian Băsescu, acolo apar doar reflexele. Nu trebuie să fii "gur al naţiunii, far luminos", cu sau fără acreditare la Cotroceni, ca să pricepi atâta lucru.

Dacă nu simte tinicheaua prea aproape de coadă, Partidul lui Mucles se mişcă. Mircea Geoană a anunţat că şi-a făcut guvern din umbră, nu în oglindă, pentru că, în casa mortului, se acoperă toate oglinzile. El a avertizat că a găsit alternativa la "Guvernul de seculici şi de blonde norvegiene". Adrian Năstase a anunţat că va pune "cât mai multe stenturi între partid şi Ion Iliescu", dar tataie s-a întors cu faţa la perete. Nu vrea să mai audă de "stenturi". şi totuşi, pentru Ion Iliescu plecarea este singura şi ultima variantă curată. şi dacă târăşte el piciorul...

Francezii şi Olandezii s-au supărat pe... Europa!

A fost o săptămână neagră pentru Uniunea Europeană. Alegătorii din Franţa şi din Olanda au votat contra Constituţiei Europene.

Pe 29 iunie, francezii au fost invitaţi la urne pentru a se pronunţa cu privire la Constituţia Uniunii Europene.

Rata participării a depăşit 70% din cei 42 de milioane de francezi cu drept de vot. Aproape 55% din participanţii la vot au respins Constituţia Europeană. Majoritatea erau tineri.

Pe 28 februarie, Parlamentul francez a modificat Constituţia Franţei pentru a se conforma Constituţiei Europene. Naţionaliştii francezi au considerat drept un afront această modificare a legii lor fundamentale.

Eurooptimişti au fost doar francezii din Martinica, Guadelupa, Guyana, Polynezia şi Reunion. Referendumul francez a costat 130 de milioane de euro. Fiecare alegător a primit un exemplar din Constituţia Europeană în momentul în care intra în sala de vot.

Evenimentul a tulburat grav viaţa politică din Franţa. Premierul francez Jean-Pierre Raffarin şi-a dat demisia. Preşedintele Jacques Chirac a acceptat plecarea prietenului Raffarin şi l-a numit în funcţia de şef al Guvernului pe Dominique de Villepin, care a deţinut, pe rând, portofoliile de ministru al Afacerilor Externe şi de ministru de Interne. Pe când era şeful diplomaţiei franceze, Dominique de Villepin a contestat politica Washingtonului, care se pregătea să invadeze Irakul. A absolvit cursurile Academiei de administraţie de la Paris şi este un devotat al lui Chirac. Cel care a suferit din cauza deciziei lui Chirac este Nicolas Sarcozy, principalul favorit la funcţia de premier. Papa Chirac a ezitat şi l-a sancţionat pe mai puţin devotatul Sarcozy. Mulţi francezi consideră că numai Sarcozy ar fi reuşit să provoace un electroşoc în societatea lor. Preşedintele Chirac nu a vrut să fie umilit de Sarcozy la sfârşit de mandat fiindcă Sarcozy nutreşte ambiţii prezidenţiale. Sarcozy l-ar fi abandonat pe Chirac pentru a candida la preşedinţie, iar Chirac voia un premier până la capătul mandatului prezidenţial. Nicolas Sarcozy va fi ministru de Interne, va fi primul adjunct al lui Villepin şi rămâne la conducerea Uniunii Mişcării pentru Popor, principalul partid aflat la guvernare. Prin urmare, francezii vor avea un guvern exploziv.

Chiar şi socialiştii lui Francois Holland şi ai lui Laurent Fabius au ieşit ciufuliţi după acest referendum fiindcă unii din ei au votat contra Constituţiei Europene. Singurul care s-a bucurat şi care a cerut demisia lui Jacques Chirac a fost acelaşi Jean-Marie Le Pen, preşedintele Frontului Naţional. El este convins că francezii au urmat sugestiile lui.

Cauzele eşecului au fost însă diverse: francezii au dat un vot contra guvernului Raffarin, acceptarea negocierilor de aderare cu Turcia amplifică groaza faţă de Estul sălbatic, Franţa a devenit prea permisivă pentru lumea musulmană, şomajul este în creştere, vin românii care acceptă să lucreze prea ieftin, teama că ajutoarele sociale vor scădea după extinderea Uniunii Europene, teama că Franţa îşi pierde suveranitatea, că spiritualitatea franceză va fi nivelată de către birocraţia comunitară, textul Constituţiei Europene este prea stufos şi alegătorii nu l-au putut citi, insuficienta popularizare a documentului.

În politica mare, există uneori un fel de ironie involuntară. Donald Rumsfeld critica Franţa şi Germania, care ar fi "vechea Europă" obosită, comparativ cu statele din estul continentului. Chirac ne-a altoit urât de tot când Ion Iliescu a decis să meargă alături de americani contra lui Saddam Hussein: "România a pierdut o bună ocazie de a tăcea", a avertizat Chirac atunci. Mai târziu, Villepin avea să spună că Traian Băsescu nu are vocaţie europeană. Votul francezilor este însă o tiflă dată chiar spiritului european şi arată că politicienii trebuie să evite etichetele prea tranşante.

Votul francezilor a avut un efect năucitor asupra Olandei. 62,8% din olandezii cu drept de vot au participat la referendumul din 2 iunie, deci un număr semnificativ. 61,6% din cei care au venit la urne au votat contra Constituţiei Europene. Doar 38,4% din participanţii la vot au aprobat legea fundamentală a Uniunii Europene. Olandezii nu acceptă extinderea din cauza musulmanilor şi a săracilor din ţările ex-socialiste. Dacă votul din Franţa este imperativ, votul olandezilor are doar valoare consultativă. Premierul Jan Peter Balkenende (ian petăr balkenende) s-a arătat "foarte decepţionat" din cauza rezultatelor.

Motorul Europei s-a gripat. Eşecul din Franţa şi din Olanda este regretabil, dar nu anulează proiectul de construcţie europeană. Sigur, cocoşul galic a dat semn de trezire sau de rătăcire, depinde din ce perspectivă privim lucrurile. Evenimentul poate avea un efect catastrofal asupra stării de spirit din Luxemburg, din Marea Britanie, din Danemarca sau din Suedia, dar Uniunea Europeană nu se opreşte aici. Un lucru este însă cert: construcţia europeană este o iniţiativă a marelui capital, care a convins doar elita politică. Există însă un grav dezacord între gânditorii de la Bruxelles şi popoarele europene. Pentru ca iniţiativa europeană să nu eşueze lamentabil, politicienii trebuie să ţină seama de starea de spirit a populaţiei.

Olli Rehn, comisarul european pentru extindere, ne asigură că procesul de lărgire va continua. "Zvonurile despre moartea politicii de extindere sunt cu siguranţă exagerate. Eu unul încă nu am intrat în şomaj şi nici nu am închis prăvălia", a spus Olli Rehn. Joschka Fischer, şeful diplomaţiei germane, crede că neoliberalismul şi globalizarea i-au speriat pe francezi, dar cauzele trebuie analizate atent.

Jose Manuel Durao Barroso (joze manuel durau barosu), preşedintele Comisiei Europene, Joseph Borrell, preşedintele Parlamentului European, şi Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului, ţară ce deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, au dat un comunicat prin care arată că respectă decizia francezilor şi a olandezilor. "Europa există însă în continuare şi instituţiile sale vor continua să funcţioneze pe deplin", se spune în comunicatul celor trei.

Toţi politicienii europeni importanţi recunosc că rezultatele au fost deprimante, dar foarte clare. Toţi au cerut ca procesul de ratificare a Constituţiei europene să meargă până la capăt. Există şi voci care spun că nu mai este nimic de făcut.

În realitate, Constituţia Uniunii Europene va fi anulată numai dacă minim şase ţări votează contra. În articolul IV-442 din Constituţia Uniunii Europene, se spune: "În cazul în care, la expirarea unui termen de doi ani de la semnarea Tratatului, patru cincimi din statele membre au ratificat Tratatul menţionat, iar unul sau mai multe state membre au întâmpinat dificultăţi în ratificare, chestiunea este deferită Consiliului European". Dacă şase state membre vor respinge Constituţia Europeană, atunci articolul amintit se anulează, iar legea fundamentală a Uniunii Europene devine literă moartă.

Prin urmare, până în prezent, Constituţia Europeană a fost respinsă prin referendum de două state: Franţa şi Olanda, dar a fost ratificată de alte opt ţări din cele 25: Lituania (11 noiembrie 2004), Ungaria (20 decembrie 2004), Slovenia (1 februarie 2005), Spania (20 februarie), Italia (6 aprilie), Grecia (19 aprilie), Slovacia (11 mai), Austria (25 mai), Germania (27 mai). Singura ţară care a organizat referendum şi a aprobat astfel Constituţia Europeană este Spania. Celelalte au ratificat Constituţia Europeană doar în parlamentele naţionale. După dezastrul din Franţa şi din Olanda, Tony Blair a anunţat că un referendum nu este actual în Marea Britanie.

Miliţianul Voronin recidivează

Vladimir Voronin s-a întâlnit cu Viktor Iuşcenko la Vinniţa şi la Iasiki, în Ucraina, pentru a discuta despre Transnistria. Preşedintele Ucrainei a propus ca Uniunea Europeană şi Statele Unite să participe la pacificarea Transnistriei, alături de Rusia şi Ucraina. Dacă anterior acelaşi Voronin insista ca România să fie inclusă în formatul de negocieri, acum a uitat. Preşedintele Mării Negre rămâne cu ochii în soare, la fel ca Ion Iliescu, pe relaţia cu fratele de la Chişinău. Voronin şi Iuşcenko au căzut de acord asupra proiectului ucrainean privind alegerile din Transnistria, supervizate de OSCE, Statele Unite, Uniunea Europeană, Rusia, Ucraina şi Chişinău. Fără România. Iuşcenko acceptă posturi de control moldo-ucrainene la frontiera dintre Ucraina şi Transnistria. Ucraina va trimite 350 de militari în Transnistria, cât are şi Rusia. În plus, Tiraspolul şi Chişinăul mai au câte 700 de militari fiecare, ca făcători de pace. De aceea, satele româneşti de pe Nistru trăiesc sub teroare.

Probabil că Traian Băsescu începe să înţeleagă până unde merge amabilitatea prietenilor de pe "axă". Pe 21 mai, Senatul Statelor Unite a adoptat o rezoluţie conform căreia "Guvernul Federaţiei Ruse ar trebui să ia o atitudine fermă, prin care să admită şi să condamne ocupaţia ilegală şi anexarea înainte de 1991 a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei". La fel au vorbit preşedintele George Bush şi Gunther Verheugen, vicepreşedintele Comisiei Europene. Pentru americani, doar ţările baltice au avut probleme cu Stalin, dar nici Mihai Răzvan Ungureanu nu a zis nimic. În acest context politic, Ucraina revine şi anunţă că va continua săpăturile la Canalul Bâstroe-Chilia.

Petrolul caspic a luat-o spre Vest

Primul val de petrol a fost pompat pe conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, în ziua de 25 mai . Este un eveniment care va marca pentru multă vreme geopolitica Asiei Centrale şi nu numai. Nu întâmplător, la inaugurare a luat parte şi Sam Bodman, secretarul Energiei din SUA. Statele Unite nu vor mai depinde exclusiv de petrolul din Golful Persic şi din Venezuela. La ceremonia de inaugurare, Ilham Aliev, preşedintele Azerbaidjanului, i-a găzduit pe conducătorii Georgiei, Kazahstanului şi Turciei.

Acţiunea realizată de British Petroleum a fost sprijinită direct şi masiv de către Statele Unite ale Americii. În 1994, 11 parteneri de afaceri au semnat un acord pentru exploatarea hidrocarburilor din bazinul Mării Caspice. În 1997, a început exploatarea de pe platforma petrolieră Chirag-1. În anul 2000, au început lucrările pentru planul conductei. Cu toată opoziţia Rusiei, lucrarea s-a finalizat. Este un semn clar că Moscova a pierdut rolul de hegemon în Asia Centrală. Conducta are o lungime de 1760 de kilometri (445 km pe teritoriul Azerbaidjanului, 245 km în Georgia şi 1070 km pe pământul Turciei). Are un diametru de un metru şi şase centimetri. Va transporta 50 de milioane de tone pe an. La terminalul Sangachal din Baku s-au construit două rezervoare uriaşe, o cameră centrală de control şi staţie de pompare, în Georgia s-au construit două, iar în Turcia - patru. La terminalul de la Ceyhan din Turcia se vor încărca simultan două tancuri petroliere de câte 300 000 de tone dw. Lucrarea a costat aproape 4 miliarde de dolari.

Conducta ocoleşte Rusia şi Iranul, ţări considerate nesigure pentru o investiţie de mare viitor. Operaţiunea oferă oxigen proaspăt pentru economiile ţărilor mici din zonă şi reduce din elanul de mare exportator de petrol al Federaţiei Ruse.

Conducta va pompa peste un milion de barili pe zi. Deocamdată, ţiţeiul provine din Azerbaidjan, dar Nursultan Nazarbaev, preşedintele Kazahstanului, a anunţat, cu prilejul inaugurării, că ţara lui vrea să-şi trimită petrolul pe aceeaşi conductă. Pentru că aceasta este doleanţa marilor companii Chevron, BG şi ENI, care au uriaşe exploatări în Kazahstan.

Acest eveniment ne ajută să înţelegem corect "revoluţia trandafirilor", care l-a propulsat la conducerea Georgiei pe Mihail Saakaşvili, un tânăr politician, căsătorit cu o cetăţeancă americană.

În aceeaşi perioadă, Viorel Hrebenciuc şi Tender călătoresc în Kazahstan unde insistă să nu fie acceptată compania Rompetrol ca partener de afaceri. Când Dinu Patriciu a fost arestat, tocmai se pregătea un contract foarte important cu Kazahstanul. Aşa susţine Ioan Sturza, fost premier la Chişinău şi adjunctul lui Dinu Patriciu la Rompetrol.

Cum vrea Traian Băsescu să rămână preşedintele Mării Negre?

Viorel Patrichi

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!