Miza unui linşaj mediatic

Două evenimente grozave, petrecute recent, sînt simptomatice pentru tendinţele din Biserica Ortodoxă Română. Mă refer, în ordine cronologică, la marşul homosexualilor din Bucureşti şi la moartea unei femei în Mănăstirea Tanacu – Vaslui (1). Prin felul în care a reacţionat în ambele cazuri, Biserica îşi trădează gravele slăbiciuni şi o pornire hotărîtă spre secularizare.

Faţă de ieşirea în stradă a pederaştilor, Biserica (2) a avut o atitudine ambiguă. Nu a fost de acord cu parada homosexualilor, dar nici nu a protestat răspicat. A mormăit a nemulţumire, de ochii credincioşilor, însă nu s-a opus public – cum s-ar fi cuvenit şi cum ar fi avut puterea să o facă. Îngăduinţa cu care Biserica a tratat manifestarea gay-lor se înscrie într-o serie a concesiilor din ce în ce mai importante. Ceea ce arată că ierarhii încearcă să nu-i mai supere pe principalii agenţi ai secularizării: mass media şi zisa societate civilă.

Pe de altă parte, în cazul de la Mănăstirea Tanacu, ierarhia BOR s-a grăbit să îngroaşe scandalul prin cîteva măsuri pripite şi nedrepte. PS Corneliu Bîrlădeanu, episcopul vicar al Huşilor, s-a năpustit asupra preotului acuzat de crimă, Ieromonahul Daniel, fără să-l asculte. I-a luat dreptul de a sluji, apoi l-a caterisit şi l-a exclus din monahism, înainte ca justiţia şi Consistoriul să se pronunţe. (3) Speriat de ofensiva cetei de analfabeţi teologic purtători de legitimaţie de presă, PS Corneliu a încercat, într-un mod deloc onorabil, să iasă basma curată. A mers pînă acolo încît să spună că nu l-a hirotonit pe călugăr, că locul mănăstirii nu fusese sfinţit, că în BOR nu se fac exorcizări – toate neadevăruri uşor demontabile.

Nu ştim dacă Daniel Corogeanu este sau nu vinovat de moartea Irinei Cornici. N-am fost de faţă la cele întîmplate. Pentru limpezirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia este nevoie ca ancheta criminaliştilor să fie dublată de una a Bisericii. Cu atît mai mult ni se pare extrem de suspect felul în care Biserica s-a dezis - inclusiv printr-un comunicat al Patriarhiei – de un cleric care fusese supus unui linşaj mediatic. Mai ales că avem informaţii potrivit cărora cazul Tanacu va fi folosit drept pretext pentru "curăţarea" mănăstirilor de "fundamentalişti religioşi" (4). "Fundamentalişti" înseamnă pentru atei, dar, din păcate, şi pentru unii ierarhi, acei călugări tradiţionalişti care se ţin de buchea Evangheliei şi de cea a scrierilor Sfinţilor Părinţi, monahi care respectă canoanele cu stricteţe şi, din această pricină, se opun curentului de "agiornamento". Care curent presupune adaptarea Bisericii la toate racilele veacului. Într-un cuvînt, "fundamentaliştii" se împotrivesc ecumenismului şi relativizării normelor de vieţuire monahală.

Semnalul de luptă contra "fundamentaliştilor" l-a dat un preot-profesor din Bucureşti, care a declarat, într-o emisiune televizată, că "în Moldova există o reţea de mănăstiri eretice, antiecumeniste, naţionaliste, care au ieşit de sub ascultarea ierarhiei şi fac parte dintr-o mişcare rusă" şi a cerut "curăţarea" acestora. Mai mult, a dat şi numele unei astfel de mănăstiri: Petru Vodă din Neamţ. În logica acelui preot, a fi naţionalist şi antiecumenist este egal cu a fi eretic. Dincolo de asta, aserţiunea este mincinoasă în parte. Pentru că sînt mănăstiri care se opun ecumenismului şi în care este cultivată identitatea naţională, dar acestea nu încalcă disciplina şi nu fac politică. Iar mănăstirea Petru Vodă este o lavră exemplară a Ortodoxiei româneşti.

Poate că preotul acela a fost intoxicat şi s-a grăbit să se facă remarcat cu o declaraţie şocantă. Este însă regretabilă ieşirea sa, mai ales că vine pe fondul unui atac furibund al necredincioşilor din presă şi din societatea civilă asupra Bisericii. Adversari mai vechi sau mai noi ai BOR, au cerut, pe ton ultimativ, "reformă" în Biserică, eliminarea religiei din şcoli, punerea "cu botul pe labe" a "fanaticilor", stoparea urgentă a sfinţirilor de lucrări publice etc.

Ne temem ca, în acest context, ieşirea televizată a preotului acuzator să nu fie semnul unui început de complicitate între unii din slujitorii BOR şi adversarii ei.

Claudiu Târziu

NOTE

1 – Faptele sînt oarecum cunoscute. Bref, Irina Cornici (23 ani) a murit la mănăstire după trei zile în care Pr. Daniel i-a făcut rugăciuni de alungare a diavolului. Există două variante: a murit în timpul unei crize de schizofrenie – fiindcă a fost privată de libertate, de hrană, apă şi medicamente –, sau chinuită de diavol. Ateii o preferă pe prima şi-l acuză pe Pr. Daniel că a ucis-o.

2 – Cînd spun Biserica mă refer la instituţie, nu la comunitatea de credincioşi.

3 – Este adevărat însă că şi Pr. Daniel şi-a cerut pedeapsă răzvrătindu-se.

4 - Înţelesul curent al expresiei este pe nedrept peiorativ, pentru că fundamentaliştii nu sînt nişte extremişti sîngeroşi, ci sînt aceia care se bizuie pe fundamentele credinţei creştine.

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!