Rămîne de văzut dacă vom intra în Uniunea Europeană în 2007, 2008 sau dacă nnu cumva nu vom mai avea la ce adera. Pînă să ne dumirim însă, bag seamă că ne pregătim intens să ne aliniem "normelor europene". Şi am început cu relele năravuri. Între altele, de curând (23-30 mai), a avut loc la Bucureşti o manifestare a homosexualilor din România – "GayFest 2005". Acesta este primul pas dintr-un program de promovare a ideii că homosexualitatea este o opţiune, nu un obicei respingător şi un păcat.

Organizatorul "GayFest" este asociaţia "Accept", înfiinţată în 1996 şi condusă de Florin Buhuceanu, homosexual declarat, fost student la teologie ortodoxă, actualmente pastor la "Metropolitan Community Church" Bucureşti (nu-i greu de închipuit ce "biserică" e aia). Evenimentul a cuprins şi un "marş al diversităţii", care s-a desfăşurat sâmbătă, 28 mai. Manifestanţii gay erau îmbrăcaţi oarecum decent, probabil pentru a se bucura de participarea unor asociaţii pentru apărarea drepturilor omului.

Primăria Bucureştilor a dat greu aprobarea, iniţial refuzând, pe motiv că nu poate garanta securitatea participanţilor. Ulterior, la intervenţia lui Traian Băsescu, care a declarat că interzicerea marşului ne-ar arunca în urmă cu 20 de ani (sic!), a revenit asupra deciziei (Băsescu a comis-o şi în campania electorală pe tema homosexualităţii, afirmând că 20% din populaţie are astfel de apucături!). Se pare că sute de mesaje electronice trimise concertat din întreaga lume au blocat conturile de e-mail ale preşedintelui Băsescu şi ale primarului general al Capitalei, cerând să se revină asupra deciziei de a nu permite desfăşurarea marşului. S-a procedat în aceeaşi manieră şi pe liniile telefonice. De asemenea, activiştii LGBT (Lesbian Gay Bisexual and Transgender) erau pregătiţi să organizeze demonstranţii de protest în faţa oficiilor consulare ale României din New York şi Washington, pe care le-au contramandat în ultimul moment, după schimbarea de decizie de la Bucureşti.

Reacţia "conservatoare"

Marşul a stârnit reacţii în societatea românească, provocând câteva dezbateri. Au apărut şi poziţiile contra. Desigur, Biserica Ortodoxă Română s-a opus, dar cu glas cam scăzut. Prima acţiune de protest a aparţinut însă Partidului Conservator (fost PUR), care a manifestat "pentru valorile tradiţionale româneşti şi creştine, pentru familie şi moralitate". Demonstranţilor PC li s-au alăturat preoţi şi studenţi de la teologie. Iniţiativa nu ar fi fost rea (a fost singurul partid care s-a pronunţat împotriva paradei), dacă ar fi reprezentat altceva decât o dovadă clară de fariseism a umaniştilor deveniţi "conservatori", despre care ştim - şi nu are rost să mai amintim - cine sunt şi de către cine sunt conduşi.

La rândul său, ziarul PRM, "Tricolorul" (subintitulat "creştin şi european"), a publicat pe prima pagină un protest faţă de "GayFest". Nu poţi să nu-i dai dreptate lui Gabriel Andreescu, atunci când ia în derâdere faptul că "apărătorii valorilor creştine şi naţionale" în România au ajuns să fie trei inşi fără credibilitate: Dan Voiculescu, Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali. Desigur, aceştia sînt numai cei mai vizibili, dar gesturile lor publice compromit orice manifetare pe aceeaşi linie, chiar dacă vine din partea unor oameni oneşti.

A urmat manifestaţia neautorizată a membrilor organizaţiei "Noua Dreaptă" (ND), cărora li s-au alăturat şi alţi cetăţeni. Pentru că la un moment dat membrii ND şi homosexualii s-au încăierat, jandarmii i-au evacuat cu duba pe primii şi le-au dat amenzi totalizînd 100 de milioane de lei.

ND a greşti iarăşi încercînd să dea o lovitură de imagine.Hhomosexualii doareau să li se dea atenţie, să facă din parada lor ternă un eveniment despre care să vorbească presa, iar ND i-a ajutat cu prisosinţă. Fără "contramanifestaţia" hilară a celor din ND (căci numărul lor mic şi lipsa de forţă, în loc să-i facă temuţi a trimis acţiunea în derizoriu), jurnalele tv n-ar fi irosit mai mult de 30 secunde pentru a reflecta marşul homosexualilor, iar ziarele n-ar fi publicat mai mult de o ştire într-un colţ de pagină. Ieşirea din decor (şi-apoi întoarcerea acolo) a ND a făcut ca mass-media să redea pe larg "evenimentul". Homosexualii au cîştigat şi la capitolul imagine – bieţii, cum am văzut, prigoniţi de "fundamentalişti" –, şi la capitolul finanţare (acum au motiv să ceară un sprijin mai consistent de la tot felul de organizaţii de profil din afara graniţelor), şi în înmuirea autorităţilor – care vor fi silite să le permită multe pentru a nu fi considerate părtaşe la îngrădirea dreptului de a iubi.

Tirania minorităţii

Sigur, o societate democratică nu poate interzice astfel de manifestări, dar le poate ignora sau le poate contrabalansa prin alt fel de acţiuni. Dacă societatea românească ar fi una sănătoasă - dar nu-i cazul – ar găsi antidotul pentru astfel de exhibiţii dăunătoare. Iar preoţii ar trebui să fie întotdeauna în fruntea unor manifestări prin care să fie inhibată promovarea publică a unor păcate.

|n condiţiile în care, organizaţiile creştine nu s-au pus de acord pentru organizarea unei slujbe comune la Patriarhie pentru sufletele păcătoşilor, ori a unei adunări publice civilizate prin care să fie condamnat păcatul, ignorarea marşului homosexualilor era o atitudine potrivită. |n orice caz, mult mai potrivită decît o "contramanifestaţie" ca a ND.

Evident, şi mai bine era să se ducă o campanie pro-virtute, pro-normalitate, pro-familie. ND a greşit şi din acest punct de vedere, mergînd pe un mesaju contra homosexualilor.

Rezultate mult mai bune sunt obţinute printr-o atitudine pozitivă, care afirmă, în loc să nege, care susţine (virtutea, normalitatea, familia) în loc să conteste şi care construieşte în loc să dărâme. Asta nu înseamnă că trebuie exclusă critica, ci că trebuie pus accentul pe exemple şi acţiuni pozitive, afirmative, care clădesc. Astfel, cred că ar fi fost mai bine ca, în loc de proteste, să fi avut loc slujbe religioase şi să fi fost organizaze conferinţe, dezbateri, prin care să se afirme valorile noastre tradiţionale. Atenţie, orice alte manifestări dure împotriva homosexualilor nu vor face decât să menţină subiectul drepturilor comunităţii gay din România în atenţia opiniei publice româneşti şi a presei internaţionale! În acest caz, urmarea nu poate fi decât aceea că vor creşte presiunile asupra autorităţilor române de a accepta mai multe drepturi pentru homosexuali, pînă cînd se va pune şi problema acceptării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Va urma legislaţia "anti-ură" şi problema adopţiilor de copii de către homosexuali. Şi abia atunci vom înţelege, pe pielea noastră, dar prea târziu, ce va să însemne sentimentul "tiraniei minorităţii", pe care Marea Britanie, Olanda, ţările scandinave şi Canada îl resimt, din nenorocire, din plin.

Ce ascunde discriminarea pozitivă?

Ştim că în democraţie oricine are dreptul la liberă exprimare şi manifestare (dacă este autorizată, desigur), inclusiv minorităţile sexuale. România are totuşi o legislaţie democratică, chiar şi în acest domeniu - în 2001 s-a renunţat la pedeapsa pentru homosexualitate, prevăzută de Codul Penal (faimosul articol 200). Această măsură urma adoptării legii care condamnă şi sancţionează discriminarea, inclusiv pe motiv de orientare sexuală. Aşa că, aparent, n-am putea comenta dreptul comunităţii gay din România de a-şi exprima public convingerile. Şi ar trebui să acceptăm dorinţa lor de a sta cu capul sus şi de a nu se simţi ruşinaţi de ceea ce sunt (de altfel marşul s-a şi numit "Gay Pride"). Totuşi, ieşirea în stradă a homosexualilor are ca scop prozelitismul şi ca efect sfidarea majorităţii. Ca să nu mai vorbim de faptul că a-ţi declara viciul nu are nimic de-a face cu libertatea de exprimare (apropo, în mediile presie bucureştene s-a bătut multă monedă pe această chestiune: că trebuie să le respectăm "libertatea de expresie" !).

Problema de fond este însă alta: faptul că societatea îi acceptă pe gay nu trebuie transformat într-o rampă de lansare pentru pretenţii exagerate ale acestora. La ce mă refer? Am auzit cu toţii de aşa-numita "discriminare pozitivă", care permite unor minorităţi (indiferent de natura lor) să aibă mai multe drepturi decât majoritatea. Explicaţia dată de corifeii democraţiei dusă la absurd este următoarea: simpla egalitate în drepturi nu este suficientă în cazul membrilor unei minorităţi. Pentru ei nu ar fi suficientă democraţia "în litera ei", de aceea respectivele minorităţi trebuie să beneficieze de drepturi suplimentare, aceasta fiind întruparea democraţiei "în spiritul ei". Ceea ce nu vrea nimeni să observe este că aceste drepturi suplimentare, o dată ce au fost obţinute, reclamă mereu altele. Astfel, dreptul se transformă în excepţie, iar excepţia în abuz. Şi dacă ajungem la abuz, unde mai sunt democraţia şi egalitatea? Mi se pare clar că aşa-numita "discriminare pozitivă" nu reprezintă altceva decât un tunel secret, pe unde democraţia este subminată.

Voi exemplifica, referitor la subiectul de faţă. Probabil pentru că a fost primul, marşul gay din acest an a fost aproape cuminte. Sus-numitul "pastor" Buhuceanu ne-a promis însă pentru viitor o manifestaţie "adevărată", aşa cum se obişnuieşte în vest (de altfel, tupeul liderului "Accept" este incredibil, el dorind, nici mai mult, nici mai puţin decât – aşa cum a declarat la televiziune - să devină preot în Biserica Ortodoxă, chiar dacă este şi vrea să rămînă homosexual). Mă întreb şi eu: cu ce drept vor membrii comunităţii gay din România să apară despuiaţi în public, fără a fi sancţionaţi, atât timp cât heterosexualilor acest lucru li se refuză? Ce ar însemna ca un grup de heterosexuali de ambe sexe să apară în public aproape goi, mimând actul sexual? Legea pedepseşte atentatul la bunele moravuri, la pudoare şi obscenitatea publică. În cazul comunităţii gay legea nu se aplică?

Aşadar, pericolul nu este reprezentat de faptul că există minorităţi sexuale şi că acestea cer dreptul de a se exprima, ci de faptul că aceste minorităţi ar putea să dobândească mai multe drepturi decât majoritatea. Miza nu este una oarecare, pentru că, e limpede, cererile lor nu se vor opri aici. Acesta este doar un prim pas. Urmează probabil cererea de a se putea căsători (civil, căci în "biserica" lor s-o fi putând orice) şi apoi dreptul de a înfia copii (în paralel cu înseminarea artificială). Dovadă că nu exagerez stă recentul referendum din Elveţia la care peste 50% dintre participanţi s-au pronunţat pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale, dar nu şi în favoarea adopţiilor de către acestea, sau a înseminărilor artificiale. Deja homosexualii din România, având largul concurs al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (care s-a "autosesizat" şi faţă de atitudinea Primăriei Generale, cerând explicaţie scrisă) a obţinut o primă "victorie" (în opinia mea, un abuz manifest): anul acesta, compania TAROM a fost amendată pentru o promoţie de "Valentine’s Day", deschisă numai perechilor heterosexuale.

Atentat la copii

Poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de acest "fenomen social" este clară, dar nu o voi aduce în discuţie, pentru a nu fi acuzat de "intoleranţă" pe bază religioasă. Nu intru nici în discuţia dacă homosexualitatea are o cauză genetică sau reprezintă doar un alt tip de comportament sexual. Există însă şi alte argumente, de bun simţ, zic eu. Poate că homosexualitatea există pe alocuri, în unele segmente ale regnului animal. Totuşi, nu reprezintă generalitatea, nu este definitorie, nu este în nici un caz calea aleasă de natură pentru a crea viaţă. Este, în cel mai bun caz, ceva atipic. Şi atunci, fiind ceva diferit, de ce să îi conferim aceeşi descriere, aceeaşi denominare, pe care o dăm tendinţei preeminente? Cum putem defini viaţa unui cuplu homosexual ca fiind un "mariaj", cînd nu are nici o legătură cu scopul ultim (fie el şi pur teoretic) al unei căsătorii, procrearea? Cum putem acorda unor oameni care refuză calea naturală de a avea copii, dreptul de a-i obţine într-un mod diferit, fiind absolut clar că acei copii nu vor avea o viaţă de familie normală, naturală, la care se adaugă şi faptul că ei pot fi corupţi de modul de viaţă al "părinţilor"? Oare, din nou, legea care incriminează coruperea de minori nu funcţionează şi în cazul comunităţii gay? Toată lumea vorbeşte de drepturile minorităţilor sexuale, dar la drepturile acelor copii nu se gândeşte nimeni? Dreptul de a avea o viaţă obişnuită, de a nu fi supuşi la presiuni psihologice nu există şi pentru ei? Din acest punct de vedere, mult mai corectă mi se pare poziţia preşedintelui american, George W. Bush, care se opune căsătoriilor homosexuale, ca şi dreptului cuplurilor homosexuale de a avea în îngrijire copii. Ceea ce se fac a nu înţelege homosexualii este că şi copiii au drepturi, că nu reprezintă simple jucării la dispoziţia lor, ci fiinţe umane sensibile, care au nevoie de îngrijire într-un mediu care să le asigure, pe cît posibil, confortul psihic.

În acest context trebuie amintită şi o altă problemă cu impact negativ asupra copiilor: educaţia sexuală, făcută la vârste incredibil de tinere. Motivaţia oficială este aceea că informaţia circulă repede, copii având acces la TV şi la Internet, aşa că este mai bine să fie pregătiţi. Eu zic că, de fapt, astfel, li se fură copilăria, inocenţa, puritatea. Nu mai există Moş Crăciun, sfinţi, poveşti, ci doar roboţi, sex şi violenţă, chiar şi în desenele animate. Nu cred că cea mai bună soluţie de adapta o fiinţă la un mediu tehnologizat este să o izbeşti cu capul de ciment. Orice animal îşi protejează puii până la maturitate; ar trebui să reînvăţăm şi noi asta – să redăm copilăria copiilor noştri, să-i protejăm de rău, să-i ajutăm să se adapteze, să-i educăm, iar nu să-i lăsăm la voia întâmplării şi în calea tuturor răutăţilor. Din acest punct de vedere, cred că, dacă la liceu educaţia sexuală este absolut necesară (în conformitate cu evoluţia fiziologică a adolescentului), la ciclul gimnazial ar fi indicat să lipsească şi să fie înlocuită de ore de igienă, de exemplu.

Nu mă îndoiesc că problema recunoaşterii minorităţilor sexuale în România are şi o componentă pecuniară. Aşteptăm cu interes momentul în care acestea vor cere bani de la bugetul de stat pentru a-şi promova comportamentul deviant.

Mihail Albişteanu

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!