Oamenii astăzi au înnebunit, s-au prostit, s-au desfrânat, s-au îndepărtat de Dumnezeu.

Oamenii astăzi aleargă numai după bani. Or, iubirea de arginţi e rădăcina tuturor răutăţilor. Câte răutăţi nu se comit astăzi pentru bani… De fapt, oamenii vor să strângă bani ca să îşi satisfacă nebănuitele nevoi învăţate prin televiziune, muzică şi scrieri dintre cele mai ciudate…

Oamenii astăzi sunt desfrânaţi. Senzualismul este un imperativ în ziua de astăzi. Femeile se joacă etalându-şi cele mai îndoielnice farmece, neştiind – sau ştiind prea bine – ce scântei aprind în trupul si sufletul bărbaţilor. Numărul violurilor si perversiunilor sexuale cresc. În acelaşi timp, bărbaţii nu ţin la virtutea femeilor: fiind ei înşişi desfrânaţi, se complac într-o bolnăvicioasă stare de tensiune erotică.

Oamenii astăzi nu mai au încredere în semenii lor. Încrederea în celălalt era pe timpuri un semn de nobleţe. Acum e un semn de slăbiciune. Omului îi e frică să nu nu-şi piardă averea, statutul social sau, pur şi simplu, în cele mai multe cazuri, pâinea cea de toate zilele. Darwinismului social, cultivat în forme edulcorate de consumismul neoliberal al zilelor noastre, a reuşit să convingă omul că nu este decât o vietate care luptă pentru supravieţuire şi pentru întâietate. Omului îi este frică cel mai mult în lumea aceasta de sărăcie şi de umilinţa la care ar fi supus de această stare. Ca o hienă strecurându-se prin iarba pârlită a savanei, el păşeşte prin societate cu mare grijă să nu-i ia cineva ciozvârta de la gură. Nemaiavând încredere în nimic şi în nimeni, se îngrozeşte mai întâi de cinismul la care a ajuns el însuşi. Dar găseşte pe loc soluţia la frământări mângâindu-se cu gândul că nu a devenit altceva decât un şmecher, integrându-se perfect, prin urmare, într-o categorie de vază a ciudatei etici contemporane. {mecheria, care era pe timpuri doar o trăsătură morală a ocnaşilor, este acum declarată virtute mondială.

Teroarea "democratică"

Trăim sub o teroare a mulţimii. Se cade astăzi ca orice se face să se facă în comun, altminteri nu e democratic. Un hâtru ar spune fără să greşească: o gloată numeroasă are mai puţină inteligenţă decât un singur om prost. Cel mai grav aspect al "gloatei democratice" este lipsa ei de individualitate, de personalitate. {eful unei comunităţi nu mai are voie să fie un simbol, ci doar un simplu reprezentant. Nu are voie să aibă virtuţi, calităţi, personalitate, nu are voie să însufleţească şi să catalizeze mulţimea. Ca reprezentant democratic al mulţimii el trebui să fie la fel cu aceasta: plat, insipid, prost.

Oamenii astăzi fac haz de virtute şi de virtuoşi. Orice reţinere în a face tot ce te taie capul este o slăbiciune. Atâta timp cât în lume exista conştiinţa răului şi a lucrului necuviincios, atâta timp cât societatea îţi impunea într-un fel sau altul un comportament virtuos, lumea se supunea stăpânirii vremelnice şi îşi înfrângea pornirile către rău. Acum, dacă stăpânirea te îndeamnă la nebunii – vezi cazul Marii Britanii, unde guvernul încurajează practicarea sexului oral –, nu-i de mirare că oamenii, înclinaţi spre rău încă din zorii istoriei lor (sau din tinereţile lor, cum spune Biblia), vor face păcatele care le sunt permise, ba chiar sugerate de către conducătorii lor "iluminaţi". La urma urmei, a păcătui a fost dintotdeauna mai uşor decât a fi virtuos. La fel, a spune o minciună disculpatoare, decât a afirma adevărul incomod. Astăzi, Europa şi America întreprind o lucrare fără precedent în istoria erei creştine: legalizarea păcatelor. Creştinătatea e prinsă în lanţurile patimilor şi nu acceptă nici o forţă care să o elibereze, ci se abandonează unei puteri malefice, care sub acoperirea unor vorbe mari, precum toleranţă, libertate, egalitate, o încătuşează şi mai tare.

Goana după senzaţional găunos

Oamenii astăzi caută senzaţionalul, pentru că sensibilitatea lor a scăzut şi pragul de impresionabilitate e din ce în ce mai ridicat. Ca urmare, se caută din telecomandă imagini dintre cele mai ciudate şi mai deochiate. Gustul pentru morbid, y compris.

Oamenii astăzi, în special tinerii, consumă droguri; şi beţia "caldă" s-a ridicat la cote alarmante. Adânc în sufletul lor, oamenii nu sunt mulţumiţi nici de ei înşişi şi nici de ceea ce văd în jurul lor. Dar, pentru a scăpa de depresie, ei nu vor să aleagă calea activă, dificilă, a rugăciunii, ci, împietriţi, recurg la modalitatea pasivă şi facilă a expunerii furibunde la stimuli creatori de virtualitate. Pe lângă droguri, alte modalităţi de evadare sunt televiziunea, cinematograful şi jocurile video. Nu demult, au existat în Japonia cazuri de copii care au făcut crize de epilepsie în timpul vizionării unui serial de desene animate intitulat Pokemon, având ca protagonişti "monştri de buzunar" care mai de care mai întunecaţi şi mai încornoraţi. Pe Cartoon Network se difuzează seriale "nevinovate" de desene animate cu personaje mutante, groteşti, dialoguri vulgare, reacţii violente. Când creşte mai măricel, copilul dă de gustul filmelor în care violenţa este mai explicită şi apare şi exaltarea morbului erotic. Dacă nu are ocazia de a face sex până la o vârstă impusă de media, el devine complexat, la fel şi dacă nu are mijloace de a fi la modă deţinând o garderobă trăsnet, garnisită cu un telefon mobil de ultimă generaţie. Mintea i se înceţoşează. Ajunge să îşi vadă colegele de clasă şi de generaţie doar ca pe nişte eventuale partenere sexuale, pe băieţii de o seamă cu el doar ca pe nişte tovarăşi de băutură sau de gaguri vulgare, iar pe părinţi doar ca pe nişte furnizori periodici de bani şi adversari în ceea ce este acum la modă şi impus prin puterea mediei într-o familie "modernă", "libertină": conflictul între generaţii. Urmează facultatea, unde meniul cultural oferit este foarte frugal. În general se învaţă din surse secundare, accesul la autorii cheie din diferitele domenii nefiind impus de profesori, care sunt simpli emanatori de evaluări şi diplome şi trăiesc sub imperativul pieţei, care nu le permite să predea decât ce "se cere", altminteri intrând în conflict şi cu discipolii lor, care nu vor să îşi încarce mintea de pomană. Bine ca industria merge. Această situaţie delicată se grevează pe o conştiinţă ştiinţifică coruptă. Lipseşte viziunea holistică, enciclopedică asupra ştiinţelor, precum şi integrarea lor într-o dimensiune spirituală. Hristos este izgonit din inima tânărului, căci acesta e cointeresat numai să asimileze searbădul material de curs pentru a trece de examen. Această îndeletnicire ciudată, coroborată cu distracţiile, dar şi greutăţile vârstei, nu îi mai lasă tânărului nici timpul, nici interesul de a scruta esenţele şi de a căuta Adevărul.

Omul societăţii de consum

Oamenii astăzi sunt conduşi de preşedinţi şi de prim-miniştri, nu de regi, nici de împăraţi. Statele sunt laice, preşedinţii sunt atei sau de credinţe îndoielnice. Mulţi dintre ei mai sunt şi cinici afacerişti şi carierişti. Dumnezeu ştie ce e în sufletul lor, dar din exterior aşa se vede. Ei nu îşi mai pleacă genunchiul în faţa altarului, al Papei sau Patriarhului, ci numai în faţa banului.

Doctrina spirituală oficializată în mod tacit astăzi în lume se bazează pe imperativul de a crede orice. New Age-ul nu se pregăteşte, există deja. Trebuie să cauţi un guru, sa dai bani ca să te faci o vită blajină împăcată cu sine şi cu starea de mizerie spirituală în care te afli. Trebuie să îţi deschizi mintea să crezi orice, să tolerezi orice. Trebuie să te împaci cu păcatul şi cu abundenţa de ocazii de a-l comite. Trebuie să te împaci cu lipsa de moralitate a lumii, cu propria lipsă de virtute şi de cultură, să fii de o pasivitate absolută, să crezi orice, să te mângâi cu ignoranţa, să te alini cu nepăsarea. Iată omul "spiritual" pe care l-a creat societatea de consum.

Acesta este tabloul "nesimţirii celei împietrite" la care a ajuns omul, cununa creaţiei, cel făcut de Dumnezeu cu puţin mai prejos decât îngerii. Avem o alternativă: să revenim la Cale, Adevăr şi la Viaţă sau să primim, toţi şi fiecare în parte, mai devreme sau mai târziu, pedeapsa divină. Să nu ni se pară că e de joacă! Există un iad şi mai aprig decât cel pe care noi înşine ni l-am creat pe pământ. La scara rătăcirii la care s-a ajuns, numai o minune dumnezeiască ne poate salva.

Mihai Ciprian Câşlariu

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!