|
||||||||||||||||||||||||
| numărul 29, iulie 2005 | ||||||||||||||||||||||||
|
|
Icoana Părintelui Zosim
A murit īmpăcat cu Dumnezeu şi cu sine, dar mīhnit cu blīndeţe de nedreptăţile veacului, pentru dīnsul cea din urmă fiind aceea că nu şi-a văzut tipărită, cum i se făgăduise, cartea de predici la īnmormīntări, pe care o pregătise demult şi la care ţinea īn mod deosebit. Ea va apărea poate īn urmă, ca o tīrzie răscumpărare, rotunjind o operă care n-a vizat măreţia, ci doar buna slujire īn numele lui Hristos. Părintele a fost un neasemuit lucrător al temeiurilor şi al rīnduielii, iar vrednicia lui de o viaţă s-ar cădea să le fie pildă de căpătīi tuturor celor chemaţi să poarte crucea slujirii. De obicei, cīnd vine vorba de părintele Zosim Oancea, lumea īşi aminteşte imediat de Muzeul de icoane pe sticlă de la Sibiel, astăzi faimos īn īntreaga lume. Īnsă părintele Zosim Oancea rămīne, īn conştiinţa celor care l-au cunoscut, sau l-au citit măcar, el īnsuşi o icoană vie: icoana datoriei īmplinite, peste toate vitregiile vremurilor, īn numele lui Dumnezeu şi al neamului romānesc, după crezul sublim al generaţiei lui mucenicite. "Eu şi generaţia mea īmi spunea nu demult, fără emfază, scăldīndu-mă īn strălumina crepusculară a ochilor lui albaştri am dus o viaţă de suferinţă şi jertfă, dar nu ne-am pierdut īncrederea īn valorile noastre eterne. Ceea ce am reuşit să fac, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al atītor oameni de bună-credinţă, este īntr-un fel o revanşă asupra călăilor generaţiei mele. Am īnvăţat mărturisirea, dar şi iertarea, iar icoana mi s-a părut dintotdeauna o īmpărtăşire a ochilor şi a sufletelor din bunătatea şi frumuseţea care ne leagă īn duh şi ne poartă pe toţi spre Cel ce a biruit lumea".
I
S-a născut īn satul Alma (jud. Sibiu), pe 21 iulie 1911, iar īn 1918 a rămas orfan, tatăl său căzīnd la datorie, īn războiul pentru Reīntregire. Pe atunci, orfanii din prin partea locului ajungeau de regulă slugi pe la casele săseşti. Nevoind să audă de aşa ceva, bunicul său s-a străduit din răsputeri şi l-a trimis pe băiat la Liceul Timotei Cipariu" din Dumbrăveni, să-şi biruiască soarta prin carte. Tīnărul n-a īnşelat aşteptările: īn 1935, absolvind Teologia la Bucureşti (Magna cum laude), devine preot pe līngă Catedrala Mitropolitană din Sibiu şi profesor de religie la Şcoala Normală. Păreau să se profileze, īn cazul său, o viaţă şi o carieră tihnite, de dascăl, duhovnic, soţ şi tată. Īn 1942 īi apărea o primă carte de predici, scrisă īn colaborare cu pr. prof. Spiridon Cāndea (Bunevestiri. Predici la toate duminicile de peste an). Lumea īl preţuia şi īl căuta, iar el ştia să se īmpartă, cu īnţelepciune şi fără preget, īntre datoriile curente faţă de Biserică, ţară, urbe şi familie. Dar iată că "timpul a īnceput să nu mai aibă răbdare" şi, īn cele din urmă, "şi-a ieşit din ţāţāni": pe jertfa de sānge a tinerei generaţii interbelice, scadenţa numeroaselor trădări dinăuntru şi dinafară a ridicat o Romānie bolşevizată, īn care teroarea bezbojnică s-a īntins ca o molimă ("ciuma roşie"), măturānd din calea ei orice urmă de rezistenţă naţional-creştină. Deşi om paşnic şi cumpătat, părintele Zosim Oancea, prin cinstea sa sufletească şi prin zelul său mărturisitor, nu avea cum să scape din gheara bestiei comuniste: īn 1948 este arestat şi condamnat pentru "crima" de a fi colectat ajutoare īn sprijinul familiilor celor ce fuseseră deja īnchişi sau chiar ucişi īn prigoană. Nu se va īntoarce la soţie şi la cei patru copiii (ultimul astăzi preot şi decan al Facultăţii de Teologie din Sibiu născut după arestarea sa) decāt īn toamna anului 1963, după 15 ani şi 8 zile de detenţie politică, răstimp īn care a trecut prin īnchisorile şi lagărele de muncă de la Aiud, Noua Culme sau Periprava ("unde era atāt de greu īncāt ne aduceam aminte de Aiud ca de acasă").
II
Tipărite īn două ediţii (la editurile bucureştene Harisma şi Christiana, īn 1995 şi 2004), memoriile sale de deţinut politic, sub titlul Datoria de a mărturisi. Īnchisorile unui preot ortodox, reprezintă o contribuţie de o importanţă aparte īn ansamblul literaturii īnchisorilor comuniste, atīt pentru faptul că sīnt scrise de un preot cu o profundă percepţie creştină a lucrurilor, cīt şi pentru că pana părintelui pare să se muiat īn cerneala marilor prozatori ai Ardealului. Faptele şi figurile umane (ca portret antologic se poate cita, de pildă, cel al lui Nichifor Crainic, păstos de complexitatea derutantă a personajului, dar totuşi transfigurat de compătimitoarea īnţelegere creştină a umanului: cf. ed. 2004, pp. 128-133) sīnt zugrăvite din cīteva linii sigure, cu toată tensiunea dramatică a īmprejurărilor de atunci, dar şi cu o notă de abstragere īnţeleaptă şi chiar hazlie (hazul de necaz"), atīt de specifică spiritului romānesc şi răsăritean īn genere. Ceea ce, īn lipsa credinţei, n-ar putea fi perceput decāt ca o tragedie absurdă, devine, īn prezenţa acesteia, o mare īncercare a umanului şi o lecţie de valorificare morală a suferinţei, de răscumpărare interioară şi de transcendere mistică a ceea ce un Mircea Eliade numea teroarea istoriei". Rămīne de neuitat, īntre altele, acea pilduitoare alegorie vizionară a fluviului suferinţei" izvorīt de pe Golgota, care străbate istoria şi īnglobează īn el, ca pe nişte afluenţi, mai īntīi de toate Sfintele Liturghii care s-au slujit şi care se vor sluji pīnă la cea din urmă clipă a istoriei, şi, īn al doilea rīnd, suferinţele personale ale fiecărui credincios" (cf. ed. cit., p. 30), purtīndu-le, ca pe o lamură a umanului, spre lumina neīnserată a veacului ce va să vie.
III
Cea mai īntinsă şi mai densă parte a īnsemnărilor din detenţie se referă desigur la Aiud, unde părintele a stat din 1949 pānă īn 1958 şi care reprezintă, alături de Piteşti, cea mai cumplită gură de iad a muceniciei creştine romāneşti, o cruce pregătită de ocupaţia străină pentru a-i chinui pe romāni, devenită acum cruce de chinuire a romānilor de către romāni!". Sumbra cetate", prevestită sinistru de strigătul repetat al unui gardian: Aicea-i Aiudul!", aduce parcă aminte de poarta infernului dantesc şi de inscripţia săpată pe ea: Lasciate ogni speranza, voi chentrate! Părintele, īnsă, nu-şi pierde speranţa, ba chiar īşi simte, mai puternică decīt oricīnd, răspunderea misionară de a-i īmbărbăta pe ceilalţi pătimitori: ... rezistenţa noastră stă, īn primul rīnd, īn noi, īn puterile noastre sufleteşti, pe care ni le īntăreşte o singură Putere cea a lui Dumnezeu". E soluţia lui Steinhardt şi a tuturor celor ce au biruit moral teroarea, īnsă mai mult trăită şi mai puţin discursivizată. Se simte permanent, īn īnsemnările părintelui, evitarea parţialităţii, dar şi fermitatea grilei morale, iar un pasaj precum acesta chintesenţiază īn conştiinţa posterităţii īntreaga axiologie-limită a umanităţii prigonite: "N-am ţinut niciodată seama din ce categorie politică sīntem unii şi alţii, şi asta īn toate īnchisorile ţării. Se făcea deosebirea doar īntre două categorii: Om şi Neom. Pe cei dintīi īi unea conştiinţa că suferă pentru un ideal de romāni şi de creştini, şi că luptă īmpotriva unei ideologii şi unei politici străine şi inumane. A doua categorie era a celor de seama maiorului Hīrdău (care i-a pus mīna īn gīt generalului Iacobici), a tuturor vīnzătorilor şi degradaţilor, al căror ţel era unul singur: polonicul. A devenit definitoriu, pentru cea de-a doua categorie, un dialog cu Mīna fără general, care se lansa peste toţi, cānd era vorba de un supliment de ciorbă sau de terci. Domnule general, nu vă gīndiţi şi la ziua de mīine? Ce se va spune despre dumneavoastră? Nu mă interesează ce va fi mīine! Mă interesează să trăiesc azi! a răspuns generalul Creţoiu, purtătorul grăitoarei porecle" (p. 137).
IV
După eliberare, cu sprijinul unor oameni binevoitori (printre care şi regretatul academician Andrei Oţetea, al cărui colaboraţionism cu regimul comunist a fost răscumpărat prin multe asemenea acte), redevine preot, preluīnd īn 1964 parohia de la Sibiel (com. Sălişte, jud. Sibiu), unde a găsit biserica "grozav de stricată", īn pragul a 200 de ani de cīnd fusese ctitorită. Īn 1965, specialiştii aduşi de părintele Zosim Oancea redescoperă, de sub 5 straturi de var, pictura originară a Bisericii "Sf. Treime" din Sibiel, zugrăvită de meşterii Iacob şi Stan Zugravul din Răşinari, īntre 1774 şi 1775. Īn Joia Paştilor din 1969, părintele paroh lansează către enoriaşi apelul de a dona bisericii icoane pe sticlă: "Le-am zis că este frumoasă icoana īn casă, dar o vezi şi te bucuri tu singur de ea, pe cīnd, dacă o pui la muzeu, o vede şi se bucură o lume īntreagă". Pornind de la cīteva icoane pe sticlă sparte, uitate īntr-un şopron, părintele a reuşit, īncă din primul an, mai īntīi cu sprijinul oamenilor din sat, apoi şi al altor donatori, să adune īntre 150 şi 200 de icoane, pentru ca īn pragul anului 2000 să ajungă la un patrimoniu de circa 700 de icoane pe sticlă şi peste 100 pe lemn, unele vechi de mai bine de două secole, provenite atīt din Transilvania cīt şi din alte zone ale ţării. Astfel, la 22 de km. de Sibiu, ne putem mīndri astăzi cu cel mai mare muzeu de icoane pe sticlă din lume, supranumit, fără prea multă exagerare, "Capela Sixtină de la Sibiel". Devenit faimos īncă din anii 70 ai secolului trecut (cānd a fost vizitat, printre alţii, de īnsăşi nepoata Mikado-ului, adică a īmpăratului Japoniei, venită să contemple īnfiorată "miracolul credinţei din Carpaţi"), muzeul din curtea bisericii ortodoxe din Sibiel poartă, īncepānd din anul 2001, numele ctitorului său: "Muzeul Preot Zosim Oancea" (adresa: Sibiel 2466, str. Bisericii 329, jud. Sibiu). A fost darul pe care obştea Sibielului l-a făcut părintelui la īmplinirea venerabilei vīrste de 90 de ani. Istoria fascinantă a acestei ctitorii, īntinsă pe mai bine de trei decenii, se află consemnată chiar de către părintele Zosim īn cele două volume intitulate Muzeul de icoane pe sticlă "Zosim Oancea" din Sibiel, apărute la Sibiu īn 2001 şi 2002, precum şi cu o bogată şi splendidă ilustrare (foto: Alice Ionescu) īn albumul trilingv O viaţă, un destin, o icoană/ Une vie, un destin, un icōne/ Ein Leben, ein Schicksal, eine Ikone, realizat īn anul 2000 de regretata Irina Nicolau, Ioana Popescu şi Raluca Alexandrescu, cu generosul sprijin al ministrului Culturii de la acea dată, Ion Caramitru, al Muzeului Ţăranului Romān şi al Fundaţiei "Alexandru Tzigara-Samurcaş". Desigur, cărţile şi reproducerile nu pot egala impresia copleşitoare pe care ţi-o dă o vizită la faţa locului. Numeroşii vizitatori străini, ajunşi aici de pe toate continentele, rămīn uimiţi de forţa creatoare a tradiţiei ortodoxe şi a geniului nostru popular. Părintele Zosim Oancea "a pus Sibielul pe harta lumii", cum exclama nu demult un oaspete englez.
V
Puţini ştiu că īn afara acestei ctitorii de excepţie, a memorialisticii de īnchisoare, a articolelor şi studiilor publicate īn diferite reviste bisericeşti (Mitropolia Ardealului, Telegraful romān, Ortodoxia, Revista teologică) şi a celor cāteva cărţi de predici (unele tipărite, altele aşteptāndu-şi īncă editorul), părintele Zosim Oancea este şi autorul unui īndrăzneţ eseu filosofico-teologic "zămislit" mental īn temniţa Aiudului (1954) şi pus pe hārtie, īntr-o primă formă, īn 1963. Refăcut substanţial īn 1984 şi definitivat īn 1994, eseul a fost tipărit abia īn 1998, recomandat de două scrisori ilustre: una de la Constantin Noica ("Curajul Sfinţiei Voastre, de a vă īncepe meditaţiile de la Eu şi o Carte a Eului, vă apropie, īn chip neaşteptat pentru un om al Bisericii, de marea filosofie [ ]. Dar căile Sfinţiei Voastre sunt altele, ducānd pānă la urmă la Revelaţie [ ]. Ideea «organicismului» vă ajută să limpeziţi nu numai solidaritatea dintre subiect şi obiect, pe care ştiinţa de astăzi a regăsit-o, fără s-o poată explica, dar şi adāncimea īnţelesului pe care īl daţi ideii de «trup» ") şi alta de la Corneliu Mircea ("Am fost impresionat īndeosebi de spiritul sintetic, care conferă lucrării o puternică «osatură» conceptuală, capabilă să prindă īn liniile-i de forţă o multitudine de «discipline», de la teologie pānă la fizica atomică, trecānd prin psihologie, drept, biologie etc. Există un suflu ardent al expunerii, un patos cuceritor, ce are darul de a subjuga cititorul "). Găsim īn Organicismul părintelui Zosim Oancea multe puncte de convergenţă cu gīndirea părintelui Dumitru Stăniloae (tot un exponent al Ardealului şi al marii generaţii interbelice), mărturisind īncă o dată "cosmicismul" şi "organicismul" viziunii ortodoxe despre lume şi viaţă, trecute atīt de firesc īn percepţia romānească a existenţei, sau īn ceea ce un Constantin Noica numise cāndva spre scandalul "apostaţilor" subţiri "sentimentul romānesc al fiinţei".
VI
Multe dintre paginile manuscrise rămase de la părintele Zosim Oancea ar merita să fie tipărite, iar cărţile sale apărute deja ar merita reeditarea (mai ales memoriile şi Organicismul ). O atenţie aparte ar trebui arătată, inclusiv pe linie instituţională, faţă de īntreţinerea şi mediatizarea muzeului de la Sibiel. Ministerul Culturii ar investi cu mult mai mult folos decīt īn alte direcţii īn editarea unui nou album cuprinzător al tezaurului iconografic datorat strădaniilor părintelui Zosim Oancea (care īn timpul vieţii s-a bucurat īn măsură prea mică de sprijinul real al oficialităţilor, fie ele laice sau bisericeşti). Dacă nu mai sīntem īn stare de īnfăptuiri la nivelul īnaintaşilor, măcar să chivernisim cuviincios ceea ce ne-au lăsat ei şi să ne īnvrednicim de dreapta lor pomenire. Fie ca părintele Zosim Oancea şi generaţia lui mărturisitoare să fie cheagul din care, cu voia lui Dumnezeu, īntr-un ceas mai fast al istoriei de mīine, să dospească "pīinea cea spre fiinţă" a neamului nostru ortodox, īntr-o bună "cuminecare" cu cerul şi cu pămīntul, ridicīnd virtutea dăinuirii la īnălţimea acelei vrednicii creatoare fără de care inşi şi neamuri nu mai au nici un rost să facă umbră pămīntului.
Răzvan Codrescu |
|||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||
|
Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet! |
||||||||||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||||||||||