|
||||||||||||||||||||||||
| numărul 29, iulie 2005 | ||||||||||||||||||||||||
|
|
LUCA şi ZOSIM
După 275 de la lăcrămarea Măicuţei, în Joia Paştilor, în biserica din Sibiel, Preotul Zosim ia poftit smerit pe enoriaşiisăi, să doneze sfântului locaş al lui Hristos icoane pe sticlă. În scurt timp s-au adunat vreo 200. Apoi încă o sută şi încă una, şi tot aşa până aproape de mie. Domn’ Părinte Zosim venise la Sibiel nu demult, după un altfel de pelerinaj, prin locuri pustiite de Necuratu’ şi sfinţite de un altfel de lacrimi, ale oamenilor cu credinţă în Hristos. Pe mulţi, ţărâna din care au fost alcătuiţi îi îmbrăţişase, făcându-le uitat numele la Aiud ori Periprava, însă mărirea fără greş că le-a fost trecută în cartea ce se va citi de către Domnul Hristos la cea de-a doua venire. Alături de aceştia, Părintele Zosim a adunat piatră pe piatră, împletind nădejde din suferinţă. Vreme de 15 ani, nu şi-a văzut preoteasa şi cei patru prunci cu care îi dăruise Domnul. Şiragul lacrimilor lor s-a înnădit prin vremi cu lacrimile Măicuţei de la Nicula, aşa încât la Sibiel s-a zămislit din adunarea lor în căuşul palmei lui Dumnezeu cel mai mare muzeu de icoane pe sticlă din lume. Lacrimi prin timp, ele dau mărturie despre zăbava sfinţilor prin ţinutul oamenilor. Astăzi, la mai bine de 300 de ani de la cea dintâi lacrimă de la Nicula, Preotul Zosim din Sibiel a plecat să-l întâlnească pe Preotul Luca din Iclod. Negreşit că vor zăbovi îndelung, povestind despre cum plâng oamenii şi cum plâng sfinţii. La poarta Raiului, Sân’ Petru va mijloci la Dumnezeu: "Doamne, te rog, lasă pe cei doi slujitori să-ţi fie lacrimă pe fiece obraz, pentru neputinţa celor rămaşi pe pământ!" Iar la auzul acestor vorbe "Cel ce numără mulţimea stelelor şi picăturile de rouă" va zâmbi şi va deschide căuşul palmei sale spre a aduna încă două izvoade pentru icoana de mai târziu a robilor săi, Luca şi Zosim. La Sibiel, suratele ei aşteaptă să o primească pe ştergar alb.
Răzvan Ionescu |
|||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||
|
Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet! |
||||||||||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||||||||||