Recunoscut pentru pasiunea lui pentru protoistoria românilor, dr. Napoleon Săvescu a găsit plăcuţe de plumb despre istoria dacilor chiar şi în sudul Dunării. Prin urmare, este greu de imaginat că Şcoala Ardeleană, Bogdan Petriceicu Hasdeu sau Mihai Kogălniceanu ar fi umblat prin Munţii Pindului să facă tăbliţe de plumb. Napoleon Săvescu a reuşit să pătrundă în arhivele Vaticanului, unde încearcă să găsească scrierile dispărute despre daci. La Congresul Internaţional "Kogaion-2005", din 30 iunie – 1 iulie 2005 la Bucureşti, erau aşteptate noi dezvăluiri despre istoria noastră veche.

- Domnule Napoleon Săvescu, în anul 2004, aţi dedicat o amplă manifestare ştiinţifică spiritualităţii danubiene. Ce noutăţi a adus Congresul al V-lea pentru pasionaţii de istorie?

- Am ajuns la o adevărată continuitate în cercetarea spiritualităţii dacilor prin congresele noastre. Calitatea comunicărilor a crescut. Congresul al V-lea de dacologie a adus noutăţi importante. S-a stabilit că rădăcinile civilizaţiei dunărene merg mult mai departe decât s-a ştiut până acum. S-a realizat datarea corectă a tăbliţelor de la Tărtăria, în comparaţie cu datarea scheletului în preajma căruia s-au descoperit. S-a aflat vârsta acestor tăbliţe: 7300 de ani. Ele nu au fost datate direct fiindcă au fost spălate, arse şi din nou spălate de către arheologi. Prin urmare, nu erau din pâine mineralizată, aşa cum cred unii. Nu erau prescuri sau forme de prescuri, în înţelesul actual. Faptul că arheologii români datau tăbliţele de la Tărtăria cu mai puţin de 2000 de ani în cercetările aşa-zis stratigrafice a fost infirmat de studiul cu ajutorul carbonului radioactiv C14. Americanii le-au datat cel mai corect: 5500 î.H.

La Congresul trecut, o noutate a fost prezentată apoi istoria dacilor pe plăcuţe de plumb. Majoritatea acestor tăbliţe le-am descoperit în cartea domnului Dan Romalo, un inginer care s-a ocupat 30 de ani de acest domeniu. Eu însumi am cumpărat câteva oferite pe Internet de către un bulgar care trăieşte în Granada, California. Prin urmare, dacă aceste plăcuţe de plumb s-au găsit şi la sud de Dunăre, ele nu puteau fi falsificate de cineva de la Bucureşti. Ar fi trebuit cel puţin o sută de oameni să le sculpteze, să fie un geniu în istorie, un geniu în plăsmuire, un alt geniu în pregătirea aliajelor, dar şi un geniu artistic. Alexandru Vulpe crede că plăcuţele ar fi falsuri. Pe cine ar interesa asemenea falsuri la sud de Dunăre? Pe ce bani ar fi alergat Hasdeu prin Bulgaria, prin Serbia ca să falsifice plăcuţele de plumb? Şi de ce ar fi făcut-o? Dar domnul Vulpe spune că noi ne tragem din romani, ceea ce nu înseamnă că opinia lui este un adevăr absolut.

Unele prezentări au stârnit interesul celor din sală, ca dovadă a fost şi faptul că sala era arhiplină şi în ultima zi.

Marco Merlini: Sacerdotul de la Tărtăria era o femeie

- Cum apreciaţi interpretarea propusă de profesorul Marco Merlini pentru tăbliţele de la Tărtăria?

- Până acum, nimeni în România nu a avut curiozitatea să dateze aceste tăbliţe. Marco Merlini a făcut un lucru de excepţie. Cu doi ani în urmă, a bătut la uşa congresului nostru cu o engleză mai pitorească. Voia să discute cu mine. Era interesat de acest scris de la Tărtăria şi fusese peste tot şi i s-a închis uşa în nas, explicându-i-se că tăbliţele nu există sau că ar fi nişte falsuri. I-am spus ce părere am eu. Citisem cartea lui Paul Lazăr Tonciulescu, unde am găsit cele mai multe informaţii despre tăbliţele de la Tărtăria. Am găsit apoi lucrările şcolii conduse de Maria Gimbutas. Unul dintre doctoranzii ei a făcut o teză despre apariţia scrisului în lume. Interesul mi-a fost stimulat de Marco Merlini şi aşa am dedicat congresul din 2003 tăbliţelor de la Tărtăria. Atunci am ridicat monumentul pentru primul scris. Cercetarea tăbliţelor la Roma a oferit noi certitudini. Marco Merlini a comunicat că sacerdotul de la Tărtăria era o femeie de 50-55 de ani, care avea un picior mai scurt. După obiectele de cult din jurul scheletului, putem considera că era o preoteasă a cultului Marii Zeiţe.

Prin intervenţia lui Marco Merlini, am fost la Vatican şi am discutat cu Luca Carbone, secretarul general al arhivelor secrete de-acolo. În prima zi, m-a invitat să vizitez arhivele secrete ale Vaticanului. Erau numai buncăre. Şi am văzut că aceste arhive se întind pe o distanţă de 47 de kilometri. Au 600 de colecţii din care doar 400 au putut fi analizate superficial. Singurul lucru sub cheie după gratii sunt documentele referitoare la al doilea Război Mondial. Toate informaţiile vor fi puse pe computer. Nu este nimic altceva secret la Vatican. Carbone mi-a promis o prezentare şi o mică expoziţie despre România.

"Îi plătesc din banii mei, le dau premii"

- Cum vă explicaţi că nici un român nu a cercetat aceste buncăre ale Vaticanului, unde există informaţii referitoare la daci?

- S-a ocupat domnul Snagov, dar l-au preocupat doar subiectele religioase. Nu trebuie să confundăm însă arhivele secrete ale Vaticanului cu Biblioteca Vaticanului. Sunt complet distincte. Biblioteca Vaticanului conţine 75% din informaţiile vechi ale lumii. Pentru a găsi informaţiile privind pasiunile mele pentru daci, despre cărţile aşa-zis pierdute - De bello dacico a lui Traian, Getica lui Criton, doctorul lui Traian, Getica lui Dio Hrisostomos şi altele - am început să fac investigaţii. Pentru asta am angajat doi oameni: unul se ocupă de Biblioteca Vaticanului, altul care se ocupă de Biblioteca Gregoriana şi Angelica din Roma. Îi plătesc din banii mei, le dau premii dacă găsesc ce mă interesează. La Biblioteca Vaticanului se află parţial toate informaţiile într-un index. La arhivele secrete lucrează doar 47 de oameni, începând cu portarul, oameni de serviciu, şi terminând cu cardinalul. Este imposibil să ţii piept cu 47 de oameni la 47 de kilometri de arhivă. Au început să fotocopieze arhivele. În şase luni, fac ce făceau înainte în zece ani. După ce am discutat cu ei, pot să spun că am rămas cu o impresie deosebită. Erau încântaţi de Patriarhul Teoctist, au vorbit despre minunata întâmpinare a papei Ioan Paul al II-lea. Au avut numai cuvinte de laudă despre modul în care România l-a primit pe papă.

- Credeţi că Vaticanul deţine şi documente privind campania de creştinare a Daciei de către Apostolul Andrei ?

- E posibil. Însă arhivele secrete încep cu anul 800. La Biblioteca Vaticanului însă se poate găsi orice. Trebuie doar timp, omul priceput şi mult noroc. "Ai omul potrivit, doctore, omul care vrea bani, care vrea succes, care ştie ce caută. Ai nevoie de mult noroc", cum îmi spunea Schiavolli, omul meu de-acolo.

- Au trecut 500 de ani de când custozii acestor valori se ocupă de documente. Nu le-au clasificat, nu ştiu ce au acolo?

- Repet: 47 de kilometri. Vezi un vraf imens, de un metru, pe care este o mică etichetă, scrisă de mână, în care se spune cam ce ar fi acolo, dar nimeni nu a citit documentele. După patru ore şi jumătate de mers, am înţeles ce este acolo. Nu este rea-voinţă. Ar trebui să ai 10.000 de oameni specializaţi în limbile latină şi greacă veche pentru a vedea ce este acolo, să lucreze 24 de ore din 24 ca să realizeze în 10-15 ani catalogarea informaţiilor.

"Absenţa academicienilor nu mai este scuzabilă"

- Este o provocare următorul congres de dacologie pentru societatea culturală din România?

- Într-un fel, poate să fie. Pentru că, până acum, cu toate că au fost invitate să participe Ministerul Culturii, Academia, universităţile, numai particularii au venit să-şi susţină comunicările. În mod oficial, nici un reprezentant al acestor instituţii nu a venit la congresele noastre. Vin senatori şi deputaţi, dar ca simpli cercetători particulari. Le e frică. Faptul că Vaticanul se va implica în acest congres, ar putea să imprime o notă discordantă pentru cei din România, care fac parte din cultura oficială de la Bucureşti. Acum, lipsa lor nu mai este scuzabilă. Patriarhia Română a fost mereu alături de noi, direct sau indirect. După primul şi al doilea Congres, am primit scrisori de felicitare de la Preafericitul Teoctist pentru organizare. De aceea, îi vom invita şi pe reprezentanţii Bisericii Ortodoxe.

- Datorită acestor congrese, au apărut tineri cercetători care se implică direct în studiul istoriei vechi. Ce puteţi să ne spuneţi despre experimentul de la Cucuteni?

- În mod oficial, nu se implică nimeni. Unul dintre academicienii de frunte, care a venit la Congresul al IV-lea, mi-a spus anul trecut: "Dragul meu, domnule doctor, am fost tras de urechi de colegii de la Academie fiindcă am venit la congresul de dacologie. Chiar şeful meu mi-a spus că, atunci când aude cuvântul «dac», i se ridică părul pe el..." La o asemenea alergie faţă de trecutul ţării, ce poţi spune?

Eu îi sprijin pe tinerii care au început experimentul de la Cucuteni, fiindcă este foarte important pentru studiul istoriei noastre. Proiectul pe care l-am pornit cu cei de la Iaşi cu privire la cercetarea cetăţilor dacice a început să dea roade. Ei au prezentat deja primele cetăţi din secolul XI î.H. Este vorba de 17 cetăţi şi fortificaţii dacice din teritoriile extracarpatice şi de alte 74 care au fost construite până în secolul IV d.H., tot din zonele extracarpatice. Vor continau să cerceteze cetăţile intracarpatice şi în afara frontierelor actuale, adică pe tot teritoriul vechii Dacii. Vor întocmi o hartă a fortificaţiilor realizate de strămoşii noştri în tot spaţiul ancestral.

Viorel Patrichi

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!