De ce n-au voie homosexualii în strada

Festivalul homosexualilor, desfasurat la începutul lunii iunie, a functionat ca o hîrtie de turnesol pentru societatea româneasca. S-a vazut ca România mai are resurse de bun-simt. Raspunsul românilor la aceasta provocare este, în principal, un avertisment adresat autoritatilor: drepturile minoritatilor, fie ele si sexuale, nu trebuie sa lezeze drepturile majoritatii.

Numeroase organizatii civice si politice au protestat fata de organizarea GayFest în România, Biserica Ortodoxa Româna a criticat Primaria Capitalei pentru ca a autorizat o parada a pederastilor, o asociatie controversata a organizat o manifestatie "pentru normalitate", iar mai multi trecatori i-au agresat pe unii homosexuali care au marsaluit, pe 3 iunie, în Bucuresti. La o prima privire, reactia ar putea parea disproportionata. Spiritele s-au încins însa din pricina temei GayFest din acest an – casatoriile homosexuale. Politica activistilor homosexuali în România, ca si aiurea, este clara. Întîi, au cerut ca sodomia sa nu mai fie sanctionata de lege. Apoi, au pretins ca homosexualitatea sa fie considerata o optiune sexuala fireasca. Astazi, revendica dreptul la casatorie civila între parteneri de acelasi sex. Mîine, ne vor forta mîna sa acceptam adoptiile în cuplurile de homosexuali. Iar poimîine, pe urmele pidosnicilor, si pedofilii, si zoofilii vor putea reclama aceleasi drepturi – cum deja fac în Olanda, tara în care homosexualilor li s-au satisfacut toate doleantele.

În fata acestei perspective, este explicabil de ce o parte a societatii civile, cîteva partide si Biserica au luat atitudine. Mai ales ca festivalul homosexualilor a avut doua cauze provocatoare. Prima, de context: actiunea s-a desfasurat în Saptamîna Înaltarii Domnului si Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, ofesînd majoritatea crestina a tarii. A doua, de principiu: iesirea homosexualilor în strada urmareste sa faca prozeliti. Declaratiile activistilor homosexuali cum ca marsul gay-lor este o manifestare pentru toleranta si diversitate sînt sofisme. În fapt, face parte dintr-o propaganda menita sa prezinte anormalul drept normal si care ameninta sa sminteasca noile generatii de la vîrsta cînd nu au discernamînt. Ceea ce este inacceptabil.

Putem admite ca homosexualitatea este o boala, dar atunci, cei atinsi de ea nu au nici un motiv sa umble pe strazi falindu-se cu maladia de care sufera. E ca si cum schizofrenicii ar manifesta în piete, sub sloganul "Fiti si voi ca noi!".

Daca homosexualitatea nu e o boala, ci "o optiune", adica un viciu, manifestarile publice ale gay-lor ar trebui cu atît mai mult sa stea sub semnul interzis.

Nimeni nu le încalca intimitatea, nimeni nu-i agreseaza atîta vreme cît ramîn discreti. Altminteri, este de asteptat ca majoritatea sa-si apere drepturile sale cu o fermitate crescînda, pe masura provocarilor la care se dedau activistii homosexuali. Dreptul la a da o educatie crestina copiilor nostri, dreptul de a-i feri de experiente nefericite si traumatizante, dreptul de a distinge între firesc si anormal, dreptul de a spune nu discriminarii pozitive a homosexualilor…

Responsabilitatea pentru eventualele derapaje în sustinerea acestor drepturi revine în primul rînd Guvernului – care finanteaza festivalurile gay-lor – si Primariei Bucurestiului – care autorizeaza iesirile lor în strada.

Autoritatile vor arata, a justificare, înspre UE, care cere tarilor membre sa condamne penal homofobia si sa permita homosexualilor sa se casatoreasca. Dar n-au nici o scuza. Nimeni nu ne poate obliga sa îngaduim inadmisibilul. Nici Occidentul, nici presa autohtona ticalosita.

Observam ca mare parte din presa îi priveste cu simpatie pe homosexuali si înfiereaza "alianta" dintre BOR si Gigi Becali, îndaratul careia s-ar încolona militantii unei "noi miscari de extrema-dreapta". Din pacate, aceasta noua diversiune a fost înlesnita de o dubla greseala a Bisericii. BOR a ezitat sa ia o pozitie publica pîna cînd a obligat-o un memoriu semnat de peste 20 de organizatii civice. Apoi, a lasat ca protestul sa fie confiscat de Noua Dreapta, grupare considerata extremista si legata prin cîteva fire, unele vizibile, de Gigi Becali –personaj antipatizat de presa din pricina suficientei si a arogantei sale. În acest fel, a oferit unor jurnalisti – împinsi de ura sau de interes – ocazia de a se inflama pe tema "politizarii Bisericii" si de a discredita mesajul crestin.

Biserica Ortodoxa trebuia sa fie prima care se declara împotriva acestui atentat la moralitatea vietii publice si la demnitatea persoanei si sa conduca o manifestatie de protest. La chemarea Bisericii ar fi raspuns indiscutabil mai multi români, iar impactul ar fi fost mai puternic. Poate chiar le-ar fi taiat perversilor pofta de exibitionism. În absenta unei astfel de initiative a Bisericii, majoritatea românilor de bun-simt a preferat sa taca pentru a nu fi pusa sub eticheta Noii Drepte.

Claudiu Târziu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!