Pledoarie pentru o noua elita politica

Motto: "Totul se petrece în mintea omului; pacatul este pacat al ratiunii, nu trupesc. Astfel, capetenia grupului îl duce pe acesta la prosperitate sau la mizerie, la victorie sau la dezastru, la pacat sau la milostenie. Masa n-are nici o autonomie."

Pergamentul diafan, Ioan Petru Culianu

Putem considera clasa politica româneasca dupa 1989 separata de regimul politic totalitar care a precedat-o? Reprezinta partidele din România postdecembrista grupari democratice si moderne capabile sa construiasca administratii eficiente si sa sustina proiecte de dezvoltare economica si sociala corespunzatoare secolului XXI?

Sursa maladiilor politice din societatea românesca de dupa 1989 o reprezinta comunismul. Distrugând vechea elita politica interbelica care de abia începuse sa capete reflexele responsabilitatii, dupa un secol de modernizare, regimul totalitar a impus prin teroare un nou model politic de inspiratie sovietica. Noul model implantat s-a dezvoltat treptat din necesitatea conservarii puterii sub forma unei piramide de tirani condusa de Dictatorul comunist. Regimul comunist a format un om politic adaptat acestei relatii. Dedublat si primitiv, conducatorul comunist si-a exprimat traiectoria propriei puteri imitând modelul dictatorial. Prizonier între utopia comunista a egalitatii si propriile ambitii de prestigiu si îmbogatire, activistul comunist a învatat sa mimeze patriotismul, generozitatea si interesul pentru binele comun. În fapt, prin ideologie si mimetismul valorilor, comunismul a relativizat principiile si idealurile umane. În spatele lor, el a ascuns o vointa malefica de putere sustinuta prin teroare. Acesti tirani minusculi au vascularizat violenta si ideologia comunista în societate prin ocuparea de functii în statul totalitar. Recrutatii în majoritate din clase sociale fara educatie si din etniile minore, ei au jucat rolul unei retele în interiorul regimului. Aceasta armatura sociala a oferit fidelitate fata de regim pentru privilegii si pentru a putea exercitata puterea. Comunismul a format un nou tip de lider a carui psihologie s-a dovedit capabila sa impuna un alt mod de conduita comunitatra din care erau excluse onoarea, demnitatea, patriotismul, inteligenta negocierii si compromisului, promovarea valorilor. Individ de succes, acest "Om Nou", reprodus în cadrul nomenclaturii, a devenit si un model social pentru românii dezradacinati de modernizarea comunista. Noul tip uman s-a multiplicat astfel aproape la nesfârsit, în conditiile în care societate româneasca a fost incapabila sa produca prin intermediul solidaritatilor traditionale centrate pe familie, comunitate si biserica, anticorpii necesari vietii sociale.

"Omul nou", peste tot

Dupa 1989, structura piramidala a puterii s-a prabusit si s-a fragmentat, însa "Omul Nou" din interstitiile puterii sau din zonele privilegiate ale societatii nu a disparut. El a descoperit în lumea libera posibilitatea convertirii influentei, informatiilor sale si exercitiului politic din statul totalitar în prestigiu si bani. Factiunile care au supravietuit si-au disputat mostenirea ceausista. De asemenea, ele s-au adaptat rapid la noul joc al puterii din sistemul democratic si al economiei capitaliste. Partidele aparute în România post-comunista, indiferent de orientarea ideologica pe care au avut-o, au reprezentat oportunitati de îmbogatire si de putere pentru acest "Om Nou" metamorfozat în politician democrat si filo-occidental. Lipsite de viziune, de proiecte de dezvoltare si eficienta partidele din România populate de aceste animale politice de prada au compromis valorile libertatii, civismului si pluripartidismului. În fapt, "Omul Nou" de esenta comunista a continuat instictiv lupta si discreditarea capitalismului prin propria lui îmbogatire ilicita, prin încalcarea legilor si constituirea unei caste de privigeliati. Oligarhia care conduce astazi România acutizeaza, prin esecul ei politic, dramele românitatii din întreg secolul XX. Chiar daca România este membru NATO, iar integrarea în Uniunea Europeana apartine unui orizont apropiat, viitorul tarii este nesigur. Iar aceasta incertitudine provine din absenta unei viziuni proprii de dezvoltare si a unor proiecte interne complementare efortului de integrare euroatlantica. Partidele politice românesti au fost incapabile de a imagina viitorul atunci când au avut acces la guvernare. Politica lor a fost o continua improvizatie, care a capatat uneori coerenta prin adoptarea unor decizii impuse de organismele internationale care monitorizau România.

Un nou fel de a face politica

Lumea româneasca a intrat în secolul XXI cu un handicap istoric manifestat prin decalaje economice, realitati sociale si cronicizarea saraciei. România, desi si-a recapatat libertatea, nu îsi poate regasi tempoul integrarii în lumea occidentala. Prizoniera înca trecutului, lumea româneasca trebuie sa gaseasca solutii pentru înlaturarea pasnica acestei ologarhii corupte provenita din comunism. Înlaturarea oligarhiei presupune schimbarea modului de a face politica. Iar schimbarea modului de a face politica înseamna imaginarea unor miscari politice de o alta tinuta si a unei noi elite capabile sa functioneze dupa alte reguli si care sa impuna si celorlalte partide un standard înalte de implicare civica. Lumii românesti îi lipseste solidaritatea. Societatea româneasca este formata din indivizi izolati, incapabili de a se uni în jurul unor proiecte comunitare. Individualismul românilor ascunde maladii sociale grave exprimate prin egoism, sceptism, neîncredere, violenta si lipsa de clarviziune. Aceste stari constituie efectele experimentului comunist si ale neasezarii istorice seculare transformate în manifestari sociale ale unei constiinte colective traumatizate. Tesutului social sfâsiat cu violenta de modernizarea comunista si distrus pâna la descompunere de anarhie, coruptie si degringolada post-revolutionara, îi vor fi necesare multe decenii sa se refaca, în conditiile inexistentei unei strategii concertate din partea statului si a societatii civile de refacere a spiritului comunitar. Masele desfigurate de manipulare si saracie vor redescoperi cu greu reflexele comunitare pierdute. Dar pentru ca solidaritatea sa devina o realitate a României conteporane, Patriei îi trebuie o Noua Elita Politica. Numai o elita politica crestina, care sa interiorizeze la nivel uman principiile solidaritatii, corectitudinii, profesionalismului, decentei si spiritului de sacrificiu poate deveni acel liant care sa ofere societatii românesti speranta unui viitor pe masura potentialului natiunii române. Si tot numai ea poate oferi modelul uman necesar reactivarii instinctelor comunitare în societate. Însa cum se poate naste o asemenea elita crestina într-o societate care a fost expusa secularizarii planificate de comunism si de mentaliatea consumista de factura occidentala? Cred ca Bisericii, intelectualitatii si societatii civile din România le revine un rol esential în a dezbate problema crizei societatii din punct de vedere al unei crize a omului. Aceasta criza consista în absenta valorilor crestine si civice, în scepticismul social care accentuiaza deruta istorica a românilor. Numai punând întrebarea corecta, aidoma lui Parsifal, se pot naste raspunsurile care pot dezlega neputinta românitatii de a face istorie. Este imperios necesar ca aceasta dezbatere sa emane acele energii spirituale din care sa se nasca un curent social, politic si economic care sa schimbe fata întregii societati românesti. Iar din cadrul acestei efervescente crestine si civice sa apara acel cerc interior al unei Puteri politice reprezentative, care sa reconcilieze neamul românesc cu Dumnezeu si sa-l îndrume spre a se împlini în istorie pe masura vocatiei sale.

Sorin Stanciu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!