Represiunea comunista împotriva culturii

Studiu de caz: Paul Goma

În prezentul studiu, prin "represiune comunista" întelegem toate acele metode si tehnici ale Partidului comunist/Securitatii, folosite pentru a distruge nu doar orice forma reala sau posibila de opozitie, ci si orice manifestare publica a libertatii de gîndire si de expresie.

În mod conex, prin "cultura" întelegem toate acele productii ale spiritului care difera de linia politica oficiala a regimului comunist, indiferent ca este vorba despre arta, stiinta, religie sau atitudini ori comportamente politice.

În ilustrarea si analiza actiunilor represive ale Partidului si/sau Securitatii am ales cazul scriitorului Paul Goma, unul dintre cei mai mari prozatori postbelici, opozant al regimului si dizident, militant pentru drepturile omului, atît în tara cît si în exil. Cazul este cu adevarat emblematic, mai întîi pentru ca Paul Goma trimite sistematic în Occident manuscrisele romanelor sale în vederea publicarii. Apoi, pentru ca odata cu Paul Goma se naste dizidenta din România comunista, organismele regimului utilizînd toata gama de metode si tehnici represive pentru a-i distruge pe el si pe cei din jurul sau.

Pentru expunerea de fata ne vom întemeia pe lucrarile scriitorului, pe de o parte, si pe documentele de Securitate accesibile, pe de alta parte.

Putem decela trei perioade în scrierile si actiunile lui Paul Goma: refugiul si închisoarea (1944-1976), dizidenta (1977) si exilul (1977-prezent). Documentele accesibile care reflecta actiunile Aparatului Terorii acopera partial si lacunar doar o parte din istoria personala a scriitorului (1957-1977). Din acest motiv analiza noastra se va focaliza pe o parte din prima perioada – cea a originilor dizidentei scriitorului – si pe cea de-a doua, lasînd de-o parte cea de-a treia perioada si etapa dintîi a primei perioade.

Prima perioada

În 1956, în timpul Revoltei Maghiare, Goma este condamnat la 2 ani de închisoare "corectionala" pentru "agitatie". Este detinut la Gherla, experienta pe care o reda în romanul cu acelasi titlu. Pe data de 21 noiembrie 1958 ar fi trebuit ca pedeapsa sa-i expire, însa cu circa trei luni înainte de termen Securitatea se intereseaza de situatia sa. La dosar exista un schimb de adrese între Biroul "D" al Regiunii de Securitate Cluj (sub jurisdictia caruia se afla închisoarea Gherla) – structura locala a Directiei centrale "D" a Securitatii (care se ocupa de detinutii politici) si Serviciul/Directia "C" a Securitatii de la Bucuresti (care se ocupa de dosare – stramosul Centrului de Informare si Documentare de mai tîrziu). Întrucît concluzia este ca Paul Goma nu s-a "reeducat", prin Decizia nr. 15 157, semnata de însusi seful Securitatii, Pintilie Gheorghe, i se fixeaza "domiciliu obligatoriu" pe o perioada de 36 de luni. Modul în care se produce aceasta a doua condamnare este unul de tip extrajudiciar, Securitatea fiind în acest caz nu doar calaul, ci si procurorul si judecatorul. Decizia în cauza se întemeiaza pe Hotarîrea Consiliului de Ministri nr. 337/11 martie 1954, cu privire la reeducarea fostilor condamnati contra-revolutionari care si-au executat pedeapsa. Hotarîrea însasi face parte din legislatia secreta a regimului, fiind integrata unei suite de norme procedurale prin care erau distrusi dusmanii regimului. Rolul masurii, dupa cum este spus explicit, este unul preventiv, caci în timpul detentiei Paul Goma "nu a fost semnalat informativ" (a se citi: reteaua informativa nu a obtinut despre el informatii ca ar fi avut atitudini sau un comportament împotriva regimului). Motivarea consta în chiar antecedentele sale: "a desfasurat activitate dusmanoasa împotriva regimului s...t iar în penitenciar a avut o comportare rea" (a se citi: a fost pedepsit).

Domiciliul fortat – în fapt, un stadiu intermediar între detentie si "libertate" (oficialii chinezi au un mod sugestiv de a-i numi pe acesti detinuti: "prizonieri liberi") – îi este stabilit în "satul nou" Latesti. La expirare, în 1961, prin Decizia nr. 16 285, semnata de secretarul general al MAI, Negrea Vasile, pedeapsa i se prelungeste cu alte 24 de luni, pe motiv ca: "întretine relatii cu elemente urmarite prin actiuni informative". În acest context, Paul Goma redacteaza primul sau memoriu catre MAI, Procuratura Generala, MAN si CC al PMR cerîndu-le sa ancheteze decizia de a i se prelungi domiciliul fortat. Este un moment foarte important, care poate fi integrat în tipul de actiuni care tin de originile dizidentei est-europene în general, si a lui Paul Goma în special. În urma memoriului, în ianuarie 1963 acelasi Negrea Vasile hotaraste "sa fie pus în libertate si lucrat informativ sacolot unde se va stabili".

Se stabileste la Sercaia, la parintii sai, unde lucreaza ca muncitor necalificat, "la munca de jos", ca toti fostii detinuti politici "nereeducati". Este în permanenta urmarit. În 1965, ca urmare a unui decret dat de Ceausescu în august, prin care fostilor detinuti politici li se dadea voie sa-si continuie studiile, concureaza si reuseste – în urma unui examen – sa fie admis la Facultatea de Filologie din Bucuresti. Aici este luat "în lucru" de securistul de "obiectiv", lt.-maj. Achim Victor. Ca maniera de "lucrare activa" – adica de anihilare –, Securitatea cauta sa-l recruteze ca informator. Tentativa are loc pe 17 februarie 1967, ziua în care tatal lui Paul Goma a murit. Dupa toate probabilitatile, Organul Teorii s-a folosit de acest moment prielnic, întrucît directivele privind modul de recrutare a informatorilor indica maniera de studiere a "candidatilor" si gasirea celor mai potrivite momente pentru a o face. În total au fost trei asemenea tentative – toate esuate.

Pentru a evita presiunile Securitatii, în toamna anului 1967 Paul Goma abandoneaza facultatea: "ca sa nu mai aiba ce pierde, ca sa poata fi santajabil". În vara trimite în Occident prima varianta a romanului Ostinato – acest roman, eseu, poem epic în acelasi timp – în vederea publicarii. Aceste doua decizii fac ele însele parte din genul de actiuni care vor contura noul tip de opozitie la comunism – diferit de actiunea armata sau de rezistenta pasiva (subversiva) – dizidenta.

Fara drept de semnatura

În 1968 – în timpul invaziei sovietice în Cehoslovacia – Paul Goma cere conducerii USR sa intre în Garzile Patriotice. Motivul: Basarabia. I se spune ca drumul catre Garzile Patriotice trece prin Partid, asa ca face cerere de primire. Goma va regreta mai tîrziu ca nu primise o arma, asa cum spera. Pentru Partid, acest episod nici nu va exista: se va comporta ca si cum evenimentul nici n-ar fi avut vreodata loc. I se publica prima si singura carte: Camera de alaturi. Începînd din 1970, scrierile îi sînt refuzate sistematic de cenzura si nu i se mai publica nimic (în termenii regimului: "i se retrage dreptul de semnatura"). Acelasi lucru se întîmpla si cu sotia si socrul sau. Concomitent, prin "planul de masuri" din 24 iunie 1971, semnat de seful Directiei I (Informatii Interne), gl.-mr. Borsan Dumitru, Securitatea actioneaza pentru împiedicarea publicarii scrierilor sale în strainatate. În cele din urma, editia germana a romanului Ostinato apare în RFG într-un moment cum nu se poate mai potrivit: dupa Tezele din iulie ale lui Ceausescu.

În 1972 i se ofera pasaport pentru o calatorie în Austria, RFG si Franta, cu speranta ca va ramîne în strainatate. Paul Goma pleaca fara sotie, tocmai pentru a se putea întoarce. Calatoreste în Occident si în anul urmator, da interviuri si ataca regimul politic si cenzura din România comunista. Securitatea întreprinde masuri de "influentare" – prima treapta în arsenalul mijloacelor represive – pentru a-l face sa renunte sa mai publice în Occident, toate esuate. Dupa întoarcerea din Occident, în 1973, împreuna cu Virgil Tanase si în întelegere cu Dumitru Tepeneag (aflat la Paris), Goma cauta sa grupeze un numar de scriitori tineri, ca sa-i convinga sa trimita manuscrise pentru publicare în strainatate. Imediat, Securitatea trece la represalii, pentru a "destrama" grupul contestatar pe cale de a se contitui sau, în termenii ei: "sa desfasuram o activitate de influentare a lor [a componentilor, n. n.] cu ajutorul retelei sau direct (avertizare, contactare), sa creem impresia ca desi «Barbosul» [numele de cod al lui Paul Goma, n. n.] îi atrage la activitati ostile [a se citi: anticomuniste, n. n.], le cere sa actioneze într-un anumit fel, lui nu-i face nimeni nimic si tot ei sunt trasi la raspundere.".

Aceste "masuri" arata ca Securitatea folosea – si era capabila – de cele mai brutale actiuni, carora le alatura si din cele subtile. Lui Paul Goma i se intercepteaza corespondenta, este "filat" (urmarit), iar la serviciu si acasa are instalate microfoane. Pe lînga numitele "actiuni", Securitatea întreprinde acum si din cele de "compromitere a sa în rîndul scriitorilor, a relatiilor din emigratia reactionara [exilul anticomunist, n. n.]". Motivatia Organului Terorii este aceea ca Paul Goma "este în stare de orice actiune ostila". Acest "plan" complex al Securitatii a primit numele de cod: "ETHOS". De unde se vede care era etosul securistului – national, cum altfel?! –; de a distruge ceea ce avea mai bun România acelor ani. Tocmai din acest motiv, din aprilie 1974 si pîna în 1977 documentele Securitatii lipsesc din dosarul accesibil.

Mircea Stanescu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!