Un atac ratat: "Evanghelia după Iuda"

Recent, lumea creştină contemporană, a avut prilejul să ia cunoştinţă despre existenţa unei noi evanghelii, numită provocator "Evanghelia după Iuda". Cine a fost Iuda, care a fost relaţia lui cu ceilalţi apostoli şi ce rol a avut el în prinderea Mântuitorului Hristos pentru a fi crucificat ştim din cele patru Evanghelii canonice ale Noului Testament (Evanghelia după Matei, după Marcu, după Luca şi după Ioan). Atunci când afli că, pe lângă cele patru evanghelii canonice, a mai apărut una în care apostolul Iuda este prezentat într-o imagine pozitivă şi că rolul său în Patimile Mântuitorului Hristos a fost unul pozitiv, nu poţi să nu îţi pui câteva întrebări. Sunt cele patru evanghelii canonice, "clasice", tot ceea ce s-a scris despre Iisus în acea vreme? Mântuitorul Iisus Hristos a fost într-adevăr doar aşa cum Îl prezintă evangheliile Noului Testament? Apostolul Iuda Iscarioteanul, cel care l-a vândut pe Mântuitorul este vinovat, sau imaginea lui poate fi reabilitată aşa cum se încearcă prin descoperirea recentă a "Evangheliei după Iuda"? Poate fi revoluţionat creştinismul prin această descoperire? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care putem să ni le punem în legătură cu Evanghelia după Iuda, pornind mai ales de la informaţiile furnizate prin documentarul foarte bine realizat şi prezentat în programul unui cunoscut post de televiziune. Este firesc să încercăm să găsim răspunsurile la aceste întrebări ţinând seama de faptul că suntem creştini ortodocşi, încercând în acelaşi timp să ne păstrăm obiectivitatea istorică, cea care confirmă autenticitatea cărţilor Noului Testament.

Ceva despre "evanghelia după Iuda"

Este întru totul adevărat faptul că Evanghelia lui Iuda, recent descoperită, se prezintă ca un document important, care poate aduce lămuriri în plus asupra primelor secole de creştinism. "Evanghelia" a fost descoperită întâmplător la sfârşitul anilor ’70, în Egipt şi este scrisă în limba coptă (limbă derivată din vechea limbă egipteană şi folosită în cultul religios de către creştinii din Egipt, până în zilele noastre). Documentul trece prin mâinile mai multor persoane, timp de mai mulţi ani stă închis în seiful unei bănci din New York, după care este achiziţionat de o fundaţie elveţiană, în anul 2002. Pentru că a "zăcut" ani în şir într-un seif, filele lui au ajuns într-o stare foarte gravă, astfel încât pentru a fi descifrat a fost nevoie de munca titanică a unor oameni de ştiinţă. După ce a fost îndelung studiat, s-a ajuns la concluzia că documentul poate fi datat la sfârşitul secolului III, începutul secolului IV, presupunându-se că acesta nu ar fi originalul, ci doar o copie. Documentul a fost prezentat ca fiind autentic, chiar dacă asupra autenticităţii acestuia există încă destule rezerve, stârnind deja reacţii negative, atât din partea teologilor creştini cât şi din partea cercetătorilor. Mai amintim faptul că, în preajma anului 180 d.Hr, episcopul Irineu de Lyon vorbea despre "Evanghelia după Iuda" în lucrarea "Despre erezii", incluzând-o în rândul evangheliilor apocrife, ceea ce împinge scrierea acestei evanghelii până la sfârşitul secolului II d.Hr.

Ce cuprind ele Evancgheliile canonice

Noul Testament cuprinde în total 27 de cărţi canonice, între care patru evanghelii scrise de autori diferiţi. Pentru credincioşii creştini Sfânta Scriptură este cartea de căpătâi, întrucât cărţile cuprinse în ea au fost scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt şi de aceea ele sunt normative pentru mărturisirea credinţei creştine. Toate cele patru evanghelii prezintă "Vestea cea bună" a mântuirii şi Persoana centrală este cea a Mântuitorului Iisus Hristos. Evangheliile cuprind revelaţia făcută oamenilor prin Fiul lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos, pildele şi învăţăturile Sale şi toate evenimentele majore ale vieţii trăite de Iisus Hristos pe pământ, de la Naşterea Sa până la Înălţarea la Cer. Aşa cum spune şi părintele Teofil Părăian în multe din predicile sale, evangheliile nu au fost scrise de către autorii lor pentru zilele noastre, ci ele sunt cărţi ocazionale, scrise pentru vremea aceea şi spre bucuria noastră au ajuns până în zilele noastre. Prima evanghelie a Noului Testament este "Evanghelia după Matei" pe care autorul a scris-o pentru început în limba aramaică, în jurul anului 50 d.Hr, rescriind-o ulterior în limba greacă înainte de anul 70. Cea de-a doua evanghelie canonică este "Evanghelia după Marcu" scrisă în jurul anului 64 în limba greacă. A treia evanghelie a Noului Testament este "Evanghelia după Luca" scrisă în jurul anului 65 tot în limba greacă. Această evanghelie este considerată cea mai documentată dintre cele trei în privinţa informaţiilor. A patra evanghelie este "Evanghelia după Ioan" scrisă în limba greacă în jurul anului 100. Toate aceste patru evanghelii îl prezintă pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Mântuitorul lumii. Pe lângă acestea au existat la începuturile creştinismului şi aşa-numitele evanghelii necanonice sau apocrife, contestate de către Biserică întrucât ele nu prezintă adevărul de credinţă aşa cum l-a descoperit Mântuitorul apostolilor Săi. Foarte multe dintre acestea sunt specifice sectelor gnostice care, neprimind cărţile canonice scrise de către Apostolii şi apropiaţii Mântuitorului, sau acceptând doar o mică parte dintre ele, au scris ei înşişi "evanghelii" care sunt pline de elemente dualiste specifice ereziilor gnostice şi cale îl prezintă pe Mântuitorul Hristos într-o lumină falsă. Pentru a căpăta credibilitate în acea vreme, unele evanghelii gnostice au fost prezentate ca fiind scrise de către apostoli ai Domnului. Biserica a avut misiunea dificilă de a le îndepărta pe acestea şi de a menţine în rândul Evangheliilor şi al celorlalte cărţi ale Noului Testament doar pe acelea care erau autentice şi despre care se ştia sigur că au fost scrise de către Apostoli sau ucenici ai Mântuitorului.

Ce spun cei patru evanghelişti

Cele patru evanghelii canonice, aşa cum am arătat mai sus, prezintă viaţa lui Iisus Hristos pe pământ, naşterea Sa, Patimile Sale, Învierea şi Înălţarea Sa la Cer, cu alte cuvinte, lucrarea Sa mântuitoare pentru eliberarea omenirii de sub robia păcatului. Evangheliile ne spun că un rol deosebit în prinderea Mântuitorului, pentru a fi judecat şi răstignit pe cruce, l-a avut unul dintre apostolii Săi, Iuda Iscarioteanul. Imaginea prezentată de evanghelişti, cu referire la Iuda Iscarioteanul este una total negativă. El nu intră în rândul apostolilor cu gând curat, ci devine hoţ deoarece el era cel care "purta punga şi lua din ce se punea în ea" (Ioan 12, 4 - 6). Iuda reprezintă într-un fel dorinţele poporului iudeu care aştepta un Mesia politic, care să îi elibereze de sub stăpânirea romană. Realizând că Iisus nu este acel Mesia politic aşteptat, Iuda l-a vândut pe Mântuitorul Hristos pentru treizeci de arginţi. În timp ce Iisus se ruga în Grădina Ghetsimani, Iscarioteanul a venit însoţit de ostaşi pentru a-L prinde, trădându-L cu o sărutare: "Iudo, prin sărutare vinzi tu pe Fiul Omului?" (Luca 22, 48). Realizând totuşi, gravitatea păcatului pe care l-a făcut şi văzând că Mântuitorul a fost osândit la moarte, Iuda a înapoiat cei treizeci de arginţi, recunoscând că a vândut sânge nevinovat. Căinţa lui nu a fost însă o pocăinţă, nu a fost însoţită de smerenie, ceea ce l-a făcut să se spânzure, sfârşindu-şi astfel viaţa cel care l-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru a fi dat morţii. Prin urmare, imaginea lui Iuda în evangheliile canonice nu este nici pe departe una pozitivă şi nici nu se putea să fie altfel. Desigur, el nu a fost predestinat pentru trădarea Mântuitorului şi pentru sinucidere. Dacă s-ar fi pocăit cu smerenie, Domnul Iisus Hristos l-ar fi reaşezat în demnitatea apostolică aşa cum a făcut şi cu Petru, cel care s-a lepădat de trei ori de El.

Alt Iuda

Documentul descoperit redă o imagine cosmetizată, complet diferită de cea a evangheliilor canonice, asupra lui Iuda Iscarioteanul. El nu este, nici mai mult nici mai puţin decât prietenul lui Iisus, singurul care poate duce la îndeplinire "misiunea" trădării. În mod sigur, acesta a şi fost scopul pentru care autorul anonim a scris această evanghelie, după moartea sfinţilor apostoli. Evanghelia vrea să scoată la suprafaţă un creştinism ezoteric, cu un mesaj destinat numai celor iniţiaţi pe care nu îl poate primi mulţimea. Introducerea evangheliei după Iuda este următoarea: "Povestirea secretă a revelaţiei, pe care Iisus i-a spus-o lui Iuda Iscarioteanul". Iuda care transpare din rândurile acestei evanghelii apocrife, este total diferit de cel pe care îl cunoaştem noi. Iuda apare ca un erou care duce la îndeplinire planul lui Iisus, el fiind singurul în stare să îl înţeleagă. De fapt Hristos îi spune lui Iuda: "Îi vei depăşi pe toţi. Vei sacrifica trupul care îl înveleşte pe adevăratul Hristos". Iuda devine singurul care poate primi învăţătura secretă pe care însuşi Iisus i-o dezvăluie: "Apropie-te de mine şi îţi voi dezvălui misterele Împărăţiei Cerurilor. Vei putea ajunge acolo, dar până atunci vei fi pus la grele încercări", i-ar fi spus Iisus. De asemenea, după ce Iisus îl înştiinţează pe Iuda de importanţa "misiunii" sale, îl avertizează că tocmai pentru aceasta va fi blestemat. Prin urmare, această evanghelie a fost scrisă din dorinţa de a şterge imaginea negativă cu care Iuda a fost "îmbrăcat" după ce l-a trădat pe Iisus. Pe de altă parte, cel puţin ideea legată de trupul lui Iisus, care îl acoperă pe Hristos Cel adevărat, este o idee gnostică, cu alte cuvinte o erezie pe care biserica a respins-o dintru început. Gnosticii vedeau în trup ceva rău, ca şi în materie în general, ceea ce îl face pe autorul acestei evanghelii să spună că trupul nu este decât un înveliş care ascunde adevărata identitate a lui Hristos. Aşadar, conform acestei evanghelii, Iuda Iscarioteanul, nu este nicidecum de condamnat, ci dimpotrivă ...

Negarea Evangheliilor canonice

Conflictul care se iveşte acum, este cel legat de modul în care evangheliile canonice şi evanghelia după Iuda reflectă imaginea apostolului care l-a trădat pe Mântuitorul. Să nu uităm că această imagine reflectată în Evanghelii s-a propagat de-a lungul istoriei prin Sfânta Biserică şi pentru noi ea este cea reală. Poate fi totuşi răsturnată această perspectivă? Îl putem vedea pe Iuda bun, spre deosebire de ceilalţi apostoli? Răspunsul este fără nicio îndoială negativ. Dacă Iuda ar fi fost singurul apostol căruia Hristos i-ar fi destăinuit tainele Împărăţiei, atunci toţi ceilalţi apostoli ar fi fost nişte mincinoşi şi ar fi răspândit în lume o învăţătură falsă. Întreaga temelie a creştinismului, construită de nimeni altul decât de Hristos, s-ar dărâma. Apar aici, două întrebări care se nasc din cea mai elementară logică: puteau apostolii, dacă erau nişte mincinoşi, să îşi sacrifice viaţa pentru a răspândi o minciună? Ar fi acaparat această minciună atâtea minţi luminate din acele secole zbuciumate care au constituit istoria începutului Bisericii? În niciun caz. Nu. Ar trebui să fii nebun să îţi dai viaţa pentru a propovădui o minciună, şi la fel de nebun să accepţi o învăţătură mincinoasă pentru care să îţi dai viaţa (cazul miilor de martiri creştini din primele secole, dar şi din "luminatul" secol XX şi nu numai). Or, învăţătura pe care au răspândit-o Sfinţii Apostoli în lume, la porunca Mântuitorului - "Drept aceea mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am spus vouă şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin." (Matei 28, 19-20) - nu reprezintă decât adevărul. Dacă am accepta istorisirea din evanghelia după Iuda ca verosimilă, atunci am nega veridicitatea Evangheliilor canonice.

Revoluţionarea creştinismului

După descoperirea acestei evanghelii s-a crezut de către mulţi că documentul respectiv va revoluţiona creştinismul, schimbând imaginea pe care acesta şi-a creat-o şi şi-a păstrat-o timp de două milenii. Chiar se va petrece aşa? Să nu uităm că au fost descoperite şi alte evanghelii apocrife cu mult înainte de cea a lui Iuda, iar în anul 1959, atunci când Evanghelia după Toma - o altă scriere apocrifă - a fost publicată pentru întâia oară în limba engleză, nu a provocat nicio "revoluţie" în creştinism. Într-adevăr evanghelia lui Iuda este puţin picantă şi oferă oarecare senzaţie pentru faptul că eroul ei principal este Iuda Iscarioteanul căruia, dintr-o dată, i se ataşează o imagine total pozitivă faţă de cea pe care o cunoaştem din Sfintele Evanghelii. Această evanghelie nu are cum să sape la temeliile unui creştinism bine fundamentat pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie şi nu are cum să strâmbe minţile celor înrădăcinaţi în adevărul propovăduit de Biserică. Încă o dată spunem: această evanghelie a fost scrisă în mediile gnostice care erau răspândite mai ales în Egipt şi care susţineau dualismul spirit-materie, în care spiritul era de esenţă pură, superioară, pe când materia era rea. Locul în care a fost descoperită evanghelia este recunoscut de către arheologi ca fiind un loc populat în primele secole d.Hr. de către comunităţi gnostice. Un cunoscut profesor israelian, Aviad Kleinberg de la Universitatea din Tel Aviv afirmă, alături de arheologul creştin Michel Picirillo, care trăieşte la Ierusalim, că este naiv să credem că descoperirea acestei evanghelii va schimba creştinismul. Dacă istoria vitregă - mai ales cu creştinii din Răsăritul Ortodox - nu a reuşit să dărâme temeliile creştinismului, ba mai mult le-a întărit, cu atât mai puţin va reuşi acest lucru un document despre care se ştie că provine din medii ostile creştinismului autentic revelat de Însuşi Iisus Hristos.

Credem că putem primi "evanghelia după Iuda" ca pe o descoperire arheologică, importantă din punct de vedere istoric. Atât. În ceea ce priveşte publicitatea care i se face şi care pe alocuri este puţin agresivă cu "majoritatea" creştină, să nu uităm de alte încercări "culturale" la care creştinii au fost puşi chiar în vremurile noastre: "Codul lui Da Vinci" scris de Dan Brown şi, pe meleagurile noastre creştine, "Evangheliştii" Alinei Mungiu-Pippidi. Există o dorinţă ascunsă a unora de a reînvia gnosticismul? Apare o luptă de discreditare a creştinismului şi a Mântuitorului Iisus Hristos? Nu suntem nişte obsedaţi susţinători şi căutători de noi teorii conspirative care urmăresc discreditarea creştinismului, dar parcă evenimentele petrecute în ultima vreme prea se leagă! Credem însă cu tărie că o eventuală sărăcire a creştinismului depinde cel mai mult de modul în care creştinii - de la cler până la laici - trăiesc învăţătura creştină şi nu de dorinţele unora de a submina tradiţia creştină bimilenară pe care s-a zidit temelia Europei. Şi nu trebuie niciodată să uităm de datoria pe care o avem în mărturisirea lui Hristos prin cuvânt, prin faptă şi dacă va fi nevoie chiar prin viaţă.

Antonio Aroneasa

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!