Sprijinitorii "haiducilor", în lupta cu Securitatea

Între cele mai importante grupuri de rezistenţă armată împotriva comunismului, cel din munţii Făgăraşului, condus de Ion Gavrilă, a însemnat nu numai lupta unor tineri curajoşi ci a unei întregi regiuni. Spre deosebire de alte grupuri de acest fel, membrii săi proveneau din sate diferite. Prietenii şi familiile acestora erau verificate prin mijloace tehnice, urmăriţi pas cu pas şi percheziţionaţi frecvent. Pentru a divulga ascunzătorile celor ce rezistau în munţi erau ameninţaţi, bătuţi şi torturaţi de Securitate.

Marea majoritate se cunoşteau din anii de liceu (Liceul "Radu Negru" din Făgăraş), unii dintre ei făcând parte din organizaţia tineretului legionar Mănunchiul de prieteni. Într-un raport al Securităţii din perioada ianuarie 1953- mai 1954 rezistenţa făgărăşeană era clasificată ca fiind cea mai periculoasă din ţară pentru motivul că "era formată din elemente intelectuale tinere, foşti membri ai mişcării legionare şi în activitatea ei a găsit teren prielnic de a se menţine deoarece pe raza Raioanelor Făgăraş, Sibiu şi Agnita, elementele duşmănoase sunt în număr destul de mare. Aici mişcarea legionară a avut rădăcini adânci, imprimate de foştii comandanţi legionari originari din aceste locuri ca Horia Sima din comuna Mândra, Raionul Făgăraş şi Nicolae Pătraşcu din Comuna Sâmbăta acelaşi raion. La aceste elemente şi la familiile lor, banda şi-a găsit principalul ei sprijin. În afară de aceasta bandiţii au mai găsit sprijin la elementele naţionaliste din rândul populaţiei germane care au activat în diferite organizaţii hitleriste ( S.S., GEG ) precum şi alte elemente duşmănoase, cu mentalităţi filo-americane, cunoscând fiind faptul că, într-o serie de comune din raionul Făgăraş şi Sibiu sunt foarte mulţi români repatriaţi din America. Banda Gavrilă desfăşoară o activitate de instigare a populaţiei la nesupunere faţă de legile R.P.R., de instigare a populaţiei naţionaliste, de crime şi jafuri îndreptate asupra organelor de stat şi unităţilor socialiste. Gavrilă Ion a fost conducător al organizaţiei de tineret Frăţiile de cruce pe întregul Ardeal."

Organizatii din Fagaras

Convinsă de faptul că grupul din munţi era doar partea vizibilă a aisbergului, Securitatea şi-a făcut un scop din a descoperi în satele făgărăşene persoanele de sprijin (termenul Securităţii) care făceau posibilă existenţa grupului. Deşi ştiau că, ajutându-i pe fugari îşi riscau libertatea lor şi a familiilor sau chiar viaţa, însufleţiţi de aceleaşi idealuri, suferind de aceeaşi incompatibilitate la comunism, făgarăşenii i-au ajutat pe cât posibil pe "cei din munţi" găzduindu-i, procurându-le mâncare, informându-i permanent, sprijinindu-i moral şi material

Locuitorii din satele făgărăşene, a căror luptă împotriva comunismului nu se putea duce făţiş au înfiinţat organizaţii care aveau ca scop înlăturarea regimului impus de tancurile sovietice.

Organizaţia "Vultanul" a luat fiinţă "în toamna anului 1949 când locuitorul Redecea din comuna Veneţia de Jos, Raionul Făgăraş, a mers la învăţătorul Pridon Ioan (arestat), din comuna Pârău pe care l-a rugat să găzduiască pe fugarul Cornea Marcel în urma cărui fapt acesta a fost de acord. În urma unor discuţii purtate cu învăţătorul Boamfă Ion, ultimii doi au hotărât să pună bazele unei organizaţii pe care să o denumească Vultanul." În concepţia lor, aceasta trebuia să fie compusă din tineri săteni a căror condiţie socială şi inteligenţă să le permită înţelegerea unor scopuri şi principii de bază înalte. Au fost recrutaţi în organizaţie sătenii Nicolae Noara, Ioan Clement, Oana şi Cerbu Andrei.

Jurământul formulat de Marcel Cornea se efectua cu o mână pe pistol şi cu una pe inimă: "Jur să apăr interesele organizaţiei Vultanul şi să păstrez secretele ei".

Punctele de bază:

Organizaţia se numeşte Vultanul.

Vultanul trebuie să fie un bun român.

Vultanul trebuie să fie un bun creştin.

Vultanul trebuie să dea adăpost şi hrană elementelor urmărite, dacă acestea nu au crime la activul lor.

Vultanul trebuie să păstreze secretele şi viaţa morală.

Scopul organizaţiei era "formarea unui om nou" care să lupte împotriva comunismului prin participarea directă sau indirectă la rezistenţa armată.

O altă organizaţie înfiinţată cu scopul ajuta resistenţa din munţi a funcţionat sub egida mai veche F.D.C. (Frăţia de cruce) compusă din tinerii Ioan Pică, Ioan Roşca, Cornel Mija, Ioan Balaban, Ioan Florea, Octavian Balaban, Ioan Toma, Cornel Vlad, Nicolae Comşulea, Ioan Pică, Ioan Sasu, Ioan Coman, Simion Ghizdaru, Sabin Cornea, Toma Blebeş, Ioan Mardu, Dorel Cornea, Ioan Chiochernea etc. Cu scopul de a le folosi în lupta împotriva bolşevizării României şi-au procurat armament şi muniţie uşoară. Si-au procurat chiar de 3 bombe de avion a câte 50 kg fiecare. În 1951, Securitatea se putea lăuda că arestase 53 de săteni, participanţi la acţiune, cărora le şi întocmise dosarele pentru a fi trimişi în justiţie şi că împuşcase mortal 4 partizani: Ioan Mogoş, Nicolae Mazilu, Marcel Cornea, Toma Pirău. Înconjuraţi de Securitate, în casa învăţătorului Pridon, pe 15 noiembrie 1950, Marcel Cornea şi Virgil Radeş au încercat să fugă. Primul a fost împuşcat mortal. Celălalt fiind capturat, avea să fie condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi să sfârşească în închisoare. Membru mai nou al grupului de partizani, urcase în munţi în iulie 1950, Toma Pirău zis "Porâmbu’" a fost înconjurat în timp ce se afla în podul unchiului său, Dumitru Cornea din Ileni-Făgăraş, aşteptând să-i întâlnească pe aceştia. S-a apărat cu îndârjire împuşcând mortal un sergent-major şi un locotenent de miliţie. S-a sinucis cu ultimele gloanţe în faţa mamei lui, adusă de Securitate pentru a fi folosită ca scut viu. La 16 decembrie 1950, în urma unei trădări, Securitatea a aflat că Ioan Mogoş şi Nicolae Mazilu sunt în casa lui Traian Murariu din Pădureni-Timiş. Şeful de miliţie s-a deplasat cu 6 ostaşi la faţa locului şi, deşi a folosit gazda drept pavăză, a fost împuşcat mortal de rebelii treziţi din somn. Cei doi au fost copleşiţi de numărul ostaşilor şi ucişi. Nu împliniseră 20 de ani.

Mii de fagaraseni urmariti de Securitate

Organele represiunii comuniste aveau informaţii certe că cei care au scăpat, Andrei Haşu, Ioan Gavrilă, Ioan Novac, Gheorghe Şovăială, Gheorghe Chiujdea, Gheorghe Haşu, Laurean Haşu, Ioan Ilioiu, Remus Sofronea, Victor Metea, Gelu Novac, stau ascunşi prin comunele de la poalele munţilor Făgăraş, fiind alimentaţi în primul rând de familii şi rude dar şi de alţi cunoscuţi. Dimensiunile exagerate ale dosarului de urmărire al lui Gavrilă sunt date în principal de faptul că toţi cei pe care Securitatea îi bănuia că ar fi putut sprijini grupul au fost urmăriţi în acest dosar. Liviu Negrea, preot ortodox din satul Pojorta, a întreţinut legături cu unii dintre "banditi", fiind rudă cu Gheorghe Haşu. "Datorită faptului că obiectivul acestei acţiuni nu este deosebit de cel al acţiunii deschise elementelor din bandă", Securitatea face propunerea de închidere a dosarului de urmărire a acestora "şi urmărirea lui în continuare în cadrul acţiunii informative de grup a lui Gavrilă." Astfel, în dosarele de urmărire întâlnim câteva mii de făgărăşeni urmăriţi întâmplător, note informative despre diverşi, mulţi dintre ei, probabil, nu aveau nici cea mai mică legătură cu grupul din munţi. Existau însă şi "elemente urmărite" cu consecvenţă, folosindu-se toate mijloacele specifice. Opisul alfabetic din dosarul de urmărire al lui Ion Gavrilă cuprinde 290 persoane. Valuri de arestări şi percheziţii se abăteau periodic asupra satelor făgărăşene. Numai în satul Netotu, Securitatea raporta 29 arestaţi pentru că l-au sprijinit sau au tăinuit pe Gavrilă. În privinţa altora, deşi existau dovezi care, cu certitudine, îi încriminau ca persoane de sprijin sau măcar tăinuitori, se evita arestarea lor până în momentul lichidării grupului din munţi. Motivul era că, prin urmărire permanentă, aceştia ar fi putut să deconspire ascunzătorile acestora, sau, prin presiuni, bătăi, şantaj, puteau fi determinaţi să colaboreze la prinderea "bandiţilor". Fiecare în parte era monitorizat permanent. În 1956 Securitatea urmărea 59 de persoane de sprijin despre care avea certitudinea că îi ajutaseră pe fugari, dar nu fuseseră "încă" arestaţi până în acel moment.

Au cerut ajutor SUA

Neavând posibilitatea de a părăsi zona, pentru a fi informaţi şi a informa, la rândul lor cu privire la cauza şi caracterul luptei lor, pentru a-şi face aliaţi, grupul se baza tot pe persoanele de sprijin. S-a încercat, de exemplu, luarea contactului cu emigraţia română şi cu guvernele occidentale. Menţionăm în acest sens încercarea de a transmite prin Ion Căpăţână, nepotul unui cunoscut, Moise Câlţea, o scrisoare către Consiliul Naţional Român din S.U.A., în care se dădeau coordonate geografice pentru paraşutarea de arme şi alimente.

Deoarece se presupunea că partizanii erau ajutaţi de preoţii mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, a fost recrutat stareţul acesteia. Însa ofiţerul de Securitate care raporta acest "succes" avea impresia că informatorul este nesincer, din această cauză încadrându-l şi pe el cu informatori.

În cele din urmă, cei ce îi ajutau pe fugari erau descoperiţi. În urma unor turnătorii, în şura casei familiei Novac din Berivoii Mici Securitatea a descoperit în ascunzătoarea în care se adăpostise, pe Ioan Novac. Securitatea ştia că Gheorghe şi Andrei Haşu au întreţinut în permanenţă legătura cu familia lor şi paralel cu preotul Liviu Negrea din Comuna Pojorta, că Preotul Viorel Ghindea din comuna Drăguş s-a întâlnit în repetate rânduri cu Ioan Ilioiu şi Remus Sofronea pe care i-a spovedit şi cuminicat, că Marcel Cornea a întreţinut până la momentul împuşcării permanent legătura cu preotul Milea şi că a fost găzduit de Maria Idomir şi de Ioan Timaru fost casier al comunei din comuna Ohaba. Securitatea a mai stabil că părinţii lui Marcel Cornea îi trimiteau bani prin intermediul lui Ioan Idomir din Oraşul Stalin.

Ridicate de la domiciliu la orice oră din zi şi din noapte, percheziţionate, obligate să dea declaraţii, persoanele de sprijin aveau de ales între arest, bătăi, umilinţe ale lor şi ale familiilor lor şi a deveni informatori. Maria Idomir, Ştefan Idomir, Tănase Creţu, Oana Cuta Ioan, Ioan Dobrin, au fost arestaţi de Securitate doar după ce au dispărut de la domiciliu.

În septembrie 1951, pădurarul Jean Pop, sprijinitor al fugarilor, care avea misiunea, traversând mai des munţii prin natura funcţiei, să încerce facilitarea legăturii între Gavrilă şi grupările din sudul Făgăraşului conduse de Arsenescu şi Arnăuţoiu, a aflat de la un cioban de patru partizani care şi-ar face veacul pe creasta muntelui Bândea. Deconspirat, Jean Pop a fost nevoit să se alăture grupului de rezistenţă, nu înainte de a veni beat acasă şi a-şi bate, demonstrativ, în faţa vecinilor, nevasta. Aceasta a plecat plângând la părinţi, care fuseseră preveniţi de această înscenare menită să o salveze de represaliile pe care le sufereau rudele celor fugiţi în munţi. Tot cu martori l-a agresat verbal şi pe socrul său şi l-a dat afară din locuinţă, cei doi făcând plângere la miliţie să vină să-l scoată din casă pe "nebun". Soţia sa a divorţat la scurt timp. Această stratagemă era menită să păcălească Securitatea, dar, cu toate acestea, atât nevasta cât şi tatăl ei au fost încadraţi informativ prin factorul poştal al satului, şi, în cele din urmă, au fost condamnaţi.

Iernile "partizanilor"

Dacă vara traiul în munţi era mai uşor, putându-se deplasa fără să lase urme, odată cu căderea zăpezii, proscrişii trebuiau să se împartă în două sau trei grupuri pentru a putea ierna. Deoarece presiunea asupra persoanelor de sprijin era foarte mare, ei trebuiau să îşi facă dinainte provizii de iarnă, în special de la stâne. Un nepreţuit ajutor venea din partea ciobanilor făgărăşeni, care îi aprovizionau în special cu brânză şi carne, acestea fiind depozitate în locuri sigure încă din vară. Dosarul lui Gavrilă conţine mai multe chitanţe : "s-a ridicat de la stâna Mezea 75 kg de brânză de burduf şi 40 kg mălai. 25 iunie 1953. Rezistenţa naţională" . Tot de atunci se încerca şi construirea bordeielor pentru iernat deoarece iarna evitau deplasarea pentru a nu lăsa urme pe zăpadă. Depozitele de alimente erau în general descoperite de Securitate. Aceasta se lăuda cu două astfel de capturi în vara anului 1952. Din acest motiv, peste iarnă se punea acut problema lipsei de hrană. Datorită lipsei mijloacelor de subzistenţă, în februarie 1952, Andrei Haşu părăseşte bordeiul din muntele Trăznita. Este nevoit să apeleze la o persoană de sprijin. Este descoperit de Securitate, în şura unui prieten din Voievodeni, fuge desculţ, dar nu ajunge prea departe fiind împuşcat.

"În vara şi toamna anului 1954"  deoarece "prin acţiunile întreprinse de trupele operative le-a fost stingherită aprovizionarea cu alimente" Securitatea bănuia că grupul "ar fi adăpost la persoane de sprijin". De aceea, în jurul fiecărei rude sau cunoştinţă a celor din munţi formase deja sau era în curs de formare a unei reţele informative. Redăm în cele ce urmează un fragment dintr-un plan de măsuri al Securităţii :

«Sectorul condus de tov. Lt. Popovici Octavian, cuprinde comuna Berivoi cu satele: Berivoii Mici, Sasciori şi Săvăstreni. Din acest sector respectiv din satul Berivoii Mici sunt originari bandiţii Chiujdea Ioan şi Novac Ioan. Pentru depistarea acestora se iau următoarele măsuri:

Chiujdea Maria mama banditului Chiujdea Ioan cunoscută că în perioada anilor 1950 – 1952 a găzduit şi a alimentat pe fiul său, aceasta va fi încadrată informativ cu informatorul «Boboc Nicolae» care are posibilităţi de pătrundere pe lângă acesta.

Beleaua Elena sora banditului Chiujdea Ioan din satul Berivoii Mici este cunoscută că a găzduit şi a alimentat pe fratele său în anii 1949 – 1950, aceasta va fi încadrată informativ cu informatorii «Porumbelu Ioan şi Craiul Lancea» pentru a se stabili dacă aceasta nu cunoaşte în prezent de existenţa banditului.

Maga Victor din Berivoii Mici element tăinuitor al bandei (1951) va fi încadrat informativ prin informatorul «Borzea Dumitru şi Craiul Lancea» prin dirijarea unuia din informatori se va intensifica munca informativă în scopul de a stabili motivul pentru care a fost scris numele său în adăpostul de pe valea Pojortei.

Rădulescu Lucreţia din Berivoii Mici va fi încadrată informativ cu informatorul «Ancuţa Gheorghe» în scopul de a se stabili dacă are legături cu bandiţii întrucât din materialul informativ rezultă că acesta s-a exprimat în vara anului 1954 «că până acunâm câteva zile au fost toţi bandiţii bine şi deşi mama ei este arestată ea tot le-ar fi dat de mâncare bandiţilor dacă ar fi venit la ea.»

Coman Spiridon din Berivoii Mici naşul banditului Chiujdea Ioan fost element de sprijin timp de trei săptămâni va fi încadrat informativ cu informatorul «Craiul Lancea» şi «Boldea Dumitru» pentrua se stabili dacă are legături cu banda.

Damian Coman din Berivoii Mici în cursul lunei decembrie 1954 s-a exprimat faţă de locuitorul Socol Aurel care este vecinul său «măi Aurele tu dacă ai auzit ceva din partea mea sau şti ceva să nu spui nimic, că eu vreau să-l ţin şi să-i dau de mâncare, pentru a-i face un bine» prin această afirmaţie se deduce că acesta are legături cu bandiţii. Acesta are un frate, Coman Ioan condamnat 9 ani pentru că a fost element de sprijin al bandei. Obiectivul va fi încadrat informativ prin informatorii «Craiu Lancea» şi «Boldea Dumitru».

Ganea Spiridon din Berivoii Mici în prezent lucrează la I.F.E.T. în punctul numit «Piciorul Bătrân» acesta va fi încadrat informativ cu informatorul «Bradu Ioan» şi «Craiul Lancea» pentru a stabili dacă acesta mai are legături cu banditul Novac Ioan care a fost intim prieten, iar în cursul anului 1954 a fost văzut des urcând în munte cu cantităţi mari de alimente.

Silaghi Ilie din Berivoii Mici chiabur are legături suspecte cu alţi chiaburi din Poiana Sibiului şi anume Pătraşcu Nicolae căruia i s-au creeat în mai multe rânduri oi la locuinţa sa.

Mai este de semnalat că Chiujdea Matei în perioada anilor 1953-1954 în luna august l-a alimentat pe banditul Chiujdea Ioan, banditul a trecut prin curtea numitului Silaghi Ilie deci este posibil câ şi acesta poate să alimenteze banda, va fi încadrat informativ prin informatorul «Craiul Lancea».

Va fi reactivat informatorul necalificat «Ancuţa Gheorghe» din satul Berivoii Mici, va fi reactivat pentru motivul că în perioada anilor 1954, luna august n-a semnalat faptul că auzise mai multe fluierături suspecte la marginea joagărului şi care se bănuieşte că ar fi fost banditul Novac Ioan.

În urma anchetării numitului Chiujdea Matei din satul Berivoi au rezultat un număr de 6 elemente de sprijin ale banditului Chiujdea dintre care va fi studiat în vederea recrutării unul dintre acestea elemente până la data de 12 februarie 1955.

Novac Eugenia mama banditului Novac Ioan va fi încadrată informativ prin informatorii «Porumbelu Ioan» şi «Ancuţa Gheorghe» tot cu aceşti informatori va fi încadrată informativ fica ascesteia Novac Viorica care urmează a se căsători cu Beleaua Gheorghe.

Chiujdea Matei unchiul banditului Chiujdea şi care a alimentat de mai multe ori pe banditul Chiujdea şi care a recunoscut aceste lucruri în anchetă va fi încadrat informativ prin informatorii «Boboc Nicolae», «Anastasia Adrian», şi «Borzea Dumitru» pentru a se stabili dacă nu are legături cu banditul.

Cristea Nicolae din Berivoii Mici chiabur de profesie inginer de drumuri şi poduri care în luna decembrie 1954 a cântat cântece legionare, se va studia recrutarea susnumitului pe bază de material compromiţător, termen de executare 17 februarie 1955, această recrutare se face cu scopul de a cunoaşte dacă familiile bandiţilor Chiujdea şi Novac nu au cunoştinţă de ei iar susnumitul ne poate semnala acest lucru întrucât este în bune relaţii cu ambele familii"

Victimile tradarii

Pentru o mai bună reprezentare a sistemului relaţional din satele făgărăşene Securitatea a împărţit zona în 7 sectoare. Un sector cuprindea mai multe sate. Erau propuse următoarele măsuri:

"Se intrerzice categoric Statului Major precum şi organelor din subordine să reţină persoanelor care vin în mod voluntar şi semnalează despre existenţa bandei sau a elementelor lor de sprijin. Atitudinea faţă de aceste persoane trebuie să fie corectă iar aceştia trebuie să fie stimulaţi" "Să ia măsuri în vederea recrutării de informatori din rândurile pădurarilor, ciobanilor care, prin nat muncii lor, se deplasează în munţi şi păduri." Ţinând cont de tinereţea majorităţii fugarilor care "pot avea legături cu femei (amante), se va da o atenţie deosebită prelucrării şi recrutării de informatoare (agentura feminină) în vederea folosirii lor pe lângă bandiţi şi rudele lor."

Sefulului Serviciului «T» îi era recomandat să folosească tehnica prin "organizarea de capcane şi în casele celor mai apropiate legături şi rude ale bandiţilor "

Conducătorii Securităţii recomandau subalternilor "atenţie deosebită identificarea adăposturilor de sub duşumea, cunoscut fiind faptul că Gavrilă şi-a construit adăpostul sub duşumea în casă în satul Dăişoara, cu foarte mare greutate s-au putut observa cele două scânduri prin care se introducea înăuntru."

Odată cu trecera anilor, măsurile Securităţii au început să dea roade. O parte dintre sătenii care îi sprijineau erau arestaţi iar ceilalţi speriaţi sau, mai rău, informatori. Urmărirea permanentă a acestora va face ca membrii grupului să îi protejeze. Preferă să se aprovizioneze pe alte căi, luând alimentele cu forţa, sub ameninţarea armelor, sau furând pur şi simplu. Când nu au mai respectat această regulă, având încredere în oameni necunoscuţi în prealabil, au fost trădaţi. Ajungând lângă satul Obreja, Gelu Novac şi Gheorghe Şovăială au dat bani unui paznic de câmp şi unui păstor de vite pentru a le aduce pâine. Aceştia au alertat Securitatea. Cei doi partizani nu s-au lăsat prinşi, murind cu arma în mână.

Capcana "fuga în Grecia"

Ajunşi într-o situaţie critică, fugarii s-au despărţit în grupuri mici, încercând să fugă peste graniţă, folosindu-se de unii dintre puţinii oameni în care mai aveau încredere, profesorii Olimpiu Borzea şi Ioan Grovu din Sâmbăta de Sus şi de medicul Nicolae Burlacu din Făgăraş. Aceştia, însă, fuseseră, ca mulţi alţii, nevoiţi să semneze un angajament cu Securitatea, în sensul că o vor ajuta în prinderea "bandiţilor". Pe 20 august 1954, Ioan Ilioiu fusese rănit şi arestat. În timpul primelor anchete nu divulgase numele niciunei persoane de sprijin, dar la 5 octombrie, în urma aplicării mijloacelor specifice de anchetă, îşi schimbă declaraţia ("Nu am fost sincer faţă de anchetă") şi începe să divulge zecile de persoane care îi ajutaseră pe el şi camarazii săi în ultimii 5 ani. Printre aceştia se aflau şi cei trei menţionaţi anterior.

În casa profesorului Olimpiu Borzea, Laurian Haşu a fost nevoit să ia o decizie dureroasă. Prietenul şi camaradul său Remus Sofonea fusese rănit, glonţul rămas în os provocându-i cangrena piciorului. În timp ce gazda era plecată să aducă pe ascuns un medic, Laurian a dat curs sugestiei lui Sofonea de a-i curma zilele, sub motivul că "nu s-a mai văzut partizan fără un picior". Din solidaritate, Haşu s-a împuşcat şi el în cap, glonţul a pătruns prin tâmpla dreaptă şi a ieşit prin cea stângă, dar nu i-a fost dat să moară. "Când m-am reîntors, declara Borzea în anchetă, am văzut un tablou îngrozitor. Sofonea întins pe podea zăcea într-un lac de sânge, cu pistolul pe piept. Lângă el, un alt lac de sânge, zăcea Haşu Laurian, cu pistolul tot pe piept. Acesta însă trăia. L-am întrebat ce s-a întâmplat, însă acesta nu mi-a răspuns nimic. L-am ajutat să se ridice de jos, pansându-l la cap, unde avea împuşcătura. La întrebarea mea insistentă ce anume să fac, el mi-a spus să merg să anunţ Securitatea spre a mă scăpa pe mine din încurcătură, însă eu nu am fost de acord." Ajutat de fratele său Gheorghe, profesorul Olimpiu Borzea l-a îngropat pe Sofonea în propria grădină. Pe ceilalţi, împreună cu Grovu şi Burlacu, sperau să îi poată trimite peste graniţă. Printr-o călăuză cunoscută de Grovu, ei trebuiau să plece pe rând în Grecia. Cei care ajungeau cu bine acolo, erau înţeleşi să trimită scrisori care să conţină anumite cuvinte-cheie. Borzea le dădea bani şi haine de oraş, mergea împreună cu ei până la Podul Olt, le făcea legătura cu călăuza tocmită şi se întorcea acasă. Datorită faptului că totul era o înscenare din partea Securităţii, cu ajutorul lui Grovu, toţi membrii grupului au fost arestaţi în vara lui 1955 la Bucureşti.

Cu toţii (Ion Chiujdea, Laurian Haşu, Ioan Novac, Victor Metea, Gheorghe Haşu, Ion Pop) au fost condamnaţi pentru crima de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a R.P.R. la moarte prin împuşcare de către Tribunalul Militar Cluj, prin sentinţa nr. 1369/1957, la 6 august fiind executaţi. Tot această pedeapsă au primit pentru complicitate Nicolae Burlacu şi Olimpiu Borzea, care îi ajutau de mai mult timp. Alţi colaboratori, peste 35 de persoane, au fost condamnaţi cu pedepse de la munca silnică pe viaţă până la 10 ani temniţă grea. Printre aceştia nu se regăseşte Ioan Grovu, care, deşi fusese arestat împreună cu ceilalţi, - remarcau anchetatorii în 1958 – "a sprijinit organele noastre în timpul urmăririi penale a bandei în cauză, contribuind la arestarea unor membri ai acesteia".

Locuitorii satelor făgărăşene au avut mult de suferit de pe urma Securităţii, în încercarea acesteia de a distruge rezistenţa făgărăşană. Pentru a combate "psihoza creată de bandiţi între anii 1950-1955", Securitatea propunea ca procesul acestora să se desfăşoare la Sibiu, iar sala să fie plină de activişti, membri de partid şi muncitori fruntaşi. Bunurile sechestrate ale condamnaţilor au fost vândute în piaţă.

În concluzie, putem afirma că împotriva regimului impus României de tancurile sovietice au luptat nu numai cei din munţi, ci, cu alte mijloace, şi cei care şi-au riscat viaţa şi libertatea ajutându-i. În afara acţiunilor de anvergură a trupelor de securitate care scotoceau munţii, Securitatea a acţionat prin mijloace specifice în satele făgărăşene. Cauza obiectivă a fost legătura permanentă dintre săteni şi partizani, care nu erau cu totul izolaţi aşa cum s-ar putea crede. Prin obiective şi idealuri comune, locuitorii satelor făgărăşene au fost în permanenţă alături de rezistenţa armată împotriva comunismului din munţii Făgăraşului.

Iuliu Crăcană

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!