Figurile rezistenţei anticomuniste

Există o catholită, cum ar diagnostica Noica maladia culturii române, predispusă adeseori la spiritul funebru, prin care se încearcă revigorarea unui spaţiu intelectual. Cu alte cuvinte, există la noi această "cultură a parastasului" de care vorbea şi Andrei Pleşu, prin care ne redescoperim valorile, modelele, trecute altfel sub o tăcere suspectă.

Plecarea dintre noi, cu o discreţie desăvârşită, a unuia dintre ultimii mohicani ai rezistenţei anticomuniste, Ion Gavrilă-Ogoranu, cel care a pus în alertă Securitatea comunistă între 1948-1976, prin organizarea unui puternic front de rezistenţă armată în Făgăraş, a redeschis Cutia Pandorei. E bine ca măcar în aceste momente triste pentru omenia românească, publicul să iasă din starea de ignoranţă, în care a fost sistematic ţinut, dar în care s-a şi complăcut, şi să afle despre ceea ce a însemnat salvarea onoarei unei naţiuni din iadul comunist.

Dispariţia unor modele nu înseamnă doar o pierdere pentru preconizata sau mult aşteptată condamnare a comunismului de către autorităţile statului, care încă se simt legate, datorită unor complicităţi, de trecutul roşu, ci apusul unei lumi în care curajul, atitudinea, cinstea, generozitatea, onoarea, competenţa, bunul simţ, credinţa adevărata, şi nu cea mimată, dădeau măsura valorii sale. Bădia Gavrilă Ogoranu a întrupat toate aceste trăsături ale unei tradiţii aristocratice interbelice a cărei normalizare încercăm s-o regăsim astăzi.

Se cuvine să ne plecăm cu smerenie şi bucurie, deopotrivă în faţa tuturor martirilor apocalipsei comuniste care au dat o lecţie de cinste şi onoare, într-un moment decisiv al parcursului naţiunii române. Mişcarea de Rezistenţă Armată din România, prima de o asemenea amploare în Europa Răsăriteană se constituie într-o prelungire a luptei începută în temniţele comuniste, ca un răspuns hotărât la acţiunea de satanizare a ţării. Memoria colectivă va trebui să înregistreze toate aceste episoade ale combaterii comunismului, episoade esenţiale pentru recuperarea unei istorii supusă atâtor falsuri.

Oaza noastra de normalitate

O altă figură a rezistenţei anticomuniste de la a cărei moarte s-au scurs trei ani, (ar fi împlinit în iulie, 80 de ani) este Gheorghe Stănescu, autorul volumelor: Jurnal din Prigoană (Editura Venus, 1996); Pseudo-Jurnale Poetice (Editura Venus, 2000) şi Cabala tăcerii şi dreptul la replică (Editura Venus, 2000), de care m-am ocupat pe larg în "Jurnalul Literar", "Mozaic" şi "Povestea Vorbei". Un intelectual rafinat, un poet talentat, Gheorghe Stănescu aparţinea aceluiaşi mediu interbelic, ca şi bădia Gavrilă, cu care era în relaţii apropiate. Născut în comuna Negru Vodă, din judeţul Constanţa, absolvent al Liceului Spiru Haret din Bucureşti, promoţia 1946, student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, este silit, în toamna anului 1948, să-şi întrerupă studiile pentru a evita arestarea. Motivul era unul simplu: FDC.-ist – pentru o mai bună lămurire a termenului, să spunem că este vorba de Frăţiile de Cruce, organizaţia de tineret a Mişcării Legionare care aduna cei mai buni elevi din clasele de gimnaziu şi liceu, pentru a-i pregăti în această Şcoală a Caracterelor puternice. În 1949, judecat în lipsă de Tribunalul Militar Constanţa, Gheorghe Stănescu este condamnat la 5 ani închisoare pentru uneltire împotriva ordinii sociale. Arestat în 1952, la Bucureşti, trece prin geografia penitenciară de la Constanţa, Peninsula-Valea Neagră, Aiud, mina Cavnic, Gherla, Jilava, Iaşi. Este eliberat în decembrie 1956. Participant la fenomenul Pieţei Universităţii, Gheorghe Stănescu vorbeşte în mai 1990, din balcon, în numele studenţilor trimişi de regimul comunist la "studii" în temniţele şi lagărele de muncă forţată. În 1994, înfiinţează la Rm.Vâlcea, filiala Fundaţiei Culturale Memoria pe care o conduce ca preşedinte, până la moartea sa, în ianuarie 2003. În această calitate, ia iniţiativa realizării unei emisiuni Radio şi TV "Restituiri din istoria confiscată", facilitând opiniei publice întâlnirea cu ceea ce a însemnat rezistenţa anticomunistă din România. O bună parte din aceste emisiuni constituie un fond documentar al "Memorialului Sighet" şi al "Memorialului Fortul 13-Jilava".

Pornind de unul singur în această întreprindere salutară, Gheorghe Stănescu a contribuit la strângerea unui bogat fond documentar, util cercetării istorice. Acest demers, singular în spaţiul românesc postcomunist, este cu atât mai meritoriu cu cât recuperează mărturii ce se pot constitui în piese esenţiale ale viitorului dosar de condamnare a comunismului. Nobleţea şi generozitatea, fermitatea şi duritatea răspunsului, atunci când era cazul, eleganţa şi bunul simţ, oratoria elevată şi buna dispoziţie, competenţa şi profesionalismul, discernământul şi înţelepciunea constituiau trăsăturile personalităţii lui Gheorghe Stănescu, un reprezentant al modelului paideic interbelic. Asumarea unui destin implacabil este dominanta întregii generaţii de sacrificiu, cum foarte sugestiv caracteriza Mircea Vulcănescu generaţia criterionistă, care a luat fie calea temniţei comuniste, fie pe cea a exilului nesfârşit.

Contactul cu Gheorghe Stănescu, precum şi cu alte figuri ale rezistenţei anticomuniste precum: Mircea Nicolau, Dr. Nae Nicolau, George Popescu Glogoveanu, Viorica Călinescu, Gheorghe Mihai, Pr. Liviu Brânzaş, Aspazia Oţel Petrescu, Sandu Ştefănescu ş.a., mi-a oferit fericita ocazia de a cunoaşte adevărate caractere, modele de urmat. Toţi aceştia întruchipează valorile unei lumi pe care comunismul a încercat s-o distrugă, înlocuind-o cu un surogat.

Reconstrucţia ţării, profund cangrenată de microbul comunist, nu se poate începe decât cu asemenea oameni care au trăit şi trăiesc în respectul faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu. Prezenţa lor provoacă pentru mulţi dintre cei nărăviţi în comunism o mustrare de conştiinţă, trezindu-i la realitate. Rezistenţii anticomunişti reprezintă oaza noastră de normalitate, oglinda morală pentru o primenire a actualei stări de lucru. Dacă rândurile lor se reduc aici, pe pământ, ele se înmulţesc acolo, în cer, constituind biletul nostru de trecere la Judecata universală de Apoi.

Constantin Mihai

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!