Viata si moartea unui model: dr. Virgil Velescu

În dimineata zilei de 30 aprilie 2006, a plecat dintre noi inginerul doctor în stiinte economice Virgil Velescu, un nationalist-crestin exemplar. A trecut la Domnul, senin si discret precum a trait.

L-am cunoscut pe dr. Virgil Velescu prin anii 1997 – 1998. Se întorsese în tara, în 1993, dupa un exil de 53 de ani, pentru a muri pe pamînt românesc. Nu a acceptat nici o alta cetatenie în afara de cea româna, considerînd ca asta este masura loialitatii sale fata de România.

L-am vizitat în apartamentul modest din Bacau pe care îl împartea cu fratele sau, Petru. Am pasit în acel loc constient ca voi da ochii cu un martor important al istoriei recente. Stiam de la alti seniori anticomunisti ca Virgil Velescu a fost implicat în constituirea Guvernului român în exil, la Viena, dupa invadarea României de sovietici. Stiam ca fusese un apropiat al lui Horia Sima, seful Miscarii Legionare, si ca luptase o viata pentru România.

Un martor important

Venerabilul nationalist era de o discretie si de o modestie exemplare. Îi placea sa primeasca musafiri, dar mai mult asculta. Nu-i placea sa vorbeasca despre sine, chiar daca era provocat sau rugat.

N-am auzit din gura sa nici un cuvînt care sa semene a lauda de sine. Povestea despre evenimente dramatice din istoria tarii, la care participase nemijlocit, fara emfaza, cu grija pentru acuratetea informatiei. Era calm, chiar cînd avea de combatut opinii nedrepte si prejudecati. Îsi exprima opiniile, dar nu polemiza.

În toata atitudinea sa se vedea o senioralitate de batrîn întelept, fara ostentatie. Aducea mai degraba a anahoret decît a luptator. Cu rabdare, plin de politetea acelei scoli vechi dupa care unii tînjim fara s-o fi cunoscut, stia sa dea raspunsuri definitive fara aerul ca emite sentinte. Conceptia sa de viata era întemeiata pe învatatura crestina. De aici îi veneau raspunsurile. Si tot la aceasta conceptie îsi raporta si comportamentul cotidian.

Dr. Virgil Velescu traia ca un schimnic, desi avea venituri – de pe urma unei vieti de munca în Germania – care i-ar fi permis sa duca un trai luxos. Prefera sa faca bine. Filantropul Velescu a fost o institutie. A sprijinit financiar publicatii si organizatii de dreapta, dar si oameni care aveau proiecte personale lipsite de orice implicatie politica.

Cînd îl întrebai ce mai face, raspundea invariabil: "Astept Învierea!". În aceasta propozitie-marturisire statea toata viata sa.

"Rebeliunea"

Nascut pe 10 martie 1914, în comuna Traian, judetul Bacau,Virgil Velescu a urmat Liceul Teoretic la Roman, dupa care s-a înscris la Politehnica din Bucuresti. Acolo, majoritatea studentilor erau legionari. A intrat în miscare în 1934, convins ca Dumnezeu a vrut asa, ca el sa paseasca în rând cu cei multi. Dupa obtinerea diplomei de inginer, a fost angajat la Ministerul Lucrarilor Publice.

Ion I. Mota, unul dintre fondatorii Miscarii Legionare, i-a cerut ajutorul pentru refacerea masuratorilor necesare la Casa Verde – Sediul Central al Legiunii, caci planurile cladirii disparusera în timpul lucrarilor, în conditii necunoscute. Cu acest prilej, l-a cunoscut pe Corneliu Zelea Codreanu, seful Legiunii.

Anti-Hitler

Virgil Velescu a fost în primejdie de moarte în 1939. Dupa asasinarea premierului Armand Calinescu de catre o echipa de legionari, ca pedeapsa pentru uciderea lui Corneliu Codreanu, Puterea a declansat o represiune groaznica. Aproape 300 de legionari au fost ucisi fara judecata. Între acestia, si mare parte din elita Miscarii. Ministrul Lucrarilor Publice, Mihai Ghelmegeanu, a reusit sa-l salveze pe Velescu, sub pretextul ca este un specialist indispensabil ministerului.

La 3 septembrie 1940, împreuna cu un grup de 20 de legionari, inginerul Velescu a luat parte la actiunea de la Brasov, condusa de Nicu Cracea, pentru ocuparea postului de emisie Radio-Bod, a Telefoanelor si Jandarmeriei. În confruntarea cu jandarmii, a fost ranit.

Evenimentele din ianuarie 1941, cunoscute sub denumirea de "Rebeliunea legionara", l-au prins pe Virgil Velescu în Bucuresti. Cum era un legionar destul de vizibil, a fost nevoit sa fuga din tara pentru a nu fi arestat. În lipsa, a fost condamnat la opt ani de temnita pentru "procurare de armament".

Bun cunoscator al limbilor engleza, franceza si germana, Velescu a fost angajat în Ministerul Propagandei celui de-al treilea Reich. "Am aflat repede ce planuiau nemtii sa faca din tara noastra daca ar fi cîstigat razboiul. România trebuia divizata, sa ramâna numai o bucatica, iar românii urmau a fi obligati sa munceasca doar în agricultura, fara a-si putea dezvolta vreodata industria. În atari conditii, era imposbil sa iubesc regimul lui Hitler" – ne-a spus Velescu, acum cîtiva ani.

Arestarea

La finele anului 1942, Velescu a fost arestat si dus, împreuna cu alti legionari aflati în Germania, în lagarul de exterminare de la Buchenwald. Horia Sima, seful Miscarii, evadase din lagarul de la Berchenbruch, iar nemtii au delansat prigoana împotriva legionarilor. "Comandantul a simtit intentiile necurate ale lui Hitler în privinta României si a fugit din lagar, unde era detinut alaturi de alte capetenii legionare, si i-a cerut ajutorul lui Mussolini. Dar Italia l-a trimis pachet nemtilor. Era de asteptat, întrucât Mussolini era la remorca lui Hitler, lucru pe care îl stiam din minister si pe care l-am comunicat sefilor Miscarii Legionare" – ne-a povestit Velescu.

Arestarea lui Velescu a fost o lovitura pentru legionarii din exil, fiindca era unul dintre oamenii de legatura între Horia Sima si legionarii din libertate.

Viata de lagar

În lagarul de la Buchenwald erau tinuti 50.000 de oameni, în majoritate rusi, polonezi si evrei. Spre deosebire de acestia, românii aveau un tratament mai bun, pentru ca totusi România era aliata Germaniei. "Pe rusi si pe polonezi îi duceau la munca la o cariera de piatra. Erau niste schelete ambulante, epuizati de munca si rupti de foame. Când am intrat în lagar si i-am vazut, m-am speriat. Pe poarta lagarului scria în germana, în batjocura, «Fiecaruia ce i se cuvine»" - îsi amintea seniorul.

Dupa evadarea lui Sima, au fost adusi la Buchenwald si ceilalti lideri legionari. Horia Sima a fost închis în lagarul de la Sachenhausen, unde nu se aflau alti legionari. A fost tinut acolo, izolat, pîna la 23 august 1944, când România a întors armele. Dupa aceasta data, Hitler a dispus eliberarea tuturor legionarilor. "Nu mai avea de noi închisi, nu mai puteam fi folositi ca element de santaj contra maresalului Ion Antonescu. Reich-ul îl tinea sub presiune pe seful statului român, amintindu-i ca daca nu se supune dorintelor sale, ar putea sa-l înlocuiasca de la putere cu noi, legionarii" - credea Velescu.

Lagarul de la Buchenwald si-a luat totusi obolul si din tabara legionarilor. Pe 22 august, înainte de a apuca sa cunoasca din nou libertatea, sase legionari au fost ucisi într-un bombardament al americanilor deasupra lagarului, iar alti 40 au fost grav raniti.

Guvernul si Armata din exil

Toti legionarii au fost dusi cu trenurile la Viena, unde au înfiintat, pe 24 august 1945, Guvernul National Român, sub conducerea lui Horia Sima. Tot la Viena a fost creata Armata Nationala, formata din trei regimente, avîndu-l ca sef pe generalul Platon Chirnoaga. Ambele structuri au avut ca scop împiedecarea legitimarii guvernului bolsevic de la Bucuresti. "Voiam sa atragem atentia opiniei publice internationale asupra celor ce se petrec în România si sa întretinem flacara sperantei pentru românii din tara. Stiam ce va urma daca bolsevicii pun mîna pe tara noastra. În parte, ne-am îndeplinit obiectivele, dar nu i-am putut salva pe cei din tara. Un regiment din Armata Nationala a luptat, la cererea noastra expresa, pe Oder, împotriva rusilor comunisti" – afirma batrînul legionar.

Virgil Velescu nu vrut sa ocupe o functie în Guvernul din exil si nici sa primeasca gradul de comandant legionar. Considera ca altii sînt mai îndeptatiti decît el sa aiba titluri si onoruri - mai ales dintre camarazii sai martirizati în tara.

Guvernul National si Armata sa si-au încetat activitatea dupa capitularea Germaniei, la 8 august 1945, cînd românii din exil au realizat ca nu mai exista nici o speranta pentru a opri bolsevizarea tarii.

Scapati de Nürnberg

Principala preocupare a legionarilor a devenit aceea de nu fi pecetluiti cu calificativul de "colaborationisti" ai regimului nazist. Virgil Velescu a întocmit un succint memoriu despre activitatea Miscarii Legionare si nazuintele ei, pe care l-a înmânat lui Robert Murpy, consilierul diplomatic al generalului Dwight D. Eisenhower, seful Cartierului General al Aliatilor, amplasat la Frankfurt pe Main. Discutia cu Velescu l-a convins pe Murphy ca Miscarea Legionara nu face parte din gruparile care au colaborat cu nazistii. Avizul sau pe memoriu a fost pasaportul pentru libertate al legionarilor.

Ulterior, Virgil Velescu a urmat Facultatea de Economie Politica a Universitatii din München si a obtinut titlul de doctor la aceeasi înalta scoala. A lucrat o vreme ca inginer în Franta, iar din 1964 a devenit redactor al sectiei în limba româna a postului de radio "Deutsche Welle", de unde a iesit la pensie.

Horia Brad

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!