|
||||||||||||||||||||||||||
|
numarul 4, iunie 2003 |
||||||||||||||||||||||||||
|
Cangrena pe care o veneram La 13 ani de la revolutie, dupa ce pseudo-elita politica a exploatat cu nerusinare crescinda un popor lovit, ne intrebam daca rabdarea romanului a ajuns la limita? Saracie generalizata, trei milioane de oameni care sufera de depresie, un viitor nebulos, un prezent umilitor si o suferinta perpetua. Toate acestea fiind generate de guverne care nu s-au sfiit sa declanseze un genocid national in lupta pentru trecerea in proprietate privata (a clientilor politici) a avutiei nationale. O explicatie facila: coruptia. O explicatie abstracta, diluata si ascunsa pe coridoarele tuturor institutiilor politice, fals dezbatuta si viclean ridicata ciclic la rangul de problema nationala. Un eufemism generos care ascunde in fapt acoperirea unor escroci verosi, unor tilhari cu imunitate. Se discuta inca in termeni politicosi (cu stilul pretentios al unor gentlemani englezi) ceea ce nu e decit jaf, cazuri penale si ocnasi aflati inexplicabil in libertate. Totul aparat de limitele originalei democratii. Este greu sa explici poporului ca din momentul in care John Locke a teoretizat justetea rebeliunii contra unei clase politice meschine este dreptul tuturor de a se ridica si a lupta pentru fericire si prosperitate. Este dificil sa explici ca decapitarea regilor Angliei (1649) si Frantei (1792), revolutia americana si revoltele liberal-burgheze ale secolului XIX aveau acelasi fond. Poporului roman pietrificat ii lipseste reactia naturala inaintea raului si puterea de conservare. Mai mult, el moare interior, se prabuseste pe dinauntru, suferind in tacere si dovedindu-se jenant de obedient fata de calaii deghizati in conducatori democratici. Situatia este la limita. Uimiti, ne intrebam daca mai exista resurse interne pentru revigorare sau din contra, ne vom stinge lent, devenind sclavii unei elite politice ticalosite. Incapabili de a-si rezolva problema cu mijloacele decente ale secolului XXI, romanii fac haz de necaz. „Divertis” a dedicat o emisiune intreaga flagelului, considerind lupta contra coruptiei drept „ceea ce incepe in fiecare an, dar nu se sfirseste niciodata” cu prezicerea ca „legile anticoruptie sunt doar pentru cei prosti”. Daca romanii nu mai au puterea si vointa de a-si primeni elita, atunci sunt condamnati sa asculte discursuri gen Michael Guest si Jonathan Scheele, care se arata stupefiati de plasarea Romaniei in ierarhia coruptiei inaintea unor tari ca Zimbabwe si Nigeria. Si tot strainii ofera idei pentru eradicare. Valerian Stan, impreuna cu ziaristi de investigatii, a initiat o caravana civica si un proiect (finantat de Fundatia pentru o Societate Deschisa), incercind constientizarea absentului popor roman in asupra importantei luptei anticoruptie. Guvernul, actionind pe linia smecheriei generalizate, ofera un pachet de legi anticoruptie, care, de fapt, e incapabil sa ingradeasca fenomenul si da o noua fatada de legalitate genocidului. Decisi sa actioneze pentru mentinerea privilegiilor, Iliescu si Nastase minimalizeaza si trivializeaza lupta impotriva coruptiei. Sub masca falsa a patriotismului, ei reproseaza reprezentantilor SUA si UE, implicarea in treburile interne. Atitudinea slugarnica fata de Vest are deci o limita: occidentalii sa nu care cumva sa incerce limpezirea hatisurilor puterii politice, sa nu loveasca in bazele economice ale pseudo-elitei si sa inchida ochii la terorizarea unui intreg popor de catre cei mai mari jefuitori pe care i-a cunoscut tara dupa fanarioti. Inaintea acestui fenomen al banditismului de stat, romanii raspund cu 50% incredere in PSD si cu multe alte procente de incredere in fostii ciocoi nationali din perioada 1996-2000. Isi venereaza „personalitatile" care le-au transformat viata in cosmar: Ion Iliescu, Adrian Nastase si ceilalti. Masochismul "populatiei" le permite politicienilor isi pot continua nestingheriti opera de pauperizare a maselor, de infometare a pensionarilor, de ucidere deliberata a bolnavilor printr-un sistem de sanatate falimantar. In mod pueril, increderea e transferata periodic de la un segment corupt la alt segment corupt al esicherului politic, speranta normalizarii vietii sociale in Romania fiind de fapt risipita in interiorul unui cerc inchis, dominat de cangrena imbogatirii prin orice mijloace. Chiar nimeni nu constientizeaza putreziciunea intregii clase politice? Chiar nimeni nu intelege ca sintem in fata unei stari de necesitate care legitimeaza masuri severe dar juste? Avem modelul Italiei anilor ’90, care, in urma campaniei anti-mafia, „Cu mainile curate”, a schimbat un sistem politic si o masa de politicieni corupti. Alegerile noastre s-au transformat intr-un cosmar cu repetitie la patru ani, care ofera "legitimitate" impostorilor si jefuitorilor banului public. Sistemul de justitie ii protejeaza pe cei mari si ii pedepseste drastic pe cei care fura de foame; politia si jandarmeria, afirmind apararea unui stat de drept, a ajuns sa fie o forma de inhibare si de represiune a miscarilor sociale si populare ale deznadajduitilor; presa este la mina politicienilor, prin santaj economic. Cangrena a cuprins intregul trup al natiunii. Politicul ar trebui sa suporte schimbarea care se impune. Daca aceste partide antinationale nu au avut vointa de a oferi o viata decenta cetatenilor, atunci romanii trebuie sa aiba taria unor masuri radicale. Primenirea elitei politice ar trebui sa devina obiectivul pricipal al acestui moment. Nu o rotatie de cadre in interiorul acelorasi partide corupte, ci forte noi, care sa conduca decent, in respect fata de natiune si de toate principiile democratice. Desi coagularea unei noi forte politice e un fenomen deosebit de complex, tindem sa credem, plini de speranta, ca exista suficiente rezerve umane, intelectuale si morale care sa favorizeze regenerarea organismului national. Nimeni nu mai poate astepta rezultatele abstracte ale unei lupte anticoruptie condusa de cei corupti si nimeni nu mai poate avea obiective atit de limitate. Reformularea esicherului politic, inlocuirea "elitei", pedepsirea vinovatilor si promovarea unor conducatori responsabili sunt prioritati la care ne obliga statutul nostru de natiune civilizata si democrata. Manuel Haiduc |
||||||||||||||||||||||||||