Ruşii ne oferă ceea ce ne aparţine

Istoria ne arată că nici un imperiu nu cedează nimic de bunăvoie. Aşa a apărut noţiunea de luptă pentru libertate naţională, chiar dacă formularea este patentată mai târziu. Imperiul Roman, Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Rus nu au făcut excepţie. Au rămas de notorietate "negocierile" dintre turci, austrieci şi ruşi în jurul teritoriilor locuite de români. Nesfîrşite războaie, urmate de "tratative", în care învingătorul îşi lua partea leului, iar învinsul "oferea" hălci din teritorii care, din punct de vedere istoric şi etnic nu-i aparţineau. Dezvoltarea dreptului international în secolul XX părea să nu mai permită perpetuarea acestor tactici imperiale. Nevoia de colonizare pare să se reaviveze chiar sub ochii noştri. Am ajuns deja la cea de-a patra Romă, iar timpul de erodare a imperiilor este mult mai scrut astăzi, în aşa-numita epocă a mondializării, noţiune impusă de marile corporaţii. Prăbuşirea Uniunii Sovietice s-a produs, în primul rînd, datorită mişcărilor de eliberare naţională din cadrul imperiului. Sigur că a fost foarte importantă şi confruntarea tehnologică dintre Washington şi Moscova, dar acesta a fost doar cadrul general în care s-a produs un fenomen incredibil în toata istoria lumii: căderea unui imperiu fără nici un glonţ. Evident, au fost lupte de stradă din Tbilisi, Vilnius, Groznăi şi Chişinău, însă, pentru colosul sovietic, acestea erau doar vagi furnicături.

Brzezinski: "Frontiera României trebuie să fie pe Nistru"

Încă nu se cunoaşte preţul plătit de Germania lui Helmut Kohl pentru reunificarea paşnică. Ştim doar că, printre altele, pe banii nemţilor, ruşii au construit vile în jurul Moscovei pentru nomenclatură şi pentru ofiţerii superiori, retraşi din Republica Democrată Germană după căderea zidului berlinez. Nu are importanţă preţul dacă scopul este în interesul naţiunii. Decizia lui Kohl a fost genială şi Germania a reînceput marea sa devenire istorică. Pentru acest motiv, Kohl ar merita să i se ridice un monument, dar contemporanii lui nu mai cred în simboluri. Politicienii români nu au priceput nimic din modelul german. Era să fim deştepti ca în 1918 şi am uitat istoria. În ultima vreme, s-a reluat o temă pe care o ştiam de la un general rus de la Moscova, încă din 1991: "Numai un prost mai poate crede că Basarabia nu se va uni cu România". Zbigniew Brzezinski scria că frontiera Romaniei trebuie să fie pe Nistru.

Politologul Stanislav Belkovski, un consilier de-al lui Vladimir Putin, afirma la o reuniune a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa că unirea Basarabiei cu România este doar o chestiune de timp. După opinia lui, aşa-numitul "memorandum Kozak" pentru federalizare este caduc şi frontiera României trebuie să fie pe Nistru. Belkovski crede că Transnistria trebuie să obţină dreptul la autodeterminare, iar România şi Turcia să fie admise la negocierile privind statutul Tiraspolului. El spune, ca mulţi alţii, inclusiv români, că Transnistria nu este pămînt românesc. Dar al cui ar trebui să fie? Rusia se află la peste o mie de kilometri şi a apărut în zona aici abia în secolul XVIII. Ucraina nu a stăpînit niciodată această fîşie de pămînt. Singurii care au controlat zona au fost domnitorii Moldovei istorice, de la Petru Muşat şi Ştefan cel Mare pînă la Vasile Lupu şi Dimitrie Cantemir. Faptul că Vasile Lupu oferea sate întregi din Transnistria drept zestre pentru domniţa Ruxandra, care se măritase cu Timus Hmelnitki, fiul lui Bogdan Hmelnitki, ultimul hatman al Ucrainei, spune totul: domnitorul nu putea să-i dea fiicei sale moşii care nu-i aparţineau, aflate într-un spaţiu ostil. În plus, faptul că românii deţin şi astăzi majoritatea relativă printre populaţiile din Transnistria, după o sută de ani de deportări, de asimilare brutală şi silenţioasă, este foarte semnificativ.

Şahul - pasiunea Kremlinului

Este limpede că, prin intermediul acestei enclave, Moscova doreşte să creeze un nou Kaliningrad, de unde să poată ţine în şah Ucraina, România, NATO şi Uniunea Europeană. Din punct de vedere etnic şi istoric, lucrurile sunt foarte clare: majoritatea este formată din români. Politicienii de la Bucureşti aşteaptă oferta Moscovei încă din 1991 şi nu au vrut să se lege la cap. Cei de la Chişinău, cu excepţia scurtei perioade în care a fost premier Mircea Druc, şi-au dezvoltat stupide reflexe de independenţi faţă de România, revenind la sindromul caimacamului Vogoride din timpul lui Al. I. Cuza.

S-ar putea ca, pînă la urmă, frumoşii şi deştepţii noştri politicieni de pe ambele maluri ale Prutului să fie luaţi prin surprindere de evoluţia realităţii de sub naşul lor. Mulţi tineri basarabeni îşi fac studiile în România şi, cu toate opreliştile şi cu toate complexele, lucrurile merg inexorabil în această direcţie de care vorbeşte rusul Belkovski: nimeni nu-i mai poate minţi. Cei care pleacă în Spania, în Portugalia sau în Italia la munci umile (de cele mai multe ori) trimit în Basarabia aproximativ un miliard de dolari pe an. Cam cît trimit şi românii plecaţi din România. Pînă cînd se va putea minţi că există cauze fireşti ca aceşti oameni să fie separaţi de garduri din sîrmă ghimpată ?

Steven Pifer: "Statele Unite au susţinut federalizarea R. Moldova"

În ultima vreme, Uniunea Europeana şi Statele Unite ale Americii acordă ceva mai multă atenţie zonei nu doar fiindcă România se integrează în structurile euro-atlantice, dar lumea se schimbă. Nouă "doctrină" a luptei cu terorismul îi vizează şi pe agenţii lui Igor Smirnov de la Tiraspol. Încet-încet, Washingtonul renunţă la ideea statului federativ în Republica Moldova, cu subiecţii autonomi Basarabia, Găgăuzia (cîteva sate tot din Basarabia) şi Transnistria, adică după dorinţa Moscovei. "Cu doi ani în urmă, am susţinut ideea federalizării, recunoaşte ambasadorul Steven Pifer, asistent adjunct al secretarului de stat american, după o vizită recenta la Chişinău. Există planuri bune şi planuri mai puţin bune. Cea mai bună formulă trebuie s-o găsească participanţii la negocieri". Dar la "negocieri" Statele Unite nu se înghesuie să participe spre a nu irita Moscova. De altfel, Rusia nu admite nici Uniunii Europene să ia parte la tratative. Este foarte curios că România se fereşte ca de foc de aceste negocieri, chiar dacă românii formează majoritatea în Basarabia şi în Transnistria, comparativ cu ucrainenii şi cu ruşii.

(Să ne imaginăm că Ungaria ar fi în locul României într-o situaţie similară. Ar putea concepe ungurii de la Budapesta să nu participe activ la rezolvarea dramei în care trăiesc milioane de conaţionali de-ai lor în Basarabia sau în Transnistria, doar ca să nu-i supere pe ruşi sau pe ucraineni?).

"Traficul de arme din Transnistria ajunge în zonele de conflict"

Deocamdată, America face doar declaraţii, asa cum a procedat şi Colin Powell cînd a fost la Kremlin în februarie 2004: i-a cerut lui Putin să-şi retragă armată din Transnistria şi din Georgia. Mihail Saakashvili, noul preşedinte pro-american al Georgiei, l-a prins pe musulmanul Abashidze, un fel de Smirnov fanatic şi i l-a trimis plocon lui Putin la Moscova, alături de Igor Ivanov, fostul ministru de Externe. Voronin este însă un nomenclaturist captiv şi nu poate proceda ca Saakasvili, iar opoziţia de la Chişinău este incapabilă să aplice modelul georgian dincolo de Prut. Implicarea Americii în rezolvarea situaţiei este încă anemică, în comparaţie cu Georgia, ţara prin care vor trece conductele cu petrol şi gaze din Asia Centrală. Lupta cu terorismul şi cu regimul mafiot de pe Nistru nu are aromă de ţiţei. "Washingtonul nu mai acceptă că situaţia din Transnistria să fie tratată unilateral de către Moscova, aşa cum s-a întîmplat în cazul memorandumului Kozak, afirma Pifer. Este urgentă soluţionarea conflictului de pe Nistru. Traficul de arme de la Tiraspol ajunge pînă în zonele internaţionale de conflict". Frontiera NATO a ajuns în preajma acestui focar, dar Jaap de Hoop Scheffer, noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice, şi-a pierdut şi el interesul pentru zona.

La porţile Uniunii Europene, aşteptîndu-l pe Godot

Cum se face că tocmai în acest context a venit Stanislav Belkovski cu ideea unirii dintre Basarabia şi România? Simplu: Kremlinul înţelege că reîntregirea naţională a românilor este un proces firesc, oricine s-ar opune. Mai ales în condiţiile unei Europe unite, protejate de NATO. Este suficientă o scînteie şi starea de spirit din 1990 se poate reaprinde. În plus, Rusia vrea să rămînă un regizor în zona noastră, unde atît Uniunea Europeană, cît şi Statele Unite par să fi descoperit că au interese strategice şi economice.

Marile conducte de gaze şi de petrol trebuie să treacă prin România pentru a ajunge în Uniunea Europeană, care va deveni cel mai important consumator pentru Rusia. Resursele din Norvegia şi din Marea Britanie se vor epuiza într-un timp previzibil, poate în 20-30 de ani, după cum apreciază specialiştii. În consecinţă, furnizorii principali de gaze şi petrol pentru UE vor fi Rusia şi Asia Centrală. Rezolvarea necesarului

energetic pentru UE nu poate fi concepută prin ocolirea României, ţară care are şi o importantă capacitate de rafinare. }ările occidentale vor prefera ca această industrie murdară să rămînă şi să se dezvolte aici, la porţile Europei. Dacă ne vom imagina că am fi ruşi, nu trebuie neglijat însă şi un aspect social. Marele capital rus, fie mafiot ("oligarhii rai"), fie subordonat Kremlinului ("oligarhii cei buni"), a migrat în Statele Unite, în Marea Britanie sau în Franţa. Oligarhii nu pot fi opriţi, chiar dacă ar fi închişi la Lubianka: au relaţii mari în anumite cercuri ale mafiei internaţionale, de o sorginte bine definită, cum este cazul lui Mihail Hodorkovski. La nivel mai mic, oamenii de afaceri ruşi nu pot evita România. Aşa se explică de ce, cu toată repulsia atavică a românilor faţă de ei, sute de afacerişti ruşi investesc în România venind din ţările occidentale. Multă vreme, România va fi veriga slabă a Uniunii Europene şi există iluzia că se vor mai spăla încă mari cantităţi de parale pe Dunăre... }inînd seama de aceste aspecte, putem considera că Belkovski nu s-a trezit vorbind. Nefiind oricine, el este un rus care dă semnale. De la Tiraspol, aceleaşi semnale: Igor Smirnov vrea să negocieze cu România. Se vîntură acolo chiar şi ideea unui schimb: nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei de la Ucraina să treacă la R. Moldova, în schimbul Transnistriei. Deocamdată, Kievul, cel mai lacom şi cel mai imprevizibil partener din zonă, tace în umbra Rusiei, aşa cum a procedat în 1917 şi în 1944. Iar noi am rămas cu obsesia că tot răul ni l-au făcut doar ruşii, fără activiştii ucraineni şi evrei.

Autorităţile de la Bucureşti au amuţit de uimire, la fel ca atunci cînd au aflat că Ucraina forează în platoul Insulei Şerpilor sau cînd a început să sape Canalul Bâstroe din Delta Dunării. De altfel, Mircea Geoană este un maestru al uimirii şi "ia notă", chiar dacă este "andorsat" în tot felul de "paneluri" internaţionale "specioase", ca să-l cităm puţin. A apărut în schimb Ion Cristoiu, care ar putea semnaliza ceva în ceaţă, pe ideea mai veche şi diversionistă: Ce ne trebuie unire cu Basarabia, să vină de-acolo regimente de KGB-işti? Să punem două sărăcii cap la cap? În paralel, Sorin Roşca Stănescu aruncă altă petardă: dacă ne unim, anulăm negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Ciudat, foarte ciudat... Să vezi peste tot capcane întinse de ruşi, dar pe urmă să-i lauzi deşanţat pentru democraţia şi civilizaţia lor, chiar dacă Putin practică genocidul în Caucaz, ăsta da orizont politic pentru "creatorii de opinie din România", asta da preocupare pentru destinele ţării noastre. Basarabia nu este săracă. Este doar sărăcită de mafia locală, în cîrdăşie cu mafioţii de la Moscova. Tot aşa s-a întîmplat şi cu România. Günther Verheugen, Romano Prodi au afirmat de mai multe ori că Basarabia "are destin european". Ce vină au românii din Basarabia că provincia lor a fost cotropită de ruşi? Dacă Stalin ar fi trasat harta cu degetul pe malul Dîmboviţei - şi nimeni nu-l putea opri atunci - acum vorbeam ruseşte cu toţii, iar oltenii ne-ar fi dat cu flit dacă voiam să ne apropiem de mica lor bunăstare. Am afirmat totdeauna că trebuie să avem relaţii moderne cu Federaţia Rusă, pornind de la interesele naţionale, pe baza respectului reciproc. Frica de agenţii ruşi? România are servicii secrete, pe care le plătim cu toţii. Dacă nu vom semăna mei de frică să nu-l mănînce vrăbiile, vom muri de foame ca nişte troglodiţi.

Viorel PATRICHI

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!