Sfinţenie şi infailibilitate

Am cunoscut şi am văzut cu ochii mei oameni sfinţi, oameni de a căror simplă prezenţă te înfiorai - fără să fi rostit vreun cuvînt, fără să fi făcut nici cel mai mic gest -, oameni la a căror apropiere simţeai cu duhul o lume mai presus de fire, mai presus de minte. Sînt dator să vorbesc despre ei, deoarece chiar şi atunci cînd ajungem să cunoaştem asemenea purtători de Duh rătăcim în neputinţa noastră încurcînd Duhul lui Dumnezeu cu duhul acestei lumi.

Ce este sfinţenia? Este asemănarea cu Dumnezeu pe care a pierdut-o Adam şi au regăsit-o toţi cei ce s-au întors la El şi şi-au trăit viaţa în El. Sfîntul este cel asemenea Domnului, asemănîndu-se Lui cu toată fiinţa lui, cu sufletul şi cu trupul. Pare cam străin să vorbeşti despre aşa ceva în vremea în care moda a înlocuit Modelul, păcatele au devenit virtuţi, iar oamenii s-au asemănat dracilor şi i-au întrecut în răutate, dar tocmai pentru aceea este nevoie de mărturii că Dumnezeu este viu încă în lumea în care trăim, prin cei ce Îi urmează.

«Cugetul omului cu de-adinsul zace în cele rele şi viclene din tinereţe», şi ştim asta de la Însuşi Dumnezeu (Facere 8:21). Sfîntul Apostol ne limpezeşte o dată mai mult zicînd: «Ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Că a voi se află la mine, iar a face binele nu aflu. Că nu fac binele care voiesc, ci răul care nu îl voiesc, acela îl fac. Iar de fac aceasta care nu voiesc eu, iată nu fac eu aceasta, ci păcatul care locuieşte întru mine. Aflu drept aceea legea, mie celui ce voiesc să fac binele, că ce este rău la mine se află. Că împreună mă veselesc cu Legea lui Dumnezeu după omul cel din lăuntru; dar văd altă lege întru mădularele mele, oştindu-se împotriva legii minţii mele, şi dîndu-mă pe mine rob legii păcatului, care este întru mădularele mele.» (Romani 7:18-23).

Ce vom pune împotrivă păcatului şi păcătoşeniei? Sfinţenia. Cum recunoaştem pe omul cel sfînt? Ne învaţă tot un sfînt, Simeon Noul Teolog.

"Celor ce erau râvnitori şi purtau de grijă de mântuirea lor şi începeau de la ei înşişi cele ce privesc mântuirea, celor care, pe cât le era cu putinţă, căutau pe Dumnezeu şi lucrau binele, acestora Dumnezeu le-a descoperit şi atunci şi le descoperă şi acum Apostoli, Proroci, Drepţi şi Sfinţi, le-a făcut cunoscuţi iar ei i-au primit, i-au cinstit ca pe nişte învăţători ai bunei credinţe, ca pe nişte mijlocitori ai lui Dumnezeu. De aceea au păzit şi cuvintele lor ca pe nişte legi dumnezeieşti şi au primit şi ei plata pe care le-a dat-o acelora, şi chiar şi acum, dacă se găsesc unii ca aceia, vor primi plată ca şi aceia.

Dar pe cei ce dispreţuiesc pe ceilalţi şi se socotesc pe ei înşişi înţelepţi şi se află în negrijă şi nepăsare şi nu cheamă pe Dumnezeu ca sutaşul Cornelie şi cei asemenea lui, cu toată râvna, cu milostenie, cu post şi cu rugăciune, mai ales acum când aproape toţi suntem învăţaţi din copilărie de către proroci, şi apostoli voia lui Dumnezeu şi cele de folos nouă, pe unii ca aceştia, spun, Dumnezeu îi lasă să se găsească în rătăcirile în care au căzut ei singuri, care, întunecaţi fiind de întunericul patimilor, poftelor, şi voilor lor şi umblând întru ele ca într-o noapte adâncă, îşi găsesc şi asemenea învăţători. Şi pe drept cuvânt, căci stăpânitorul întunericului are întotdeauna şi slujitorii şi ucenicii lui care umblă în întuneric, pe care unii ca aceia îi găsesc şi-i primesc cu bucurie ca pe unii de un gând cu ei şi sunt învăţaţi de aceştia aceleaşi lucruri pe care şi le-au ales mai înainte şi au preferat să le facă ei înşişi spre pierzania lor. Căci cine nu ştie că dintru început diavolul a ridicat împotriva prorocilor - proroci mincinoşi, împotriva apostolilor - apostoli mincinoşi, împotriva învăţătorilor sfinţi - sfinţi mincinoşi şi învăţători mincinoşi, şi se luptă în diverse moduri să-i înşele pe cei nepăsători cu cuvinte mincinoase şi să-i arunce în prăpastia pierzaniei? Pe aceştia i-a descoperit Apostolul zicând: «Vă rog, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o şi depărtaţi-vă de la ei. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare înşală inimile celui fără de răutate» [Rm 16, 17-18]. Deci cei ce vor să fugă de unii ca aceştia cum sfătuieşte Apostolul, trebuie să se separe de faptele întunericului, căci întrucât vor să fie robi acestora şi să umble în întuneric, nu pot să fugă de asemenea învăţători, nici să vină la lumina adevăraţilor învăţători.

Tu deci, copilul meu duhovnicesc în Domnul, auzind dumnezeiasca Scriptură care spune: «Vai celor înţelepţi pentru ei înşişi şi ştiutori înaintea lor» [Is. 5, 21], ia seama cu frică şi cutremur la cele spuse. Căci cuvântul acesta este despre mântuirea sufletească, şi dacă vrei să-ţi agoniseşti un bărbat duhovnicesc şi sfânt şi un învăţător adevărat, nu socoti că ai putea să-l recunoşti tu însuţi după ştiinţa ta, fiindcă acest lucru e cu neputinţă, dacă nu te lupţi înainte de toate celelalte, precum spuneam, cu fapte bune, cu milostenie, cu post, cu rugăciune şi cu cerere necontenită, ca Dumnezeu să-ţi fie împreună-lucrător şi Ajutor spre aceasta.

Şi dacă te-ai învrednicit să-l găseşti cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, atunci arată-i cea mai mare purtare de grijă şi râvnă, multă smerenie, multă evlavie, cinste covârşitoare, credinţă curată şi neşovăielnică. De ce? Ca să nu-ţi câştigi osândă şi pedeapsă în loc de răsplată, fiindcă despre unii ca aceştia a spus Mântuitorul nostru şi Dumnezeu: «Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine vă nesocoteşte pe Mine Mă nesocoteşte» [Mt 10, 40; Le 10, 16]. Se cade, aşadar, fraţilor, să-i primim pe unii ca aceştia ca pe Hristos însuşi, pentru că toate cele făcute lor vin la însuşi Stăpânul Hristos şi Dumnezeul nostru, iar El şi le face ale Sale şi le socoteşte ca şi cum le-ar pătimi El Însuşi; precum, iarăşi, cele ce se fac învăţătorilor mincinoşi vin la antihrist, şi cei care-i primesc, îl primesc pe acesta şi pe însuşi diavolul.

Şi să nu pretexteze unii că nu-i cunosc zicând: "De unde aş putea să-i cunosc pe unii ca aceştia? Şi eu sunt om şi nimeni nu cunoaşte gândurile altui om decât duhul care locuieşte în el." Nimeni să nu ia acest cuvânt drept un pretext întemeiat. Căci dacă ar fi cu neputinţă să fie recunoscut, n-ar mai fi poruncit Domnul: «Feriţi-vă de proroci mincinoşi», adică de învăţători mincinoşi «care vin la voi în blana de oaie, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte!» [Mt 7, 15-16]. Deci, dacă Stăpânul Hristos spune adevărul, cum şi spune, ne este cu putinţă să-i recunoaştem după cele ce le fac şi le spun.

Roadele Adevărului

Să spunem mai întâi care sunt roadele adevărului, ale Duhului Sfânt, iar apoi ni se vor arăta şi roadele celui potrivnic şi rău, şi din aceste roade veţi cunoaşte foarte bine cum sunt vădiţi cei adevăraţi, drepţi şi sfinţi şi aceia care nu sunt aşa şi făţarnici; şi eu nu spun nimic de la mine, ci din cuvintele Mântuitorului şi ale Sfinţilor Lui Apostoli cu care voi încerca să încredinţez şi iubirea voastră. Ascultă deci ce spune Domnul nostru Iisus Hristos: «Fericiţi cei săraci cu duhul. Fericiţi cei ce plâng. Fericiţi cei blânzi» [Mt 5, 3-5]. şi iarăşi: «Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi, rugaţi-vă pentru cei ce vă vătăma şi prigonesc» [Mt 5, 44]. «Cuvânt deşert să nu iasă din gura voastră. Amin, zic vouă, pentru orice cuvânt deşert oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii» [Mt 12, 36]. Şi iarăşi: «Dacă nu vă întoarceţi şi vă faceţi ca nişte prunci, nu veţi intra în împărăţia cerurilor» [Mt 18, 3]. Şi în altă parte spune: «în aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei, de veţi avea iubire unii faţă de alţii» [In 13, 35]. Şi iarăşi: «Cum puteţi crede, când primiţi slavă de la oameni, şi slava de la Stăpânul Dumnezeu n-o căutaţi? » [In 5, 44]. Căci «oricine se înalţă pe sine însuşi va fi smerit, şi cine se smereşte pe sine însuşi va fi înălţat» [Mt 23, 12]. Şi nu spune că va fi înălţat în slava lumească, ci se subînţelege că va fi înălţat tainic întru schimbare duhovnicească. Acestea Domnul şi Stăpânul nostru Hristos le strigă în chip vădit în fiecare zi.

Ascultă-l însă şi pe Apostolul Pavel care spune: «Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, mărinimia, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia» [Ga 5, 22-23]; şi iarăşi: «Dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, [...] toate le suferă, toate le rabdă; dragostea nu cade niciodată» [7 Co 13, 4-5.7]. Ascultă-l şi pe Ioan Teologul care spune: «Copilaşilor, nu iubiţi lumea nici cele din lume» [In 2, 15]. Căci iubirea lumii e vrăjmaşă faţă de Dumnezeu. Astfel încât, fraţii mei, cine iubeşte lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu [lac 4, 4]. Cine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni n-are parte de împărăţia Domnului nostru şi Dumnezeu [7 In 3, 15; cf. 7 Co 6, 9-10]. |n aceasta se recunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului, după iubire şi după ură [cf. l In 3, 10]. Căci cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe cei făcuţi de El, adică pe fraţii săi. Iar cine urăşte pe vreunul din fraţii săi, acestea e născut din diavolul, şi iubirea lui Dumnezeu nu este în el [7 In 3, 8; 4, 20-21]. Deci cei ce au discernământ, ştiu în acest mod cine sunt fiii lui Dumnezeu şi cine sunt fiii diavolului. Iar roadele Preasfântului şi bunului Duh sunt cele pe care le-am spus mai sus. Se cade, aşadar, să vădim şi roadele duhului celui rău, ca să le recunoaşteţi şi să distingeţi, cum spuneam, lumina de întuneric, dulcele de amar şi binele de rău.

Roadele celui rău

Luaţi aminte deci la Stăpânul şi Dumnezeul nostru iarăşi Care zice: «Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune» [Mt 7, 17]; şi iarăşi: "Omul bun din comoara lui bună scoate afară cele bune, pe când omul rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele" [Mt 12, 35]; şi iarăşi: "Cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor" [Mt 5, 19]; şi ce spune, iarăşi, despre cărturari şi farisei? "Leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici măcar cu degetul. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni, căci îşi lăţesc filacteriile şi măresc ciucurii de la poalele veşmintelor şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi în sinagogi şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi!" [Mt 23, 4-7]. Aşadar, când vezi pe cineva care face ceva din toate acestea şi caută cu trudă slava omenească, şi calcă poruncile lui Dumnezeu ca să placă oamenilor, să ştii că e un rătăcit şi nu spune adevărul. Fiindcă zice Apostolul: "Câtă vreme între voi este pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi oare trupeşti?" [7 Co3,3]. "Iar omul trupesc şi sufletesc nu cuprinde, nu primeşte cele ale Duhului, căci pentru el sunt nebunie» (1 Cor. 2:14). Dar cine nu cuprinde cele ale Duhului, e vădit că nu are în el nici pe Duhul; şi cine n-are în el Duhul Sfînt, acela nu este al lui Hristos, precum întăreşte Pavel zicînd: «Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui» (Romani 8:9)" (Va urma)

Monahul FILOTEU

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!