[Santiago Rivas]

Vintilă Horia s-a născut la 18 decembrie 1915, în satul Segarcea din regiunea Craiova din România şi a murit la 4 aprilie 1992, în localitatea Collado-Villalva din preajma Madridului. Cei care l-am cunoscut şi am fost martorii traiectoriei existenţei lui putem afirma fără înconjur că epitaful său ar putea fi cunoscuta sentinţă a lui Nietzsche: "Ceea ce nu mă ucide mă face mai puternic".

Fiu al unui inginer agronom, Vintilă Horia a avut o vocaţie universală care l-a împins mai întîi către studiile de drept, cărora li s-au adăugat curînd cele de litere şi filosofie în mai multe universităţi europene, între care şi cele din Perugia şi Viena.

În 1940 intră în corpul diplomatic al României, fiind ataşat de presă şi cultură în misiunea de la Roma, în timpul guvernării Mareşalului Antonescu.

În 1942 are aceeaşi însărcinare în misiunea română de la Viena.

În 1944 este internat de către nemţi în lagărele de concentrare Krummhübel şi Maria Pfarr, fiind eliberat de englezi în 1945. Această perioadă a vieţii sale este cea mai obscură; aproape că nu avem alte date despre acei ani decît cîteva aluzii ale sale risipite pe ici, pe colo, fără să putem cunoaşte amănuntele.

La sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, decide să ia calea exilului în Italia, unde leagă o mare prietenie cu Giovanni Paipini; îşi începe astfel colaborarea cu diverse reviste italiene.

În 1948 se află la Buenos Aires, funcţionînd ca profesor de literatură la Facultatea de Litere şi Filosofie, cu un venit modest şi sprijinindu-se în permanenţă pe aportul financiar al soţiei sale.

În 1949 se aşează la Madrid ca funcţionar al Centrului Superior de cercetări ştiinţifice, director al secţiei de studii italiene. Din acest moment s-a considerat întotdeauna spaniol, obţinînd cetăţenia în 1972. Ceea ce pune cu adevărat pecetea identităţii noastre nu este numai ţara în care ne-am născut, ci şi (cum aminteşte Isidro-Juan Palacios şi cum îi plăcea să repete lui Vintilă) "acea patrie unde cineva se duce să moară şi va lua în posesie un petec de pămînt în mod definitiv".

În 1960 primeşte la Paris premiul Goncourt pentru romanul Dumnezeu s-a născut în exil, un jurnal intim imaginar al poetului Ovidiu, în care este relatată devenirea personală a acestuia din exilul în Dacia (actualmente, România) şi descoperirea de către el a realităţii Divinului. Cineva a spus că orice operă adevărată este întodeauna autobiografică. Este momentul consacrării definitive a lui Vintilă Horia ca scriitor, dar o susţinută şi violentă campanie împotriva sa a intelectualilor "stîngii caviar", condusă din umbră de Jean-Paul Sartre, care îl acuză de "filofascism", îl obligă să renunţe la premiu.

În această operă se profilează deja marile linii directoare ale gîndirii filosofico-literare ale lui Vintilă Horia, gîndire greu de încadrat într-o ideologie sau într-un curent politic obişnuit.

Vintilă Horia s-a considerat întotdeauna un om de dreapta, cu condiţia de a fi el cel care să definească acest termen atît de controversat.

Dacă cuvîntul "dreapta" n-ar fi aşa de ambiguu şi atît de asociat cu sancho-pancismul burghez, poziţia sa ar fi clară. Să citim ceea ce spună chiar Vintilă: "Dreapta nu este o ideologie, este un stil de viaţă care corespunde unor valori fundamentale, iar în cadrul acestor valori pe primul loc, ca un corolar al tuturor acestora, stau valorile creştine. Dreapta este un stil de viaţă permanent, înăuntrul căruia stau dragostea, familia, proprietatea privată, credinţa religioasă, morala, eroismul atît în război cît şi pe timp de pace, acestea sînt valorile fundamentale ce-au fost întodeauna, volens-nolens, de dreapta, pentru că împotriva acestora s-au manifestat mereu cei de stînga. Aceştia din urmă au inventat o ideologie, o filosofie pentru a putea ataca aceste valori ce n-aveau nevoie de nici o ideologie. Dreapta reprezintă viaţa, iar stînga reprezintă moartea. Dreapta este pentru dragostea firească şi naturală, împotriva avortului, în favoarea familiei, în contra drogurilor - şi nu întîmplător, pentru că asta înseamnă a apăra viaţa. Din cealaltă perspectivă, a ideologiei stîngii răsar neîncetat atacuri împotriva vieţii, apărînd manifestările potrivnice naturii" ( interviu în revista "Hespérides", nr. 11).

Gîndirea filosofico-literară a lui Vintilă Horia se încadrează astfel într-o "dreaptă ideală", militantă (am zice că într-o "Destra" de tip italian), îndepărtată aproape complet de această "Dreaptă" în care oamenii actualului sistem pot camufla lipsa lor de viziune asupra viitorului şi dependenţa lor constantă de grupurile de presiune financiară.

Fidel vocaţiei sale militante, autorul nostru a întemeiat în 1971 revista "Futuro Presente" ("Viitorul Prezent") din care a editat 41 de numere indispensabile pentru înţelegerea contradicţiilor modernităţii, pentru depăşirea lor intelectuală şi pentru o critică lucidă a devenirii.

Opera lui Vintilă Horia, cuprinsă în diferite articole şi cărţi, a constituit un tot în care s-au întîlnit întregitor diferite ramuri ale culturii: filosofia, arta, ştiinţele, tradiţia, psihologia, politica, sociologia, futurismul, erotismul, critica literară…, un tot care, departe de a fi simplu sincretism, alcătuia o adevărată viziune despre lume, o "Weltanschauung", întotdeaună călăuzită de un fir conducător: moartea materialismului (în versinile sale liberală şi marxistă) şi renaşterea înaltei spiritualităţi. Dovadă a marii sale cuprinderi intelectuale a fost publicarea, în 1971, a volumului Viaje a los centros de tierra (Călătorie spre centrele pămîntului), o serie de interviuri realizate cu şi despre cei mai influenţi gînditori şi savanţi ai secolului XX; cu ei înşişi sau, dacă nu mai erau în viaţă, cu colaboratorii lor apropiaţi: Husserl, Heidegger, Fellini, Unamuno, Jung, McLuhan… defilează prin paginile sale oferind o viziune finală globală: dacă elitele secolului XIX erau laicizante şi agnostice, materialiste în sensul filosofic al cuvîntului, avangarda ştiinţifică a post-modernităţii, începînd de la revoluţia cuantică, ne oferă, în mod paradoxal, o reîntoarcere la cele sfinte: "Este dovadă de mare incultură să crezi că a fi progresist, în sensul ştiinţific al cuvîntului, implică o atitudine antireligioasă (…). Fizica actuală poate fi numită metafizică pentru că este antimaterialistă din toate punctele de vedere. (…) Noua ştiinţă este o ştiinţă care acceptă metafizicul şi vorbeşte despre Dumnezeul creator. Tot ce se întîmplă în Cosmos implică o atitudine religioasă în amjoritatea cazurilor. (…) Omul contemporan, nefiind religios, este incult" (interviu în revista "Hespérides", nr. 11).

Nu ne este cu putinţă să încheiem încercarea de biografie a lui Vintilă Horia fără să ne referim la o lucrare care este parte din opera sa fundamentală, Introducción a la literatura del siglo XX (Introducere în literatura secolului XX), text obligatoriu pentru cunoaşterea tuturor curentelor gîndirii etice, politice şi sociale, care s-au exprimat prin intermediul literaturii de-a lungul acestui secol zbuciumat; operă cu atît mai interesantă cu cît recuperează pentru public scriitori care, din cauza ideilor lor anti-sistem, sînt azi ignoraţi.

Demnă de a fi menţionată, ca o curiozitate, este Ecuesta detrás de lo visible (Anchetă în spatele celor văzute), o carte de cercetare asupra temelor de tip parapsihologic, cu interviuri luate unor persoane care au fost protagoniste şi martore ale unor fenomene paranormale, avîndu-se în vedere şi punctele de vedere ale celor mai calificaţi experţi în materie. Nu întîmplător Vintilă Horia a fost fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Spaniole de Parapsihologie şi al Institutului Internaţional de Cercetări Parapsihobiofizice, instituţii unde şi-a făcut cunoscută interpretarea spiritualistă a fenomenelor paranormale, în opoziţie cu tezele materialiste ale unei anumite parapsiholgii oficiale.

Vintilă Horia, ca operă şi personalitate, este unul dintre exponenţii esenţiali ai acestei generaţii care a ştiut să deschidă calea spre denunţarea falsităţilor modernităţii, a spiritului triumfalist al acelui fatidic an 1789; a curajului pe care îl presupune să-i spui materialismului pe adevăratul lui nume: irealitate şi incultură. Vintilă Horia, prin toate acestea, a constituit un reper în lupta culturală contra minciunii instituţionalizate, contra unei lumi care, din necesitatea ei constantă de a se autojustifica prin ideologii care se răstoarnă la fiecare 30 sau 40 de ani, este tocmai de aceea de nejustificat.

Esenţa mesajului lui Vintilă Horia ne învaţă: "Toate imperiile decad; nu supravieţuieşte decît imperiul etern al spiritului".

Traducere din limba spaniolă de V.A. Marian

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!