Printre puţinele încercări din România de recuperare a personalităţii culturale extraordinare care a fost Vintilă Horia se numără şi acelea întreprinse de Marilena Rotaru. Realizator de televiziune, Marilena Rotaru şi-a dedicat ani întregi studierii operei şi vieţii lui Vintilă Horia. Rezultatul: un film documentar şi o carte - intitulată inspirat Întoarcerea lui Vintilă Horia -, menite să ni-l prezinte în lumina adevărului pe cel necunoscut de noi, românii, dar atît de preţuit în Occident.

Întoarcerea lui Vintilă Horia (Ed. Ideea, Bucureşti, 2002) a Marilenei Rotaru a fost făcută cu pasiune, aşa cum mărturiseşte şi autoarea: “Ultimul cadru al filmului a fost montat, s-au pus genericele, muzica… Momentul care de obicei mă eliberează şi mă bucură este înlocuit de o cu totul altă stare. Am terminat şi mi-e teamă. Mi-e teamă că am terminat. Timp de opt ani am căutat secvenţe de viaţă, de biografie literară, documente, sentimente şi emoţii care au alcătuit omul şi scriitorul Vintilă Horia.

M-a condus prin viaţa lui, prin oraşele exilului său, prin ţările bucuriilor şi durerilor lui. Am visat împreună cu el întoarcerea în România, şi, într-o clipă, tulburată de intensitatea şi profunzimea frămîntărilor lui sufleteşti, fără să ştiu ce fac, i-am promis-o.” Autoarea trăieşte sentimentul de vinovăţie şi de neputinţă pe care ar trebui să-l împărtăşim cu toţii, acela de a nu-l fi adus cu adevărat pe Vintilă Horia în România. El a fost exilat pînă la sfîrşit.

Cartea despre Vintilă Horia - pentru care autoarea vădeşte o pasiune şi un interes (evident, de reporter) cu totul aparte - merită citită cu mare atenţie. Pentru că zugrăveşte pînă la detaliu travaliul artistic impresionant al lui Vintilă Horia care ţinteşte spre găsirea unor răspunsuri la marile întrebări ale secolului trecut, muncă încununată de cîteva opere între care prima rămîne Dumnezeu s-a născut în exil. Întoarcerea lui Vintilă Horia trebuie însă citită mai ales pentru că surprinde patimile scriitorului în îndelungatu-i exil într-un Occident aflat în amurg, dacă nu chiar în plină agonie. Vintilă Horia nu a pătimit numai în sens de suferinţă ci şi prin aprinderea sufletului de pasiune, de iubire pentru un popor (desigur, cel român) care nu a ştiut (şi nici nu ştie) să-l preţuiască şi pentru ţara natală din care a fugit şi după care a tînjit mereu.

Cea mai interesantă parte a volumului semnat de Marilena Rotaru ni se pare aceea în care este demontată «cabala» pariziană căruia i-a căzut victimă Vintilă Horia după ce i s-a decernat premiul Goncourt, în 1960, pentru capodopera sa Dumnezeu s-a născut în exil. Un torent de acuzaţii, insulte şi mizerie umană s-a revărsat peste Vintilă Horia spre a-l diaboliza şi a-l lipsi de una dintre cele mai importante distincţii din lumea literară occidentală. A fost acuzat că a fost legionar. I s-a găsit o vină în crezul său că «România nu se va salva decît prin întoarcerea către tradiţia creştină a neamului».

Atacul asupra lui Vintilă Horia a fost provocat şi alimentat de Securitatea comunistă din România, care l-a însărcinat pe Mihail Ralea să sensibilizeze opinia publică occidentală - prin difuzarea în presa franceză a unui «dosar» ­- în legătură cu acest «demon fascist, nazist şi legionar». Vintilă Horia a fost acuzat că ar fi susţinut pînă şi înfiinţarea lagărelor de exterminare din Germania nazistă. Pe scurt, era găsit vinovat pentru Holocaust! Intelighenţia franceză de stînga a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l împiedica pe acest «monstru legionar» să se bucure de notorietatea şi prestigiul mondial meritate, după ce a fost laureat al premiului Goncourt. Faptele ne duc cu gîndul la un atac similar care a fost îndreptat împotriva lui Mircea Eliade şi, mai recent, contra lui Nicolae C. Paulescu.

Despre Vintilă Horia îi vorbesc Marilenei Rotaru, la modul laudativ: Alexandru Paleologu, Mihai Catuniari, Pan Vizirescu, Alexandru Husar şi Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Marilena Rotaru are marele merit că nu s-a oprit doar la interviuri cu şi despe Vintilă Horia, că n-a rămas l-a stadiul de biografie literară, ci a săpat în profunzime, inclusiv în arhivele Securităţii şi a scos la lumină dovezi irefutabile. Bunăoară, într-unul dintre documente se arată că Vintilă Horias nu a fost legionar.

Cazul Vintilă Horia este unul relevant pentru felul în care ideologia încearcă, şi deseori reuşeşte, să dicteze scara de valori în lumea creatorilor, acolo unde ar trebui să primeze valoarea şi nicidecum ideea politică.

Marcel PETRIŞOR

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!