Democraţia şi "jandarmul mondial"

Democraţia (grecescul demos = popor; kratein = a conduce) este un sistem politic prin care poporul unei ţări alege forma de guvernare.

În democraţiile moderne, suprema autoritate este exercitată în cea mai mare parte de reprezentanţii aleşi prin vot popular. Aleşii pot fi înlocuiţi prin vot electoral, prin proceduri legale sau referendum şi sunt, cel puţin în principiu, responsabili în faţa electoratului.

De zeci de ani vedem totuşi că popoarele sunt amăgite şi masele conduse şi implicate în războaie; şi nici un om care are o gândire critică nu poate nega discordia, ura, războaiele şi conflictele, foamea şi mizeria din această lume, destrămarea naţiunilor, ura rasială tot mai puternică în fiecare ţară, dorinţa de independenţă a popoarelor, neputinţa guvernanţilor corupţi, a politicienilor, perversiunea şi cruzimea în creştere, mai ales a datoriilor nelimitate ale statelor, instabilitatea monezilor naţionale, crizele economice, falimentele în agricultură, şomajul, nemulţumirea în rândul populaţiei, dorinţa de petreceri şi mai ales ateismul oamenilor.

Dar masele preferă în continuare să fie minţite şi să ducă un trai "tihnit", în care alţii iau decizii în numele lor. Cele mai mari creaţii ale noastre, în "tihna" noastră, sunt astăzi războiul, nefericirea, necazul, suferinţa, jalea, mizeria, ura, discordia, respingerea sinelui, boala şi moartea. Am creat o societate care reglează şi controlează cum gândim, credem, acţionăm şi arătăm. Căci este vorba de control şi de putere. Aşa cum "marile puteri" vor să controleze ţara, primarul - comuna, directorul - firma, tatăl - familia, mama - gospodăria şi copilul - câinele.

De amar de vreme suntem convinşi prin propagandă că este datoria sfântă a SUA de a face lumea mai sigură prin democraţie. Astfel se vinde SUA popoarelor lumii arătându-

ni-se ca reprezentante a "noii libertăţi".

Experimentul tragic din Japonia

"În politică nimic nu este întâmplător! Dacă se întâmplă ceva putem fi siguri că aşa a fost plănuit!", declara cel de al XXXII -lea preşedinte al SUA, Franklin Delano Roosevelt.

"Noua libertate" s-a făcut cunoscută cel puţin din ianuarie 1941, prin ambasadorul american la Tokyo, Joseph Grew, care îi scria lui Roosevelt că în cazul unui război între Japonia şi SUA, Pearl Harbour va fi primul obiectiv de atac. Serviciul secret american a reuşit să descifreze codul militar şi diplomatic al japonezilor. Roosevelt şi consilierii săi au ştiut exact data, ora şi obiectivul ce urma a fi atacat. La Pearl Harbour s-a ucis fără milă. Era tocmai ceea ce dorise Roosevelt, pentru că acum putea să-i înfăţişeze pe japonezi drept "porci vicleni", iar SUA avea motiv să se răzbune. În martie 1945, ambasada americană din Moscova şi Pentagonul din Washington au fost înştiinţate că "guvernul Majestăţii Sale" de la Tokyo doreşte capitularea necondiţionată. Americanii au ignorat-o! De ce ? Marele spectacol avea să înceapă. Bombardierele B-29 au distrus mai întâi Tokyo, apoi Hiroshima şi Nagasaki. În 1941, Roosevelt declara poporului american: "Adresându-mă vouă, mamelor şi taţilor, vă asigur încă o dată: am spus şi mai demult şi o voi spune mereu şi mereu: fii voştri nu vor fi trimişi în războaie străine"

Astfel, pe aripile lui Enola Gay, SUA au adus "democraţia" şi "noua libertate" Japoniei, lăsând în urmă peste 70.000 de morţi la Hiroshima şi 40.000 de morţi la Nagasaki, pârjolul atomic şi consecinţele lor dezastruoase în timp.

Politica de neutralitate a Americii, pe care a apărat-o atât de convingător George Washington şi care şi-a găsit exprimarea în doctrina Monroe, a fost îngropată. Astfel s-a creat un precedent - cu toate că printr-o înşelăciune revoltătoare - ca America să poată fi folosită ca instrument politic. "Teatrele de război" s-au dovedit întotdeauna cele mai rentabile pentru conducători şi pentru cei care le finanţau.

Akio Morita - şeful SONY şi politicianul Shintaro Ishihara se exprimă clar în cartea lor Japonia care poate să spună NU: SUA sunt caracterizate ca prieten nedorit, ca ţară rasistă şi lasă să se întrevadă că Japonia are de gând să recompenseze condiţiile impuse ale capitulării.

Autorii descriu SUA, din perspectiva japoneză, drept un colos care se clatină, putrezit în sine, gata să moară sub drapelul său înstelat. Conform spuselor acestora, Japonia a silit de facto sistemul economic american să capituleze. Ishihara şi Morita afirmă deschis:

"În timpul celui de-al Doilea Război Mondial armata americană aeriană a bombardat obiective civile din Germania, însă doar asupra Japoniei, care era gata să capituleze, au fost aruncate bombe atomice cu scopuri de testare. Aceasta a fost un gen de rasism detestabil". "Japonia se află în război cu SUA. Vom învinge America economic şi vom răzbuna pierderile omeneşti din Pacific provocate de SUA."

Conform "Wall Street Journal" - septembrie 1991 - aproape o treime din cele mai mari 100 de bănci din lume şi patru din cinci societăţi de asigurare renumite sunt Japoneze.

Apoi a venit rândul Vietnamului. Deoarece trupele franceze se retrăseseră, SUA, care priveau cu groază fantoma comunismului instalându-se la Hanoi, invadează Vietnamul în 1965. Astfel, foametea, uciderea a zeci de mii de femei şi copii, dar şi testarea noului armament chimic i-au determinat pe americani să prelungească până în 1973 acest genocid. În felul acesta i-au "democratizat" şi "eliberat" pe cei peste 2.000.000 de vietnamezi omorîţi în acest război, lăsând în urmă pârjol chimic, sărăcie, durere şi suferinţă.

Dorind să "prevină" pericolul sovietic şi chinez asupra Coreei, în 1953 SUA îşi amplasează baze militare în această ţară şi astfel, "acoperă" zona de sud-est a Asiei.

Războiul din Yugoslavia

Deoarece vântul "libertăţii"sufla cu putere în Europa centrală şi de est, dar nu era tocmai cel democratic american, Yugoslavia intră în colimatorul SUA. Evoluţia războiului început în 1991, nu ar fi putut fi posibilă fără ajutorul mascat al administraţiei Bush. Ministrul locţiitor de externe Lawrence Eagleburger şi Lord Carrington s-au îngrijit ca Belgradul să aibă mână liberă pentru epurarea etnică. Aceasta şi religia sunt două arme redutabile pentru declanşarea unui conflict. Înainte de război, Yugoslavia era o ţară stabilă din punct de vedere economic, cu un turism prosper şi o industrie de armament dezvoltată, care producea mai ales arme uşoare pentru export. Războiul din Yugoslavia a fost un succes financiar, căci la mijloc a fost şi banca Yugoskandic; succes repurtat şi prin inactivitatea vestică. Yugoslavii au fost şi ei "democratizaţi" şi fericiţi cu "noua libertate", urmare a năpraznicelor bombardamente americane care au devastat Belgradul în special şi care au aruncat seminţele urei, ale suferinţei şi ale morţii peste acest popor curajos. Yugoslavia a fost scena de testare a uni nou armament şi acest spectacol a adus beneficii uriaşe producătorilor de armament.

Yugoslavia a fost astfel împărţită în cinci state şi, pentru ca succesul să fie deplin, albanezii şi sârbii au fost instigaţi unii împotriva celorlalţi, dar şi înarmaţi din aceeaşi sursă. Chiar dacă SUA a atacat Yugoslavia sub umbrela NATO, a făcut-o atacând un stat suveran, fără acordul ONU, în martie 1999, de Sfintele Paşti, pentru a arăta o dată mai mult, dacă era nevoie, spiritul creştin al "jandarmului internaţional".

Cazul Irakului

A venit rândul Irakului. SUA sau "Forţele răului" cum le-a numit Saddam Hussein în ultima sa cuvântare înainte de izbucnirea Războiului din Golf, au întreprins pe 12 şi 13 ianuarie 1993 o primă încercare de ştergere de pe faţa pământului a poporului irakian. La începutul anilor optzeci SUA a transmis Irakului informaţii false ce prevedeau o victorie rapidă asupra Iranului. În urma revoluţiei din Iran din 1979, rebelii iranieni au luat ostateci membri ai ambasadei SUA la Teheran, care de altfel erau şi membrii CIA. În felul acesta, americanii se răzbunau pe iranieni, iar pe irakieni i-au aruncat într-un război de opt ani, lung şi dăunător economiei acestora. În iunie 1989, s-a deplasat la Bagdad o delegaţie americană care a insistat ca Saddam Hussein să privatizeze o bună parte din industria petrolieră. Bineînţeles Saddam Hussein a refuzat. În 1990, la comanda SUA, Kuweitul invadează piaţa cu petrol ieftin. }ările din OPEC - între care şi Irakul - au încercat să abată Kuweitul de la cursul nimicitor fără succes. La 2 august 1990 trupele irakiene invadează Kuweitul. La 15 ianuarie 1991 trupele americane au declanşat primul război în Golf. Atunci americanii şi-au testat noile arme secrete, dar au întâmpinat o rezistenţă neaşteptată din partea irakienilor. După două zile americanii au considerat că este mai bine să se retragă şi au făcut-o, dar s-au întors în aprilie 2003 să desăvârşească ce au început în 1991.

Dintre aşa-numitele "state industrializate", Irakul este cel care a atins cel mai înalt nivel de cultură şi industrie. Aşa cum arătau documentarele postului TV5 din 2003, îndeosebi gradul de cultură era mai ridicat decât cel al diferitelor ţări arabe şi chiar al unor ţări europene, ca să nu mai vorbim de cel al unor largi pături de populaţie din SUA. Sistemul social era exemplar, etica muncii de nivel central-european. Irakul era aşadar o ţară care tindea să devină un factor de forţă deloc neglijabil chiar şi din punct de vedere economic, cu toate că prin embargoul impus prin ONU, SUA dorea să vadă o populaţie înfometată, lipsită de medicamente şi de bunurile absolut necesare. Aşa se explică speranţa exprimată de SUA de a trimite Irakul cu ajutorul bombelor în epoca de piatră. Saddam Hussein - dictatorul - a fost în mod cert mult mai simpatizat de poporul său decât sunt călăii ce îi îngrozesc, le fură petrolul şi îi umilesc. Căci dezvăluirile făcute de "Washington Post" sunt cutremurătoare: prizonierii irakieni sunt supuşi celor mai oribile chinuri şi torturi şi celor mai cutremurătoare umiliri. În ţara lor, de către oameni veniţi să le cotropească pământul şi să-i jefuiască de bogăţiile lor. Astfel i-au "democratizat" şi "eliberat" americanii pe irakieni: prin abuzuri homosexuale, schingiuiri, umiliri ale minţilor bolnave şi barbare. De asemenea tratamente ale trupelor americane s-au plâns şi japonezii, vietnamezii, sârbii.

Noi suntem soluţia

Nu trebuie să ne mirăm deoarece de mult timp în SUA noţiunea de "relaţii sociale" nu-şi mai găseşte locul. America este o nulitate atât pe plan cultural, cât şi pe plan social şi reprezintă unealta prin care e "trasă" lumea "în jos". America a reuşit să distrugă în doar câteva generaţii ceea ce au clădit timp de milenii culturi înalte precum aceea chineză sau timp de secole, continentul european: morala, sensibilitatea, estetica etc. În poporul american au fost trezite iarăşi pornirile instinctuale ale oamenilor şi forţate să fie trezite. America n-a adus lumii nimic, doar a luat.

Trebuie însă să ne trezim, pentru că mîine poate veni rîndul oricărui alt stat să treacă prin procesul de "democratizare" american.

Dar noi înşine, oamenii acestei planete, suntem soluţia problemelor pe care popoarele le traversează la începutul mileniului trei. Dacă am fi verificat pe cine alegem şi pe cine sprijinim zilnic şi cine se află în spatele acestor oameni, lumea ar arăta altfel şi "umbrele" acestei lumi n-ar mai avea astăzi nici o putere asupra noastră. Noi toţi suntem folosiţi pentru că nu suntem suficient de critici şi atenţi. Pentru că nu mai putem crede că "cei de sus" sunt interesaţi de ce vrea poporul, dacă îi merge bine sau dacă va supravieţui, va trebui să avem mereu în minte cuvintele unui fost candidat la preşedenţia SUA:

"Dacă vrei să afli ce nu se potriveşte în ţara ta, mergi şi priveşte în oglindă!". {i să ne aducem aminte în fiecare clipă că: "Somnul raţiunii naşte monştri!"

Andrei Tudor CHIRIAC

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!