|
||||||||||||||||||||||||||
| numărul 16, iunie 2004 | ||||||||||||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||||||||||||
|
|
Sfântul Paisie de la Neamţ şi romano-catolicii
Sfântul Paisie de la Neamţ îi numeşte pe romano-catolici "ereticii cei depărtaţi şi afurisiţi, şi lepădaţi de la Sfânta noastră Sobornicească şi Apostolească Biserică a Răsăritului". "…Papa cel de la Apus, cu toţi cei ce îi urmează lui şi cu toţi ereticii, pentru multele sale cele fără de număr eresuri împotriva lui Dumnezeu şi împotriva sfintei noastre credinţe, afurisit este, şi depărtat, şi ca un mădular putred tăiat de la Sfânta noastră Biserică a Răsăritului, şi anatemei celei de veci dat. Şi n-are nicidecum nădejde de mântuire, dacă nu se va întoarce iarăşi către Sfânta noastră Sobornicească şi Apostolească Biserică a Răsăritului." "Care împărtăşire avem către Papa şi Papa către noi? Care amestecare are Sfânta noastră Biserică a Răsăritului cu al Apusului Papă? Au care obştire (împărtăşire - n.ed.) are lumina cu întunericul? Au care împreunare are Hristos cu Veliar? Care, dar, împărtăşire are dreptatea credinţei noastre celei sfinte către fărădelegea eresului Romei? Au nu te vei ruşina de cuvintele Sfântului Apostol Iacov, care grăieşte: «Au izvorul dintr-un loc izvorăşte dulce şi amar? Au poate, fraţilor mei, smochinul măsline a face? Au viţa viei, smochine? Aşijderea, nici un izvor sărat a face şi apă dulce.»" "…Împreună cu Biserica strig asupra ereticilor, şi pe care i-a afurisit ea, şi eu îi afurisesc. Întrebu-te, dar: Au eretici sunt râmlenii cu al lor Papă? Bine ştiu că vei zice că sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici, precum şi adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi afuriseşte pe dânşii. Şi pe care Sfânta Biserică îi afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc. Şi dacă eu, împreună cu Biserica, îi afurisesc pe râmleni, cu Papa al lor, pentru că sunt eretici, cu ce îndrăzneală tu, cu ce minte îndrăzneşti a grăi asupra mea că Papa într-acest chip mărturiseşte ca şi mine? Întru adevăr acum am cunoscut că s-au împlinit cuvintele mele, pe care le-am grăit de tine: Că bătrân eşti, dar cuvintele întru tine ai ca de copil. O! că dacă s-ar fi socotit ţie şi de la Dumnezeu ca de un copil. Însă ştiu că de aceasta înfricoşată va fi ţie întrebare de la Dumnezeu, dacă nu te vei pocăi cu osârdie…" "Au mărturiseşte Papa într-acest chip…? Au nu huleşte el la Preasfântul Duh, grăind că şi de la Fiul purcede? Şi aceasta este a lui întâia şi cea mai mare, şi cea mai grea ereticie. Dar eu nu mărturisesc aşa, ci numai într-acest fel: că de la singur Tatăl purcede Preasfântul Duh. Dar oare alte eresuri fără de număr nu are Papa? Şi au nu este el aievea potrivnic şi vrăjmaş şi împotrivă luptător asupra Sfintei noastre Biserici? Şi pentru aceea, ca pe un mădular putred, l-a tăiat pe dânsul de la sine Sfânta noastră Biserică şi, ca pe un eretic, l-a dat veşnicei anateme." "Acum dar, iar te întreb […]: eretic este Papa? Dacă vei zice că este eretic, bine grăieşti, că aşa este. Dacă el este eretic, precum şi adevărat este, aceasta foarte tare să iei aminte: că nu pentru faptele lui cele rele, ci pentru credinţa lui cea rea, adică pentru eresurile lui. Şi pentru împotrivitoarea lui urmare asupra Sfintei noastre Biserici (precum eu îndestul ţi-am arătat), Sfânta noastră Biserică a Răsăritului l-a afurisit pe dânsul şi de la sine l-a lepădat, şi anatemei l-a dat. Deci dacă pentru credinţa lui cea rea Sfânta noastră Biserică l-a dat pe dânsul anatemei, precum este adevărat, apoi cu care îndrăzneală tu, cu ce minte îndrăzneşti a grăi pentru un aşa de mare eretic şi potrivnic al Sfintei noastre Biserici că el «toate poruncile Bisericii le crede cum că sunt adevărate şi zice aşa: Anatema cine nu crede»? Dar dacă ar fi crezut el pe toate poruncile Sfintei noastre Biserici, precum tu grăieşti, atunci n-ar fi fost el eretic, ci ar fi fost una cu Biserica noastră şi nu l-ar fi afurisit pe dânsul Sfânta noastră Biserică. Dar dacă el este arătat eretic şi vrăjmaş al Sfintei noastre Biserici a Răsăritului, atunci dovedit este că nu crede nici decum nici unor porunci ale Sfintei noastre Biserici şi pentru aceasta şi Sfânta noastră Biserică îl dă anatemei pe dânsul pentru credinţa cea rea şi pentru eresurile lui." "Pentru că tuturor aievea s-a arătat că nu crede Papa sfintelor porunci ale Sfintei noastre Biserici, ci încă şi huleşte, şi este eretic, şi dovedit potrivnic sfintei noastre credinţe celei fără de prihană. Şi pentru aceasta şi din Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică a Răsăritului, ca un mădular putred s-a tăiat şi este dat afurisirii." "Crezi cuvintelor Sfintei Scripturi, după cum grăieşte Sfântul Apostol Pavel: «Un Domn, o credinţă, un botez» (Efeseni 4,5)? Ştiu că vei răspunde că crezi. Dar dacă crezi, să ştii că una este adevărata noastră credinţă creştinească, pe care o ţine Sfânta noastră Sobornicească şi Apostolească Biserică a Răsăritului, iară celelalte credinţe toate sunt mincinoase şi neadevărate şi se cade a le numi pe ele eresuri, iar nu credinţă, de vreme ce una este a noastră adevărată credinţă a Bisericii Răsăritului. Şi cine nu crede aşa precum crede Sfânta noastră Sobornicească şi Apostolească Biserică a Răsăritului, acela măcar de ar fi împlinit şi toate poruncile lui Dumnezeu, măcar şi minuni de ar fi făcut, măcar şi pe morţi de ar fi înviat, antihrist este şi înşelător, şi eretic, şi afurisit. Şi unul ca acesta nu are nicidecum nădejde de mântuire, dacă nu se va întoarce către Sfânta noastră Biserică." "Iar dacă ar fi făcut Papa poruncile Bisericii sale, oare i-ar fi lui nădejde de mântuire? Şi oare se duce la Dumnezeu? Dacă vei zice: că dacă va face Papa poruncile Bisericii sale, se va duce la Dumnezeu, atunci care va fi mai rea decât această hulă? Dacă cineva aşa va îndrăzni a zice, unul ca acela îşi huleşte credinţa sa, iar pe cea ereticească o laudă. Pentru că una este sfânta credinţă a noastră, a Bisericii Răsăritului, întru care este mântuirea. şi fără de această credinţă, nimeni nicidecum nu poate a se mântui." "Dar cum vei învăţa tu pe ucenicii tăi, ca drept să ştie de sfânta credinţă şi de mărturisire, dacă şi singur de dânsa nu ştii? Au într-acest chip înveţi şi pe ucenicii tăi de sfânta credinţă, ca şi pe mine? Au aşa le grăieşti lor, zicându-le aşa: «Să ştiţi, fraţilor, că şi Papa crede toate poruncile Bisericii cum că sunt adevărate, şi grăieşte aşa: Anatema cine nu crede. Dar pentru că nu le face, se duce la dracul»? Au într-acest fel le dai lor tare şi neclătită întărire de sfânta credinţă, grăindu-le «că şi Papa toate poruncile Bisericii le crede»? Au adevărată este această învăţătură a ta? Acest fel de aur şi de argint le dai lor, ca să facă neguţătorie duhovnicească? Dar dacă ei acest fel de aur şi de argint al tău dat lor de la tine, îl vor arăta altora, au nu vor scuipa toţi, grăind că aurul tău acesta nu este curat? Ci mincinoasă şi împotrivitoare asupra Sfintei Biserici este învăţătura ta. Că Sfânta Biserică afuriseşte pe Papa pentru credinţa lui cea rea…" "Pentru că şi eu am mers către duhovnicii Sfântului Munte şi le-am spus lor pentru această învăţătură a ta. Şi ei, ca nişte oameni plini de darul Duhului Sfânt şi fii fiind ai Sfintei noastre Biserici a Răsăritului, aşa mi-au răspuns: că Papa nu crede poruncile Bisericii noastre, ci încă şi huleşte asupra credinţei noastre, şi este eretic şi vrăjmaş al Sfintei noastre Biserici, şi pentru aceea este dat anatemei de dânsa. Ia vezi… cum mă învaţă duhovnicii Sfântului Munte? Şi eu această învăţătură a lor o primesc ca de la Duhul Sfânt". "Acum dar îţi descopăr ţie, pentru groasă prostimea ta, ca să înţelegi că ereticii fac după cum ei cred, numai că pentru acesta mai amar îşi vor primi lor muncă. Papa aşa crede, că sâmbăta trebuie să se postească, şi pentru aceea şi cu fapta împlineşte credinţa sa, şi posteşte sâmbata. Papa aşa crede, cum că cu azimă trebuie a liturghisi, şi pentru aceea şi cu fapta aşa face şi cu azimă face a sa Liturghie. Papa aşa crede, că trebuie de rânduiala Bisericii lui organa şi muzică, şi pentru aceea şi cu fapta credinţa sa cea batjocorită o împlineşte şi în Biserica sa cu organa şi cu muzică, ca într-o cârciumă se veseleşte… Au nu vezi că Papa aşa face după cum şi crede? Dar oare pentru aceasta va fi el blagoslovit? Aşijderea şi toţi ereticii aşa fac după cum şi cred, şi oare pentru aceasta vor fi ei blagosloviţi?" " Sfânta noastră Biserică pe ale ereticilor cărţi nu le primeşte, pentru că ereticii din întunecarea diavolului au scos cărţi pentru înşelarea pravoslavnicilor creştini. şi pentru aceea este porunca bisericească ce grăieşte aşa: << cărţile ereticilor a nu le citi, nici cu dânşii a vorbi>>". "Papa, măcar de ar face el şi toate poruncile lui Dumnezeu, măcar şi pe morţi să-I învie, nu-I este lui nădejde de mântuire, pentru că el este eretic şi afurisit." "Acum te întreb, omule: Oare Sfinţii Părinţi învaţă despre eretici că pentru lucrurile lor cele rele le poate fi şi lor nădejde de mântuire, precum le este creştinilor? Nu, nu, nicidecum, să nu fie una ca aceasta. Că Sfinţii Părunţi aşa ne învaţă pentru eretici: Că ereticul, măcar şi toate poruncile lui Dumnezeu de va face, în veacul veacului va pieri. Pentru ce? Pentru că nu are dreaptă credinţă. De aceea, nu le este lor nădejde de mântuire. Că grăieşte Sfântul Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei: «Cel ce vrea a se spăşi (a se mântui - n. ed.) mai înainte de toate i se cade lui a ţine soborniceasca credinţă, pe care, dacă cineva nu o va păzi întreagă şi fără prihană fără de toată îndoirea, în veac va pieri.»" |
|||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||
|
Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet! |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||||||||||||