Alcoolismul, o boală ce devastează România

Studiile sociologice realizate după decembrie 1989 arată că, între europeni, românii deţin un loc furuntaş la consumul băuturilor alcoolice. Alcoolicii trăiesc adevărate drame, de care uneori sunt conştienţi, drame care se răsfrâng şi asupra celor din jur.

Omul bea alcool din totdeauna. Probabil că a descoperit licoarea care îi ridica moralul sau îi mîngîia amărăciunea imediat ce a deschis ochii asupra lumii. Alcoolul este considerat aliment şi folosit ca atare. Este însă şi un drog, care creează dependenţă consumatorului. Abuzul de alcool, permanent sau ocazional, precum şi dependenţa de alcool înseamnă alcoolism, adică boală. Fenomenul are implicaţii sociale grave.

Alcoolismul este o boală care „se ia" în societate, dar sfârşeşte în singurătate. Dependentul de alcool nu-şin poate refuza această plăcere transformată într-o otrăvire sistematică, masochistă, în ciuda gravelor probleme de sănătate (fizică şi psihică), dar şi de natură socială, pe care i le provoacă.

Alcoolismul are de multe ori consecinţe fatale. Se caracterizează prin: scăderea controlului asupra consumului de băuturi alcoolice, preocuparea pentru drogul alcool şi deformări în procesul de gândire (îndeosebi sub formă de negare).

Iniţial, s-a considerat că alcoolismul este un simptom al unei tulburări psihice. În prezent se crede că el este în sine o boală, care cauzează probleme psiho-emoţionale şi fizice. Acestea sînt efecte ale bolii, nu cauze, şi nu se pot rezolva decât prin tratarea eficientă a alcoolismului. Netratat, alcoolismul se agravează progresiv, până la nivele avansate de deteriorare, chiar dacă pot apărea între timp, perioade de remisiune (de revenire, prin abstinenţă).

Alcoolismul nu este vindecabil. Alcoolicul nu va mai putea niciodată să se întoarcă la detaşarea faţă de băutură pe care a avut-o înainte de a se apuca de băut, dar este tratabil. Prin încetarea consumului de alcool, cu ajutorul tratamentului medical, el poate fi oprit din evoluţie.

"Mituri" despre alcoolism

Alcoolismul este înconjurat de o serie de mituri, care fac ca acest obicei să fie inexact cunoscut. Miturile despre alcoolism alcătuiesc un fenomen - "negarea la nivel social" a alcoolismului, adică refuzul realităţii. Deşi boala fiecărui al 5-lea pacient este generată de alcool, statisticile arată că sunt publicate puţine articole medicale referitoare la alcoolism, în raport cu răspândirea bolii. Acest domeniu este fie ignorat, fie evitat, în pofida enormei sale importanţe. Explicaţia constă în faptul că o mare parte a populaţiei este implicată într-un fel sau altul, emoţional, faţă de abuzul de alcool.

Unul dintre mituri spune că alcoolismul este transmis genetic, de la părinte la copil şi că, prin urmare, pot deveni alcoolici doar cei cu antecedente în familie. Dar nu s-a găsit, în ciuda cercetărilor întreprinse, o aşa-zisă "genă a alcoolismului". Alcoolismul este datorat consumului de alcool. Putem deci constata că Burebista a fost mai realist atunci când a distrus viile dacilor decât teoreticienii eugenişti francezi.

Un alt "mit" al alcoolismului este acela că ar exista o diferenţă netă între băutorul "normal" şi alcoolic. Problema constă în aceea că toţi alcoolicii, cu puţine excepţii, se cred băutori "normali". De fapt, şi băutorul începător, şi alcoolicul învederat, ajuns balast pentru societate, sînt angajaţi pe acelaşi drum, căci nu există oameni care să nu poată deveni alcoolici, dacă beau îndeajuns de mult, ci numai oameni care nu au apucat să absoarbă destul alcool, pentru a putea fi socotiţi alcoolici. În faza gravă a bolii, se pierde controlul cantităţii băute, şi un prim pahar declanşează impulsul nestăpânit de a continua băutul, până la intoxicaţie. În acel moment s-a depăşit stadiul de "băutor social normal" şi se merge spre "stadiul" de boschetar, persoană care, în lipsa unei susţineri familiale adecvate, ajunge să doarmă prin şanţuri. De aici, singura soluţie de revenire este abstinenţa totală. Persoana respectivă va deveni astfel un alcoolic abstinent, dar nu unul vindecat.

Alte opinii eronate despre alcoolism

• Se spune că oamenii beau pentru că au necazuri. De fapt, în marea majoritate a cazurilor este exact invers: necazurile apar datorită băuturii.
• "Când sunt băuţi, oamenii îşi arată adevăratul caracter". De fapt, adevărata lor faţă o arată atunci când sînt normali, iar nu când sînt intoxicaţi cu alcool.
• "Dacă oamenii ar bea cu măsură, nu ar deveni alcoolici". Mulţi băutori "responsabili" au devenit alcoolici, pentru că alcoolul provoacă dependenţă.
• "Băuturile naturale nu sînt dăunătoare". În fapt, ele conduc în aceeaşi măsură la alcoolism.
• "Berea, fiind slabă ca tărie, nu dăunează". Fiecare băutură are măsura sa (paharul potrivit). Într-o halbă de bere se află mai mult alcool decât într-un păhărel de vodcă.
• "Alcoolul dă putere". Adevărul este că alcoolul slăbeşte organismul. De exemplu, nu simţi normal nevoia de a trage aer în piept. Ca urmare, creierul şi inima nu sînt suficient oxigenate, ceea ce produce probleme de sănătate pe termen lung.
• "Alcoolul încălzeşte". De fapt, alcoolul amorţeşte o parte a senzorilor pielii, ceea ce te face să nu simţi frigul pe moment. Acesta este motivul pentru care mulţi alcoolici adorm liniştiţi iarna în zăpadă, părându-li-se cald, şi până dimineaţă mor îngheţaţi, sau suferă degerături grave. Alcoolul eliberează, este drept, căldura din interior, la nivelul pielii, care se încălzeşte, antrenând de fapt o pierdere de căldură a organismului.
• "Alcoolul dezleagă limbile". De fapt, în scurt timp, le împleticeşte, căci aburii alcoolului învăluie creierul.
• "Alcoolul îndepărtează inhibiţiile". Adevărul este că te face să te porţi altfel de cum eşti de fapt.

Cum ne putem "îmbolnăvi" de alcoolism

Putem numi ne-alcoolic cu adevărat doar pe individul care, nefiind obişnuit să bea, refuză alcoolul, de orice fel, pentru că nu-i place gustul acestuia - berea este amară, vinul este acru, tăria este prea arzătoare. Dar tânărul neînvăţat cu băutura poate fi determinat să bea de către anturaj (familie, prieteni), prin îndemnuri şi provocări, de genul: "Dacă nu bei, nu eşti bărbat!", sau prin imitaţie. Probleme sentimentale, sau de altă natură, pot constitui un "motiv", pentru a-ţi îneca amarul în băutură. Prezenţa băuturii reprezintă un factor favorizant, ca şi munca brută, grea, sau lucrul în frig (bei "pentru a te încălzi"). Alte pretexte frecvente sînt stresul, plictiseala, oboseala (bei ca să adormi), sau supărarea de moment (bei la nervi). Cu timpul, tendinţa de a bea devine tot mai puternică, ea fiind esenţa bolii alcoolice. Orice pahar de alcool influenţează organismul pe termen lung. Tendinţa de a bea nu dispare niciodată, şi chiar băutul aceleaşi doze, mici, dar în mod constant (zilnic), poate deveni periculos.

Alcoolismul - implicaţii sociale

Datorită necunoaşterii fenomenului, alcoolicul este condamnat de societate, de cei apropiaţi şi chiar de sine însuşi.

Oamenii consideră alcoolismul un viciu, o slăbiciune morală şi fizică, un comportament vinovat, sau ruşinos. Dar alcoolismul este o boală, nu un viciu. El are drept cauză alcoolul, aşa cum tuberculoza pulmonară are drept cauză bacilul Koch. Alcoolicul nu este un răufăcător, ci doar un om bolnav. El nu este stăpân pe o parte a faptelor sale, pentru că nu este conştient de ele, şi eforturile sale de voinţă, pentru a renunţa la băutură, nu sînt eficace. Fiind bolnav, alcoolicul nu trebuie să se simtă ruşinat de boala sa, aşa cum nu s-ar simţi ruşinat pentru oricare alta. Vina nu aparţine numai alcoolicului, căruia poate că nimeni nu i-a explicat pericolele pe care le poate aduce consumul de alcool, ci mai degrabă societăţii, care, sub diferite pretexte, încurajează acest consum (să ne amintim doar de uriaşele afişe publicitare - la alcool, dar şi la ţigări - din oraşe, de reclama de la radio şi mai ales cea de la televiziune, la ore de maximă audienţă deseori, care are efecte atât de nocive asupra copiilor). Pe de altă parte însă, pentru că boala sa provoacă dezastre atât lui, cît şi celor din jur, alcoolicul are obligaţia să se trateze, alcoolismul având tratamentul său specific.

Tratarea alcoolismului

Principalele metode de tratament sunt: dezintoxicarea, intervenţiile psihologice scurte, medicaţiile folosite în psihiatrie, medicaţiile repulsive (Disulfiram), medicaţiile de scădere a apetitului alcoolic (Naltrexone). Există şi terapii neconvenţionale, naturiste (cum ar fi "Fito-Antialcool", un produs din plante, invenţie a unui inginer ieşean, care, se spune, ar stopa dependenţa organismului de alcool).

Aceste metode de tratament se folosesc în următoarele modalităţi: internarea în clinică, tratamentul ambulator (inclusiv cel intensiv), şi programele de într-ajutorare de tip "Alcoolicii Anonimi".

Toate metodele menţionate au obţinut rezultate limitate. Metoda grupurilor de într-ajutorare a foştilor băutori s-a dovedit însă a fi cea mai eficientă. Datorită ei, nenumărate persoane stigmatizate şi considerate pierdute, au revenit la o viaţă normală, şi şi-au recâştigat familia, locul de muncă, respectul societăţii, şi plăcerea de a trăi. Această metodă a fost imaginată şi dezvoltată în Statele Unite de către doi mari foşti alcoolici, deveniţi legendari, Bill şi Bob. Ei au creat aşa-numitul sistem al celor 12 paşi care trebuie parcurşi. Sistemul include şi un regulament cu 12 reguli de organizare şi funcţionare.

Printre forţele vindecătoare care acţionează în cadrul grupului se numără:

• schimbul de idei între oameni cu aceeaşi suferinţă;
• cunoaşterea de sine ca urmare a contactului cu ceilalţi băutori;
• motivaţia obţinută ca urmare a primirii de încurajări de la colegi cu aceeaşi suferinţă;
• motivaţia obţinută de un alcoolic în timpul efortului de a ajuta un alt alcoolic.

Mihail Albişteanu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!