Copilul în mijlocul ispitelor

Oricine va privi contemporaneitatea noastră din perspectiva unei vieţi normale, pe care au dus-o oamenii în vremurile dinainte, nu poate să nu rămînă mirat de cît de departe de normă a devenit viaţa acum. Noţiuni ca autoritate şi ascultare, bunăcuviinţă şi amabilitate, comportare în societate şi în viaţa particulară – toate s-au schimbat brusc, s-au întors cu capul în jos.

Această viaţă nenormală poate fi caracterizată ca stricată, alintată. Din pruncie cu copilul se poartă ca şi cu un zeişor de familie: poftele lui sînt satisfăcute, dorinţele îndeplinite, el e înconjurat de jucării, distracţii, comodităţi, el nu este învăţat şi educat în conformitate cu regulile stricte de purtare creştină, ci i se creează condiţii să se dezvolte în acea direcţie în care îl poartă pornirile sale… Poate că aceasta se petrece nu în toate familiile şi nu întotdeauna, însă aşa se întîmplă suficient de des pentru a deveni o regulă a educaţiei contemporane a copiilor şi pînă şi părinţii care au cele mai bune intenţii nu pot evita aceasta cu desăvîrşire. Chiar şi cînd părinţii încearcă să-şi crească copilul în severitate, rudele şi vecinii se vor strădui să facă invers. Aceasta trebuie luat în consideraţie în educaţia copilului.

Devenind matur, un astfel de om e firesc că se va înconjura pe sine cu ceea spre ce a fost deprins de mic: comodităţi, distracţii, jucării pentru mari. Viaţa se umple de o continuă goană după distracţii, care sînt atît de lipsite de orice importanţă, încît un vizitator din secolul XIX, privind emisiunile noastre televizate cele mai populare, lunaparcurile, reclama, filmele, muzica – aproape sub orice aspect al culturii contemporane – s-ar gîndi că a nimerit într-o societate de nebuni, care au pierdut orice contact cu realitatea cotidiană.

În zilele noastre, dacă încercăm să ducem o viaţă creştină, noi trebuie să conştientizăm că lumea din jur încearcă să supună sufletul nostru ei – şi în religie (aceasta se poate observa uşor în răspînditele culte care schilodesc sufletele, impunînd supunere faţă de un "sfînt" parvenit) şi în viaţa lumească omul se confruntă azi nu cu ispite separate, ci cu o stare de ispită permanentă, ba în chipul omniprezentei muzici de fundal, ba în chipul indicatoarelor şi a reclamelor pe străzile oraşelor. Chiar şi în familie televizorul deseori devine un conducător tainic al casei, care dictează valorile contemporane, opiniile, gusturile.

De peste tot se aude chemarea: trăieşte cu ziua de azi, desfătează-te, relaxează-te, simte-te bine. Iar subtextul este altul, mult mai întunecat: uită de Dumnezeu şi orice altă viaţă înafară de aceasta, alungă din suflet orice teamă de Dumnezeu şi cinstire a sfinţeniei.

Dar ce pot face părinţii pentru a-i ajuta pe copii să înfrunte ispitele lumii?… Zilnic noi trebuie să fim gata să înfruntăm influenţa lumii printr-o educaţie creştină sănătoasă. Tot ce cunoaşte copilul la şcoală trebuie să fie controlat şi corectat acasă. Nu trebuie să gîndim că ceea ce îi dau copilului învăţătorii este pur şi simplu folositor sau neutru: căci chiar dacă el îşi însuşeşte cunoştinţe şi îndemînări folositoare (iar cea mai mare parte a şcolilor contemporane eşuiază ruşinos chiar şi în aceasta), lui i se vor preda şi multe păreri şi idei greşite. Aprecierea de către copil a muzicii, istoriei, artei, filozofiei, ştiinţei şi, desigur, a vieţii şi religiei trebuie să vină în primul rînd din familie şi Biserică, altminteri copilul va căpăta o educaţie greşită. Părinţii trebuie să supravegheze ce învaţă copiii lor şi să repare aceasta acasă, menţinîndu-se pe o poziţie sinceră şi relevînd numaidecît aspectul moral, care lipseşte cu desăvîrşire în instruirea laică.

Părinţii trebuie să ştie ce muzică ascultă copiii lor, ce filme privesc (ascultînd şi privind împreună cu ei, dacă este necesar), ce limbă aud şi cu ce limbă vorbesc ei înşişi – şi la toate acestea să dea o notă creştină.

În casele în care nu ajunge bărbăţie pentru a arunca televizorul pe geam, acesta trebuie supravegheat cu asprime, urmărindu-se evitarea influenţei otrăvitoare pe care o exercită chiar în casă asupra oamenilor tineri acest principal mesager al ideilor şi părerilor anticreştine.

Loviturile tăioase ale lumii împotriva Ortodoxiei sînt îndeptate în primul rînd asupra copiilor. şi îndată ce la copil s-a format o atitudine greşită, problema educării lui în spirit creştin devin de două ori mai anevoioasă.

Cultul personalităţii ce ni se impune, relaxarea, indiferentismul, desfătarea, refuzul celui mai neînsemnat gînd despre lumea de dincolo – sînt diverse forme ale implantării ateismului. Cunoscînd ce anume vrea lumea să facă cu noi, noi trebuie să ne împotrivim. Dar vai, dacă urmăreşti viaţa familiilor ortodoxe în lumea de azi şi pe urmă cum perpetuiază ei Ortodoxia lor, se creează impresia că această luptă cu lumea mult mai des este pierdută, decît cîştigată…

şi totuşi nu trebuie să vedem lumea din jur ca pe un rău absolut. Noi trebuie să fim destul de înţelepţi, ca să folosim în scopurile noastre tot ce e pozitiv în ea. Multe din cele care, la prima vedere, nu au nici o atribuţie la Ortodoxie, pot fi folosite în interesele educaţiei ortodoxe.

Copilul care de mic este deprins cu muzica clasică, care s-a dezvoltat sub influenţa ei, nu este supus ispitei ritmului brutal al rockului, pseudomuzicii contemporane, în măsura în care sînt supuşi cei care au crescut fără nici o educaţie muzicală. O bună educaţie muzicală, după cuvintele stareţilor de la mănăstirea Optina, curăţă sufletul şi-l pregătesc pentru primirea impresiilor duhovniceşti.

Copilul deprins cu literatura bună, drama, poezia, care a simţit influenţa ei asupra sufletului, care a primit o satisfacţie autentică, nu va deveni un adept iraţional al televiziunii moderne şi al romanelor ieftine, care pustiesc sufletul şi îl abat de la calea creştină.

Copilul care s-a învăţat să vadă frumuseţea picturii şi sculpturii clasice, nu se ademeneşte uşor de pervertita artă contemporană, nu va fi atras de producţiile dezgustătoare ale reclamei şi cu atît mai mult ale pornografiei.

Copilul care ştie cîte ceva despre istoria lumii, şi mai ales despre cea creştină, despre aceea cum au trăit şi au gîndit oamenii, prin ce hăţişuri au trecut îndepărtîndu-se de Dumnezeu şi poruncile Lui, şi ce viaţă minunată şi demnă au dus atunci cînd I-au fost credincioşi Lui, va putea judeca corect despre viaţa şi filozofia timpului nostru şi nu-i va urma orbeşte pe "învăţătorii" veacului acestuia.

Una din problemele care stau astăzi în faţa instruirii şcolare constă în faptul că copiilor nu li se mai cultivă simţul istoriei. Acesta este un lucru periculos şi fatal – a-l lipsi pe copil de memoria istorică. Aceasta înseamnă că el devine lipsit de posibilitatea de a lua pildă de la oamenii care au trăit în trecut. Dar istoria, în esenţă, se repetă continuu. Atunci cînd dumneavoastră observaţi aceasta doriţi să aflaţi cum îşi rezolvau oamenii problemele lor, ce s-a întîmplat cu cei care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu şi cu cei care îşi schimbau viaţa lor, oferindu-ne nouă o pildă strălucită.

Simţul istoriei e foarte important şi el trebuie cultivat în copii. În general, un om care cunoaşte bine cele mai bune roade ale culturii laice, care în Rusia aproape întotdeauna are un răsunet religios, creştin, capătă mai multe posibilităţi să ducă o viaţă ortodoxă laborioasă, decît cel care s-a convertit la Ortodoxie cunoscînd doar cultura care este la modă astăzi.

Anume de aceea în lupta noastră împotriva duhului lumii acesteia noi putem şi trebuie să folosim ceea ce poate să ofere lumea mai bun, ca să mergem mai departe de acest mai bun; tot ce este mai bun în lume, dacă numai ne ajunge înţelepciune ca să vedem aceasta, indică spre Dumnezeu şi Ortodoxie.

Ieromonah Seraphim Rose*

* Apologet şi filosof american contemporan convertit la Ortodoxie după îndelungi căutări. A studiat aprofundat budismul şi religiile orientale, vizitînd Tibetul şi învăţînd sanscrita veche, pe care mai tîrziu le va critica în mod strălucit în cărţile sale. A fost călugăr şi preot al Bisericii Ruse din America. Autor a numeroase cărţi şi articole, părintele Seraphim a înfiinţat Frăţia "Sf. Gherman" din Alaska, ducînd o activitate misionară uriaşă nu numai pentruAmerica, ci pentru lumea întreagă. Unele din cărţile lui au fost traduse şi în limba română. S-a mutat la cele veşnice în 1983.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!