60 de ani de la "victoria contra nazismului"

Ziua Cortinei de Fier

Înainte de 1989, pentru români, ziua de 9 mai avea două semnificaţii: proclamarea independenţei şi victoria împotriva fascismului. În 1985 a fost fixată Ziua Europei tot pe 9 mai, care la noi a început a fi sărbătorită, evident, numai după revoluţie. Ce au, de fapt, de serbat românii pe 9 mai? Cum vom vedea, Europa ne este încă străină, independenţa ne-am proclamt-o în altă zi, iar victoria aliaţilor în al doilea război mondial a însemnat căderea cortinei de fier peste Est.

Ziua independenţei statului român este 10 mai. La 9 mai 1877, Camera Deputaţilor a votat independenţa României faţă de Poartă. Actul a fost precedat de declanşarea ostilităţilor între români şi otomani. A doua zi, Senatul a adoptat "Legea Independenţei", semnată imediat de Prinţul Carol I.

10 mai a fost, până la instalarea regimului comunist, Ziua monarhiei şi totodată Ziua Naţională a României. Marca sosirea în ţară a Prinţului Carol de Hohenzollern-Siegmaringen, la 10 mai 1866. Pentru legarea monarhiei de ţară, proclamarea oficială a independenţei de stat s-a făcut pe 10 mai. În acelaşi fel s-a procedat în cazul proclamării Regatului României, pentru acest act fiind aleasă data de 10 mai 1881.

Dorind să separe proclamarea independenţei de ideea de monarhie, comuniştii au declarat drept zi a independenţei 9 mai – aceea în care Mihail Kogălniceanu ţinuse discursul privind neatîrnarea în Camera Deputaţilor.

Nu avem, deci, nici un temei să sărbătorim independenţa la 9 mai.

Vestul se poate veseli, noi nu.

Atunci, 9 mai să fie Ziua "victoriei împotriva fascismului"? Doar pentru lagărul socialist de pînă în 1989. Vesticii au serbat mereu evenimentul pe 8 mai. La fel s-a întîmplat acum, la împlinirea a 60 de ani de la victorie.

Rusia, însă, fidelă modelului şi moştenirii URSS, a marcat momentul la 9 mai printr-o defilare militară grandioasă. În Al doilea război mondial (acţiuni militare, politice şi diplomatice Cronologie), Bucureşti, "Editura Politică", 1984, dr. Leonida Loghin scrie: "8 mai 1945 - La Comandamentul general sovietic din cartierul berlinez Karlshorst, situat în localul unei şcoli militare, se semnează actul de capitulare necondiţionată a forţelor armate germane de către generalul feldmareşal Keitel, generalul Stumpf şi amiralul Friedeburg din partea Germaniei, mareşalul G.K. Jukov din partea Comandamentului suprem sovietic, mareşalul Arthur B. Tedder, din partea Comandamentului suprem britanic, generalul C. Spaatz, reprezentantul Comandamentului american şi generalul J. de Lattre de Tassigny, din partea Comandamentului francez." Mai încolo: "9 mai 1945 - ora 2. Intră în vigoare actul de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste. Popoarele Europei şi ale lumii sărbătoresc ziua Victoriei." Sovieticii au vrut să marcheze această zi separat de aliaţii vestici. De aceea, motivând că delegatul sovietic prezent în data de 8 nu era suficient de înalt în grad, la comandamentul sovietic de lângă Berlin s-a semnat încă o dată capitularea Germaniei, de către mareşalul Jukov.

Noi, cei care jumătate de deceniu am "ţinut" 9 mai, avem cu adevărat ceva de sărbătorit? În discursul său de la Fullton (S.U.A.), din 1946, Winston Churchill, Europa de est se afla după o "cortină de fier", care se lăsa pe linia atinsă de trupele sovietice în ofensiva lor spre Germania. Decenii de comunism urmau să distrugă sistemul capitalist, valorile democratice şi umane în centrul şi estul Europei. Prin anihilarea fizică a intelectualităţii, a burgheziei, a ţărănimii, coloana vertebrală a acestor popoare a fost frântă, astfel încât scursurile societăţii, comuniştii au putut denatura fibra morală a acestor popoare. Această parte a Europei a înlocuit regimurile dictatoriale, autoritare, militare, girate de Germania nazistă, cu cel mai negru totalitarism. La această situaţie a contribuit şi Churchill, prin înţelegerea sa cu Stalin asupra procentelor de partajare a Europei, la Moscova, în octombrie 1944, completată "oficial" prin acordul de la Ialta (februarie 1945), semnat şi de muribundul F.D. Roosevelt. Ce avem noi esticii de "sărbătorit"? Milioanele de morţi, torturaţi şi arestaţi?

România nu a primit statutul de cobeligeranţă la conferinţa de pace de la Paris, începută la sfârşitul anului 1946. Iar învingătorii ne-au impus despăgubiri de război uriaşe faţă de U.R.S.S., ca plată pentru campania noastră din Est (de parcă nu sovieticii ne declaraseră război, prin ultimatumul din iunie 1940 şi prin ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa), care au fost plătite prin cunoscutele "Sovrom-uri", ce au instrumentat de fapt jefuirea sălbatică a României. Iată deci cum, pentru români, dispare şi a doua semnificaţie a zilei de 9 mai.

Temelia Europei unite

Pentru vestici, de vreo 20 de ani încoace 9 mai reprezintă "Ziua Europei". Această zi, împreună cu moneda unică, steagul albastru cu cele 12 stele galbene şi imnul - celebra "Oda Bucuriei" din Simfonia a IX- a de Ludwig van Beethoven - formează simbolurile identităţii politice a Uniunii Europene. Ziua Europei reprezintă un bun prilej pentru a organiza diverse acţiuni şi festivităţi, menite să apropie Uniunea Europeană de cetăţenii ei, dar şi pe cetăţenii Uniunii între ei.

La noi însă, această semnificaţie a fost ocultată de cea privind victoria antifascistă şi, ca urmare, a trecut şi în acest an aproape neobservată. Doar Ministerul Integrării Europene a organizat câteva palide evenimente.

Pe 9 mai 1950, ministrul de Externe francez Robert Schuman a prezentat proiectul care presupunea crearea unei Europe organizate, bazată pe relaţii de cooperare. Această propunere, cunoscută sub denumirea de "Declaraţia Schuman", este considerată începutul a ceea ce astăzi este cunoscut ca fiind Uniunea Europeană. În declaraţia pe care a citit-o în faţa presei internaţionale, Schuman a chemat Franţa, Germania şi alte ţări europene să îşi unească producţia de cărbune şi oţel, ca o "primă concretă fundaţie pentru o federaţie europeană". Ceea ce a propus ministrul de externe francez era crearea unei instituţii europene supranaţionale, care să se ocupe cu managementul industriei de cărbune şi oţel, sector care, la vremea respectivă, stătea la baza industriei militare. Schuman a lansat apelul tocmai către ţările care, în timpul celui de al doilea război mondial, s-au aflat în conflict şi aproape că s-au distrus reciproc. Apropierea acestor ţări în forma propusă de diplomatul francez avea menirea să pună capăt, pentru totdeauna, războiului ce a lăsat în urma sa imense distrugeri materiale şi morale.

Marea demonstraţie de forţă a lui Putin

Paradoxal, deşi România este membru N.A.T.O. şi în proces de aderare la U.E., autorităţile au decis să sărbătorească victoria antifascistă "pe vechi". Adică, pe 9 mai. Ce-i drept, manifestările din Bucureşti şi din ţară au fost modeste, iar participarea populaţiei destul de redusă, ceea ce demonstrează că această zi nu prea rezonează în inimile românilor. Ziua Europei a trecut şi ea aproape neobservată, cum am spus, doar Ministerul Integrării simţindu-se obligat să monteze cîteva manifestări fără impact la publicul larg.

În schimb, România a onorat marea demonstraţie de forţă de la Moscova, prin prezenţa Regelui Mihai I, a preşedintelui Băsescu şi a ministrul de Externe M. R. Ungureanu. Spre deosebire de România, Lituania, Estonia, Georgia şi Republica Moldova (Voronin a preferat să sărbătorească la Chişinău) nu şi-au trimis oficiali la Moscova, în timp ce preşedintele Ucrainei, deşi prezent, nu a depus coroane de flori. Participarea preşedintelui Letoniei, ca reprezentant al balticilor, a avut o conotaţie negativă pentru ruşi. La câteva zile după eveniment, Letonia a cerut Rusiei (ca moştenitoare a U.R.S.S.) despăgubiri pentru crimele sovietice comise în cei 50 de ani de ocupaţie. De asemenea, primul ministru britanic, Tony Blair nu a venit, sub motivul că formarea noului guvern nu-i dă timpul să participe.

Prezenţa la Moscova a cuplului prezidenţial american o putem considera o sfidare, având în vedere că s-a desfăşurat între o vizită în Letonia şi una în Georgia. De altfel, în Letonia, Bush a declarat că "Ialta a reprezentat o eroare".

Este cu atît mai greu de înţeles cum de a acceptat preşedintele Băsescu – ca şi alţi 50 de şefi de state şi guverne – să participe la o serbare care a fost de la cap la coadă un omagiu trecutului sovietic.

De altminteri, Putin se comportă ca un ţar roşu: nu vrea să audă de condamnarea Pactului de neagresiune sovieto-german (Molotov-Ribbentropp), nici să ceară scuze balticilor sau să le acorde despăgubiri, nouă nu ne va da tezaurul şi consideră "o tragedie" prăbuşirea U.R.S.S. (motiv pentru care a reintrodus imnul stalinist şi poate că-i fac cu ochiul şi steagul roşu cu secera şi ciocanul). În plus, Putin duce o campanie asiduă pentru a convinge lumea de vechea inepţie a lui Stalin, aceea că U.R.S.S. a intrat în război abia în 22 iunie 1941. Probabil că de ocuparea Poloniei răsăritene (16 septembrie 1939), a Kareliei finlandeze (martie 1940), a ţărilor baltice (primăvara 1940) şi a Basarabiei, Bucovinei de nord şi a ţinutului Herţa (iunie 1940), precum şi de masacrul ofiţerilor polonezi de la Katyn trebuie să-i învinuim pe extratereştri.

La polul opus al acestui comportament se află cancelarul german Gerhardt Schröder – prezent şi el la Moscova –, care a cerut scuze popoarelor pentru suferinţele provocate de germani, sau în numele acestora.

Mihail Albişteanu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!