Pricini de smintire în Biserică

Biserica Ortodoxă Română s-a tot ferit să rezolve anumite probleme dogmatice şi de organizare pînă cînd a ajuns cu spatele la zid. Acum, nu mai poate amîna. Are de răspuns urgent, convingător, canonic şi în acord cu predania în două cazuri care sînt pricini de smintire. De felul în care o face depinde viitorul ei, adică al nostru, al creştinilor ortodocşi.

Primul şi cel mai grav este cel al ÎPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, care s-a împărtăşit împreună cu reprezentanţii cultului greco-catolic, pe 25 mai 2008, cu ocazia slujbei de sfinţire a unei biserici greco-catolice din Timişoara, în prezenţa Nunţiului Apostolic în România, a Episcopului greco-catolic de Lugoj şi a 2500 de oameni. Pentru orice creştin ortodox, acest gest înseamnă o lepădarea de propria credinţă. Este o evidenţă pentru toţi cei care merg la biserică şi n-au urechile încuiate sau vreun handicap psihic. Deci, nu intru în subtilităţi teologice, că nu are sens.

Reacţia greco-catolicilor a fost un strigăt de victorie: "s-a petrecut o minune! (…) un eveniment extraordinar şi care a onorat întreaga audienţă, cu o semnificaţie religioasă şi istorică cel puţin egală cu cea a Revoluţiei anti-comuniste pornite de la Timişoara." Nu ştiu dacă ar mai fi exclamat astfel dacă un ierarh greco-catolic sau catolic s-ar fi împărtăşit la o Sfîntă Liturghie ortodoxă, dar am suficiente motive să cred că nu. Mai mult, cred că un ierarh catolic care ar fi comis acest act ar fi fost caterisit imediat.

De gravitatea faptei sale este conştient şi ÎPS Nicolae. Întrebat fiind de jurnalişti de ce a făcut acest gest, întîi a negat, apoi a suflat ceaţă: "Formal e adevărat. (…) Nu am luat însă Sf. Împărtăşanie." Ce să înţelegi de aici, că a luat azimă şi a băut din potir, cum o arată şi fotografiile de la eveniment, dar de fapt Înaltpreasfinţia sa crede că, provenind de la greco-catolici, acestea nu sînt Trupul şi Sîngele Domnului?

Ulterior, într-o conferinţă publică a Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini, pe 3 iunie a.c., ÎPS Nicolae ne-a lămurit: s-a împărtăşit, a fost convins că luat Trupul şi Sîngele Mîntuitorului, nu regretă că a făcut acest gest, iar credincioşii săi de la Catedrala din Timişoara aproape că l-au aplaudat în duminica următoare; îşi asumă consecinţele.

Reacţia iniţială a Patriarhiei a fost excesiv de prudentă, pe motiv că încă nu are toate informaţile necesare. Însă, celelalte Biserici Ortodoxe şi-au manifestat consternarea şi au cerut explicaţii BOR. Aud că în anumite parohii din străinătate, preoţii ruşi şi greci nu mai vor să slujească alături de preoţii români pînă cînd BOR nu va lua măsuri cu ÎPS Nicolae şi nu-şi va limpezi astfel poziţia. Pentru că fapta vlădicăi din Banat e doar cea mai demonstrativă dintre cele la care se încumetă o parte din clericii BOR. Să nu uităm că, de Bobotează, PS Sofronie, episcopul ortodox al Oradei, a slujit agheasma mare împreună cu Virgile Bercea, episcopul greco-catolic. Fapt malign, pentru că sfinţirea aghesmei mari este parte a Liturghiei. Atunci, Patriarhia a rămas mută. Acelaşi PS Sofronie duce o adevărată vînătoare de anti-ecumenişti în Bihor, cazul ieromonahului Eftimie Mitra, înlocuit din funcţia de egumen al Schitului Huta – Bihor, fiind poate cel mai cunoscut, dar nu singular.

Derapajele în afara învăţăturii noastre de credinţă ale celor doi ierarhi s-au petrecut, în chip semnificativ, după ce, în luna noiembrie a anului trecut, la Ravenna (Italia), Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialog Teologic dintre ortodocşi şi catolici a elaborat un Acord, semnat şi de BOR, în care, în fraze meşteşugite viclean, lăsa să se înţeleagă că ortodocşii îl recunosc drept cap al tuturor Bisericilor creştine pe papă. Iar catolicii n-au ezitat să exulte şi pe seama aceste izbînzi. Ierahia noastră a negat neconvingător că asta spune documentul, dar roadele acestuia se văd mai bine astăzi.

Aşadar, Biserica Ortodoxă Română nu are de soluţionat doar cazul ÎPS Nicolae, sau de adus la calea cea dreaptă numai pe PS Sofronie, ci trebuie să clarifice relaţia pe care o are cu Biserica greco-catolică şi cu Biserica romano-catolică. Sînt de acord că dialogul dintre Biserici este necesar într-o lume tot mai descreştinată, că pot exista anumite acţiuni comune, dar nu cu preţul trădării credinţei.

După ce cazul Nicolae Corneanu a luat amploare pe Internet şi în presă, Patriarhia a anunţat că Sinodul permanent (din care fac parte şi ÎPS Nicolae, şi PS Sofronie) se va întruni urgent, urmînd ca Sfîntul Sinod în plen să ia decizia finală cît mai repede. Este un examen greu pentru Sfîntul Sinod, pentru că nu interesează neapărat atît ce i se va întîmpla ÎPS Nicolae (şi aceeaşi soartă ar trebui să o aibă şi PS Sofronie), cît cum va fi tratat dogmatic raportul cu catolicii, în special, şi ecumenismul, în general, astfel încît să nu mai existe acest fel de derapaje. Oricum, nu trebuie ca ÎPS Nicolae, sprijinit de o parte a "societăţii civile" bolnavă şi o presă aşijderea, să fie transformat într-un fals martir al "unităţii".

Al doilea caz este cel al preoţilor din Craiova şi Iaşi care au înfiinţat sindicate în Biserică. Folosindu-se de faptul că sînt nemulţumiri justificate în rîndul preoţilor, ca şi anumite erori şi excese la nivelul administraţiei bisericeşti, cîţiva "proletari" în sutane au trecut la lupta de clasă cu ierarhia, în răspărul dogmelor, canoanelor şi a jurămîntului depus la hirotonie. Demersul lor miroase de la o poştă a erezie şi schismă. Iarăşi, nu dezvolt argumentele de ordin canonic şi ale legiuirilor bisericeşti, dar atrag atenţia că, dacă Sinodul nu intervine prompt şi eficient, BOR riscă o ruptură serioasă în sînul ei, pentru că maladia sindicalismului în reverendă se răspîndeşte rapid.

Claudiu Târziu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!