A murit Părintele Ioan de la Recea. Legenda continuă

A fost o legendă din timpul vieţii. Un mărturisitor al lui Hristos, luminat de har, care îşi purta crucea cu smerenie şi dragoste. Când îl întâlneai, ţi se plecau genunchii în mod reflex. Era ca şi cum un sfânt s-ar fi desprins din icoană şi ar fi venit spre tine. Te copleşea prin prezenţă, dar nu pentru că era dominator, ci pentru bunătatea, pacea şi modestia care transpăreau pe chipul acestui călugăr. Părintele Arhimandrit Ioan Iovan de la Recea.

Pe 17 mai, legenda s-a destrupat. Sufletul Părintelui Ioan s-a ridicat la ceruri, spre a se uni cu Tatăl.

Născut în 1922, ca fiu al preotului Gavril şi al presbiterei Maria Iovan, a studiat Dreptul timp de trei ani, a absolvit Facultatea de Teologie şi a făcut studii pentru doctorat, cu Părintele Dumitru Stăniloae, fără să-şi mai susţină însă teza. În 1947 a intrat la Mânăstirea Vladimireşti (Galaţi), unde, pe 27 noiembrie 1949, a fost tuns în monahism, cu numele de Ioan, o lună mai târziu fiind hirotonit ieromonah. Părintele Ioan a slujit la Vladimireşti până în anul 1955. Predicile şi sfaturile sale duhovniceşti au făcut din mânăstire loc de mare pelerinaj. În plină prigoană asupra Bisericii, veneau să-l asculte, în aer liber, pe orice vreme, stând în genunchi, 20.000-30.000 de oameni. Autorităţile comuniste au trecut de la uimire la furie şi apoi la panică. Sfinţia Sa făcea spovedanii colective şi era pentru împărtăşirea cât mai deasă, şi zilnică, dacă era posibil, pentru tot păcătosul, chiar dacă acesta nu apuca să se curăţe prin canon şi rugăciune. Din această pricină, într-o scrisoare deschisă semnată de câţiva mari duhovnici, între care Părintele Cleopa Ilie, Părintele Petroniu Tănase de la Sfântul Munte Athos, Părintele Arsenie Papcacioc şi Mitropolitul Antonie Plămădeală, în anul 1954, Părintele Ioan a fost acuzat de erezie. În 1955, Părintele Ioan a trimis un memoriu conducerii Statului şi Sfântului Sinod, în care spunea: "… de ce se pedepsesc elevii, studenţii, militarii, învăţătorii şi alţi membri de partid pentru că merg la Biserică? În ce consta libertatea religioasă, care sunt limitele ei? Dacă este o colaborare între Biserică şi Stat, atunci de ce Statul are drepturi nelimitate şi se amestecă grosolan în toate ale Bisericii, inclusiv în predici şi slujbe, pretinzând să fie scurtate sau chiar anulate în anumite zile? Unii au zis că suntem reacţionari: în sens duhovnicesc, au dreptate - vrem sa fim reacţionari până la moarte, împotriva diavolului şi a ucenicilor săi". A fost acuzat de instigare la terorism şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. A supravieţuit regimului de exterminare din închisorile prin care a trecut – Galaţi, Văcăreşti, Jilava, Gherla şi Aiud –, deşi a suferit multe torturi şi s-a îmbolnăvit grav de TBC. În temniţă, Părintele Ioan a continuat să oficieze Sfânta Liturghie în fiecare zi, cu ajutorul unor detinuţi de drept comun, care aveau o mai mare libertate de mişcare şi puteau introduce în închisoare vin pentru împărtăşanie. Antimisul îl avea cusut pe spatele maieului. Potirul era o cutie de medicamente din ebonită sfinţită.

Părintele Ioan a fost printre puţinii care au rezistat reeducării de la Aiud. A fost eliberat în 1964, cu decretul de graţiere generală.

După închisoare, Mitropolitul Antonie Plămădeală a cerut şi a obţinut în Sinod ridicarea caterisirii Părintelui Ioan, pentru dovezile de credinţă pe care le-a dat.

După 1990, a devenit duhovnicul mânăstirii de maici "Naşterea Maicii Domnului" de la Recea, de lângă Târgu-Mureş. Acolo a şi fost îngropat pe 19 mai a.c.

IPS Andrei, arhiepiscopul Albei Iuliei, a spus: "Părintele a fost un mărturisitor al lui Hristos. Cu orice risc şi-a exprimat crezul său, fiind un mare misionar. Misiunea lui pornea din convingerea că se poate regenera viaţa noastră duhovnicească printr-o regăsire a comuniunii cu Hristos în Sfânta Euharistie. Nădăjduim că Domnul nostru Iisus Hristos îl va face partaş al ospăţului crediţei cel veşnic".

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

CLAUDIU TÂRZIU

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!