VATICANUL ÎNTRE TEOLOGIE ŞI S.F.

Sub ultimii doi papi, Vaticanul pare să aibă o adevărată obsesie “fraternală”: dacă pentru răposatul Ioan Paul II evreii erau “fraţii noştri mai mari” (i nostri fratelli maggiori), pentru iezuitul argentinian José Gabriel Funes, astronomul şi consilierul lui Benedict XVI, se poate vorbi despre... “fratele nostru extraterestru”: Per dirla con san Francesco, se consideriamo le creature terrene come “fratello” e “sorella”, perché non potremmo parlare anche di un “fratello extraterrestre”? Farebbe parte comunque della creazione... (în L’Osservatore Romano, 13 mai 2008)!

Ceea ce uimeşte la iezuitul din ţara tango-ului este nesimţirea teologică (pentru că n-o pot numi altfel) a întregului discurs. Căci “extraterestrul” este produsul imaginativ al unei pseudo-mitologii laicizate, altoite pe paradigma scientismului evoluţionist, pluralist şi relativist al modernităţii. Chiar dacă pozitivismul radical al începuturilor s-a mai îmblînzit treptat, lăsînd loc şi unor chinuite dezvoltări metafizice, acest gen de “ştiinţă” nu e mai puţin rezultatul unei gîndiri anti-tradiţionaliste şi anti-teologice, în care raţionalismul şi empirismul se întîlnesc sub pălăria mai largă a materialismului ateu. Or, nu poţi, ca om al credinţei, să invoci senin reperele şi poncifele acestui alt fel de gîndire, în virtutea nici unei forme de aggiornamento, şi cu atît mai puţin să tîrăşti în asemenea elucubraţii numele unui sfînt al Bisericii tale (în cazul de faţă Francisc din Assisi).

A accepta fie şi numai simpla supoziţie a existenţei unor “civilizaţii extraterestre”, a ideii că “nu sîntem singuri în Univers”, înseamnă implicit să conteşti întreaga Revelaţie divină, unicitatea Creaţiei şi centralitatea omului în sînul ei, iconomia mîntuirii şi perspectiva eshatologică a creştinismului, negîndu-L pe Dumnezeu sau prefăcîndu-L într-un “Mare Anonim” fanfaron, care se joacă de-a creaţia şi de-a întruparea, minţindu-ne făţiş sau doar prin omisiune, cu fapta şi cu cuvîntul.
Pînă a concluziona radical, cu un Seraphim Rose, că “extratereştrii” nu pot fi decît întruchipări demoniace, menite să-l smintească pe omul dezdumnezeit, e de ajuns să-i identificăm ca fabulaţii puerile ale imaginarului laic, simptomatic mai apropiate de demonic decît de angelic, ireductibile la vreun element concret al realităţii sau măcar la vreo sugestie cît de vagă a descoperirilor dumnezeieşti. A încerca să le faci loc în discursul religios, chiar şi numai tangenţial sau în glumă, este cel puţin o formă de iresponsabilitate, incompatibilă cu pre-tenţiile spirituale şi intelectuale ale Vaticanului.

Dacă un papă de altitudinea teologică a neamţului Ratzinger tolerează fără nici o reacţie asemenea enormităţi colportate chiar în anturajul său, atunci orice suspiciuni sau idiosincrazii faţă de romano-cato-licismul actual devin de înţeles şi chiar legitime.

Răzvan Codrescu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!