numarul 3, mai 2003

Cele sapte pacate capitale

Sfantul Apostol Iacov spune in Epistola sa soborniceasca: "Fratii mei, daca vreunul va rataci de la adevar si-l va intoarce cineva, sa stie ca cel ce a intors pe pacatos de la ratacirea caii lui isi va

Mantui sufletul din moarte si va acoperi multime de pacate." (5: 20)

De vreme ce, prin faptele mele, nu sunt in stare sa ma mantuiesc, neavand credinta destula, poate ma voi salva prin ajutorarea celor rataciti.

Un discipol al meu imi scrie ca articolul despre Manie i-a fost de mare ajutor, prin fire, el fiind inclinat spre repede maniere si ma roaga sa mai scriu despre pacate, socotind ca are mai multe decat a descoperit citind articolul. De aceea m-am hotarit sa scriu despre cele sapte pacate

capitale, dar nu intr-un sens discursiv, ca intr-un tratat de morala, ci intr-o forma mai poetica, mai solicitanta si care sa va puna la incercare pe fiecare dintre cei care va veti simti angajati.

Voi incepe cu o poveste medievala, o poveste de dragoste naiva si care a trebuit sa moara din cauza convetiei sociale a vremii. In Evul Mediu, doi nobili isi aveau domeniile alaturate, dar drumurile lor nu se intalneau niciodata, pentru ca o vrajmasie de secole despartea cele doua familii. Cauza acestei dusmanii era obscura, detaliile se pierdusera cu trecerea vecurilor, dar ura ramasese si se transmitea din generatie in generatie, ca un catehism satanic: dusmanii unuia erau

Socotiti prietenii celorlati si invers; fiii, nepotii si stranepotii se urau cu o ura mereu improspatata.

Dar asa cum se intampla adesea, lantul urei trebuia sa se rupa odata printr-o veriga a iubirii: fiul unuia dintre nobili s-a indragostit de fiica nobilului dusman si aceasta de el. Aveau intalniri secrete si-si faceau juraminte de credinta vesnica pe care, cu puritatea tineretii, le socoteau valabile, mai tari decat vrajmasia si decat moartea. Din nefericire, tatal fetei a aflat despre aceasta iubire si a taiat scurt tinerilor orice posibilitate de a se mai intalni. Pentru a pune capat oricarei sperante de continuare, a hotarit ca fiica lui sa se marite cu un alt tanar nobil si frumos. Pe vremea aceea, autoritatea parinteasca era absoluta si fata s-a supus vointei tatalui sau, dar nelinistea ei a inceput s-o chinuie tot mai mult, pentru ca nu se putuse intalni cu iubitul sau ca sa-i poata explica ce se intaamplase. Ceea ce o tulbura cel mai mult era faptul ca iubitul ei facuse o fagaduinta: daca ea se va casatori cu altul, in ziua cununiei, el se va sinucide. Ea stia ca el isi va tine cuvantul.

In acest timp, pregatirile de nunta se apropiau de sfarsit si fata inca nu gasise o solutie prin care sa impiedice eventuala nenorocire. Toata lumea se pregatea pentru nunta. Nobilii si, in special,

doamnele, se dadeau de ceasul mortii pentru a fi invitate la nunta aceasta. Tatal miresei obtinuse o favoare neasteptata din partea regelui: acesta acceptase sa-i imprumute, pentru

eveniment, pe bucatarul palatului, celebru in toata tara, mai ales pentru un fel special de mancare, cu o reteta secreta, un fel care era pregatit in taina, de care bucatarul era foarte mandru si care

trebuia servit numai in ziua banchetului, altfel isi pierdea gustul.

A sosit si dimineata nuntii si fata inca nu era hotarita ce sa faca. O necunoscuta din multimea

Invitatilor care se pregateau de nunta i-a soptit ca iubitul ii trimetea prin ea mesajul mortii sale. Imbracata in rochia de mireasa, fata si-a implorat tatal s-o lase sa mearga la tanar spre a-l convinge sa nu se sinucida. Pentru severitatea tatalui, ceea ce auzea de la fiica lui era aproape o lovitura fatala: fiica lui sa se duca la fiul dusmanului sau de moarte chiar in ziua nuntii! Fata

Plangea si-i spunea ca moartea iubitului va apasa pe viata ei pana la sfarsit. Dupa atatea lacrimi, spre surprinderea lui insusi, tatal a acceptat. Dar i-a spus ca va trebui sa mearga pe la fiecare invitat sa ii ceara ingaduinta. Mai intai la mire, apoi la nuntasi, la bucatar, fiindca altfel, el va cadea in disgratia regelui.

Ranit in mandria lui de nobil, tatal s-a inchis in biroul sau, pana la intoarcerea miresei.

Desi gelozia i-a intunecat la inceput mintea, mirele si-a dat acordul, avand promisiunea fetei ca se va intoarce pentru ceremonie. Apoi, bucatarul regelui a acceptat si el, desi parea ca i se surpa toate pregatirile ce le facuse pana atunci.

Invitatii, crema nobilimii, au aflat si ei ca toata barfa lor despre perechea de miri ascundea o mare tragedie. Desi isi pierdusera ziua degeaba, toti mesenii au ingaduit fetei sa se duca la fostul ei iubit.

Fata a luat o trasura care a dus-o pana intr-un loc de unde trebuia sa mearga pe jos, traversand o padure si un rau adanc, pe un drum secret pe domeniul nobilul tata al fostului sau iubit.

Pe cand traversa padurea, fata a fost oprita de un hot. Ea i-a spus dintr-o rasuflare povestea ei, rugandu-l cu lacrimi s-o lase sa plece. Toate podoabele ii trebuiau pentru nunta.

Poate ca un inger al Domnului o insotea pe tanara, caci hotul s-a induiosat si a lasat-o sa plece fara sa o jefuiasca. Fata a ajuns la rau. Acolo era un pacatos care primise canon de la duhovnicul sau sa treaca raul cu barca toata ziua si jumatate din noapte, dintr-o parte in alta, fie ca avea, fie ca nu avea calatori. Era foarte lenes si pentru asta il pedepsise in felul acesta duhovnicul lui. Ii acordase o singura zi de odihna: duminica. Daca insa calca ziua de duminica, saptamana urmatoare nu mai avea dreptul deloc la odihna scurta de trei ceasuri pe noapte. De aceea, nici nu a voit sa auda rugamintea fetei ca s-o treaca dincolo. In cele din urma, s-a induiosat si a trecut-o, calcand duminica.

Fat a traversat gradina castelului si a intrat in apartamentul tanarului.Toate i se pareau cunoscute. A ajuns in camera lui si l-a gasit palid, in fata oglinzii, tinand in mana sabia cu care trebuia sa se strapunga. Astepta numai ca oamenii sai sa-l anunte ca mireasa a intrat in biserica, pentru a desavarsi actul propriei sale morti. In clipa aceea a vazut, prin oglinda, pe iubita lui alba la fata si

plansa, stand ca o stana de piatra. S-a intors spre ea cuprins de un val urias de dragoste. O vedea aievea si nu-i venea sa creada. A cuprins-o navalnic in brate soptindu-i ca, de acum, nimic nu-i va mai putea desparti, ca vor ramane vesnic impreuna. Fata insa a cautat sa-l domoleasca si i-a spus cu lacrimi ce s-a intamplat si prin cate a trecut pana a ajuns la el si de ce a venit.

Tanarul a acceptat, intr-un final, s-o lase sa se intoarca la mirele ei.

Istorioara aceasta nu are ca scop sa va spuna o poveste de dragoste, de aceea nu ne intereseaza ce s-a mai petrecut cu mireasa, cu mirele si cu iubitul.

Istorioara aceasta nu se termina aici, pentru ca scopul ei este o investigatie psihologica abisala. Adancurile pe care nu vi le cunoasteti sunt solicitate de aceasta povestire simpla si naiva.

Va cer ca, in primele trei minute dupa ce ati terminat de citit, sa va raspundeti fiecare, pentru el

insusi, care dintre personajele povestirii a sacrificat cel mai mult pentru mireasa? Tatal fetei? Mirele? Bucatarul? Mesenii? Hotul? Lenesul? Iubitul?

Stiu ca fiecare va raspunde in felul sau, unii spontan, altii dupa o scrupuloasa cantarire, iar altii, au meres pe alaturi de problema.

Persoanele au judecat indelung, au ajuns la concluzia ca toti au facut un sacrificiu, in mod egal, pentru mireasa. Realitatea este ca in noi sunt toate cele sapte pacate capitale, unele practicate mai intr-o masura mai mare, altele in mai mica masura, altele innabusite.

Dar nu toate salasluiesc in noi in aceeasi masura ca in diavol.

Este o greseala sa nu raspunzi spontan, pentru ca numai atunci ai sti ce pacat este mai puternic in tine.

In ceea ce priveste persoanele care au spus ca fata a facut cel mai mult, au savarsit o greseala imensa. Intrebarea era clara: cine a sacrificat cel mai mult pentru mireasa. Dupa cum vedeti, mireasa nu are nici o consistenta, ea este pura, dincolo de posibilitatea umana. Rolul ei a fost, de fapt, rolul ingerului.

Cei care au dat acest raspuns ascund un foarte mare pacat. Demonul diversiunii v-a deturnat de la intrebare si de la raspuns. El v-a inculcat ideea ca sunteti desavarsiti, ca sunteti asemenea miresei,

puri. El v-a tarit in cea mai mare minciuna, ca nici macar sa nu va descoperiti o urma de pacat. Pot spune ca ati fost victimele directe ale lui Lucifer: el v-a indemnat sa evitati raspunsul.

Nadajduiesc insa ca ati fost victime accidentale ale unei inselari de o clipa din partea demonului.

Pr. Gh. Calciu-Dumitreasa