numarul 3, mai 2003

Adevarul despre învatamântul rural din România

Un sondaj de opinie recent arata ca majoritatea românilor prefera un loc de munca sigur, chiar daca mai prost platit, fata de unul bine platit, dar nesigur. În prima categorie intra si bugetarii. E drept ca România este înca un stat super-birocratic, în care multi manânca pâinea statului degeaba. Exista prea multi functionari în unele domenii. |n armata am vazut ofiteri si subofiteri care luau milioane bune pentru ca mutau o hârtie dintr-un birou în altul. Nici învatamântul nu face exceptie. Dar, asa cum un stat nu se poate lipsi de armata sau de functionari, nu se poate lipsi nici de dascali.

Guvernul a gandit o solutie de compromis: salariile mai mari, la un numar de cadre didactice diminuat. |nsa, nu s-a miscat nimic, fiindca sunt prea multe cadre didactice necalificate in sate, datorita conditiilor de munca inumane. Totusi, în apropierea oraselor, procentul de cadre calificate depaseste de multe ori 80%. Acesti oameni, dintre care unii foarte bine pregatiti, sunt printre cei mai defavorizati din România. Pentru exemplu, vom analiza lua situatia cadrelor didactice dintr-o comuna de lînga Iasi.

O treime din salariu pe naveta

|n cazul comunei noastre, naveta unui dascal il costa pe acesta 600.000 lei lunar, adica aproape o treime din salariul sau pipernicit. Legea spune ca primariile suporta pâna la jumatate din costurile navetei, daca au posibilitati. Dar, în 2001, spre primavara, primaria comunei, al carui nume il trecem deocamdata sub tacere, ramasese fara iluminat stradal si fara telefon datorita neplatii facturilor. În fapt, în 2001, într-o singura luna, primaria a dat câte 100.000 lei pentru majoritatea cadrelor didactice din comuna. |n lipsa fondurilor locale, multi profesori de tara recurgeau la stratagema vizei de flotant false, pentru a obtine spor de zona si a-si acoperi astfel macar o parte din cheltuieli. Nu e vorba de coruptie aici, ci de disperare. Naveta nu-ti consuma doar banii, ci si nervii, timpul si energia. Autobuzele sunt particulare si deseori nu respecta orarul, asa ca trebuie sa iei ocazii pentru a ajunge la timp la ore, ceea ce e în egala masura scump si periculos. Apoi, unele autobuze sunt adevarate cosmelii ambulante: usile nu se închid, vara e caldura si praf, toamna e frig si ploua, intotdeauna este aglomerat. Se mai adauga curentul, betivii, mirosurile intepatoare, cuvintele urâte. Uneori trebuie sa mergi pe jos, pe drumuri desfundate, prin noroi sau praf. Deseori scolile functioneaza în doua schimburi, asa încât se întâmpla ca iarna destule profesoare sa se expuna unor riscuri, intorcandu-se acasa singure, prin bezna.

Umilinta

În perioada interbelica, taranul respecta macar patru oameni in sat: preotul, medicul, învatatorul si primarul. Astazi, daca de ceilalti trei înca au nevoie, de dascali satenii nu mai au trebuinta. La ce-ti foloseste învatatura în democratie, daca, te alegi cu doua milioane de lei salariu? Asemeni parintilor lor, elevii nu au respect pentru carte.

Pe lânga faptul ca nu au cultul muncii (unii au în schimb cultul furtului), unii parinti si elevi considera ca: “Profii de la tara sunt slab pregatiti. Cine ar putea sa vina aici?”. La ce bun sa le explici ca in mare parte titularizarile si detasarile in oras se fac rar si “pe ochi frumosi”? Iarna, focul se face cu lemne, care mai mereu nu sunt suficiente, asa încât în scoli e frig si umezeala; elevii si profesorii stau îmbracati in clase. Unele scoli si grupuri sanitare stau sa se darâme. Daca se strica ceva (clante, sobe, usi, ferestre), nu are cine sa le repare si nici fonduri nu sunt. Totul functioneaza pe baza de improvizatie si cârpeala. Daca ministerul sau autoritatile locale aloca fonduri pentru reparatii sau pentru constructii, sigur lucrurile se vor opri la jumatate.

Mizerie, boala, nepasare

Conditiile materiale precare ale scolii nu reprezinta decât o reflectare a situatiei comunitatii în ansamblu. Numeroase familii sunt sarace si dezorganizate, cu parinti alcoolici. Copiii sunt batuti acasa, fortati sa munceasca de la virste fragede; sunt trimisi rar la scoala, murdari - si numai pentru a incasa alocatia de la stat. Unele case sunt adevarate focare de infectie cu hepatita si paduchi, uneori cu TBC. Dascalii sunt supusi astfel unui pericol permanent.

Unii copii sufera de tulburari de comportament, au memorie slaba, nu se pot concentra, ilustrind exact zicerea „facuti la betie”.Altii sunt foarte inteligenti, dar putini au un mediu familial care sa-i sustina in efortul de învatare. Ca urmare, rezultatele scolare sunt pe masura, si nu din vina profesorilor. Acestia nu au deseori nici macar satisfactia muncii, rareori putând sa duca elevi la olimpiade judetene sau nationale.

Cum elevii nu au nici timpul, nici posibilitatile materiale, nici disponibilitatea spre lectura, modelele lor sunt cele din viata reala, alese nu de putine ori dintre rudele, prietenii sau vecinii “aureolati” de anii petrecuti prin penitenciare.

Lipsa lecturilor se reflecta si în vocabularul sarac pe care-l au elevii, ceea ce-i dezavantajeaza în raport cu elevii de la oras, care, chiar daca nu citesc, au macar televiziunea prin cablu.

Exista, totusi, si o minoritate formata din oameni cu suflet si constiinta. Datorita acestora, unele scoli satesti, lipsite de sprijinul autoritatilor centrale si locale, nu s-au prabusit înca.

Diversiunile guvernului

Fata de greutatile din învatamântul rural, guvernul ar putea macar sa asigure o salarizare decenta. Dascalii sunt ignorati voit, pâna când sunt adusi în situatia de a face greva. Cum adie vânt de razmerita, guvernul scoate tolba cu minciuni, pe care le împrastie cu ajutorul mass-media: cresc salariile spectaculos, se dau tichete de masa, se acopera cheltuielile profesorilor navetisti; profesorii fura din banii statului cu ajutorul vizelor de flotant; profesorii castiga sume uriase pregatind elevii in particular. Cu astfel de diversiuni, guvernul isi atinge doua scopuri: previne greva si compromite pe dascali in ochii opiniei publice.

Cine verifica ce si cum se da? Iar când va începe greva, românii vor spune: “Li s-au facut facilitati, fac pregatiri, iau si cadouri, fura statul cu vize de flotant false, au si vacante lungi, muncesc doar 18 ore pe saptamâna si tot mai vor?”

Se uita ca cele 18 ore trebuiesc pregatite, ca se fac planurile de lectie, planificari, evaluari, cursuri de perfectionare, iar vacantele sunt necesare, caci munca zilnica cu sute de copii neastimparati este epuizanta. Cadouri nu stiu daca s-au dat vreodata dascalilor de la tara, unde toata lumea e saracita.

Profesorii s-au lasat, aproape de fiecare data, pacaliti de promisiuni si au renuntat la “înghetarea” anului scolar. Cum se vedea scapat în vacanta, guvernul îsi amintea ca are probleme mai importante decât învatamântul, contând, ca întotdeauna, pe bunul simt si responsabilitatea dascalilor. Si va proceda asa pâna când nepasarea sa va cauza o zguduire profunda a învatamântului românesc.

Mihail Albisteanu