2% pentru Asociatia ROST

Publicaţie lunară editată de Asociaţia Rost


Blogurile ROST:

Claudiu Tārziu

Razvan Codrescu

Mihail Albisteanu


cultural, politic, religios

Cum ne puteţi ajuta           | Numărul curent | Gruparea revistei | Abonamente | Redacţia | Lămuriri | Contact | Arhiva
Carti ale membrilor ROST | Atitudini la zi: Campanie: "Daruind vei dobindi"
English Edition
numărul 27, mai 2005

Sumarul revistei











Haiducii lui Dumnezeu*

 

Comunismul a spulberat temeliile vechii lumi romāneşti. Credinţa a fost interzisă, monarhia – abolită, pămīntul – colectivizat, opoziţia politic㠖 lichidată. Cīteva mii de oameni s-au īmpotrivit cu arma īn mīnă acestor silnicii. Puterea le venea din credinţa īn Dumnezeu, hotărīrea – din patriotism. Sīntem datori să nu-i uităm.

 

Prin jertfirea Sa pe cruce, Iisus Hristos ne-a deschis poarta mīntuirii. Ca să trecem prin ea avem īnsă nevoie de voinţa de a-I urma Lui. Tot Hristos ne-a spus ce avem de făcut: "Eu sīnt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decīt prin Mine" (Ioan 14, 6), "Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 38). Cu alte cuvinte, ne vom mīntui numai trăind credinţa.

Nouă, celor de azi, ni se cere doar o viaţă curată. Dar au fost momente īn istorie cīnd creştinilor li s-au cerut dovezi de sīnge ale credinţei. Şi le-au dat. Inclusiv secolul XX este presărat cu mormintele martirilor pentru Hristos. Īn veacul de curīnd īncheiat, romānul creştin a plătit pentru credinţa sa, īntīia oară, nu numai cu viaţa, ci şi īndurīnd "reeducarea" comunist㠖 menită să-l distrugă sufleteşte.

Īn Romānia nu există īncă date precise referitoare la numărul victimelor făcute de comunism. Unele informaţii arată că sub regimul comunist, pe motive politice, au fost arestaţi 3.000.000 de oameni, au murit īn īnchisori 500.000, au fost ucişi īn timpul colectivizării 200.000 şi īn rezistenţa armată alte 10.000. Puţini dintre aceştia nu erau creştini.

Uitarea, indiferenţa sau ignoranţa acoperă, ca o apă neagră, dimensiunea holocaustului comunist īmpotriva romānilor şi motivaţiile sale spirituale.

Nu avem īnsă dreptul să uităm, să nu ştim, să nu ne pese. Nici să iertăm. Căci comunismul a lovit de moarte īn fibra noastră naţională. A decimat elita Romāniei, pentru a subjuga mai uşor poporul, şi a vrut să-L scoată pe Hristos din sufletele romānilor, pentru a-i dezumaniza. Comunismul ne-a lăsat sechele de care poate că nu ne vom vindeca niciodată.

Īn consecinţă, avem datoria de a menţine vie memoria publică referitoare la holocaustul contra romānilor. Cum avem şi obligaţia de a face cunoscut lumii faptul că romānii s-au īmpotrivit comunismului.

Iată, se īmplinesc 57 de ani de la arestările īn masă ale opozanţilor comunismului. Īntr-o singură noapte, aceea de 15 spre 16 mai 1948, au fost arestaţi 4000 de studenţi, condamnaţi apoi la ani grei de temniţă.

Cīţi au scăpat de mīna Siguranţei (devenită Securitate pe 30 august ’48), s-au refugiat īn munţi, alăturīndu-se foştilor ofiţeri, preoţilor, profesorilor, muncitorilor şi ţăranilor din rezistenţa anticomunistă armată. Luptătorii din rezistenţă ne-au salvat demnitatea naţională, apărīnd temeliile vechii lumi romāneşti timp de 18 ani (1944- 1962). Comuniştii au interzis credinţa, au abolit monarhia, au colectivizat pămīntul, au schimbat patriotismul cu obedienţa faţă de URSS şi au lichidat opoziţia politică. Cīteva zeci de mii de romāni au īnţeles să riposteze la toate astea. O parte cu arma īn mīnă, pe cărările munţilor, ca haiducii odinioară. Alţii alcătuind reţele de sprijin ale primilor cu informaţii, hrană, haine şi adăpost.

Toţi cei care au īnfruntat trupele de Securitate cred că Dumnezeu le-a dat curajul de a o face. Īşi spuneau haiduci, fiindcă se asemănau cu aceştia la "setea de libertate" şi "foamea de dreptate".

Romānia nu a cunoscut nici o tentativă de schimbare a comunismului pornită din el īnsuşi, precum Ungaria (1956), Cehoslovacia (1968) sau Polonia (prin mişcarea "Solidaritatea" īncepută īn ’80). A avut īnsă o rezistenţă anticomunistă armată, care a fost discursul romānesc despre libertate. Trebuie să fim mīndri de asta şi să-i omagiem pe cei care s-au jertfit.

Mai trăiesc unii dintre foştii luptători din munţi, ca şi unii dintre foştii "reeducaţi" de la Piteşti. De la ei ar putea afla, īn mod direct, generaţia nouă ce a īnsemnat comunismul. Īnsă, autorităţile nu fac nimic īn acest sens, aşteptīnd probabil să fie chemaţi la Domnul şi aceşti ultimi "haiduci".

 

Claudiu TĀRZIU

* Reiau aici titlul generic al largului grupaj despre foştii luptători din rezistenţa anticomunistă armată, coordonat de mine şi apărut īn "Jurnalul naţional" pe 10 mai 2004, pentru a trimite la o necesară re-decoperire a acestui capitol de istorie romānească.


Cautam distributori

Revista ROST cauta distribuitori in toata tara si in comunitatile de romani din strainatate: biserici de mir, manastiri, firme locale de difuzare a presei, librarii, magazine generaliste si persoane particulare. Ofera comision generos.

Pentru detalii si contracte, luati legatura cu directorul publicatiei, la telefon 0740.103.621 sau 0727.722.632, ori pe e-mail: rost@rostonline.org sau revistarost@gmail.com.

Acum, revista ROST poate fi procurata de la chioscurile Rodipet SA sau:

  • In Bucuresti – de la librariile "Vasiliada" (Bd. I. C. Bratianu 12) si "Sophia" (str. Bibescu Voda nr. 24, linga Facultatea de Teologie)
  • In Constanta – de la libraria "Brāncoveneasca" (Str. Vasile Lupu nr. 43)
  • In Galati – de la libraria "C. Negri" (Strada Domneasca 27)
  • In Suceava – de la libraria "Sf. Voievod Stefan cel Mare"
  • In Comanesti (Bacau) – de la libraria „Epiharia"

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!