Haiducii lui Dumnezeu*

Comunismul a spulberat temeliile vechii lumi româneşti. Credinţa a fost interzisă, monarhia – abolită, pămîntul – colectivizat, opoziţia politică – lichidată. Cîteva mii de oameni s-au împotrivit cu arma în mînă acestor silnicii. Puterea le venea din credinţa în Dumnezeu, hotărîrea – din patriotism. Sîntem datori să nu-i uităm.

Prin jertfirea Sa pe cruce, Iisus Hristos ne-a deschis poarta mîntuirii. Ca să trecem prin ea avem însă nevoie de voinţa de a-I urma Lui. Tot Hristos ne-a spus ce avem de făcut: "Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine" (Ioan 14, 6), "Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 38). Cu alte cuvinte, ne vom mîntui numai trăind credinţa.

Nouă, celor de azi, ni se cere doar o viaţă curată. Dar au fost momente în istorie cînd creştinilor li s-au cerut dovezi de sînge ale credinţei. Şi le-au dat. Inclusiv secolul XX este presărat cu mormintele martirilor pentru Hristos. În veacul de curînd încheiat, românul creştin a plătit pentru credinţa sa, întîia oară, nu numai cu viaţa, ci şi îndurînd "reeducarea" comunistă – menită să-l distrugă sufleteşte.

În România nu există încă date precise referitoare la numărul victimelor făcute de comunism. Unele informaţii arată că sub regimul comunist, pe motive politice, au fost arestaţi 3.000.000 de oameni, au murit în închisori 500.000, au fost ucişi în timpul colectivizării 200.000 şi în rezistenţa armată alte 10.000. Puţini dintre aceştia nu erau creştini.

Uitarea, indiferenţa sau ignoranţa acoperă, ca o apă neagră, dimensiunea holocaustului comunist împotriva românilor şi motivaţiile sale spirituale.

Nu avem însă dreptul să uităm, să nu ştim, să nu ne pese. Nici să iertăm. Căci comunismul a lovit de moarte în fibra noastră naţională. A decimat elita României, pentru a subjuga mai uşor poporul, şi a vrut să-L scoată pe Hristos din sufletele românilor, pentru a-i dezumaniza. Comunismul ne-a lăsat sechele de care poate că nu ne vom vindeca niciodată.

În consecinţă, avem datoria de a menţine vie memoria publică referitoare la holocaustul contra românilor. Cum avem şi obligaţia de a face cunoscut lumii faptul că românii s-au împotrivit comunismului.

Iată, se împlinesc 57 de ani de la arestările în masă ale opozanţilor comunismului. Într-o singură noapte, aceea de 15 spre 16 mai 1948, au fost arestaţi 4000 de studenţi, condamnaţi apoi la ani grei de temniţă.

Cîţi au scăpat de mîna Siguranţei (devenită Securitate pe 30 august ’48), s-au refugiat în munţi, alăturîndu-se foştilor ofiţeri, preoţilor, profesorilor, muncitorilor şi ţăranilor din rezistenţa anticomunistă armată. Luptătorii din rezistenţă ne-au salvat demnitatea naţională, apărînd temeliile vechii lumi româneşti timp de 18 ani (1944- 1962). Comuniştii au interzis credinţa, au abolit monarhia, au colectivizat pămîntul, au schimbat patriotismul cu obedienţa faţă de URSS şi au lichidat opoziţia politică. Cîteva zeci de mii de români au înţeles să riposteze la toate astea. O parte cu arma în mînă, pe cărările munţilor, ca haiducii odinioară. Alţii alcătuind reţele de sprijin ale primilor cu informaţii, hrană, haine şi adăpost.

Toţi cei care au înfruntat trupele de Securitate cred că Dumnezeu le-a dat curajul de a o face. Îşi spuneau haiduci, fiindcă se asemănau cu aceştia la "setea de libertate" şi "foamea de dreptate".

România nu a cunoscut nici o tentativă de schimbare a comunismului pornită din el însuşi, precum Ungaria (1956), Cehoslovacia (1968) sau Polonia (prin mişcarea "Solidaritatea" începută în ’80). A avut însă o rezistenţă anticomunistă armată, care a fost discursul românesc despre libertate. Trebuie să fim mîndri de asta şi să-i omagiem pe cei care s-au jertfit.

Mai trăiesc unii dintre foştii luptători din munţi, ca şi unii dintre foştii "reeducaţi" de la Piteşti. De la ei ar putea afla, în mod direct, generaţia nouă ce a însemnat comunismul. Însă, autorităţile nu fac nimic în acest sens, aşteptînd probabil să fie chemaţi la Domnul şi aceşti ultimi "haiduci".

Claudiu TÂRZIU

* Reiau aici titlul generic al largului grupaj despre foştii luptători din rezistenţa anticomunistă armată, coordonat de mine şi apărut în "Jurnalul naţional" pe 10 mai 2004, pentru a trimite la o necesară re-decoperire a acestui capitol de istorie românească.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!