Contribuţii*

Temperament diletant şi versatil, d-l Iorga nu s-a putut mulţumi cu mărginirea disciplinii în numele căreia s-a prezentat generaţiei sale. Istoriografia era o ştiinţă cu prestigiul necontrolat, într-o epocă de mică negustorie. Eminescu murise de curînd fără să fi cerut vremii lui nimic, scriitorul, pictorul, muzicianul, n-aveau stare civilă. Maiorescu varia între politică şi filosofie; trăiau Coşbuc, închis între cărţi şi manuscrise şi de la care, trucat, a fost luat şi politicianizat aşa zisul semănătorism – de zîzanie; Gherea – într-un restaurant de gară, Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, podgorean, Macedonsky fluierat pe stradă şi Caragiale, care a caracterizat pe d-l Iorga: "băiat bun, păcat că creşte strîmb". Abia se ivea, între numărătorii spicelor de grîu, petrolul, adevăratul agent de civilizaţie şi cultură şi sîngele nou al unei Românii moderne, deosebită întru totul de ţara veche.

Tînărul profesor avusese ideea să facă studii istorice şi, găsindu-se faţă-n faţă numai cu Xenopol şi cu Tocilescu, victoria de savant specialist i-a fost cu atît mai uşoară cu cît concurentul redutabil, Georgian, avusese grijă să fie înlăturat, cel dintîi, căruia d-l Iorga îi datoreşte intrarea în Universitate şi Riria o reputaţie de mare poetă. Mai tîrziu, l-a răsplătit cu moneda efigiei sale, lansînd şi principiul ingratitudinii, că aceluia care ţi-a dat la ananghie un ban, nu-i poţi purta o recunoştinţă fără scadenţă.

Superstiţia titlurilor căpătate mai ales într-o ştiinţă nefrecventată prin străinătăţile cu faimă de mare seriozitate (Germania avea pe Momsen, pe Curtius, pe Schielmann) făcea ravagii în Capitală, unde un avocat cu diplomă de Tîrgovişte putea să fie profesor de matematici şi se putea face un şef de birou şi chiar un ministru, cu certificatul de gimnaziu. La 80 la sută analfabeţi, 15 la sută oameni politici ai celor trei colegii, 5 la sută oameni complicaţi şi unul la zece mii de intelectuali de şcoală conservatoare a Junimii – dl. Iorga putea să fie un foarte mare învăţat. În această perspectivă, el a dat un atac general, care trebuia să intimideze clasificarea prin averi a unei societăţi de trai bun şi huzur, însă bine calculat, ca să nu-i treacă verva dincolo de o limită mijlocie admisă, menajîndu-şi punctele de intrare în burghezia repudiată. El da un asalt de pătrunere în rîndurile protipendadei, ştirbind ca să se intercaleze.

D-l Iorga a ştiut să nu fie socialist şi a fost antisemit ostentativ, după Polichroniade, autorul princeps al antisemitismului românesc, nepomenit de nici unul din urmaşii lui, care s-au voit evenimentali.

Operînd întîi cu copiii din licee, a trecut la studenţii din Universitate. Prin Universitate şi-a pus partizani în învăţămînt. Liga Culturală, Academia, un partid politic pe care l-a înfiinţat, i-au servit drept cercuri de recrutare. Aderenţa la d-l Iorga e specială: nici un adept nu-l stimează decît în limita posibilităţilor patronului de a-l plasa spion sau pion de manevră.

Într-o bună zi, antisemitul excesiv a devenit filosemit extraplat. Presa de afaceri democratice l-a îmbrăţişat şi adoptat, proprietarii ziarişti evrei primind cu convertirea lui un aport de capital neaşteptat şi beneficii de mie la sută. D-l Iorga a izbutit dincolo de toate speranţele dubioşilor şi de ambiguităţile, să împace capra cu varza, să fie deopotrivă de citat şi fotografiat de presa şi de stînga şi de dreapta. Căutaţi în schema lui morală locul rectitudinii şi punctul curat. El este în literatura cotidiană politică de azi, un perfect "bon à tout faire", utilizat în coloanele respective, şi de "Dimineaţa" d-lui Calman Blumenfeld şi de "Universul" d-lui Stelian Popescu şi de gazeta "Le Moment" al d-lui Alfred Hefter şi de "Curentul" d-lui Pamfil Şeicaru, rînd pe rînd cuşer şi trif. D-l Iorga niciodată nu s-a simţit mai bine şi mai universal ca în această conjunctură de oportunism.

Din istorie a sărit în politică, în poezie, din poezie în teatru: spiritul superficial a gustat din toate şi pe cele pe care nu le poate duce la gură le spurcă. Pornograf obsedat de-o lubricitate tenace şi complăcut în măscări şi hazuri de băiat de prăvălie, d-l Iorga face pe moralul şi moralistul şi îşi permite atitudini radicale faţă de scrierile care-l fac transparent, acuzîndu-le de pornografie. A intrat de mult în clasa în care stă, a forţat uşile ca să intre şi ar vrea să-şi refacă o fetie uzată şi babonoasă la bătrîneţe. Tînăr şi strîmb din umeri şi din şolduri, cerea drepturi pentru tinereţe, pentru tinereţea lui; bătrîn, chel şi cocoşat, vrea drepturi pentru senilitatea lui – şi nu poate accepta situaţia că, în vreme ce preocupată de parvenire pasiunea lui se concentra în viteza cu care să alerge, să denunţe, să scoată oamenii din pîine, să escamoteze şi să mintă, nivelurile au crescut, valoarea de caracter se afirmă; că o lume nebănuită de stupefacţiile sale trăieşte, biruieşte şi întemeiază. El ar vrea să sufle şi lumea să dispară ca un aternut de făină - şi suflă într-adevăr, i s-au umflat ochii, i-au slăbit foalele suflînd, şi nimic nu se clinteşte dinaintea eforturilor penibilului carachios. Cîteva babe masculine nule, primejduite, şi cîteva cretinisme de rîndaşi mai pot să-i mîngîie, legănată cu fraza proastă, personalitatea meschină şi vulgară.

Tineretul s-a lepădat dezgustat de această caricatură şi de această paiaţă cu 500 de costume sufleteşti şi toate false. Voind să mai ridice o dată muzica de tinichea, ca un trîmbiţaş, i-a dat peste mînă: clownul nu mai poate înşela pe nimeni şi tinerii de azi recunosc în d-l Iorga pe lichelizatorul autentic al unei activităţi de 40 de ani. O viaţă s-a stins, cu neputinţă de a mai fi sculată artificial din ţărînă şi altă viaţă a început, mai dreaptă, mai teafără, mai adevărată. Ciudată viziune de agonie: un muribund se vrea şi se vede prunc inefabil şi sugaci şi ar ptetinde să fie pus cu mîzga sărutului buzelor lui la sînul Fecioarei în locul lui Iisus.

Tudor Arghezi

* Acest articol, apărut în "Bilete de Papagal" nr. 250, nov. 1923, este relevant pentru cum îl vedeau unii dintre iluştrii săi contemporani pe profesorul Nicolae Iorga.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!