Vedere de pe centura politicii

Preşedintele Mării Negre

Parlamentul European a votat pentru aderarea României la Uniunea Europeană la data prevăzută: 1 ianuarie 2007. Conform programului stabilit. Prin urmare, partenerii europeni se ţin de cuvânt. Pentru integrarea României, comunitatea europeană trebuie să plătească peste 44 de miliarde de euro într-un interval de 10-15 ani. Nu susţin prin asta că vom primi ceva de pomană, că trebuie să ne ascuţim şi mai mult instinctele gregare de cerşetori, dezvoltate în ultima vreme. Este însă un sprijin remarcabil pentru modernizarea României. Putem să afirmăm că nu este numai interesul nostru în zonă, dar sprijinul ni se oferă. Avem şi libertatea să-l respingem dacă ne ţin curelele...

Votul s-a acordat într-un climat de mare tensiune între Comisia Europeană şi Parlamentul European. Parlamentul European pretinde dreptul de decizie în politica bugetară comunitară, alături de Comisia Europeană.

Între Scyla şi Charibda au nimerit România şi Bulgaria. Oricum, pentru aceste două ţări se impuseseră cele mai drastice condiţii de aderare, comparativ cu cele zece ţări, care au fost admise în 2004. Cum erau hotărâţi să obţină noi prerogative în sistemul de forţe din Uniunea Europeană, deputaţii comunitari şi-au amintit de păcatele grele ale românilor: corupţia endemică, justiţia subordonată politic, o presă aservită clanurilor de interese economice obscure, insuficienta grijă faţă de ţigani...

Gânditorii de la Bruxelles nu ştiu că în România se practică de mai mulţi ani discriminarea pozitivă. Iar în ce priveşte găbuirea corupţilor, mai simulăm o arestare, o anchetă şi totul se încheie amiabil la Judecătorie. După ce a participat la o analiză cu uşile închise la Consiliul Superior al Magistraturii, Traian Băsescu l-a mângâiat pe creştet pe Ion Amarie, şeful Parchetului Naţional Anticorupţie. Procurorii vânători de corupţi se află pe drumul cel bun. Monica Macovei, ministrul Justiţiei, nu ştia ce să mai creadă.

Partidul lui Mucles

Traian Băsescu pare tot mai împovărat de necazurile patriei. Gazetăresele nu mai fac spirite pe seama pletelor lui. Tonul prezidenţial nu mai este la fel de vehement ca la începutul mandatului. Parcă era mai vesel atunci. Îşi pierde umorul, arma redutabilă cu care a câştigat alegerile. Sau poate aşteaptă să se încheie perioada de graţie de şase luni, cât le-a acordat instituţiilor să se redreseze, să lupte...

S-a izolat o lungă perioadă într-o "celulă de criză", care şi-a propus să-i caute pe ziariştii răpiţi chiar în ziua în care el a vizitat Bagdadul. Un jurnalist afurisit spunea că am fi atât de idioţi că nici o răpire nu ne iese ca lumea. Nu cred că lucrurile stau chiar aşa, mai precis, nu vreau să cred, dar circul a prevalat asupra dramei răpiţilor - dacă au fost răpiţi. Omar Hayssam, un admirator al Partidului Social Democrat pînă nu demult, s-a arătat dispus să-i salveze pe ziarişti, mai ales că tocmai lui i se ceruseră patru milioane de dolari. Prin telefon. Şi tot întâmplător, Omar Hayssam este arestat imediat fiindcă era implicat în răpire, ba nu era implicat, nu, l-au luat pentru fraude de tot felul. Iar ziariştii îşi dau cu părerea despre PSD. Mucles, fratele lui Omar, le-a cerut gazetarilor să-şi ţină pliscul, că uite, răpitorii nu mai vor bani. Nu. Ei nu cer nimic din partea României, nici măcar retragerea trupelor din Irak. S-au jucat şi ei de-a răpirea... Toţi liderii din partidul lui Mucles s-au dat de ceasul morţi să declare că nu l-au cunoscut pe Omar, că Omar nu a fost cu Ion Iliescu în delegaţii, că nu s-a văzut cu Adrian Năstase. Încet-încet, răpirea devenea un scandal de partid. Şi, când au văzut că nu ţine faza cu Mucles!, l-au dat afară din PSD pe bietul Omar...

De altfel, Partidul lui Mucles a tot dat cu stângul în dreptul şi se îndreaptă vioi spre tobogan. Desemnarea lui Marean Vanghele (aşa strigau admiratorii în campania electorală) drept candidat cu şanse reale pentru fotoliul de primar general este cea mai subtilă tehnică de a da cu mămăliga în geam. La politică. Când Marian Oprişan i-a cerut lui Adrian Năstase şi lui Ion Iliescu să-şi facă autocritica şi să facă un pas înapoi, cel care a reuşit fără loc la Cotroceni a spus cu toată candoarea: "Oprişan de la Vrancea a venit cu ideile lui şi a plecat cu ideile noastre". Mucles!

Lecţia unui dictator comunist: Gheorghiu-Dej

Un bătrân inginer mi-a povestit o întâmplare din Pădurea Băneasa. El a condus şantierul unde s-a ridicat cea mai frumoasă fabrică din România: Întreprinderea de Piese Radi şi Semiconductoare Băneasa. Tehnologia era importată aproape exclusiv din Franţa. În 1962, a venit Gheorghiu-Dej să taie panglica. Era o minune. Totul era impecabil. Femeile treceau dimineaţa pe la coafor şi apoi intrau la lucru. "V-am dat o uzină ca o bijuterie. Aveţi grijă să o faceţi praf!", a spus Gheorghiu-Dej de sub şapca lui gri. Şi s-a dus.

IPRS-Băneasa a importat licenţe din Germania Federală, din Olanda, Belgia, Statele Unite şi s-a dezvoltat treptat. De la maşina de spălat la rachete şi până la Centrala de la Cernavodă, nici o maşinărie nu funcţiona fără Băneasa. Exporta componente electronice în Italia, Germania Federală, Statele Unite, Marea Britanie, ca să nu mai vorbim de Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, URSS...

A venit mahmureala din 1990. Anul de după deceniul groazei. Vorbele lui Gheorghiu-Dej s-au adeverit. Acum, Băneasa S.A. este proprietatea lui Omar Hayssam, care nu a plătit la vedere nici preţul terenului. Cum putea un escroc să distrugă Băneasa, fără aportul "specialiştilor" din jurul lui Ion Iliescu şi Emil Constantinescu? Toţi susţineau că românii nu ar fi capabili să facă electronică. Acum, inginerii "incompetenţi" de la Băneasa lucrează în Valea Siliciului din California.

De aceea, rămân acelaşi fan consecvent al lui Ilici.

Concurs american de muzică "Teo Peter"

Când s-a dus în Irak, George Bush a fost paraşutat în ţinută de luptă. Traian Băsescu a apărut la Bagdad în uniformă de culoarea deşertului. Îi spusese prietenului din Biroul Oval că vrea să fie preşedintele Mării Negre, aşa cum Emil Constantinescu a fost lider regional. George-junior l-a numit "prieten" şi semnele victoriei s-au arătat după vizita lui Traian Băsescu la Casa Albă: autostrada Borş-Braşov se face tot cu firma americană Bechtel, ucigaşul lui Teo Peter nu este vinovat şi nu poate fi judecat în România. Doar Mircea Geoană semnase, pe când era şeful diplomaţiei, un acord prin care ţara noastră se obliga să-i protejeze pe militarii americani, indiferent de acuzele aduse la Curtea Penală Internaţională de la Haga. Bolovanul fusese aruncat cu graţie în Marea Neagră. Cine ar putea să-l mai ridice? Departamentul de Stat american anunţă că va finanţa un concurs de muzică anual "Teo Peter"...

La Berlin, Traian Băsescu i-a propus cancelarului Gerhard Schroeder să participe cu Germania lui la programul de emancipare a Mării Negre. Schroeder a zâmbit: "Parcă voiaţi să colaboraţi cu americanii la Marea Neagră..."

"Dacă nu participaţi, este posibil să-l facem singuri, cu americanii", a râs Traian Băsescu în maniera sa nonşalantă. Nu ştim dacă Schroeder participă la programul de la Marea Neagră, dar este cert un alt aspect: contractul EADS pentru fortificarea frontierelor rămâne în picioare. Tot fără licitaţie.

Traian pleacă la război

Cu prilejul primei reuniuni a Consiliului Suprem de Apărare a ţării de la cîştigarea alegerilor, Traian Băsescu propusese modificarea strategiei de apărare a României. Preşedintele ceruse Consiliului "să analizeze ce este mai bine pentru România, plecând de la două realităţi: atacul terorist din 11 septembrie 2001 din SUA şi cel din 11 martie 2004 din Spania. Dacă asemenea acţiuni pot fi evitate prin măsuri preventive, atunci ele ar fi de preferat politicii reactive", a recomandat Traian Băsescu.

Declaraţia a stârnit emoţii puternice în rândurile Partidului Social Democrat, aflat acum în opoziţie. Mircea Geoană, care, după cum arătam, a semnat Acordul privind Curtea Penală Internaţională cu Statele Unite, pe când era ministru de Externe, solicită acum audierea în Parlament a celor responsabili de siguranţa naţională. El se arată foarte preocupat de reacţia ţărilor din cadrul Uniunii Europene, care preferă politica preventivă a negocierilor, atunci când apar situaţii conflictuale.

Dupa atacul terorist din 11 septembrie 2001, George Bush a anunţat, în cadrul discursului despre starea naţiunii din acelaşi an, că va aplica doctrina războiului preventiv. Tony Blair a îmbrăţişat imediat pentru Marea Britanie, aceeaşi doctrină. Desi contravine Cartei Naţiunilor Unite, doctrina a fost deja aplicata de Statele Unite in cazul Afganistanului si Irakului. Gerhard Schroeder, cancelarul Germaniei, şi Jacques Chirac, preşedintele Franţei, au respins cu toată vehemenţa această opţiune agresivă pe arena internaţională. Profitând de noua realitate politică, Vladimir Putin a anunţat că şi Federaţia Rusă va aplica doctrina războiului preventiv atunci când i-o vor cere interesele. Statele Unite, Marea Britanie si Rusia au fost devansate de Israel in aplicarea acestei doctrine. Statul evreu a actionat in cazul războiului de sase zile din 1967 impotriva Egiptului, Siriei si Iordaniei, exclusiv pe baza informatiilor că un atac al acestora este iminent.

Preşedintele nostru vrea să participe la "războaie preventive". Nu i-a întrebat pe români, deşi invadarea altor teritorii este o decizie majoră. Noi am refuzat să luăm parte la invadarea Cehoslovaciei, dar am făcut-o în Irak. Sigur, se vor invoca motive politice, dar am încălcat Carta ONU. Şi se poate demonstra acest lucru. Acum, Ion Iliescu, Mircea Geoană şi Victor Ponta cer să ne retragem din Babilonia... Traian Băsescu nu i-a trimis şi pe ei în Afganistan sau la Nasiria, nici pe Centura Politicii...

Frământarea lui Iurie Roşca

Dincolo de orice glumă, preocuparea pentru Marea Neagră este o idee corectă. Traian Băsescu a apreciat just existenţa conflictelor îngheţate din bazinul Mării Negre. A intuit corect direcţia în care va acţiona Ucraina: construcţia supremaţiei în Marea Neagră, ca zonă de mare interes pentru resurse strategice. Ca dovadă că Traian Băsescu are dreptate este chiar acest GUUAM, un fel de structură suprastatală, care să înlocuiască definitiv Comunitatea Statelor Independente, unde Rusia este vioara întâi. GUUAM are următoarea structură: G - Georgia, prima ţară în care a avut loc o "revoluţie oranj", U - Ucraina, ţară în care aceleaşi forţe externe au procedat la fel, U - Uzbekistan, A - Armenia - ţări esenţiale pentru zona Asiei Centrale, şi M - Moldova. Adică, Republica Molotov, unde nu mai era nevoie de o revoluţie oranj. Fiindcă se poate ajunge la acelaşi rezultat, folosindu-i pe şefii locali, care numai de consecvenţă politică nu suferă.

Ceea ce era previzibil s-a întâmplat la Chişinău. Parlamentul l-a reales pe Vladimir Voronin pentru un nou mandat de preşedinte. Voronin are 56 de deputaţi comunişti. Pentru a fi reales, ar fi trebuit să-l voteze minim 61 de deputaţi. El a anunţat că nu negociază cu nimeni şi că lasă la conştiinţa aleşilor să hotărască. Şi aleşii au hotărât. Dumitru Diacov a plecat din Blocul Moldova Democrată a lui Serafim Urechean cu tot cu Partidul Democrat. La fel a procedat şi Oleg Serebrean cu Partidul Social Liberal. Mulţi îl considerau pe tânărul Serebrean drept o mare speranţă a politicii basarabenilor. "Am făcut un pas înapoi şi l-am lăsat să intre în locul meu în Parlament, gândindu-mă că trebuie să formăm o nouă clasă politică, constituită din tineri inteligenţi. Am greşit grav", recunoaşte Valeriu Matei. Iurie Roşca, şeful Partidului Popular Creştin Democrat, s-a frământat, s-a frăsuit şi interesul naţional a fost mai puternic: a susţinut realegerea lui Voronin, alături de Diacov şi Serebrean. Aşa a obţinut Voronin 75 de voturi. Creştinul Iurie Roşca merge cu generalul de miliţie Vladimir Voronin, care i-a hăituit oamenii prin toată Basarabia. "Hătu-i mama ei de politică!", ar prufni Moş Ion Roată. Fără unire! Nu e momentul. "Nu e constructiv să mai vorbim acum de limba română în Republica Moldova!", îi sfătuieşte Vladimir Socor pe-alde Petru Bogatu.

Drum fără întoarcere pentru Voronin?

Sigur, este un calcul politic mai subtil, pe care nu-l pot dibui. Iurie Roşca s-a frământat în cadrul partidului, dar, spunea el, s-a sfătuit cu liderii României, Ucrainei, Georgiei. L-ar fi sunat chiar Traian Băsescu la telefon şi i-ar fi spus să meargă cu tovarăşul Voronin, să stea la masă cu Mişin, cu Ostapciuk, Stepanciuk şi cu Tarlev. În realitate, Andrei Pleşu afirma că Iurie Roşca l-ar fi sunat pe Traian Băsescu. Să mergem mai departe şi să presupunem că Iurie Roşca şi Serebrean vor submina sistemul din interior. Ar fi bine, dar... nu au nici o şansă. Ei au fost izolaţi complet de ostapciucii şi stepanciucii lui Voronin. Dacă, după ce s-a aliat cu comuniştii ca să-l dea jos pe premierul Sturza, românii din Basarabia l-au mai iertat, mă tem că, de această dată, Iurie Roşca nu mai are unde merge. Credibilitatea lui, făurită în timp şi nu uşor, s-a risipit.

Dar haideţi să-l credem iar: a făcut-o pentru interesul naţional. Să-l ţină pe Voronin sub control, să nu mai facă abuzuri contra românilor din Basarabia, să le respecte drepturile şi măcar să nu-i mai numească "minoritari canibali" în ţara lor. Aparent, Voronin trebuie să meargă înainte, nu mai are drum de întoarcere spre Kremlin. Să aşteptăm faptele...

Presiunea Ucrainei

Cauza principală este că Opoziţia nesolidară nu a reuşit să impună un candidat credibil. Toate partidele parlamentare de la Chişinău cântă acum aceeaşi partitură: integrarea europeană.

Este limpede că mingea se află în terenul Uniunii Europene, care trebuie să ajute noua orientare politică din Basarabia. Într-un interviu acordat ziarului "Le Figaro", Traian Băsescu a spus că Uniunea Europeană ar trebui să renunţe la atitudinea pasivă. "Georgia, Moldova vor să intre în Uniunea Sovietică. Trebuie făcut mai mult. De 15 ani, oamenii sunt bătuţi pe umăr, felicitaţi şi atât".

Schimbarea de atitudine la Chişinău se explică şi prin presiunea exercitată de Ucraina. Viktor Iuşcenko s-a dus, după Traian Băsescu, la Casa Albă şi i-a spus lui George Bush că Ucraina vrea să intre în NATO şi în Uniunea Europeană. Doleanţa a fost repetată în faţa Congresului american. Iuşcenko i-a arătat lui Bush un plan de federalizare a Republicii Moldova, care ar trebui să aibă doi subiecţi: Basarabia şi Transnistria. Găgăuzia dispare ca entitate. Voronin nu este însă de acord cu federalizarea. Toate partidele politice de la Chişinău au respins alternativa propusă de Iuşcenko, deşi nu-l rugase nimeni.

Problema Transnistriei avea să se discute la reuniunea GUUAM de la Chişinău, din 22 aprilie. La reuniune a fost invitat Aleksandr Kvasniewski, preşedintele Poloniei. România a avut statut de observator.

Alţi actori, aceeaşi piesă

Traian Băsescu a vrut să fie preşedinte la Pontus Euxinus. Numai că Marea Neagră are mai mulţi actori care nu trebuie ignoraţi. Lucrurile se mişcă şi fără GUUAM. Rusia, Grecia şi Bulgaria au semnat un acord pentru construirea unui oleoduct între Marea Neagră şi Marea Egee. Oleoductul va avea o lungime de 285 de kilometri şi va lega portul bulgar Burgas de portul grecesc Alexandropolis de la Marea Neagră. Pe această conductă vor fi transportate 50 de milioane tone de ţiţei. Moscova a tot amânat acest proiect timp de 13 ani fiindcă se îndoia că ar fi eficient din punct de vedere economic. Acum... nu se mai îndoieşte.

Viorel Patrichi

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!