O perspectiva crestina asupra ingineriei genetice (2)

Trecând de la teocentrism la antropocentrism, omul se considera stapânul creatiei, capabil sa-i rastoarne legile spre a-i "stoarce" beneficiile. De multe ori, luciferica încredere în fortele sale creatoare se întoarce distructiv împotriva omului, dar si a planetei însesi. Un exemplu îl ofera si ingineria genetica si clonarea, considerata cea mai senzationala descoperire a sfârsitului de mileniu.

Proiectul "clonarii umane" reprezinta teribila deriva spre care este împinsa o stiinta fara valori. Proclamarea "mortii lui Dumnezeu", cu speranta desarta a unui "dincolo de om", aduce cu sine un rezultat clar :  "moartea omului".

Omul, caruia Dumnezeu i-a încredintat creatia, oferindu-i libertate si inteligenta, nu gaseste limite actiunii sale, pentru a putea discerne între bine si rau.

Are clona suflet?

În ce priveste clonarea umana, trebuie sa ne punem, cu toata sinceritatea, întrebarea daca o clona are sau nu suflet. Acest lucru este cunoscut doar de Dumnezeu; noi putem doar sa facem supozitii în aceasta privinta.

Unii compara clona cu gemenii monozigoti, însa e gresita comparatia cu acestia, întrucât ei sunt rodul procrearii, informatia lor genetica este primita de la ambii parinti, pe când clona se obtine pe cale asexuata si poseda informatia genetica a unui singur organism, de la care s-a prelevat nucleul unei celule somatice. De asemenea, de unde ar avea clona suflet, de vreme ce Dumnezeu creeaza sufletul fiecarui om la conceperea sa, dar nu-l creeaza din nimic, ca la facerea lumii, ci din sufletul parintilor ?

S-ar putea ca o clona sa aiba numai viata vegetativa, ca si celelalte vietuitoare. Cu siguranta însa ca o clona nu ar putea fi o persoana, deoarece nu are identitate proprie, izvorâta din diversitatea a doua persoane. Din aceasta cauza, clona este o copie a unei fiinte umane, o dublura a ei, nefiind nici el însusi, nici altul. Nu se poate clona personalitatea unui om, nu putem clona "mintea" cuiva, deoarece aceasta este rezultatul existentei unei vieti. Prin multiplicarea trupului, nu înseamna ca multiplicam sufletul. Clonând o persoana decedata, nu putem spune ca "a înviat" acea persoana.

Uitând de Dumnezeu si mândrindu-se cu tehnica de care dispune, omul de stiinta vrea sa cloneze fiinte umane "pe bucatele", prin eliminarea unei parti a embrionului si pastrarea numai a organelor de care avem nevoie, obtinându-se astfel inimi fara de corp, ficati fara corp.

Referitor la manipularea genetica, exista opinii pro si contra. Cei care pledeaza pentru, printre care si Mark Ferguson, afirma ca avem obligatia de a face tot ce e posibil, pentru a se ajunge la omul perfect: "Un om modificat, capabil sa reziste mult mai bine presiunilor mezofizice. Va fi posibil sa inseram genele care codifica anticorpi fata de toate marile infectii cunoscute, inclusiv hepatita B, malaria, SIDA etc, sau am putea insera gene care ar repara ADN-ul si ar întârzia îmbatrânirea".

De cealalta parte, Poithier afirma înca din 1992: "Eu cred ca viata începe în momentul întâlnirii celor doi gameti. Eu cred ca nimeni nu poate justifica interventia unei micropipete în destinul unui embrion. Unii vor spune ca sunt naiv. Dar când observ un embrion uman sub un microscop, ceea ce vad este copilul care va rezulta. Sunt incapabil sa ma disociez de aceste imagini. În aceste conditii, a manipula embrionii devine un gest greu de admis."

Atentat la dreptul la unicitate

Chiar si în cazul terapiei genice trebuie sa existe limite. Si avem drept argument cazul orbului din nastere. La întrebarea ucenicilor: "Cine a pacatuit: acesta sau parintii lui de s-a nascut orb ?", Mântuitorul raspunde: "Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu" (Ioan 9, 1-3). Deci, trebuie sa primeze voia lui Dumnezeu, pentru ca doar El stie cu adevarat ce e mai bine pentru noi, înca înainte de nastere. Acest lucru trebuie sa-l avem în vedere mai ales acum, când biotehnologiile ofera posibilitatea de alegere pe un calculator a principalelor trasaturi fizice si sufletesti ale viitorului copil. Se pune problema daca e nomala proiectarea unui copil în urma rasfoirii unui catalog ADN si apoi alegerea lui ca a unui produs oarecare, la care poti sa si renunti daca nu-ti satisface cerintele. Se stie ca fiecare persoana este unica, asadar, clonarea este un grav atentat la dreptul nostru la unicitate.

Oamenii de stiinta ofera asa-numite avantaje ale clonarii: faptul ca se pot clona marii creatori ai culturii noastre sau posibilitatea de a produce numai indivizi sanatosi, fara maladii transmise ereditar, precum si posibilitatea tratarii unor afectiuni cardiace prin clonarea celulelor unei inimi sanatoase si injectarea acestora în zone la în care s-au produs afectiuni. Dar tot ei par sa ignore cheltuielile cu adevarat problematice în aceasta privinta.

Cum va reactiona o echipa de geneticieni în fata cererii unui schizofrenic sau maniaco-depresiv de a fi clonat ?

Ce se va întâmpla daca vor fi clonati indivizi capabili sa execute orice ordin, fara discernamânt, inclusiv ordinul de a ucide ?

Cine va hotarî pe cel care va fi clonat ? Pe ce criterii ?

Care va fi statutul social al clonelor ?

Care vor fi relatiile dintre donor si copie? E sigur ca nu vor fi legaturi traditionale. 

"Tatal" va urmari propria sa desfasurare în timp, îsi va regasi copilaria si adolescenta în alte conditii de mediu.

Cum va reactiona donorul în fata disparitiei accidentale a copiei sale ?Ar fi cam ciudat, parca si-ar trai propria moarte.

Se stie ca fiecare celula are ceasul ei biologic. Astfel,s-ar putea sa existe într-un trup tânâr, un individ batrân, daca ar fi prelevata, în vederea clonarii, o celula batrâna.

Problema clonarii este de asemenea delicata si pentru ca se cunoaste foarte putin despre experientele de acest fel.

Parintele profesor Sorin Cosma insereaza asemenea experimente într-un capitol al lucrarii sale, Bioetica (Ed. Marineasa, 2003), capitol intitulat sugestiv: "O senzatie fara finalitate". Speram ca si viitoarele experimente de acest tip sa nu fie decât simple senzatii, cum ar fi, de pilda, secta raelienilor, care a anuntat public aparitia la 26 decembrie 2002 a unei noi Eva, de data asta, prin clonare. Afirmatiile lor pot fi contestate, pe motiv ca sustin teorii de-a dreptul absurde. Însusi liderul grupului, Claude Verilhon, sustine ca s-a nascut la 25 decembrie 1945 din inseminarea artificiala a mamei sale cu un elohim, fiinta extraterestra. Dupa încercari de afirmare în muzica usoara, curse automobilistice si jurnalism, Verilhon ar fi fost dus pe planeta extraterestrilor prin OZN-uri, acestia schimbându-i numele în Rafael (mesager), pentru ca ar avea menirea de a pregati venirea elohimilor pe pamânt. În imaginatia raelienilor, elohimii aveau o înfatisare stranie: patru picioare, parul negru, lung, ochii ca migdala, pielea verde. Acestia, sustin raelienii, au creat primele forme de viata de pe pamânt cu 25.000( ?!) de ani în urma din ADN aflat în laboratoare. Secta e de tip nazist, având ca simbol svastica nazista, înscrisa în steaua lui David. Are un caracter hedonist-ateu: ei practica "mediatatia senzuala" (o combinatie de "sexualitate"si "senzualitate") ce le-ar fi fost descoperita de elohimi, ca eliberare de traditiile iudeo-crestine.

Raelienii proclama conducerea mondiala a geniocratiei, sustinând ca prin clonare se poate oferi lumii viata vesnica. Secta nu are prea multi adepti: 55.000, raspânditi în 84 de tari, cu centrul în Geneva.

O senzatie si mai recenta în acest sens este oferita de expertul american în probleme de fertilitate, Panos Zavos care "a reusit cu succes sa introduca un embrion uman clonat în uterul unei femei", însa textele ulterioare au aratat ca respectiva pacienta nu a ramas însarcinata.

Embrionul a fost creat dintr-un ovul imatur al unei femei si o celula extrasa din pielea unui barbat. Procedeul utilizat în acest caz a fost identic cu cel folosit la clonarea oitei Dolly. Principala problema legata de aceste încercari de fertilizare este data de sansele sporite de a se dezvolta diferite defecte genetice care ar ameninta sansele de a se naste subiecti sanatosi. Din declaratiile doctorului Zavos se poate observa ca el nu e intimidat nicidecum de acest insucces, hotarât fiind sa repete de mai multe ori astfel de încercari, pâna va reusi.

Asa cum a sesizat marele scriitor si om al lui Dumnezeu F.M.Dostoievski, în toata opera sa, ratiunea fara limite si lipsita de sentimente, este diavoleasca. Ea îl duce pe om la pierzare pentru ca e însotita de orgoliu, care anihileaza glasul constiintei din om.

Dar, din moment ce glasul constiintei nu se mai poate auzi, fiind atât de sufocat de ratiunea orgolioasa a omului, de ce sa ne mai miram ca traim vremuri când clonarea e subiect de actualitate si nu numai subiect, ci si act realizabil si chiar înfaptuit ?

Ramona Suciu

Bibliografie:

1. Breck G., Darul sacru al vietii , Ed.Patmos, Cluj-Napoca,2001 ;
2. Cosma Sorin, Curs elementar de bioetica, Marineasa, Timisoara, 2002 ;
3. Dumea Claudiu, Omul între "a fi"si "a nu fi", Bucuresti, 1998 ;
4. Grancea Oana, Ce este clonarea, Bucuresti, 1999 ;
5. Maximilian C., Un genetician priveste lumea, Bucuresti, Romcart,1994 ;
6. Maximilian C., Calatorie în universul genetic uman, Bucuresti, Ed.stiintifica si Enciclopedica,1977 ;
7. Stan G., Teologie si bioetica, Ed.Bisericii Ortodoxe,Alexandria, 2001.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!