Pan M. Vizirescu, ultimul gîndirist

Nascut în satul Branet, judetul Olt, la 16 august 1903, din parinti tarani (Maria si Marin), Pantelimon Vizerescu a urmat scoala primara în comuna natala, apoi la Slatina. Studiile secundare si le-a efectuat la Colegiul National din Craiova. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, obtinând licenta în anul 1929. În 1938 i-a fost acordat, cu mentiunea "magna cum laudae", titlul de Doctor în Litere si Filosofie, la aceeasi Universitate, dupa ce si-a sustinut lucrarea cu tema "Poezia specificului national", în fata unei comisii de academicieni prezidata de Constantin Radulescu-Motru.

Pan M. Vizirescu a intrat în învatamînt ca profesor la Liceul Militar din Cernauti, apoi a fost mutat la Liceul Comercial Carol I din Bucuresti, la catedra pe care o avusese George Calinescu.

În literatura a debutat la "Universul literar" – condus de N. Iorga –, la 1922, semnîndu-si textele Pan M. Vizirescu. Din 1929, a început sa colaboreze la "Bilete de papagal" – ziarul lui Tudor Arghezi. Iar din 1931 a publicat, timp de 15 ani, poezie, proza, studii critice si eseuri în revista "Gândirea" a lui Nichifor Crainic. "Gândirea" era revista cu cel mai înalt prestigiu în epoca, din gruparea sa selecta facînd parte Lucian Blaga, V. Voiculescu, Ion Pillat, Cezar Petrescu, Ion Petrovici, D. Staniloae, Emil Cioran, Mircea Eliade, Dan Botta, Radu Gyr etc.

În 1943, Pan M. Vizirescu a publicat antologia Poezia noastra religioasa (Ed. Episcopiei Ortodoxe Române, Cluj,), volum prefatat de un prim studiu pe tema poeziei crestine din literatura româna.

Pan M. Vizirescu a fost numit în 1939 director al ziarului "Curierul Serviciului Social", organ de presa înfiintat de Dimitrie Gusti. Între 1940 si 1944 a condus revista "Muncitorul Român", publicatie a Ministerului Muncii. În aceeasi perioada a fost subdirector la Radio-Jurnal Bucuresti si director de cabinet al Ministrului Propagandei - în timpul mandatului lui Nichifor Crainic si apoi al lui Alexandru Marcu.

În anul 1945, asa-zisul Tribunal al Poporului, organizatie de represiune – de inspiratie sovietica – a guvernului Petru Groza, l-a condamnat, la munca silnica pe viata. Judecat în "Procesul ziaristilor" a avut onoarea de a fi pedepsit alaturi de alti ziaristi de prima importanta: Stelian Popescu, Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru, Romulus Seisanu etc. Din fericie, Pan M. Vizirescu a reusit sa se ascunda, chiar înainte de proces, în casa parintilor si a fratilor sai din Slatina, unde a supravietui timp de 23 ani, într-un "exil de taina" – cum însusi l-a numit.

În 1967, denuntat de un vecin, Pan M. Vizirescu a fost arestat de Securitate. Dupa ce au verificat si s-au convins ca în toata perioada în care a stat ascuns nu s-a implicat în nici o actiune împotriva regimului, securistii l-au eliberat, pe baza prevederii decretului de amnistie generala din 1964.

Dupa 1967, a încercat sa publice, dar editurile l-au refuzat. Ceva mai târziu, datorita sprijinului Cellei Delavrancea si a lui Serban Cioculescu, Editura Eminescu i-a publicat trei volume: Poeme (1982); Sunet peste culmi (1985); Calatorie de taina (1988). La recomandarea lui Zaharia Stancu, cu care era în relatii amicale din 1940, a fost primit în Uniunea Scriitorilor, moment din care participa la viata literara publica (întruniri, cenacluri, conferinte, dezbateri).

Dupa 1990, a publicat: Prinos de lumina si har ( poezii religioase, Ed. Agora, Iasi, 1995), Mi se oprise timpul (poezii, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1995), Liga oamenilor cinstiti (piesa de teatru, Ed. Agora, Iasi, 1997; jucata la Teatrul Radiofonic în mai 1999), Antologie de versuri (Ed. Eminescu, Bucuresti, 1997), Coloane care cresc necontenit (portrete eseistice, Ed. Timpul, Iasi, 1999).

Pan M. Vizirescu a lasat în manuscris o opera vasta, alcatuita din poezii, nuvele, un roman (Pacatoasa), lucrari dramatice, eseuri, articole critice, memorii. Parte din ele au fost tiparite postum de catre Editura Fundatiei "Universitatea pentru Toti" – Slatina, în semn de omagiu la împlinirea unui secol de la nasterea scriitorului: Tarmul însingurarii mele (poezii inedite, 2002), Armonii (versuri, 2003), Orizonturi lirice (versuri, 2003), Udroaica (piesa de teatru, 2003).

Pan M. Vizirescu a fost ultimul reprezentant al "Gândirii" lui Nichifor Crainic, calitate în care s-a simtit obligat sa gireze, dupa revolutie, aparitia unei noi serii a revistei, initiata de un grup de tineri de isprava. Din pacate, "Gândirea" post-decembrista a avut o aparitie pîna la urma meteorica, dupa cîteva numere tiparite la rastimpuri, fara vreo periodicitate precizata, sucombînd fara zarva.

Întreaga viata a lui Pan M. Vizirescu a stat sub semnul dragostei: pentru Dumnezeu si pentru neamul românesc. Pe urmele unui Petre Tutea, în 1995, cu prilejul lansarii volumului Prinos de lumina si har, avea sa marturiseasca: "Socotesc o binecuvîntare ca am venit pe lume în acest neam, ca n-am fost deviat în alta parte. Apartenenta mea la neamul românesc este într-adevar, o bucurie si un dar ceresc". Ca acestea nu sînt simple vorbe o dovedeste creatia sa.

Om al Bisericii luptatoare, intelectual constient de "misiunea" sa în lume – aceea de a trasnmite generatiilor viitoare repere sanatoase, un mesaj crestin si o nemarginita devotiune fata de tot ce-i românesc –, Pan M. Vizirescu a fost iubit si respectat de toti cei care l-au cunoscut si mai ales de catre tineri.

A adormit întru Domnul la 27 ianuarie 2000, deplin împacat cu sine, cu Dumnezeu si cu lumea.

Horia Brad

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!