Pan M. Vizirescu, sub puterea credintei si a iubirii

Spre sfârsitul lui iulie a anului 1968, am trecut pe la mama care, împreuna cu fratii ei, Pan si Smarand Vizirescu, locuia în casa parintilor situata în partea de jos a orasului (vechi) Slatina. Întrebând-o, printre altele, ce face unchiul Pan, cu o usoara si vizibila emotie, mi-a spus ca se afla în camera lui si ca se simte putin obosit dupa o întrevedere pe care o avusese cu un scriitor bucurestean chiar în acea zi.

Vestea m-a bucurat într-atât încât mi-am zis ca trebuie sa-l vad neaparat pe unchiul Pan. La fiecare întâlnire cu dânsul simteam nevoia sa ne împartasim unul altuia parerile despre tot ce ne înconjura si interesa, totodata, viata familiei noastre. Niciodata nu lipseau din asemenea discutii subiecte ce vizau literatura, arta si cultura, în general. Erau momente de adevarata relaxare spirituala, care ne înflacarau, ne înviorau si ne înseninau, deopotriva.

De data asta, însa, am observat pe chipul unchiului Pan o anume paloare si o neobisnuita absenta în discutia noastra.

Rugându-l sa-mi povesteasca despre întrevederea cu scriitorul bucurestean, dupa o mica ezitare, evaziv, mi-a spus ca s-a vazut cu un scriitor al carui nume, din pacate, nu l-a retinut. Acesta s-a interesat daca mai scrie si a dorit sa stie când mai vine la Bucuresti ca sa-si reia activitatea între colegii de breasla.

M-a surprins relatarea seaca. Parca n-ar fi fost vorba despre subiecte care totdeauna îl incitau si-i încalzeau sufletul. Parca n-ar fi fost vorba despre sine. În timp ce povestea, pe chip îi staruia aceeasi paloare si o stare de neliniste îi stapânea fiinta.

Banuind ca-mi ascunde ceva, l-am rugat sa-mi spuna deschis tot ce s-a întâmplat pentru ca numai astfel se poate elibera de tulburarea care-l cuprinsese si i se citea pe fata. Apoi, sfatuindu-ne, vom gasi calea iesirii din acest presupus impas. Îndemnul meu i-a descretit fruntea si i-a înseninat chipul.

Securitatea a încercat sa-l recruteze

În acea zi (miercuri), dupa plecarea mea la serviciu, a venit acasa un tovaras îmbracat în haine civile anuntându-l pe domnul Pan ca un scriitor din Bucuresti doreste sa-l vada si-l invita, în jurul orei 12.00, la sediul Comitetului judetean PCR Olt din Slatina.

Cu fireasca bucurie, dupa ce a comunicat aceasta veste mamei mele, Zoie, si unchiului Smarand, si-a pregatit cu multa grija tinuta si a plecat laîntâlnirea anuntata.

La intrare în sediul Partidului a fost întâmpinat si introdus într-o încapere spatioasa, sobru si luminos mobilata. În fata unui birou somptuos se afla un tovaras înalt, bine cladit, cu obraji trandafirii si priviri albastre, par bogat, argintiu spre tâmple, cu un profil ce exprima energie si fermitate sub o aparenta amabilitate, toate acestea sugerând o atmosfera primitoare dar, în acelasi timp, o rece si tematoare severitate.

Ramânând singuri, tovarasul de la birou l-a invitat pe unchiul Pan sa ia loc pe unul din cele doua fotolii aflate alaturi.

Întrebându-l daca dânsul este scriitorul Pan M. Vizirescu, tovarasul, cu o nedisimulata bunavointa si pe un ton usor prevenitor, l-a anuntat ca este colonelul C. de la Organul Central al Securitatii Statului ( fara a-i prezenta însa nici un act prin care sa ateste identitatea sa ) si ca nu trebuie sa-l încerce nici cel mai mic sentiment de teama la aceasta întâlnire. L-a încredintat pe unchiul Pan ca doreste sa discute deschis si amical despre activitatea sa de scriitor si gazetar, din trecut ca si în prezent.

Înca de la început i-a relatat ca stie cât de bine a fost apreciat ca om de cultura înaite de 23 august 1944 si ca datorita acestui fapt i s-au încredintat importante responsabilitati în domeniu, numindu-le. Nu a omis sa-i aminteasca despre cele doua ordine straine cu care a fost distins pentru activitatea sa publicistica din acea vreme.

Succinta si precisa relatare a tovarasului colonel C. i-a creat unchiului Pan o contradictorie stare sufletesca, de multumire, dar si de teama.

Nu l-a surprins ca persoana din fata era bine informata. Doar aceasta îi era meseria, dar l-a cuprins o oarecare îngrijorare când i-a reamintit cu exactitate ca, înca înainte de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, retinuse atentia articolul intitulat "Pericolul Rosu", caracterizat printr-un evident mesaj antisovetic, publicat pe prima pagina a unui cotidian central.

Unchiul Pan a intuit imediat ca "tovarasul colonel C." încearca subtil sa-l intimideze si poate ca are si alte intentii.

Unchiul Pan a recunoscut, mentionând ca în tot ce a scris si a publicat ca ziarist înainte de 23 august 1944 s-a condus dupa preceptele credintei crestine, socotind ca numai astfel a putut dovedi ca este un adevarat român, iubitor de tara si de neam, acesta fiind crezul existentei lui. A adaugat ca pentru aceasta presupusa vina, în anul 1945, a fost condamnat la munca silnica pe viata (în contumacie); ca 23 de ani i-a ispasit deja printr-o severa autoclaustrare, iar în anul 1964, conducerea statului l-a gratiat laolalta cu ceilalti scriitori si gazetari români condamnati de Tribunalul Poporului în 1945, în "Procesul ziaristilor". Neaflând nimic despre aparitia Decretului de gratiere din 1964, a mai stat ascuns pâna în iulie 1967, când a iesit la lumina, în urma unui denunt.

Cu aceeasi amagitoare amabilitate, "tovarasul" i-a atras atentia ca tocmai pentru acest motiv, în semn de recunostinta pentru gestul de înalta gratitudine a Conducerii Statului, îi revine acum obligatia sa colaboreze cu institutia pe care o reprezinta la aceasta întâlnire. Si-apoi, trebuie sa stie ca i se va oferi posibilitatea publicarii scrierilor, precum si alte nebanuite favoruri si facilitati. De altfel, aflându-se la Bucuresti, în cercul prietenilor sai scriitori, în focul discutiilor cu precadere literare, îi va fi la îndemâna sa abordeze si alte aspecte ale vietii noastre cotidiene, ca de pilda: economice, sociale si, de ce nu, chiar politice. Acestea din urma l-ar înteresa cel mai mult, iar pe unchiul Pan îl considera a fi persoana potrivita pentru asemenea "nobila misiune". De aceea, s-a oprit la dânsul cu toata nadejdea. A subliniat ca nu este o treaba prea grea si, cu timpul, devine obisnuinta.

La primul gest, brusc, de refuz din partea unchiului Pan, sesizat usor de "tovarasul", acesta i-a amintit ca V.C., mai tânarul sau confrate judetean, bine cunoscut pentru activitatea si scrierile sale cu evident demers de dreapta din perioada interbelica, dând dovada de întelegere, a acceptat o asemenea oferta, iar rasplata a fost pe masura. I s-au publicat numeroase scrieri si s-a bucurat de reale facilitati si privilegii. În concluzie, pentru un serviciu asa de usor, în conditii de larga generozitate, nu se poate pune problema refuzarii ofertei.

Unchiul Pan, îngrozit de aceasta sumbra perspectiva, i-a explicat ca sufera de inima si nu va putea împlini aceasta sarcina.

Refuzul colaborarii

"Tovarasul" l-a îndemnat sa nu ezite, sa nu o considere ca o sarcina ci, dimpotriva, asa cum i-a mai spus, reprezinta o înalta actiune patriotica. Daca va colabora fructuos, cu timpul, se va convige ca si alte personalitati au înteles demersul patriotic al acestei actiuni.

Observând starea de neliniste si de nedumerire care îl cuprinsese pe unchiul Pan, "tovarasul" l-a sfatuit sa nu se grabeasca cu raspunsul, dar sa nu neglijeze avantajele de care se va bucura din plin, pâna la urma. Va astepta raspunsul peste o saptamâna, în acelasi birou. A tinut sa precizeze ca doreste un raspuns afirmativ si ca, de altfel, într-o astfel de situatie nu exista alternativa.

Înainte de a se desparti, "tovarasul" i-a atras atentia foarte serios unchiului Pan ca-i este interzis sa comunice oricui ceea ce au discutat si, cu atât mai mult lui Dan, nepotul, altfel, provocându-i acestuia mari necazuri. I-a sugerat sa spuna ca au purtat discutii pe teme literare, ca între scriitori. Si-a exprimat iar convingerea ca poate conta pe discretia, dar mai ales pe colaborarea unchiului Pan, reamintindu-i de satisfactiile care îl asteapta, în final, si "nici un cuvânt lui Dan".

La aceasta prima întâlnire, "tovarasul" a întretinut discutia pe un ton surprinzator de condescendent dar, pe alocuri, cu o foarte transparenta si rau prevestitoare fermitate.

Dupa o asemenea întrevedere unchiul Pan avea suficiente motive sa fie tulburat si chiar îngrijorat. Nu stia si nici nu banuia cum va evolua situatia.

L-am atentionat ca marturisirea pe care mi-a facut-o înseamna nu numai eliberarea dintr-un cosmar care-l înclestase deja, usurându-l sufleteste acum, dar si mai important este faptul ca aceasta constituie prima înfrângerea "tovarasului" care-i impusese categoric interdictia comunicarii. Ne aflam pe drumul cel bun, de acum, în îndepartarea unui virtual pericol. Singura solutie pentru a scapa de o eventuala primejdie era refuzul ferm si fara ezitare.

Astfel, la urmatoarea întâlnire, îi va repeta ca este bolnav de inima, fapt real, cunoscut foarte bine de organele Securitatii de la Slatina (ofiterul Gh.R., si nu numai). Starea actuala a sanatatii, din ce în ce mai precara, care nu-i primite nici sa-si mai continuie preocuparilor specifice unui scriitor, recomandându-i-se un regim de viata foarte strict, linistit si ferit de orice fel de emotii. Cu atât mai mult, îi sunt interzise discutii contradictorii, stresante. Si, de fapt, cel mai important, credinta sa, de adevarat crestin, îl opreste sa faca ceea ce îi este imposibil. În concluzie, în mod categoric nu poate sa accepte oferta, oricât de generoasa ar fi rasplata.

Pentru al convinge ca va izbuti, i-am reamintit episodul din anul 1952, cu 16 ani în urma, când, dupa arestarea (în toiul noptii de vineri spre sâmbata, 17-18 iulie 1952) unchiului Marian (avocat, cel mai mic dintre fratii sai) si trimiterea lui la Canal, "tovarasul" capitan S., Comandantul de atunci al Securitatii raionului Slatina, în urma a doua vizite succesive cu care m-a "onorat" la sediul întreprinderii unde lucram, mi-a propus insistent sa accept "nobila misiune" de agent informator. La ultima vizita a capitanului S., i-am sugerat acestuia sa ma invite la sediul institutiei pe care o conducea atunci la Slatina, sa-mi cresteze pielea pe spate si sa presare sare pe locul respectiv, având astfel posibilitatea sa se convinga personal ca eu nu voi accepta sub nici un motiv oferta lui. Pâna la urma, capitanul S. a renuntat si n-a mai încercat niciodata sa ma racoleze ca informator. Este adevarat însa ca pe parcursul anilor, în numeroase împrejurarii ale vietii mele, i-am simtit prezenta.

Încet, încet, unchiul Pan si-a revenit si, linistindu-se, si-a dat seama ca numai astfel va scapa de strânsoarea celui urât si ucigator cosmar.

În ziua celei de-a doua întrevederi cu "tovarasul colonel C.", înainte de a pleca la serviciu, am trecut pe la unchiul Pan, l-am îndemnat din nou sa nu cedeze la eventuale amenintari sau chiar la santaj.

Dupa ce, împreuna ca si alta data, am invocat ajutorul lui Dumnezeu, de protectia caruia ne-am bucurat si pe care am simtit-o de multe ori în momentele grele ale vietii noastre, l-am îmbratisat si i-am urat succes. Era o mare încercare pentru el si pentru noi toti.

Retraiesc, aievea, emotia acelor clipe, rezultatul reîntâlnirii cu "tovarasul colonel C." Însemnând linistea sau nelinistea, binele sau raul pentru familia noastra.

Este lesne de înteles ca am asteptat cu înfrigurare revederea cu unchiul Pan.

Înarmat pentru rezistenta

L-am gasit acasa, descurajat si mai deprimat ca înainte. I-am dat imediat medicamentele pentru inima si un calmant eficace. Am rugat- o pe mama si pe unchiul Smarand sa ne lase singuri.

Întorcându-ma la unchiul Pan, am adus anume în discutie unele întâmplari banale si chiar hazlii de la întreprinderea la care lucram. Usor, usor si-a revenit asa în cât mi-a putut povesti cum a decurs întrevederea cu "tovarasul".

La raspunsul negativ al unchiului Pan, sustinut ferm si concis cu argumentele stabilite înca de acasa, "tovarasul col.C." s-a enervat brusc si s-a napustit asupra sa cu agresivitati verbale, injurii si amenintarii pentru a-l intimida si mai mult. Aflat într-o stare de surescitare, pe un ton inchizitorial si sec, i-a reamintit unchiului Pan, cele doua variante: accepta colaborarea si va primi rasplata generoasa, sau, refuza si numele sau va fi interzis la publicare si va fi distrus.

Cu acest avertisment dur, de data asta s-au despartit foarte repede, "tovarasul" fixînd o noua înterevedere peste o saptamîna, pentru un raspuns final.

Unchiul Pan era hotarât sa nu accepte sub nici un motiv propunerea, fiind încredintat ca-l va ajuta Dumnezeu sa treaca si peste aceasta încercare.

Dupa ce s-a mai linistit, am stabilit ca, trebuie sa facem în asa fel încît sa-l determinam pe "tovarasul col. C." sa renunte la planul sau. Adica: unchiul Pan sa scrie un memoriu presedintelui tarii, în care sa arate ca este bolnav de inima, maladie agravata de presiunile "tovarasului colonel C." –, asa încât se poate trage concluzia ca prin aceasta metoda de forta se urmareste lichidarea sa fizica. În cazul ca i se va interzice sa mai publice, diminuîndu-i-se posibilitatile materiale de existenta, îi va comunica "tovarasului col. C." ca va trai din pensia de profesor, în conditii la fel de modeste ca în perioada celor 23 de ani de autoclaustrare, fiind convins ca nici o privatiune nu este prea mare pentru a-si elibera constiinta si sufletul de o povara care poate fi în mod cert mai ucigatoare decât lipsa pâinii.

Îl va anunta pe un ton, cât se poate de ferm si convigator, ca nu a comunicat nimic nepotului Dan, care i-a fost ca un înger pazitor atâta timp, tocmai pentru a-l feri de razbunarea promisa, si ca respingerea propunerii se datoreste numai hotarârii pe care singur a luat-o.

Astfel înarmat, unchiul Pan s-a dus linistit la urmatoarea întîlnire cu securistul.

Ne-am revazut în dupa amiaza aceleiasi zile.

Ultima confruntare

Cum a intrat în biroul "tovarasului colonel C.", acesta, pe un ton suspect de amabil, s-a adresat unchiului Pan dar, de asta data, tutuindu-l ostentativ.

Redau, din memorie, dialogul, retinut aproape exact, deoarece, pe parcursul anilor, aceasta întâmplare, în cele trei ipostaze ale ei, am discutat-o de multe ori în familie, ca si în cercul prietenilor apropiati.

"Ei, Pan Vizirescu, vad ca esti punctual. Este o calitate care poate fi de folos în colaborarea cu noi. Ia loc! Înseamna ca te-ai convins si tu ca singurul raspuns la oferta noastra este da. Deci, da! Ei, ce mai stai pe gânduri?"

Tutuiala l-a îndârjit pe unchiul Pan, care, desi putin încurcat, a replicat ferm: "Tovarase colonel, va rog sa ma ascultati. Eu sunt bolnav grav de inima, iar starea sanatatii mele s-a deteriorat si mai mult de când vin pe aici, lucru pe care l-am consemnat într-un memoriu adresat presedintelui tarii, împreuna cu actele medicale doveditoare. Si apoi, eu sunt crestin ortodox de când ma stiu si nu pot face ceea ce nici Dumnezeu nu-mi îngaduie. Asta este hotarârea mea si a Lui".

Colonelul a încercat sa-l întrerupa, dar unchiul Pan i-a spus ca hartuiala ultimele trei saptamâni nu va fi agreata de presedinte, iar daca va încerca sa-l distruga si pe nepotului Dan, situatia s-ar putea sa ia amploare, cu urmari nedorite. Apoi, brusc, l-a anuntat ca vrea sa se retraga.

Luat prin surprindere de aceasta energica atitudine, securistul s-a dezlantuit într-o agresiune verbala de o neverosimila duritate si, în cuvinte murdare, i-a cerut unchiului sa se abtina de la orice actiune, caci va avea necazuri. Enervat peste masura, i-a strigat unchiului Pan: "Iesi afara, banditule. Eu, ti-am dorit binele si tu mi-ai dovedit ca esti un bandit. Iesi!".

Înainte de a pleca, unchiul Pan, a mai adaugat: "Tovarase colonel, eu v-am vorbit frumos si cu respect tot timpul, iar dumneavoastra iata cum va purtati! Buna ziua!".

A fost un moment de îngrozitoare tensiune nervoasa, de un tulburator zbucium sufletesc, pe care numai cu puterea credintei în Dumnezeu l-a putut înfrunta – mi-a marturisit atunci unchiul Pan. Viata traita de el, într-o adevarata asceza, aproape un sfert de secol, si supravietuirea noastra, a tuturor celor din familie, aflata mereu sub imperiul fricii, a unor infinite primejdii, a numeroase privatiuni, neliniste si zbucium ce parea a nu se mai sfârsi, sub stapânirea atotputernicei Securitati, a fost dovada temeiniciei credintei noastre în Dumnezeu, forta Binelui asupra raului, a Adevarului asupra minciunii si înselaciunii. Sub aceasta puternica pavaza ne-am aflat mereu si de aceea am izbutit pâna la urma.

Dan Cosmulescu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!