2% pentru Asociatia ROST

Publicaţie lunară editată de Asociaţia Rost


Blogurile ROST:

Claudiu Tārziu

Razvan Codrescu

Mihail Albisteanu


cultural, politic, religios

Cum ne puteţi ajuta           | Numărul curent | Abonamente | Redacţia | Lămuriri | Contact | Arhiva
Carti ale membrilor ROST | Atitudini la zi: Campanie: "Daruind vei dobindi"
English Edition
numarul 39, mai 2006

Sumarul revistei











Tulburarile de la manastirea Petru Voda

 

Pe 2 aprilie a.c., dupa Sfīnta Liturghie, care a avut loc īntr-o atmosfera de mare pietate si īntr-o lumina nepamīnteana, Pr. Iustin Pārvu, staretul mānastirii "Sf. Arh. Mihail si Gavril" din Petru Voda - Neamt, a īncercat sa se retraga din scaun. Credinciosii prezenti s-au opus violent, banuind ca Pr. Iustin a fost fortat sa plece din staretie de catre ĪPS Daniel, Mitropolitul Moldovei. Īn pofida asigurarilor pe care le-a dat Pr. Iustin, cum ca Sfintia Sa a decis sa fie īnlocuit cu Pr. Lavrentie Carp, oamenii au intrat cu forta īn altar, de unde l-a scos pe noul staret si pe preotii trimisi de Mitropolie special pentru ceremonie si i-au agresat. Am īncercat sa refacem, din declaratiile unora care traiesc de mult īn sau īn jurul mānastirii, contextul īn care s-au petrecut tulburarile din a patra duminica a Postului Pastelui. Este importan, pentru a trage īnvataminte dupa acest trist eveniment.

 

Noul staret, un preot prea fraged si necunoscut

De Ieromonahul Lavrentie Carp, cu exceptia obstii de la Petru Voda, nu auzise nimeni pāna acum. Conform unei scrisori, expediate de Pr. Iustin Pārvu Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, ĪPS Daniel Ciobotea, īn 23 aprilie: "Cel ales de mine pentru a prelua functia de staret si pe care ma angajez ca-l voi sustine (….) este ieromonahul Lavrentie Carp Lucian."

Parintele Iustin singur stie de ce l-a ales pe Pr. Lavrentie si nu pe un altul din cei 12 preoti ai manastirii, cu radacini mai adīnci īn obste.

E locul sa precizam ca ĪPS Daniel poate schimba staretul pentru ca este ierarhul locului, manastirea tinānd de Arhiepiscopia Iasilor.

Īn ziua īn care trebuia sa se petreaca schimbarea, īn mod oficial – caci ea fusese, se pare, savārsita deja de facto cu mult īnainte –, crestinii veniti īn numar mare la liturghia de duminica s-au īmpotrivit vehement schimbarii. Atunci cānd exarhul de Neamt, Arhimandritul Pavel Toderita, a dorit sa dea citire predicii de īncheiere a slujbei si sa anunte schimbarea de staret, cei peste o mie de crestinii prezenti au īnceput sa huiduie si sa strige: "Afara cu masonii, afara cu ecumenistii, Parintele Iustin sa ramāna staret!". Parintele Iustin a īncercat sa potoleasca protestele, dar nu a fost ascultat, huiduielile sfārsind prin molestarea reprezentantilor Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, care au fost evacuati din manastire cu ajutorul jandarmilor. Noul staret, Ieromonahul Lavrentie Carp, nu a mai apucat sa fie instalat, fiind agresat de crestinii care, printre altele, i-au rupt si bastonul de egumen.

Trebuie spus ca īnaintea acelei duminici si dupa aceea a circulat intens zovonul ca ĪPS Daniel īl va schimba fortat din staretie pe Pr. Iustin, pentru a īnfrīnge ultima reduta antiecumenista din Moldova. Īn toamna anului trecut, ĪPS Daniel mai schimbase din staretie cītiva preoti batrīni, care sīnt īmpotriva curentului ecumenist.

 

Lunga raceala a Mitropolitului fata de manastire

Dupa revolta, Radio Trinitas a anuntat sec: "Incidentul care a avut loc duminica, 2 aprilie 2006, la Manastirea Petru Voda din judetul Neamt, cu prilejul instalarii noului staret, Ieromonahul Lavrentie Carp, propus de Parintele Iustin Pārvu, arata ca exista īnca īn aceasta manastire elemente care nu se pot obisnui cu ascultarea calugareasca si cu buna rānduiala specifica obstilor monahale. "

Era culmea unei lungi perioade tensionate īntre Mitropolia Moldovei si Bucovinei si Mānastirea Petru Voda. Monahul Filotheu Balan, care a venit aici īnca din anul 1999, ne-a facut un scurt istoric al mānastirii: "Mānastirea Petru Voda a īnceput īn luna mai a anului 1991. Īn anul 1992, prea Sfintitul Calinic Botosaneanul a sfintit locul pentru viitoarea biserica. De atunci si pāna īn anul 2005, pe 8 noiembrie, īn mānastire nu a slujit nici un episcop romān. Singurul episcop care a oficiat o Sfānta Liturghie aici a fost un episcop sārb, care era īn trecere de la Cuvioasa Parascheva spre casa. Asta īn situatia īn care, īn 3-4 luni, biserica a fost gata, īnca din anul 1992! Parintele Iustin se astepta ca, odata cu finalizarea picturii interioare, īn anul 1996, sa vina cineva sa o sfinteasca. Nu s-a īntāmplat asa, desi am facut cereri īn fiecare an. Pāna īn anul 1998 s-au facut si cāteva hirotoniri pe seama mānastirii, īn anii 1994, 1995 si 1998. Apoi, īn anul 2005, cu ocazia sfintirii bisericii s-au purtat niste tratative si, ca un gest de bunavointa din partea ĪPS Daniel, s-a cerut o lista cu monahii din Mānastirea Petru Voda, absolventi ai Facultatii de Teologie. I s-a īnmānat o lista cu patru vietuitori care se aflau īn acel moment īn mānastire, dar singurul care a fost preferat de Mitropolie ca sa fie hirotonit a fost ierodiaconul Lavrentie Carp. Respingerea celorlalti nu a fost explicata."

Dupa cum ne-a spus monahul Filotheu Balan, cātiva vietuitori au cerut socoteala ierahiei pentru aceasta alegere. "Īnsa, nu mi se pare īntelept sa fie acuzat Parintele Lavrentie pentru hirotonirea sa, sau pentru numirea ca staret. Īn momentul īn care parintele Iustin ne-a chemat pentru a ne spune ca urmeaza sa se retraga, am aflat ca actele de schimbare de staret sunt facute pe numele parintelui Lavrentie Carp de cāteva luni. Parintele a afirmat si ca a semnat anumite hārtii īn aceasta directie, pe 8 noiembrie 2005, de comun acord cu reprezentantii Mitropoliei. Chiar a specificat: cu exarhul" – a precizat monahul Filotheu.

Nu poate īnsa spune daca s-au facut presiuni asupra Pr. Iustin pentru a accepta schimbarea. Mai degraba crede ca i s-a sugerat Pr. Iustin sa se retraga, din pricina vārstei īnaintate, care, chipurile, l-ar īmpiedeca sa mai conduca treburile obstei.

Monahul Filotheu afirma īnsa ca: "Sfintirea bisericii a fost dorinta personala a parintelui. Ne-a spus de multe ori ca īsi doreste sa vada biserica sfintita de Mitropolitul Daniel īnainte de a muri. "

 

Va fi fost conditionata sfintirea bisericii de retragerea Pr. Iustin?

"Nu, dar, īntr-un fel, acest lucru era evident, date fiind relatiile foarte reci cu Mitropolia. V-am spus deja de hirotoniri si de sfintirea bisericii, dar au fost si alte lucruri. Spre exemplu, cererile de calugarie erau aprobate dupa cāteva luni, pāna la jumatate de an. A fost un caz īn care cererea s-a aprobat dupa un an de zile, dupa ce candidatul la monahism, īn vārsta de 80 de ani, a si murit… " – ne-a lamurit monahul.

Starea de conflict dintre mitropolie si manastire este justificata de unii preoti din manastire printr-un recurs la traditie. Parintele Ieromonah Hrisostom Manolescu, aflat īn obstea de la Petru Voda, ne-a spus: "Ascultarea aceasta atāt de des invocata īmpotriva celor care au o atitudine demna īmpotriva neregulilor din Biserica se face dupa niste criterii. Trebuie sa fie īn armonie cu traditia bisericii, cu canoanele si dogmele ei. Īn rānduielile monahale lasate de Sfāntul Calinic Mānastirilor Cernica si Caldarusani se precizeaza faptul ca nu este īngaduit sa asezi īn fruntea mānastirii un staret adus din alta obste, daca acesta nu este dorit de monahii pe care īi va pastori. Nu am nimic īmpotriva Parintelui Lavrentie Carp, īmi este frate īn Hristos, dar el e īn Petru Voda din octombrie 2003, e preot de cinci luni si are 28 de ani! Nu cred ca are autoritatea morala pentru a fi staret. Poate ca am putea cauta īntre parintii care si-au sfintit tineretile aici, īn mānastirea Petru Voda, si au fost aici de la īnceput, dar au plecat din ascultare la diferite mānastiri pentru a sluji."

 

Ultimul cuvānt

Simpli īnchinatori care au fost principalii actori ai razmeritei din 2 aprilie vad lucrurile mai transant.

Ion Popa din Pluton: "Parintele Iustin a muncit, el a pus prima piatra aici; nu se poate schimba staretul fara voia lui."

Dumitru Rahau din Pluton: "Oamenii au dat padure, au dat teren si au facut mānastirea. Poate sa vina altul īn locul Parintelui Iustin, da’ sa fie din parintii care au muncit aici, din obste".

Emil, inginer silvic īn comuna Poiana Teiului: "Parintele e un soldat. El a ascultat de superiorii lui, pentru ca la el ascultarea e mai presus de orice. De aceea s-a retras. "

La finalul acestei scurte treceri īn revista a tulburarilor de la Petru Voda, s-ar cuveni sa publicam si marturia Parintelui Iustin. Batrānul duhovnic, cu multa blāndete, a refuzat sa mai adauge ceva la scrisoarea trimisa catre Mitropolit. Sfintia Sa doreste ca toti preotii de la Petru Voda, inclusiv Parintele Lavrentie Carp, sa taca, pentru ca orice ar spune ar putea fi interpretat. Cei care totusi au vorbit, au facut-o din proprie initiativa. Precum spunea monahul Athanasie Stefanescu, om cu 20 de ani de temnita pe motive politice: "Īl vom asculta pe Parintele Iustin pāna la moarte, dar si condamnatii la moarte au dreptul la ultimul cuvānt… "

Cānd scriem aceste rīnduri, aflam din interiorul mānastirii Petru Voda ca ĪPS Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, ar fi revenit, pentru moment, asupra deciziei de a-l īnlocui din staretie pe Pr. Iustin Pārvu.

 

Cristian Curte

*Preluat de pe site-ul Radio Trinitas, http://radio.trinitas.ro/?stire=2006040121



Cautam distributori

Revista ROST cauta distribuitori in toata tara si in comunitatile de romani din strainatate: biserici de mir, manastiri, firme locale de difuzare a presei, librarii, magazine generaliste si persoane particulare. Ofera comision generos.

Pentru detalii si contracte, luati legatura cu directorul publicatiei, la telefon 0740.103.621 sau 0727.722.632, ori pe e-mail: rost@rostonline.org sau revistarost@gmail.com.

Acum, revista ROST poate fi procurata de la chioscurile Rodipet SA sau:

  • In Bucuresti – de la librariile "Vasiliada" (Bd. I. C. Bratianu 12) si "Sophia" (str. Bibescu Voda nr. 24, linga Facultatea de Teologie)
  • In Constanta – de la libraria "Brāncoveneasca" (Str. Vasile Lupu nr. 43)
  • In Galati – de la libraria "C. Negri" (Strada Domneasca 27)
  • In Suceava – de la libraria "Sf. Voievod Stefan cel Mare"
  • In Comanesti (Bacau) – de la libraria „Epiharia"

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!