Circul electoral şi animalele sale (politice)

Caracteristica alegerilor din acest an va fi, fără îndoială, gruparea forţelor politice, nu în funcţie de doctrine, idei politice sau programe de guvernare, nu pro sau contra unui partid sau alianţă politică (a se vedea votul negativ faţă de PSD în 1996 şi 2004 şi faţă de CDR în 2000), ci în raport cu un singur om: Traian Băsescu.

Această tendinţă s-a conturat în mod clar încă de la referendumul pentru suspendarea preşedintelui care a avut loc în 2007. Jucător ca întotdeauna, el a împărţit scena politică în susţinători şi adversari ai săi şi a dat deja semnale cu tentă electorală, răspunzând atacurilor oponenţilor săi, care, în majoritatea lor, au înţeles să-şi desfăşoarea campania pentru locale prin atacuri la adresa şefului statului. Atât PSD, din opoziţie, cât şi PNL, care vrea să arunce o parte din vina guvernării în capul PD-L şi al mentorului acestui partid, încearcă să rupă procente din ceea ce sondajele arată a fi intenţia de vot către "partidul prezidenţial". În trena dulăilor, căţeii politici PRM, PC, PIN, PNŢCD bifează aceleaşi opţiuni, secondaţi de un "războinic al luminii" ce pare destul de confuz în deziderate. Practic, cu excepţia PNGcd, Traian Băsescu şi PD-L s-au luat la trântă cu întreaga clasă politică, jucând, deşi nu din poziţia de partid de guvernământ, rolul PSD (susţinut de preşedintele Ion Iliescu şi de guvernul Adrian Năstase) din 2004.

Aşa cum arată sondajele, partea relativ bună a acestor alegeri va fi confirmarea tendinţei de la europarlamentarele din 2007, şi anume clarificarea scenei politice, prin reducerea numărului partidelor parlamentare, dar şi a celor neparlamentare care contează în algoritmul politic. Este drept că aceasta se aplică mai ales pentru alegerile generale. Acum, la locale, chiar formaţiunile care au puţine şanse de a intra în Parlament pot obţine primării şi posturi de consilieri - mai puţin şefii de consilii judeţene - şi asta are importanţă, chiar dacă experienţa ne spune că, în lipsa unor rezultate bune la parlamentare, aceşti aleşi locali găsesc o modalitate de a fenta legea şi de a trece în altă barcă politică. Dar un rezultat rezonabil la locale te poate ajuta pentru a trece pragul de cinci procente la generale. Şi mulţi tremură pentru pragul ăsta, fie ei neparlamentari (PIN, PNŢCD, PNGcd) sau parlamentari (PC, PRM şi chiar UDMR – ameninţat de concurenţa sa maghiară). AP s-a hotărât să-şi recunoască impotenţa politică şi s-a lăsat absorbită în PNL (cel puţin, din PLD - care a mers însă neaşteptat de bine la europarlamentare – a rămas "L"-ul).

Campania electorală este, ca de obicei, murdară: Vanghelie vrea să-i taie labele "buldogului" Blaga, Crin Antonescu spune că nu este nevoie de un câine în plus în Capitală (acelaşi Blaga), "chiar dacă are stăpân", iar Videanu confirmă eticheta pusă de Iliescu lui Geoană, acuzându-l pe acesta că "amestecă bordurile cu pensiile", în timp ce Cosmin Guşă are de obiectat în ceea ce priveşte bunul simţ al ministrului transporturilor. Bătălia este dură, cu toţii înţeleg că localele, cu vot uninominal, atârnă greu în balanţă – şi în cea politică, a alegerilor, dar şi în cea financiară. Asta, deoarece se pare că şefii de consilii judeţene, uninominal aleşi, vor avea un cuvânt important de spus în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor în judeţe. Partidele aruncă nume grele în această luptă: Radu Berceanu, Gheorghe Flutur, Cristian Boureanu, Sorin Frunzăverde (PD-L), Nini Săpunaru (PNL), Ilie Sîrbu, Anghel Iordănescu (PSD) se pregătesc să părăsească Parlamentul pentru a candida pentru şefia unor Consilii Judeţene, pentru a le urma sau a fi colegi cu Liviu Dragnea, Marian Oprişan, Nicuşor Constantinescu, Nicolae Mischie, Dan Ilie-Morega, Ilie Manţog. Miza politică este una uriaşă: cine dobîndeşte controlul judeţelor, adică distribuţia banilor guvernamentali şi europeni, cine gestionează proiectele de dezvoltare, poate decide cine cîştigă alegerile parlamentare şi puterea la nivel central. Votul fiind uninominal, rămâne de văzut ce se va întâmpla dacă greii partidelor vor renunţa ulterior la funcţiile din administraţia locală şi se vor arunca în bătălia pentru generale. Sau poate s-au săturat să facă figuraţie în Parlament şi au hotărât să ia frâiele banilor publici (inclusiv ai celor europeni - în calitate de ordonatori de credite), lâsând locul de la Bucureşti unor politicieni mai tineri.

Cum nu poţi propune peste tot parlamentari, partidele caută şi alţi candidaţi celebri, în buna tradiţie deschisă altădată de PRM cu interpreţii de muzică populară. De altfel, trebuie să remarc faptul că Vadim a avut iarăşi dreptate (probabil, fiind în cunoştinţă de cauză): votul uninominal, cel puţin în primă instanţă, riscă să ne procopsească cu toţi maneliştii: unii dintre ei, precum Adrian Copilu’ Minune candidează pentru PSD în judeţul Ilfov. Nesimţirea şi bătaia de joc au atins culmi inimaginabile în cazul unor lideri politici, care ar face şi ar promite orice ca să obţină victoria electorală. Partidele bine cotate de sondaje acceptă compromis după compromis. La Iaşi de pildă, un vajnic PSD-ist nouzecist, cu o importantă funcţie în Consiliul Judeţean, a trecut cu ciracii la PD-L, care i-a acceptat fără crâcnire. Recent, la Buzău, Cezar Preda a renunţat să mai candideze pentru PD-L, după ce, la centru s-a hotărât ca foşti PSD-işti aciuaţi în partid să candideze pe plan local. Târziu îşi face domnul Preda autocritica, blamându-se pentru toate compromisurile făcute.

Lupta cea mai grea se duce pentru Capitală, unde în ceafa greilor Orban, Blaga, Oprescu şi Diaconescu se simte răsuflarea (nu întotdeauna plăcut mirositoare) a "lupilor tineri": Codrin Ştefănescu, Aurelian Pavelescu şi Cozmin Guşă. Din acest punct de vede, bătălia pentru Bucureşti dă poate cel mai bine măsura a ceea ce se va întâmpla la generale. Dacă PNL şi-a nominalizat relativ repede candidatul, la PD-L a plutit un timp incertitudinea, iar la PSD, din trei candidaţi (Vanghelie, Oprescu, Mitrea) a ieşit în cărţi al patrulea. În incertitudinea acestor nominalizări se văd tarele care macină cele trei mari partide care marchează viaţa politică românească. PNL are de tras consecinţele unei guvernări defectuoase şi a devenit oglinda clară a ceea ce Brătienii nu şi-ar fi dorit niciodată să devină partidul lor. PD-L, în ciuda sondajelor favorabile, se confruntă în continuare cu lipsa de consistenţă doctrinară. Or fi ei populari europeni, dar majoritatea membrilor lor habar nu au ce înseamnă asta, iar alegătorii cu atât mai puţin. PD-L contează datorită lui Traian Băsescu, căci a fi "popular" nu înseamnă absolut nimic pentru alegătorul român. A auzit el de liberali şi de social-democraţie, mai ştie din bâtrâni cu ce se mănâncă astea, dar de populari, mai va. Iar partidul de opoziţie aflat la putere, PSD, dă dovadă de cea mai sinistră lipsă de coeziune şi viziune politică. Împărţit în facţiuni, el se prezintă, în mod hilar, cu doi candidaţi la primăria Capitalei (căci, dacă Oprescu, ca "independent" îi face opoziţie lui Diaconescu, asta nu poate înseamna altceva decât faptul că asta este dorinţa lui Ion Iliescu). Oricum, ambii candidaţi, printre cei mai apreciaţi oameni ai PSD, îşi vor pierde cu această ocazie, în mare măsură, credibilitatea. Nu este şi cazul şefului acestui partid, care nu mai are ce să piardă. Cu o seară înainte de anunţarea nominalizării lui Diaconescu pentru Capitală, acesta declara la emisiunea Gabrielei Vrânceanu Firea de la Antena 1 că el ştie pe pielea lui ce înseamnă să fii forţat să candidezi undeva, pentru că aşa cere partidul şi că nu va face niciodată aşa ceva unui coleg. Cât adevăr cuprindeau vorbele sale a putut să vadă toată lumea a doua zi, văzând figura plină de "încântare" a lui Cristian Diaconescu, care arăta de parcă fusese aruncat în suliţe. Ultima mişcare strălucită a lui Mircea Geoană a fost semnarea protocolului cu PC – mişcare de căptuşire cu o formaţiune care, şi înainte, a mai acţionat ca un parazit politic, ceea ce a dus credibilitatea sa şi a PSD la cote "maxime". Dacă Geoană crede că asta se compensează prin folosirea "Antenelor" trustului "Intact", aşa cum pare să sugereze protocolul de colaborare, se înşală. Toate aceste gafe se vor răzbuna cândva, curând poate, şi-l vor pune pe Mircea Geoană în locul pe care merită să-l ocupe. Şi acest loc nu este deloc cel din fruntea PSD.

Mihail Albişteanu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!