În amintirea Mitropolitului Nicolae Colan

Prin rândurile de faţă, răspund invitaţiei de a contribui şi cu amintiri despre cel ce a fost, vreme de douăzeci şi unu de ani, Episcop al Clujului şi, timp de zece ani, Mitropolit al Ardealului, Nicolae Colan.

Trebuie să mărturisesc de la bun început, că n-am fost între cei apropiaţi ai Mitropolitului Nicolae Colan; l-am întâlnit de puţine ori şi n-am comunicat prea mult. Sper însă ca cele ce le voi scrie mai jos, să fie totuşi o contribuţie reală la cunoaşterea Mitropolitului Nicolae, care pentru mine a însemnat foarte mult.

Pe Mitropolitul Nicolae Colan l-am cunoscut pe când era episcop la Cluj. Eram elev de şcoală primară, la o şcoală specială, pentru copii fără vedere, în Cluj. Mergeam la catedrală, în zilele de duminică şi de sărbători, unde aveam prilejul să-l aud rostind cuvinte de binecuvântare. Tot de atunci ştiu că a tipărit nişte cărticele de rugăciuni pentru copii. Acele cărticele aveau titlul Pâinea Vieţii.

În 1940, datorită evenimentelor politice, nu mi-am putut continua şcoala la Cluj, aşa că de atunci n-am mai avut prilejul să-i aud glasul rostind cuvinte de binecuvântare.

Când am ajuns student la Teologie, în Sibiu, am aflat câte ceva despre Episcopul Clujului de pe vremea aceia. Astfel, am aflat că a tradus şi a tipărit Noul Testament, într-o ediţie de la Cluj. Am aflat de asemenea că tradusese cu mult înainte o carte scrisă de un pedagog elveţian, pe nume Foerster, iar cartea are titlul Hristos şi viaţa omenească. Este o carte în special pentru intelectuali. Am aflat şi că Episcopul Nicolae Colan, care înainte de a avea slujirea de episcop, a fost profesor de Noul Testament, la Academia Teologică Andreiană din Sibiu, unde a fost şi rector, a scris în chestiunea problemei sclavagiste. La fel am aflat că scris o carte cu titlul Biblia şi intelectualii.

Tot pe atunci a ajuns la cunoştinţa mea o scrisoare, în legătură cu cartea Saul din Tars, scrisă de părintele Grigorie Marcu, pe care autorul a publicat-o în loc de prefaţă. Mi-a plăcut scrisoarea episcopului Nicolae Colan. De altfel a fost cea dintâi manifestare scrisă cu care m-am întâlnit în acea vreme.

Cu Episcopul Nicolae Colan, traducătorul, m-am întâlnit prin cartea Omul cel Nou, de Fiedler, care mi-a plăcut foarte mult şi din care am avut şi am încă mult folos.

Cu Episcopul de odinioară şi apoi cu Mitropolitul Nicolae Colan, m-am întâlnit direct, la scurtă vreme după ce a fost întronizat ca arhiepiscop de Alba-Iulia şi Sibiu şi ca Mitropolit al Ardealului, căci îndată după întronizare a venit la mânăstirea noastră de la Sâmbăta de Sus. Mitropolitul cel nou m-a luat în seamă de la bun început şi mi-a fost totdeauna deosebit de binevoitor. Avea mare bucurie din predicile mele, de la slujbă, precum şi de articolele mele, nu prea multe, scrise în "Telegraful Român". Cu vremea, s-a apropiat tot mai mult de mine şi începuse să-şi facă şi nişte planuri în legătură cu hirotonia mea ca diacon şi apoi şi ca preot. Planul şi l-a împlinit doar în parte, căci m-a hirotonit diacon, dar mai departe n-a ajuns, din pricina unor motive de sănătate.

În anul 1960, la Izvor, adică la hramul mânăstirii, dorea să mă hirotonească diacon. Nu şi-a putut împlini gândul, căci părintele stareţ de atunci, Părintele Ioan Dinu s-a împotrivit având grija să-l scutească pe mitropolitul său de o eventuală greşeală sau o faptă care ar fi putut fin interpretată în defavoarea arhiepiscopului. Mitropolitul Nicolae Colan, însă n-a cedat, ci la proxima sărbătoare a mânăstirii noastre, m-a hirotonit totuşi ca diacon, cu toate împotrivirile, care au fost.

Cu câteva zile, înainte de Sfânta Maria, Mitropolitul Nicolae Colan a trecut şi prin chilia mea. Cu acel prilej m-a întrebat: "Vrei să te fac diacon, de Sfânta Marie?". Am răspuns cu cuvintele care mi-au venit atunci în minte: "Dacă mi-ar zice cineva să cer, n-aş cere, dar dacă mi se oferă, primesc". Şi atunci, a zis Mitropolitul: "Pregăteşte-te, că de Sfânta Marie te hirotonesc diacon". După aceea a adăugat: "N-am să te ţin mult diacon, ci te voi hirotoni preot şi-ţi voi da duhovnicia, ca să fi duhovnic. Şi vei fi concelebrant".

După aceea, retrăgându-se, le-a spus Părintelui Ioan Dinu, stareţul mânăstirii şi Părintelui Serafim Popescu: "îi om fără lumină, dar luminat". Cred că această convingere l-a făcut să mă hirotonească.

În anul acela, praznicul Adormirii Maicii Domnului a căzut într-o zi de luni. Duminică, a venit mama la mănăstire, pentru hram şi ca să mă întâlnească. Cu acel prilej, când a binecuvântat-o pe mama, a zis: "Bine că ai venit, că mâine îl fac pe Teofil diacon". Şi aşa a fost, de Sfânta Maria, într-adevăr, m-a hirotonit diacon, cu perspectiva de a mă hirotoni şi preot, dar la aceasta n-a mai ajuns. Am rămas diacon, vreme de douăzeci şi trei de ani, până în 13 mai 1983, când Mitropolitul Antonie, care m-a găsit diacon, m-a hirotonit preot şi mi-a dat şi hirotesia de duhovnic. Convingerea mea este că pe toate le-a rânduit Dumnezeu, mai presus de ce am putut face noi oamenii. Căci eu m-am aşezat la mănăstire în anul 1953, când am fost tuns în monahism. După şapte an, în anul 1960, am fost hirotonit diacon, iar după 23 de ani, adică după treizeci de ani de mănăstire, am fost hirotonit preot.

În această perspectivă, privind lucrurile, Mitropolitul Nicolae Colan este un binefăcător al meu; este un punct de plecare şi un punct de sprijin. Iar aceasta, nu numai în folosul meu, ci şi în folosul multora dintre credincioşi şi mai cu seamă dintre credincioşii care vin în legătură cu mine şi care primesc ajutor de la Dumnezeu prin mijlocirea mea şi prin rosturile pe care le am.

După toate acestea, mai am un cuvânt de spus. Un coleg al meu de mănăstire, fost coleg de teologie, părintele Aurel Grecu mârturiseşte că părintele Arsenie Boca a spus că Mitropolitul Nicolae Colan "este bun ca un tată". Cred că aceasta este cuvântul cel mai potrivit, pentru încheierea rândurilor de faţă. Deci să ştim şi să nu uităm şi să nu pierdem din vedere că Mitropolitul Nicolae Colan a fost bun, ca un tată.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii, căci faptele lui merg cu el şi rămân şi cu noi!

Arhimandrit Teofil Părăian

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!