Identitate şi alteritate

Deşi procesul comunismului este amânat sine die, producţia de memorialistică capătă consistenţă pe zi ce trece, adaugându-se piese importante care vin să umple multe din golurile istoriografiei noastre recente. Toate aceste mărturii prezintă realiter articulaţiile unei perioade în care crima şi delaţiunea erau singurele norme de impunere a unui adevăr schimonosit, după chipul şi asemănarea Diavolului, întrupat efectiv într-un sistem ideologic abominabil.

După publicarea volumului Arta supravieţuirii (Craiova, Editura Omniscop, 1998), doamna profesoară universitară Lelia Trocan, specialistă în istoria literaturii franceze, a teoriei şi criticii literare moderne, ne oferă surpriza plăcută a unui nou volum, Les Années de plomb (Paris, l’Harmattan, 2007), axat pe aceeaşi problematică a restituirii unor pagini vii din istoria confiscată a românilor. Sperăm ca apariţia acestei cărţi într-un spaţiu tradiţional stângist să atragă măcar atenţia intelighenţiei franceze şi publicului larg asupra “binefacerilor” unei ideologii pe care Occidentul a îmbrăţişat-o – şi se pare că încă o mai îmbrăţişează, în pofida publicării şi acolo, de-a lungul timpului, a unor mărturii cutremurătoare despre crimele bolşevismului.

Ne putem pune întrebarea firească: ce anume i-a determinat pe coordonatorii unei prestigioase edituri pariziene să publice o asemenea carte, la rubrica de roman istoric? Răspunsul la o asemenea întrebare se circumscrie unei triple ipoteze: fie au fost atraşi de dimensiunea istorică a lucrării, de apelul permanent la ceea ce regretatul filosof Paul Ricœur numea memoria ca exerciţiu de refacere a identităţii unei naţiuni, fie au fost cuceriţi de dimensiunea naratologică, de stilul aparte al autoarei de a surprinde estetic metafora durerii şi de a transforma într-o virtute creativă sau de o a treia ipoteză care îmbină cele două ipostaze, în sensul în care elementul istoriografic, memorialistic se pliază pe elementul naratologic, în care istoricul este dublat de diegesis, mythos-ul de logos, realizând acea unitate în diversitate. Nu putem risca un răspuns categoric, dar putem bănui că ceea de-a treia ipoteză a fost determinantă în publicarea acestui roman istoric românesc.  

Martor – dar şi victimă – al unuia dintre fenomenele monstruoase din istoria României, comunismul, autoarea rememorează, în lucrarea de faţă, destinul unei familii care a suferit datorită refuzului peremptoriu de a pactiza cu forţele Diavolului, ce voiau satanizarea ţării. Volumul, un amestec inextricabil de memorialistică şi roman istoric, dedicat lui Nicolae Trocan, unul din martirii rezistenţei armate româneşti, o figură emblematică a luptei anticomuniste din zona Olteniei, înfăţişează într-o formă estetică, rafinată, suferinţa familiei Trocan, care este şi suferinţa unei părţi din trupul României.

Lucrarea se deschide cu o imagine  panoramică, dar tragică a Bărăganului, locul de deportare a familiei Trocan, ca şi a multor altor suflete româneşti, insistând asupra funcţiei restitutive a memoriei, a anamnesis - ului ca reiterare a unei copilării dramatice. În urma instalării comunismului, Nae Trocan, fost ofiţer al Flotilei I Aerostaţie de Paraşutişti Pantelimon, împreună cu vărul său, Nicolae Vulcănescu se retrag înarmaţi în pădurile din nordul judeţului Mehedinţi, formând un punct de rezistenţă. Sunt ajutaţi de localnicii din zonă. Reuşeşte să dea mult de furcă autorităţilor comuniste, care vor pune un premiu de 100.000 de lei pe capul lui (era anul 1952) în vederea prinderii sale. În urma unei trădări, este arestat şi executat.

Volumul este întrerupt, pe alocuri, de unele deplasări în timp; de altfel, tehnica auctorială constă în schimbarea permanentă a planurilor narative, inocularea în cadrul nucleului germinativ, a unor secvenţe epice colaterale. Această tehnică de recuperare a trecutului prin trecut se dovedeşte utilă, în sensul în care elemental şocant al cărţii este diluat ca intensitate pentru a potenţa valoarea tragicului. Se resimte formaţia de literat a doamnei Lelia Trocan, care îi permite mânuirea cu abilitate a limbajului poetic şi a tropilor estetici. Metafora plasticizantă specifică supleţei şi rafinamentului discursiv se împleteşte armonios cu metafora revelatoare a suferinţei, ca matrice stilistică ordonatoare.

“Simbolistica răului” se pretează unei ştiinţe a interpretării, a unei hermeneutici; simbolurile răului atât la nivel semantic, cât şi la nivel istoric, se metamorfozează în acest roman istoric, într-un simbolism al salvării, ceea ce conferă specificitate şi originalitate scriiturii. Noutatea demersului romanesc al autoarei rezidă tocmai în posibilitatea de transgresare a anomicului, a abominabilului, prin proiectarea într-un orizont al luminii, al mântuirii.

Se poate afirma că simbolul, ca element emergent al poeticii acestui roman istoric, reuşeşte, în favoarea structurii sale supradeterminate, să inverseze semnele temporale ale tramei. Dacă o “epigeneză” narativă este posibilă, aceasta se datorează puterii cuvântului care devine instrumentul interpretării, simbolul cauţionând, de fapt, întregul traseu scriptural. Astfel, dialectica naratologică este susţinută de o dialectică a limbajului, reperabilă la nivelul simbolisticii; această creaţie de sens implică că imaginarul funcţiei poetice este legat mai mult de cuvânt, în starea sa originară, decât de imagine, percepută ca o revigorare a percepţiei.

Romanul este construit pe tehnica încapsulării unor nuclee temporale în “sisteme constelante” în vederea revelării a ceea ce numim “eternitate regăsită” care, la limită, nu mai este un simplu referenţial cronologic, ci unul extra-temporal, simbolic şi simbolizabil, prin imagini spaţiale. Timpul regăsit prin practica lecturii, este un timp cu nervuri succesive care se deschide spre mai multe cicluri. Este vorba de o tehnică romanescă modernă, în care timpul este deviat de la linia dreaptă şi închis într-un mare ciclu ce înglobează ciclurile subordonate.

Cu alte cuvinte, autoarea ne propune un proiect novator de redescoperire a alterităţii, ca soluţie etic-romanescă la realitatea unui timp intrat într-o disoluţie profundă. Toate aceste evadări în livresc nu presupun o ocolire a unor vremuri trăite şi experimentate la maximum, ci o redirecţionare a energiei spre creaţia permanentă, văzută ca o sursă majoră a alterităţii fecunde.

“Structurile sintetice” – prin care desemnăm semnificaţia Celuilalt – care animă deopotrivă incursiunile iniţiatice, precum şi marea victorie ciclică asupra timpului, sunt într-adevăr structuri care se tipizează ca imagine a timpului. Şi tocmai în această linie a spaţiului poetic, a spaţiului sugerat şi trasat de imagini se poate uni firul iniţierii cu structurile constelaţiilor şi cu cele ale memoriei. Aici se întâlneşte mersul linear şi inexorabil al timpului cu sincronicitatea care îl transformă în destin asumat, estetica frumuseţii devenind domeniul acestei coincidentia alteri.

Perspectiva naratologică, subiacentă proiecţiei actului creativ de reconfigurare a unui topos al alterităţii, ca soluţie antifrastică, oximoronică la răul existent, implică şi dimensiunea memoriei, a reactivării funcţiei sale terapeutice. De aceea, considerăm că cea de-a treia ipoteză de construcţie a acestui roman, de care aminteam la începutul textului, este funcţională, validând un demers auctorial complex, generat deopotrivă de întâlnirea consubstanţială dintre logos şi mythos ale cărei rezultate le putem decela într-un plan multiplu: la nivelul paradigmei romaneşti, prin sublimarea acelui imago estetic al coincidentiei alteri, producător de semnificaţii majore, iar la nivelul paradigmei istorice, prin reinstituirea anamnesis.-ului ca singura posibilitate de refacere a fibrei morale a naţiunii.       

Les Années de Plomb este o certă reuşită literară, ale cărei calităţi intrinseci (rafinamentul discursului, complexitatea tehnicii narative, pluralitatea demersului) dau măsura valorii sale. Ea se constituie şi într-o preţioasă sursă istoriografică în amplul şi mult aşteptatul proces al comunismului, plecând de la presupoziţia că numai prin astfel de lucrări vom putea exorciza un trecut, punând bazele unei primeniri indispensabile spaţiului românesc.

Constantin Mihai

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!