Banalitatea unui genocid fără sfîrşit

Dacă ne-am întreba care este cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, am putea răspunde cu toata certitudine: viaţa. {i aceasta, nu numai pentru că acum ne putem bucura de frumuseţile acestei lumi, ne putem îndeplini dorinţele, dar mai ales pentru că după această existenţă, ne aşteaptă viaţa veşnică.

Viaţa este o taină dumnezeiască. |n sufletul omului, Dumnezeu a pus această lege a iubirii între bărbat şi femeie, această dorinţă de unire, de contopire care se împlineşte prin căsătorie, iar scopul ei este naşterea de copii. Aceasta este şi prima poruncă ce a dat-o Dumnezeu oamenilor: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi stăpîniţi" (Fac. 1, 28). Dumnezeu l-a înălţat pe om la cinstea de a fi împreună lucrător cu El la zămislirea vieţii. Omul aduce trupul muritor, iar Dumnezeu pune în el scînteia divină, sufletul. Ca urmare, Dumnezeu singur are puterea să dea viaţă şi numai El are dreptul să o ia. Oricine îşi asumă dreptul asupra vieţii lui sau a altuia, săvîrşeşte cel mai mare păcat, răpeşte stăpînirea de la Dumnezeu, care este Domn al vieţii şi al morţii.

Ne întristăm cînd auzim de războaie, de crime sau accidente, dar nu ne gîndim că, de-a lungul timpului, avortul a curmat mai multe vieţi decît toate războaiele şi bolile la un loc. |n faţa lui Dumnezeu, avortul este cea mai urîtă crimă, ca însuşi mama să-şi ucidă copilul, lucru ce nu se întîmplă niciodată în lumea animalelor.

|ntreruperea sarcinii, indiferent de modul cum este practicată, era considerată dintotdeauna o crimă cutremurătoare; de aceea, şi în Jurămîntul lui Hipocrate (+375 î.H.) care este acceptat pînă azi drept jurămînt medical, medicul, slujitorul vieţii se angajează în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor: "...nu voi da femeii substanţe avortive...". Deci, avortul îl putem considera crimă cu premeditare, chiar dacă după legile omeneşti nu este sancţionat; în judecata lui Dumnezeu va fi chiar mai aspru pedepsit decît uciderea unui om.

Dublă crimă

Avortul este o dublă crimă: în primul rînd împotriva lui Dumnezeu, care a creat acea fiinţă, şi apoi împotriva acelui suflet care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfîntului Botez, va fi lipsit de slava lui Dumnezeu, rămînînd într-un loc întunecos pînă la înfricoşata judecată cînd, prin mila lui Dumnezeu, va fi izbăvit. Asupra femeii, însă, rămîne un mare păcat de moarte.

Pînă nu demult se vehiculau diferite păreri, cum că trecerea fătului la calitatea umană s-ar petrece numai la începutul celui de-al doilea trimestru al sarcinii, dar adevărul nu este acesta. Mari personalităţi din domeniul medicinii din mai multe ţări (America, Anglia, Franţa, Grecia şi altele), punîndu-şi problema în legătura cu vinovăţia sau nevinovaţia avortului, folosind cele mai moderne mijloace tehnice, au urmărit evoluţia fătului din momentul concepţiei şi pînă la naştere, stabilind următoarele:

- la 18 zile, începe să se facă simţită bătaia inimii;

- la cinci săptămîni se disting clar nasul, obrajii şi degetele;

- la şase săptămîni este format scheletul şi încep să funcţioneze rinichii, stomacul, ficatul şi sistemul nervos;

- iar la trei luni are toate organele interne definitiv conturate, chiar şi amprentele degetelor, şi are atîta viaţă încît se mişcă, îşi întoarce capul, îşi schimbă expresia feţei, îşi suge degetul.

Deci, fătul este o fiinţă omenească chiar în momentul conceperii sale. Prin urmare, la orice termen s-ar produce întreruperea sarcinii, avem de-a face cu întreruperea unei vieţi, chiar dacă aceasta se află în stadiul ei de început. Mulţi cred că micuţa fiinţă plămădită în trupul mamei nu ştie şi nu simte nimic atunci cînd se hotărăşte să plece pe drumul avortului. Dar se înşală. Un mare medic american, director al unei clinici în care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea, cu o tehnică specială, a avortului unui făt de trei luni. Filmul dovedeşte fără putinţă de tăgadă, că fătul simte apropierea şi ameninţarea instrumentului ucigaş al avortului. Ca urmare, el se mişcă agitat, bătăile inimii îi cresc de la 140 la 200 şi, încercînd parcă să se salveze, deschide larg gura ca într-un strigăt pe care nu-l aude nimeni. Chiar aşa a şi fost intitulat filmul respectiv: "Strigăt mut". |n multe ţări, femeilor care vin pentru avort li se proiectează secvenţe din acest film. Drept urmare, un număr destul de mare dintre ele, îngrozite de realitate, renunţă la planul lor ucigaş.

Un păcat care se plăteşte aici şi dincolo

Avortul este unul dintre păcatele mari, care aduc mînia lui Dumnezeu peste noi toţi, iar femeia care moare în timpul avortului este ca şi cum s-ar omorî singură, iar după canoanele Sfinţilor Părinţi, Biserica nu are voie să facă rugăciuni pentru sufletele lor, acesta fiind păcat împotriva Duhului Sfînt. Avortul este păcat strigător la cer şi aduce pedeapsa lui Dumnezeu şi în viaţa aceasta, dar mai ales după moarte. Pedeapsa imediată este, uneori, chiar moartea; iar mai tîrziu, neputinţa de a aduce pe lume alţi copii, boli asupra celorlalţi copii şi a părinţilor, neînţelegeri între soţi şi altele. Păcat au însă şi cei care îndeamnă la săvîrşirea avortului – soţi, mame, prieteni, precum şi cei care săvîrşesc avortul - medici, asistente ori farmacişti care dau medicamente împotriva concepţiei.

Păcatul uciderii de prunci îndepărtează femeia de Sfînta |mpărtăşanie, iar pe cele care au săvîrşit mai multe avorturi, chiar pînă la moarte. Dar, Harul şi Mila lui Dumnezeu, care nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, a rînduit pentru ucigaşii de prunci, canonisiri şi leacuri sufleteşti pentru mîntuirea lor din prăpastia pierzării în care s-au prăbuşit, începînd cu mărturisirea în faţa duhovnicului şi împlinirea canonului dat. Pentru a vă învrednici de iertare, trebuie să vă plîngeţi mult păcatul şi să vă faceţi o aspră pocăinţă toată viaţa, precum David care spunea: "{i păcatul meu înaintea mea este pururea".

Mîntuitorul spune: "Fericiţi cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia" (Matei 5, 4). Se referă tocmai la lacrimile căinţei, la plînsul sufletului, la părerea de rău pentru că prin păcat l-am suparat pe Dumnezeu. Aşa au plîns fiul risipitor, femeia păcătoasă, care a spălat picioarele Mîntuitorului cu lacrimi, regele David, care şi-a pus toată durerea sufletului în strigătul de iertare: "Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta!" - din psalmul 50, lăsîndu-ne peste veacuri un model de pocăinţă. Vremea de acum este vremea pocăinţei, este timpul milei lui Dumnezeu, să n-o pierdem!

Sfîntul Ioan Gură de Aur spune: "Păcatele tale sînt scrise în cartea vieţii, iar lacrimile tale sînt buretele ce le şterge"; "Vărsaţi şiroaie de lacrimi din adîncul inimii, ca Domnul să se milostivească spre voi şi să vă dea iertare!" Dacă tu îţi aduci aminte de păcatul tău şi-l vei plînge "cu amar", ca Sf. Apostol Petru, bunul Dumnezeu te va ierta, pentru că zice: "Eu sînt Acela Care şterg păcatele tale şi nu îşi mai aduce aminte de fărădelegile tale" (Isaia 43, 2).

Mînuiţi-vă prin naştere de prunci!

Dacă nu vom părăsi păcatul uciderii de prunci nenăscuţi, ţara va merge tot mai rău, familiile se vor destrama, pierzîndu-şi scopul dat de Dumnezeu, iar duşmanii şi străinii uşor ne vor putea robi.

O tristă statistică arată că România se situează în fruntea ţărilor cu cel mai mare procent de avorturi. De aceea, Dumnezeu ne trimite atîtea necazuri şi suferinţe ca pedeapsă şi canon pentru acest genocid fără egal în istoria neamului.

Lasaţi copiii să se nască, nu-i omorîţi prin pază, nici prin medicamente şi mai ales prin avort. Cînd s-a născut Sfîntul Ioan Botezătorul, rudele şi vecinii, văzînd minunile ce-au însoţit acea naştere, se întrebau: "Ce va fi, oare, copilul acesta?" (Luca 1, 66). O astfel de întrebare să vă puneţi şi voi, mamelor, înainte de a face un avort. {i mai ales nu uitaţi că "fiii sînt moştenirea Domnului, rodul pîntecelui. Fericit este omul care-şi va umple casa de copii..." (Ps. 126, 3, 5).

Părinţii, prin naşterea şi creşterea copiilor aduc lui Dumnezeu jertfă bine plăcută, se fac purtători de cruce, iar crucea este o cale ce va duce la mîntuire. "Femeia se va mîntui prin naşterea de copii” (I Tim. 2, 15) - spune Sfîntul Apostol Pavel.

Jertfiţi-vă pe altarul familiei, născînd şi crescînd copii, pentru că părinţii ce îşi omoară pruncii, îşi nimicesc singuri continuitatea vieţii şi pomenirea lor pe acest pămînt. Lăsaţi plăcerile trecătoare, răbdaţi necazurile acestei vieţi, luptaţi cu bărbăţie pentru înmulţirea neamului nostru. Dumnezeu ne-a făcut în acest scop ca să umplem pămîntul şi să-l stăpînim. Să căutăm a ne arăta vrednici acestei meniri dumnezeieşti, pentru ca să nu auzim în vremea judecăţii: "Depărtaţi-vă de la Mine cei ce aţi lucrat fărădelegea!" (Matei, 7, 23). Rugaţi-vă neîncetat Bunului Dumnezeu să vă ierte acest mare păcat şi cereţi ajutorul Maicii Domnului, că este o caldă rugătoare pentru mîntuirea celor păcătoşi, ca să fiţi izbăvite de chinul cel veşnic.

Bunul Dumnezeu să vă ajute!

Arhim. Serafim Man

fost stareţ al Mănăstirii "Sf. Ana" - ROHIA

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!