Vremea Dreptei n-a sosit

Ţara întreagă pare cuprinsă de o dragoste subită pentru Dreapta. Aşa cum n-a fost ea nici măcar imediat după ieşirea din totalitarismul comunist. O frenezie, vecină cu isteria, i-a cuprins pe mai toţi politicienii vizibili în a se afirma ca oameni de dreapta. Pînă şi Adrian Năstase, lider al neocomuniştilor dedulciţi la capitalism, spune că a avut o guvernare liberală şi, deci, de dreapta! Las că liberalii noştri n-au fost nicicînd altceva decît "roşii" deconspiraţi de Eminescu. Oricum, tupeul năstăcian blochează o discuţie principială.

Aşadar, de ce îi va fi apucat deodată amorul de Dreapta pe toţi oportuniştii? Să fi înţeles ei că numai măsurile de dreapta vor vindeca ţara de corupţie, mediocritate, sărăcie şi lîncezeală? Ori se va fi săturat românul să mizeze prosteşte pe Stînga?

Nici una, nici alta. Nici poporul, nici politicienii nu şi-au venit în fire. Vremea Dreptei n-a sosit. Agitaţia în jurul ideii de Dreapta e stîrnită de mirosul banilor. Şi, mai precis, vînzoleala nu are în centru conceptul de Dreapta, ci de un surogat: ideea populară.

În România sună prost "partidul popular", căci evocă "republica populară", sub care au fost sfărîmate temeliile sănătoase ale României: monarhia, Biserica, elita intelectuală, Şcoala, Armata… Pentru pitecantropii politici de la noi, însă, popular rimează cu Europa şi mai ales cu euro, cu munţi de euro. Prin urmare, lor le sună bine. N-are a face că le este străină noţiunea de "partid popular" – care nu e musai să fie şi "creştin-democrat". Apropo, în Franţa, cel mai important partid considerat de dreapta este Uniunea pentru o Mişcare Populară, în care coexistă curente diferite, de la creştin-democraţi şi liberali, la radicali de dreapta şi social-democraţi! Partid popular este considerat şi FIDESZ-ul ungar, care bate spre extrema dreaptă. Pe lîngă acestea, în Partidul Popular European (PPE) se mai află grupări etnice confuze ideologic, ca UDMR, dar şi formaţiuni într-adevăr de dreapta, cum e Partidul Conservator britanic. În aceste condiţii, termenul "popular" nu exprimă o orientare doctrinară, ci mai degrabă trimite la o alianţă europeană de conjunctură. Şi tocmai asta le convine de minune politicienilor dîmboviţeni. Căci ei nu sînt animaţi de vreun crez, ci numai de a ajunge şi de a avea.

Aşa se face că i-a băgat în priză informaţia privind intenţia PPE de a cheltui 30 de milioane de euro, pînă în 2007, pentru construirea unui partid popular de 30% în România. PPE face asta ca să-şi păstreze poziţia dominantă în Parlamentul European şi după aderarea ţării noastre la UE. România va avea dreptul la vreo 30 de locuri în Parlament şi este important pentru PPE ca majoritatea să vină de la un partid prieten.

Puzderie de partide-breloc ( atîrnate la cureaua unor personaje mai mult sau mai puţin cunoscute) au început să-şi afirme filiaţia "populară": PCD, PNCD, AP, PNG, BND. Doi inşi controversaţi, Virgil Măgureanu şi Cozmin Guşă, au iniţat partide presupus populare, care însă nu şi-au precizat orientarea deocamdată. Iar mişcarea yogină a scatologului Gregorian Bivolaru, avîndu-l drept ideolog pe ciudatul revoluţionar Lorin Fortuna, a anunţat şi ea că-şi face partid de… centru-dreapta! În fine, PRM, partid fundamental naţional-comunist-securist, şi-a schimbat formal direcţia, numele (la care s-a adăugat cuvîntul magic: "popular") şi liderul. Cazul PRM dovedeşte deplin cîte parale face ideologia la noi.

Temîndu-se să nu-i fie luat locul în PPE, PNŢCD, s-a unit în pripă cu URR – o grupare mai degrabă liberală - şi a îmbrăcat haină nouă: PPCD.

Probabil că nici una dintre aceste încropeli nu va păcăli electoratul de dreapta, dar e posibil ca vreuna să înghită banii PPE.

Dacă facem ochii roată peste tot acest bîlci specific românesc, concluzia e tristă. Dreapta politică nu există şi nici nu pare că se va naşte curînd. E clar de ce. Întîi pentru că nu sînt destui oameni de dreapta – mai ales intelectuali şi potentaţi financiar – care vor să facă politică sau să sprijine un partid. Din acest motiv a eşuat şi UFD – singura construcţie de dreapta mai acătării de după decembrie ’89. Apoi acţiunea culturală a Dreptei încă nu este suficient de puternică pentru a schimba mentalitatea maselor. Iată de ce va continua să ne urmărească blestemul de a alege între foşti comunişti.

Claudiu TÂRZIU

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!